Într-un litigiu având ca obiect recuperarea contravalorii unor servicii de telefonie mobilă și plata de despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului cu operatorul de telefonie mobilă, instanța de judecată a luat spre analiză din oficiu conținutul clauzei penale privitoare la stabilirea în sarcina consumatorului de despăgubiri în cazul încetării premature a contractului, reținând caracterul abuziv al acesteia și înlăturând-o de la aplicare.
În cele ce urmează vă prezentăm fragment din analiza Tribunalului Bacău, Secția a II-a Civilă și de Contencios Administrativ, cuprinsă în Decizia civilă nr. 5 din 15 ianuarie 2019:
”În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 1.041,81 lei reprezentând costuri pentru încetarea prematură a contractului instanţa reţine următoarele;
În cauză sunt aplicabile dispoziţiile Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive încheiate cu consumatorii, care a fost transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, având în vedere calitatea părţilor (comerciant, respectiv consumator, astfel cum sunt definite noţiunile prin Legea nr. 193/2000).
Prin raportare la faptul că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunităţii Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România şi-a asumat obligaţia transpunerii şi aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislaţiei comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiţiei stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianţi şi consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, acela de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiţii generale impuse acestora.
În cauza Costa vs. Enel din 15.7.1964, CEJ a consacrat principiul supremaţiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre. Pentru CEJ, obiectivul integrării pe care îl urmăreşte Comunitatea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat şi interpretat uniform în toate statele membre. S-a decis astfel că, decurgând din natura proprie a Comunităţii, supremaţia dreptului comunitar asupra celui naţional este o condiţie sine qua non a integrării. De aceea, normele comunitare primează asupra tuturor normelor naţionale, chiar ulterioare şi – aspect deosebit de important – indiferent de natura sau rangul textului naţional în cauză (constituţie, lege, decret, hotărâre) ori ale textului comunitar (tratat, regulament, directivă, decizie). În consecinţă, aplicarea jurisprudenţei CEJ este obligatorie pentru judecătorul naţional.
În cauza C 243/08 (Pannon GSM Zrt.), CEJ a hotărât: „Articolul 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză abuzivă nu creează obligaţii pentru consumator şi că nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză.
Instanţa naţională are obligaţia de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elementele de drept şi de fapt necesare în acest sens. Atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă, instanţa nu o aplică, exceptând cazul în care consumatorul nu se opune. Această obligaţie revine instanţei naţionale inclusiv atunci când verifică propria competenţă teritorială.
Revine instanţei naţionale obligaţia de a determina dacă o clauză contractuală precum cea care face obiectul acţiunii principale întruneşte criteriile necesare pentru a fi calificată drept abuzivă în sensul art. 3 alin. 1 din Directiva 93/13.”
De asemenea, în cauzele reunite C-240/98 – C-244/98, Curtea Europeană de Justiţie a stabilit obligativitatea instanţei naţionale de a examina din oficiu caracterul abuziv al clauzelor din contractele încheiate între consumatori şi comercianţi.
În ceea ce priveşte clauza penală stipulată în cuprinsul condiţiilor generale ce fac parte din contractul încheiat între părţi, respectiv la articolul 1.16 alin. 1 teza 3 , instanţa reţine că stipularea unei clauze privind obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri egale cu valoarea abonamentului înmulţit cu numărul de luni rămase până la expirarea perioadei minime, în cazul în care rezilierea are loc înainte de expirarea perioadei minime contractate, este abuzivă, contravenind dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, pentru motivele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, „(1) o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard pre-formulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acesteia;
b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil”.
Anexa 1 lit. i) din Legea nr. 193/2000 prevede că „sunt considerate abuzive clauzele care obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant”.
Nu se poate susţine că dispoziţiile clauzei art. 1.16 alin. 1 teza 3 din contract au fost negociate direct cu consumatorul, contractul încheiat între părţi fiind un contract standard pre-formulat. Semnarea contractului de consumator nu implică dovada faptului că respectiva clauză a fost negociată, căci în măsura în care doreşte să beneficieze de servicii de telefonie pe o piaţă dominată de câţiva operatori ce practică în esenţă condiţii generale similare, consumatorul trebuie să accepte în _______________________________ acesta, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză. Caracterul impus, iar nu negociat al clauzei rezultă de altfel din prezumţia instituită de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, pe care reclamanta nu a răsturnat-o, sarcina probei privind negocierea clauzei penale revenind acesteia, potrivit art. 4 alin. (3) final din aceeaşi lege.
Totodată, din analiza contractului rezultă că nu au fost stabilite penalităţi echivalente şi pentru creditoarea cedentă în cazul neexecutării contractului, respectiv pentru cazul în care nu şi-ar îndeplini obligaţiile de a furniza serviciile la care s-a obligat prin contract. Nerespectarea dispoziţiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage consecinţa constatării caracterului abuziv al clauzei penale, ce are ca efect lipsirea de efecte a clauzei, conform art. 6 din Legea nr. 193/2000 şi art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993.
În cauză, instanţa apreciază că este vorba despre o clauză abuzivă în sensul dispoziţiilor anexei 1 lit. i din Legea nr. 193/2000, obligând consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari comparativ cu pagubele suferite de comerciant şi nu reprezintă o clauză negociată de părţi ci, dimpotrivă, impusă de reclamantă printr-un contract pre-formulat. Această disproporţie creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar cerinţelor bunei-credinţe şi în detrimentul consumatorului.
De aceea, declaraţia pârâtului în sensul că a luat la cunoştinţă de condiţiile generale ale prestatorului nu înlătură nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi nici caracterul abuziv al clauzei, motivat în considerentele anterioare.
Având în vedere că instanţa apreciază ca fiind abuzivă prevederea contractuală prin care pârâtul este obligat la plata sumei de 1041,81 lei dacă încetarea contractului a intervenit înainte de expirarea perioadei minime iniţiale, urmează să fie respins ca neîntemeiat acest petit al cererii întrucât acesta are ca temei tocmai clauza apreciată ca abuzivă şi care potrivit celor anterior arătate este lipsită de efecte între părţi.”
Avocat Gherasim Andrei Gheorghe 
Titular Cabinet de Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe
În măsura în care aveți nevoie de consultanță în privința unor situații similare, scrieți-ne problema dumneavoastră în următorul formular de contact.