Plata indemnizației de protecție socială cuvenită lucrătorilor în construcții

Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 215/1997 privind Casa Socială a Constructorilor, salariații cu contract individual de muncă din activitatea de construcții și de producere a materialelor de construcții beneficiază pe perioada întreruperii activității de o indemnizație reprezentând o sumă impozabilă, al cărei cuantum lunar este egal cu 75% din media pe ultimele 3 luni a salariului de bază brut.

Perioada de acordare a indemnizaţiei nu poate fi mai mare de 120 de zile calendaristice în intervalul 1 noiembrie al anului de întrerupere a activităţii până la data de 31 martie a anului următor.

Prin dispozițiile O.U.G. nr. 32/2020 s-a stabilit că perioada de acordare a indemnizaţiei de protecţie socială se extinde de drept cu durata aplicării măsurilor dispuse prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

De prevederile Legii nr. 215/1997 beneficiază salariații agenților economici care fac dovada că sunt membri ai Casei Sociale a Constructorilor și au contribuit la constituirea fondului pentru plata indemnizației.

În perioada întreruperii activității, salariații care beneficiază de indemnizatia de protecție socială rămân la dispozitia agentilor economici, iar contractele individuale de muncă ale acestora nu pot înceta pentru motive legate de restrângerea sau de încetarea activității.

Salariații care vor beneficia de indemnizații vor fi nominalizați de consiliul de administrație al agenților economici, cu acordul organizațiilor sindicale legal constituite și reprezentative la nivel de ramură sau, acolo unde nu sunt sindicate reprezentative, al reprezentanților aleși ai salariaților, potrivit legii.

Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe

Titular Cabinet de Avocat ”Gherasim Andrei-Gheorghe” specializat litigii de muncă