”În ceea ce priveşte cererea reconvenţională , analizând convenţia de divorţ, sub aspectele mai sus evocate, instanţa constată că prevederile din convenţie sunt generice, susceptibile de mai multe interpretări şi nu pot fi puse în executare în cazul nerespectării acestora.
În acest context, în prezentul litigiu, se observă în primul rând că tatăl a solicitat stabilirea unui program de legături personale cu minorul clar, program ce se va aplica atunci când tatăl este în ţară.
Reclamanta-pârâtă, deşi susţine că nu se opune ca tatăl să aibă legături personale cu minorul, consideră că nu este cazul admiterii acestei cereri pentru că există deja un program, iar minorul este cel care nu vrea să îşi vadă tatăl.
În drept, instanţa reţine că art. 30 alin. 1 raportat la art. 33 din Legea nr. 272/2004 garantează dreptul la viaţa de familie al copilului, dispunând că acesta are dreptul să crească alături de părinţii săi precum şi faptul ca acesta nu poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei, împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului.
Dispoziţiile legale sus-citate sunt în concordanţă cu cele ale art. 9 din Convenţia O__ privind drepturile copilului, ratificată de Romania prin Legea nr. 18/1990 şi conform cărora “statele părţi vor veghea ca niciun copil să nu fie separat de părinţii săi împotriva voinţei acestora, exceptând situaţia în care autorităţile competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare şi cu respectarea legilor şi a procedurilor aplicabile, că această separare este în interesul suprem al copilului”.
În egală măsură, dreptul la viaţa de familie este garantat de art. 8 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, ale cărui dispoziţii relevante prevăd că “orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale. Nu este admisă ingerinţa unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât dacă aceasta este prevăzută de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drep turilor şi a libertăţilor altora”.
Mai reţine instanţa că, în condiţiile art. 14 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament. Copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. Părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
În plus, potrivit art. 16 din acelaşi act normativ, copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. Instanţa judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului. Dispoziţii similare sunt se regăsesc şi în art. 262 alin. 2 din Codul civil, potrivit cu care copilul care nu locuieşte cu părinţii săi sau, după caz, la unul dintre ei, are dreptul de a avea legături personale cu aceştia. Exerciţiul acestui drept nu poate fi limitat decât în condiţiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului.
Aşa fiind, instanţa retine că orice măsură privitoare la copil trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al acestuia.
În practica sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat întotdeauna – atunci când a constatat existenţa relaţiilor de familie întemeiate pe filiaţia naturală sau pe legături afective deja existente – că articolul 8 implică dreptul părintelui de a beneficia de măsuri adecvate din partea statului pentru a fi alături de copilul sau, precum şi obligaţia autorităţilor naţionale de a dispune aceste măsuri. Cu toate acestea, obligaţia autorităţilor naţionale de a lua masuri în acest scop nu este absolută – chiar atunci când este vorba despre relaţii de familie având la baza filiaţia naturală.
Natura şi întinderea acestora depind, însă, de circumstanţele fiecărei cauze, dar înţelegerea şi cooperarea din partea tuturor persoanelor vizate constituie întotdeauna un factor important. Daca autorităţile naţionale trebuie să se străduiască sa faciliteze o astfel de colaborare în acest domeniu, obligaţia lor de a recurge la forţă nu poate fi decât limitată: acestea trebuie sa ţină seama de interesele şi de drepturile şi libertăţile acestor persoane şi în special de interesele superioare ale copilului şi de drepturile sale, stipulate în art. 8 din Convenţie.
Aplicând normele legale precitate la situaţia de fapt dintre părţi, instanţa constată că în cauză reclamanta-pârâtă nu a făcut dovada faptului că prezenţa tatălui în viaţa copilului nu ar fi benefică pentru acesta. Nu există nicio dovadă din care să rezulte că minorul ar fi în pericol dacă ar sta doar cu tatăl în anumite perioade de timp.
Faţă de probele administrate în acest litigiu, instanţa va admite cererea reconvenţională astfel cum aceasta a fost formulată. În motivare, instanţa mai arată că programul existent deja, stabilit prin convenţia notarială, nu poate fi pus în executare, în caz de nerespectare, prevederile acestuia fiind generice. Pe de altă parte, eventualul refuz al minorului de a-şi vedea tatăl nu poate constitui motiv pentru respingerea cererii reconvenţionale. Instanţa subliniază că este un drept primordial al minorului ca acesta să dezvolte relaţii armonioase şi cu tatăl său, iar exercitarea acestui drept nu poate fi condiţionată chiar de minor, acesta neavând maturitatea şi capacitatea necesară pentru a influenţa exercitarea acestui drept. De altfel, în măsura în care relaţia dintre minor şi tată nu se ameliorează, în vederea punerii în executare a prezentei hotărâri, se poate apela inclusiv la consilierea psihologică a minorului, aceste pârghii legale fiind instituite tocmai pentru protecţia minorului.
De asemenea, se observă că tatăl nu a refuzat de plano să îşi dea acordul pentru ca minorul să plece cum mama în vacanţă. De altfel, şi în ipoteza unui astfel de refuz, se putea solicita suplinirea consimţământului tatălui de către instanţa judecătorească, neînţelegerile dintre părinţi neputând fi rezolvate prin amputarea unor drepturi aparţinând copilului.
Pentru aceste considerente, înţelegând importanţa legăturilor minorului cu fiecare părinte în parte, instanţa va admite cererea reconveţională şi va stabili următorul program de legături personale dintre tată şi copil, pentru perioada în care tatăl locuieşte în România: două weekenduri pe lună, respectiv ultimele weekenduri ale lunii, de vineri, ora 18.00, până duminica ora 21.00; o lună în vacanţa de vară; în celelalte vacanţe, copilul îşi va petrece restul timpului în mod egal cu ambii părinţi; de C______, minorul va sta cu tatăl în anii pari, iar cu mama în anii impari; de Revelion, minorul va sta cu mama în anii pari, iar cu tatăl în anii impari; de Sărbătorile P______, minorul va sta cu tatăl în anii pari, iar cu mama în anii impari; de ziua tatălui, minorul va sta cu tatăl întreaga zi; de ziua copilului, în anii pari cu tatăl, în anii impari cu mama. În toate cazurile, minorul va fi luat de la mamă şi dus înapoi la aceasta de către tată.”
Judecătoria Cornetu, Sentința civilă nr. 1111/14.04.2020.
Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe
Titular Cabinet de Avocat ”Gherasim Andrei-Gheorghe”