Categoria socială a șomerilor este momentan în vizorul autorităților din cauza contextului social-politic actual și există anticipația că în viitorul apropiat vor exista mai multe inițiative legislative pentru combaterea statisticilor îngrijorătoare.
În pofida acestor anticipări, este demn de reținut că reglementările viitoare vor trebui să se încadreze în limitele stabilite la nivel european prin diverse instrumente (prevederile Cartei Sociale Europene revizuită, recomandările Organizației Internaționale a Muncii, etc.)
Prevederile art. 5 punctul IV. din Legea 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca definește șomerul ca fiindpersoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
’’a) este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani şi până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare;
b) starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;
c) nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, în vigoare;
d) este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un loc de muncă’’
Condiția prevăzută la litera d), respectiv disponibilitatea șomerului de a începe lucrul în perioada imediat următoare, este cea care a dat naștere la diverse controverse în ultimii ani. Pentru a analiza în ce condiții se transpune în practică această dispoziție vom avea în vedere următoarele prevederi.
Potrivit art. 12.1 din Carta Sociala Europeana revizuită:
’’În vederea asigurării exercitării efective a dreptului la securitate socială, părțile (însemnând statele) se angajează:
1 să stabilească sau mențină un sistem de securitate socială;
2 să mențină sistemul de securitate socială la un nivel satisfăcător cel puțin egal cu cel necesar pentru ratificarea Codului european de securitate socială;’’
și, conform dispozițiilor art 1.2. din Carta Sociala Europeană revizuit[ intitulat ’’Dreptul la muncă’’,
’’In vederea exercitării efective a dreptului la muncă, părțile se angajează:
(…)
– să protejeze de o manieră eficientă dreptul lucrătorului de a-şi câştiga existența printr-o muncă liber întreprinsă;
(…)’’
Pe de altă parte, în legislația națională există prevederea imperativă care rezultă din conținutul art. 42 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, respectiv:
’’Nu beneficiază de indemnizație de șomaj persoanele care, la data solicitării dreptului, refuză un loc de muncă potrivit pregătirii lor sau nivelului studiilor sau refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării și de formare profesională oferite de agențiile pentru ocuparea forței de muncă.’’
În primul rând, legea stabilește ca termen de referință data la care se solicită dreptul de indemnizație de șomaj ca moment în care i se propune un loc de muncă sau servicii pentru stimularea ocupării și de formare profesională oferite de agențiile pentru ocuparea forței de muncă.
În al doilea rând, este adevărat că legea prevede condiția de a accepta un loc de muncă potrivit pregătirii profesionale ca și condiție alternativă cu cea de a participa la servicii de formare profesională. Însă strict referitor la prima condiție: conceptul de muncă liber întreprinsă este, la prima vedere, incompatibil cu situația în care unui șomer i se oferă un nou loc de muncă adaptat studiilor sale și pregătirii sale și el refuză, fiind în situația de a pierde indemnizația de șomaj.
În conformitate cu interpretarea prevederilor din Carta Socială Europeană revizuită, această situație ar trebui în primul rând să fie abordată în conformitate cu articolul 12.1 (dreptul la securitatea socială). Cu toate acestea, pierderea șomajului atunci când o persoană aflată în șomaj respinge o ofertă de muncă poate constitui o restricție asupra libertății de muncă (art. 1.2. Carta Europeană) în cazul în care persoana în cauză este obligată, pentru a nu pierde indemnizația de șomaj, de a accepta orice loc de muncă.
Există consens unanim, cel puțin la nivel teoretic, că noul loc de muncă propus șomerului trebuie să fie adaptat studiilor și pregătirii profesionale a acestuia. Considerăm că există însă și alte situații în care șomerul ar putea refuza noul loc de muncă, precum faptul că noul job presupune:
- O remunerație semnificativ mai mică decât cea pe care șomerul o primea la jobul său anterior;
- Un anumit nivel de sănătate corporală/psihică sau abilitate fizică sau psihică, pe care persoana nu o deține la momentul respectiv;
- Incompatibilitate cu legislația în domeniul sănătății și securității în muncă sau, dacă există, cu acordurile locale sau contractele colective de muncă care acoperă sectorul sau ocupația în cauză și, prin urmare, ar putea afecta integritatea psihică și psihică a lucrătorului în cauză;
- Distanță destul de mare de la domiciliul persoanei în cauză, ceea ce poate fi considerat nerezonabil, având în vedere timpul necesar de călătorie, facilitățile de transport disponibile pentru timpul petrecut plecând de acasă, pentru regimul de lucru obișnuit în ocupația aleasă sau pentru obligațiile/responsabilitățile familiale ale persoanei în cauză;
- Salariul oferit pentru noul job este mai mic decât salariul minim național sau regional sau, acolo unde există, norma sau scara salariului convenită pentru sectorul sau ocupația în cauză sau unde este mai mică, într-o măsură nejustificată, decât întreaga indemnizație de șomaj și beneficiile plătite persoanei în cauză la momentul respectiv și, prin urmare, nu asigură un nivel de trai decent pentru actualul șomer și familia sa;
- Jobul propus este rezultat al unui conflict de muncă curent.
Chiar dacă aceste situații nu sunt reglementate în mod expres de legislația națională, ele vor fi avute în vedere de la caz la caz, și, în urma unei analize temeinice, locul de muncă propus ar putea fi catalogat ca necorespunzător. Din păcate, de cele mai multe ori, această analiză va fi efectuată de către instanța de judecată, în urma contestării dispoziției de respingere privind acordarea indemnizației de șomaj (respingerea cererii privind acordarea indemnizaţiei de şomaj, pentru motivele prevăzute la art. 42 alin. (1) din lege se face prin dispoziţie de respingere semnată de directorul executiv al agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti).
Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe
Titular Cabinet de Avocat ”Gherasim Andrei-Gheorghe” specializat litigii de muncă
