Ordinul nr. 79/2020a fost publicat în Monitorul Oficial cu numărul 435 din data de 22 mai 2020, intrând în vigoare la aceeași dată. Pe durata stării de alertă, operatorii economici care administrează infrastructura de transport au următoarele obligaţii: a) să ia măsurile necesare pentru asigurarea distanţei de protecţie între persoane, de cel puţin 1,5 m, în zonele cu risc de aglomerare din gări, autogări, porturi, locuri de îmbarcare/debarcare, terminale aeroporturi şi, respectiv, staţii de metrou, prin configurarea, după caz, a traseelor de deplasare a persoanelor, cât şi a suprafeţelor de staţionare temporară în astfel de zone, cum sunt, în funcţie …