R O M Â N I A
TRIBUNALUL B_____
SECŢIA I CIVILĂ
Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurărilor sociale
SENTINŢA CIVILĂ nr. 200
Şedinţa publică din data de 03.04.2020
Completul compus din:
PREŞEDINTE: A______ I_____ A__________
ASISTENT JUDICIAR: C_____ F_________ D______
: C______ Z_____
GREFIER: D_____ A_______
Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra litigiului de muncă privind pe contestatoarea G_____ G_______, în contradictoriu cu intimata ______________- prin reprezentant l____, având ca obiect contestaţie decizie de concediere.
Dezbaterile orale asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 05.03.2020, încheierea acestui tribunal făcând parte integrantă din prezenta sentinţă şi când, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunţarea cauzei pentru data de 20.03.2020 şi, din aceleaşi considerente, a amânat pronunţarea pentru data de 03.04.202 0.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 25.04.2019 sub nr. XXXXXXXXXXXX contestatoarea G_____ G_______ a formulat în contradictoriu cu intimata S.C. ……….. S.R.L., contestaţie împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă, solicitând:
– Anularea deciziei de concediere din 29.03.2019 emisă de intimată ca fiind lovită de nulitate absolută, întrucât încetarea CIM nr. 213/07.05.2018 a intervenit în perioada în care acesta era suspendat ca urmare a concediului pentru incapacitate temporară de muncă;
– Repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere prin reintegrarea în muncă, sub sancţiunea unor daune cominatorii în valoare de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere;
– Obligarea pârâtei să achite toate drepturile de natură salarială (salariul indexat, majorat şi actualizat şi toate celelalte drepturi) de la data concedierii până la data repunerii părţilor în situaţia anterioară;
– Obligarea intimatei la plata daunelor materiale reprezentând costuri cu serviciile medicale pe care le va suporta reclamanta rămasă fără asigurare medicală, constând în consultaţii, analize, intervenţii medicale, tratamente, etc. în toată perioada de la data concedierii până la data repunerii părţilor în situaţia anterioară;
– Obligarea intimatei la plata daunelor morale în valoare de 2000 (douămii) de Euro, cu menţiunea că îşi rezervă dreptul de a majora această valoare în funcţie de starea de sănătate a ei şi majorarea prejudiciului moral suferit;
– Obligarea pârâtei la calcularea şi plata orelor suplimentare (608 ore suplimentare rezultate în urma faptului că reclamanta a efectuat câte 4 zile de muncă în plus pentru fiecare lună în perioada 04 septembrie 2017 – 29 martie 2019: 19 luni * 4 zile * 8 ore = 608), cu 75% din salariul de bază, potrivit art. 123 Codul Muncii;
– Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că în data de 04.09.2017 s-a angajat la firma ________________ şi a început efectiv munca pe postul de vânzător, iar reprezentatul legal al societăţii pârâte i-a încheiat contractul individual de muncă abia după 8 luni de muncă, respectiv în anul 2018. În data de 05.03.2019 i s-a confirmat că este însărcinată, şi fiindcă starea sa nu era bună i s-a dat concediu medical până în data de 21.03.2019. La data de 08.03.2019 s-a prezentat la societatea pârâtă unde a adus la cunoştinţă patroanei, dnei G______ I____, administrator, prin cerere scrisă, că este însărcinată şi că a primit concediu medical de la medicul de familie, dar a refuzat să îi elibereze adeverinţa necesară pentru concediu medical plătit. I s-a prelungit concediul până la data de 12.04.2019, care au fost predate la pârâtă, ştiind de situaţia sa atât patroana, cât şi contabila firmei. În data de 13.03.2019 a înregistrat o nouă cerere prin care a solicitat să i se acorde drepturile legale pentru perioada de concediu, nr. 102/13.03.2019, refuzată. A formulat trei sesizări la ITM, de unde a şi aflat că i s-a desfăcut contractul de muncă începând cu data de 29.03.2019, în temeiul art. 65 alin.1 C.muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului. Tot atunci a aflat că a fost trecută începând cu data de 01.03.2019 pe altă firmă F_____ A___,cu CIM nr. 9/28.02.2019, radiere făcută ulterior, fără ca ea să fi cunoscut acest lucru.
La data de 04.04.2019 medicul specialist ginecolog i-a eliberat Adeverinţa medicală nr. 667/04.04.2019 cu recomandare pentru comisia de expertiză pentru acordarea concediului de risc maternal, începând cu data de 15.04.2019. Angajatorul trebuia să îi completeze o fişă, iar în data de 05.04.2019 când s-a prezentat la angajator, i s-a adus la cunoştinţă că nu mai este angajată la ea. Nu i-a fost comunicată decizia de concediere. Ea este lipsită de orice ajutor, are 2 copii minori de întreţinut, are probleme de sănătate. A încercat soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului, înaintând o notificare la data de 12.04.2019, dar nu a primit nici un răspuns scris.
Concedierea sa s-a făcut cu încălcarea procedurii prevăzute de lege, sancţionată cu nulitatea absolută, potrivit art. 78 C.muncii, întrucât la data de 29.03.2019 CIM nr. 213/07.05.2018 era suspendat de drept, în condiţiile art. 50 lit. b C.muncii. Nu s-au respectat nici prevederile art. 60codul muncii lit. a şi c.
În legătură cu orele suplimentare efectuate, solicită să se aibă în vedere că, potrivit contractului individual de muncă, numărul de ore pe care ar fi trebuit să le lucreze săptămânal a fost de 40 de ore, 8 ore/ zi, timp de 5 zile pe săptămână. În fapt, programul de lucru a fost prelungit cu zilele de sâmbătă şi duminică din 2 în 2 săptămâni, deci de 2 ori pe lună, astfel încât a lucrat câte 4 zile în plus în fiecare lună. Iar orele făcut e în plus nu i-au fost plătite .
Cu privire la daunele morale solicitate, să se aibă în vedere că angajatorul i-a creat o stare de stres total neindicată pentru situaţia medicală în care se afla, care poate conduce la avort spontan, plus imposibilitatea de a se angaja la o altă firma din cauza că fiind gravidă era refuzată peste tot.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 50 lit. b, art. 60 lit. a şi c Codul Muncii, art. 21 alin. 1 lit. a OUG nr. 96/2003, art. 78 – 80, art. 123Codul Muncii.
În probaţiune, s-au depus la dosar înscrisuri şi s-a solicitat proba cu înscrisuri, emiterea unei adrese către ITM pentru a comunica răspunsul la sesizările formulate şi proba testimonială cu 2 martori în persoana numiţilor: G____ A__ şi Glajar M_____ C______.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 270 C.muncii.
Intimata __________________. a formulat întâmpinare (f. 23-27) prin care s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi nelegală. În motivare, s-a arătat că părţile au încheiat la data de 07.05.2018 contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 213, contract prin care reclamanta a dobândit calitatea de salariat, ocupând funcţia de lucrător comercial.
Prin Decizia nr. 1 din 29.03.2019 s-a dispus încetarea contractului de muncă al reclamantei, la expirarea termenului de preaviz de 20 de zile lucrătoare, în temeiul art. 65 alin.1 din Codul Muncii, respectiv începând cu data de 29.03.2019. Decizia de concediere conţine elementele prevăzute de art. 76 C.muncii, în sensul că este precizat motivul care a determinat concedierea respectiv desfiinţarea postului ocupat de salariată, făcându-se referire la preavizul acordat de 20 de zile lucrătoare, preaviz acordat în perioada 01.03.2019 – 28.03.2019.
Decizia de desfiinţare a postului a fost determinată de închiderea magazinului ca urmare a vânzărilor scăzute în ultimul an. Astfel, concedierea a fost determinată de o cauză reală şi serioasă, respectiv de încetarea activităţii magazinului ca urmare a vânzărilor scăzute în ultimul an, prin Hotărârea Asociaţilor Societăţii nr. 28/25.02.2019, hotărâre prin care s-a decis desfiinţarea postului de lucrător comercial.
Au fost comunicate documentele, dar reclamanta a refuzat primirea lor. Reclamanta nu a informat în scris angajatorului starea fiziologică de graviditate şi nu a comunicat certificatele medicale, motiv pentru care în speţă nu se poate reţine suspendarea contractului individual de muncă pentru incapacitate temporară de muncă, conform art. 2 şi 3 din OUG nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă şi din Normele de aplicare ale OUG nr. 96/2003.
Certificatele medicale anexate cererii cu titlu de înscrisuri, nu sunt opozabile pârâtei, în sensul că acestea nu au fost aduse la cunoştinţa angajatorului, respectiv starea de graviditate a reclamantei.
În ceea ce priveşte orele suplimentare, în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 122, 123, 137 C.muncii, în sensul că societatea nu a solicitat prestarea de ore suplimentare. Pe de altă parte, reclamanta nu a solicitat compensarea cu ore libere plătite şi plata sporului, iar dacă a prestat ore suplimentare avea obligaţia de a solicita compensarea prin ore libere în următoarele 60 de zile, însă nu s-a adresat pârâtei cu o astfel de cerere. Efectuarea orelor suplimentare nu a fost dovedită de către reclamanta, astfel că solicită respingerea cererii.
În ceea ce priveşte daunele morale, în temeiul art. 253 C.muncii, instanţa de judecată poate acorda daune morale, dacă se probează existenţa unui prejudiciu moral suferit de salariat, pe planul aprecierii sociale, a conduitei sau priceperii profesionale a acestuia în legătură cu munca. Reclamanta nu a dovedit producerea unui prejudiciu moral.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 76 alin.1 lit. a, art. 81 alin.5, art. 120 şi urm. C .muncii.
În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare (f. 54-56) prin care a arătat că nici preavizul şi nici decizia de concediere nu i-au fost comunicate. În realitate, d-na G______ I___, reprezentantul legal al intimatei, înainte de data la care se pare a fost emis Preavizul, 28.02.2019, i-a comunicat prin intermediul d-nei contabile că a fost trecută ca angajat de pe firma Z______ pe altă firmă, respectiv F___A___ SRL, deşi nu semnase nici un contract de muncă, motiv pentru care toate cererile au fost comunicate către cealaltă firmă, la indicaţia intimatei. Tot de la ITM B_____ a aflat că de fapt a existat un contract de muncă având număr de înregistrare 09/28.02.2019 în care apare ca fiind angajată la F_____ A____ SRL, şi care a fost înregistrat la ITM, iar la câteva zile a solicitat radierea acestuia din evidenţele ITM. Prin întâmpinare se arată că i s-a acordat un termen de preaviz începând cu data de 01.03.2019, însă plicul cu preavizul este expediat la data de 13.02.2019.
S-a solicitat suplimentarea probatoriului cu proba cu interogatoriul pârâtei, martorul M________ A_____ F_____, şi emiterea diferitor adrese şi solicitarea diferitor înscrisuri.
La termenul din data de 19.09.2019, instanţa a încuviinţat pentru contestatoare proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul intimatei şi proba testimonială cu doi martori G____ A__ şi G_____ M_____ C______, precum şi emiterea unei adrese către ITM, şi pentru intimată proba cu înscrisuri.
În cursul judecăţii s-a comunicat răspuns de la ITM (f. 90), s-a administrat proba cu interogatoriul intimatei (f. 96-98) şi s-a administrat proba testimonială cu martorii G____ A__ (f. 111) şi G_____ M_____ C______ (f. 112).
S-a suplimentat probatoriul încuviinţat intimatei cu martora H______ L_______ D____, care a fost audiată, cu declaraţia la dosar, fila 113.
Analizând materialul probatoriu administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:
Între părţile litigante s-au stabilit raporturi juridice specifice dreptului muncii, prin încheierea contractului individual de muncă nr. 213/07.05.2018, în baza căruia contestatoarea G_____ G_______ a ocupat funcţia de lucrător comercial la societatea __________________., nefiind indicat punctul de lucru unde lucrează efectiv aceasta, începând cu data de 08.05.2018 (f. 34-35). Intimata __________________. are sediul în mun. B_____, ___________________, judeţul B_____, unde se pare că şi-ar fi desfăşurat şi activitatea reclamanta. Potrivit clauzelor contractuale părţile au stabilit un termen de preaviz în cazul concedierii de 20 de zile lucrătoare (art. L lit.b).
Potrivit Deciziei nr. 1/29.03.2019 (f. 37), s-a dispus de către societatea angajatoare __________________. începând cu data de 29.03.2019 încetarea contractului individual de muncă înregistrat sub numărul 213/07.05 .2018 al contestatoarei G_____ G_______, angajată în funcţia de lucrător comercial, în baza 65 alin. 1 Codul muncii, pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, determinată de desfiinţarea postului de pe ___________________, iar decizia de desfiinţare a postului este determinată de închiderea magazinului, din cauza vânzărilor scăzute.
S-a mai menţionat că perioada de preaviz a fost de 20 de zile lucrătoare, cuprinsă între 01.03.2019 – 28.03.2019. Se mai arată în cuprinsul deciziei că, la data preavizării, salariata a fost înştiinţată în legătură cu locurile vacante conform pregătirii profesionale ori calificării acesteia, existente în alte puncte de lucru, dar nu şi-a manifestat consimţământul în termenul l____.
Potrivit dispoziţiilor art. 65 C.muncii: (1) Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. (2) Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
În ceea ce priveşte susţinerile contestatoarei potrivit cărora era însărcinată la data încetării contractului individual de muncă şi era şi în concediu medical, instanţa constată că, potrivit art. 60 C.muncii: (1) Concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă: a) pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii; c) pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere. Instanţa reţine că dacă totuşi intervine concedierea cu încălcarea dispoziţiilor sus-citate, aceasta va fi lovită de nulitate.
Incapacitatea de muncă a salariatului trebuie dovedită cu un certificat medical, eliberat în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate şi de Normele de aplicare a acestei ordonanţe, aprobate prin Ordinul nr. 15/2018 al ministrului sănătăţii şi nu de o adeverinţă medicală care atestă o stare de boală.
Dacă salariatul nu aduce la cunoştinţa angajatorului certificatul de concediu medical, acesta nu poate constata starea de incapacitate de muncă. D____ urmare, interdicţia concedierii instituită de art. 60 alin. (1) lit. a) C.muncii este înlăturată.
Singurele concedii medicale din cele patru depuse la dosar care prezintă relevanţă în prezenta cauză sunt cele cu nr. xxxxxxx din 03.03.2019, prin care i s-a acordat contestatoarei G_____ G_______ concediu medical pentru perioada 05.03.2019 – 07.03.2019, 09.03.2019 – 21.03.2019 (f. 10) şi cu nr. xxxxxxx din 03.03.2019, prin care i s-a acordat concediu medical pentru perioada 22.03.2019 – 31.03.2019 (f. 11), acestea fiind singurele emise anterior deciziei de concediere a contestatoarei nr. 1 din 29.03.2019.
Cu privire la primul concediu medical nr. xxxxxxx din 03.03.2019, prin care i s-a acordat contestatoarei G_____ G_______ concediu medical pentru perioada 05.03.2019 – 07.03.2019, 09.03.2019 – 21.03.2019 (f. 10) instanţa constată că acesta a fost depus la firma S.C. F_______ A_____ S.R.L. împreună cu o cerere înregistrată sub nr. 102/13.03.2013, prin care aceasta a solicitat să îi fie aprobat concediul, arătând totodată că nu mai poate lucra din cauza sarcinii. A mai scris în această cerere contestatoarea că este însărcinată în luna a II –a.
În ceea ce priveşte înregistrarea cererii prin care anunţa starea de graviditate şi prin care a depus şi certificatul de concediu medical, la altă societate decât cea la care era angajată, instanţa constată că firmele F____ A____ S.R.L. şi intimata __________________. au ambele sediul în mun. B_____, ___________________, judeţul B_____, au acelaşi contabil, pe martora H______ L_______ D____, cea care a primit şi înregistrat personal cererea formulată de către contestatoare. Totodată, potrivit extraselor de la ONRC (f. 69-71, 82-87) coroborate cu răspunsul primit de la ITM (f. 90) rezultă că administrator al ambelor societăţi comerciale la momentul la care a intervenit concedierea contestatoarei, 29.03.20 19 a fost G______ I____, cea căreia contestatoarea susţine că i-a adus la cunoştinţă starea sa de graviditate. La societatea intimată Z______ S.R.L. a fost numit administrator G______ Z_____, abia la data de 10.07.2019, ulterior concedierii contestatoarei.
Din răspunsul la in terogatoriul administrat intimatei __________________. (f. 96-98) coroborat cu răspunsul primit de la ITM (f. 90) instanţa reţine că administratorul intimatei i-a spus contestatoarei că îşi poate continua activitatea de vânzător în cadrul firmei __________________., iniţial aceasta fiind de acord, motiv pentru care a înregistrat la ITM un contract individual de muncă nr. 9/28.02.2019, iar ulterior a comunicat că nu doreşte continuarea activităţii în cadrul acestei societăţi, motiv pentru care au fost nevoiţi să radieze de la ITM contractul de muncă respectiv.
Potrivit răspunsului primit de la ITM (f. 90), contestatoarea G_____ G_______ a figurat înregistrată cu un contract individual de muncă nr. 9/28.02.2019, încheiat cu societatea S.C. F_____ A___ S.R.L., cu începere a activităţii din data de 01.03.2019, care însă a fost radiat ulterior. Potrivit menţiunilor din registrul ITM, contractul a fost radiat în data de 18.03.2019.
Instanţa va înlătura declaraţia martorei H______ L_______ D____ (f. 113) cu privire la faptul că ar fi introdus în REVISAL din greşeală menţiunea cu privire la acel contract de muncă, care a fost radiat în aceeaşi zi, când a observat greşeală, care sunt contrazise chiar prin răspunsul la in terogatoriul administrat intimatei şi prin răspunsul primit de la ITM.
Prin urmare, instanţa constată că, faptul că a fost înregistrată de către contestatoare cererea prin care aducea la cunoştinţă starea sa de graviditate, însoţită de certificatul de concediu medical nr. xxxxxxx din 03.03.2019 la firma S.C. F____ A__ S.R.L. la data de 13.03.2013, este o eroare provenită chiar de la intimată, care îi a dusese la cunoştinţă contestatoarei că este angajata acestei noi societăţi, fiind chiar înregistrat în REVISAL un contract individual de muncă din data de 28.02.2019, radiat efectiv abia în data de 18.03.2019.
La data la care a depus acea cerere şi concediul medical, reclamanta figura la ITM cu un contract de muncă încheiat cu S.C. F___ A____ S.R.L. Mai mult decât atât, cele două firme aveau la acel moment acelaşi reprezentant l____ şi aceeaşi contabilă, astfel că este inadmisibil să se susţină ulterior că societăţii intimate nu i s-a adus la cunoştinţă starea de graviditate a contestatoarei .
Cu privire la cel de-al doilea concediu medical cu nr. xxxxxxx din 03.03.2019, prin care i s-a acordat contestatoarei G_____ G_______ concediu medical pentru perioada 22.03.2019 – 31.03.2019 (f. 11), instanţa constată că într-adevăr nu s-a făcut dovada că a fost predat angajatorului, acesta privind perioada în care s-a emis şi decizia de concediere a reclamantei nr. 1 din 29.03.2019.
Interdicţia concedierii salariatei gravide este statornicită şi de art. 10 alin. (6) din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, precum şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locul de muncă. Numai că acest din urmă act normativ, în spiritul Directivei 92/85/CE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, al celor care alăptează (art. 10), adaugă: interdicţia operează în cazul concedierii „din motive ce au legătură cu starea sa”
[art. 21 alin. (1) lit. a)]
.
Potrivit O.U.G. nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă: art. 2 lit. c) salariata gravidă este femeia care anunţă în scris angajatorul asupra stării sale fiziologice de graviditate şi anexează un document medical eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist care să îi ateste această stare, iar potrivit art. 3: (1) Salariatele prevăzute la art. 2 lit. c) – e) au obligaţia de a se prezenta la medicul de familie pentru eliberarea unui document medical care să le ateste starea. (2) În cazul în care salariatele nu îndeplinesc obligaţia prevăzută la alin. (1) şi nu informează în scris angajatorul despre starea lor, acesta este exonerat de obligaţiile sale prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, cu excepţia celor prevăzute la art. 5 , 6 , 18 , 23 şi 25 .
Pentru a fi protejată de lege, salariata trebuie să notifice angajatorului starea sa de graviditate, anexând certificatul medical respectiv.
În ceea ce priveşte primul concediu medical nr. xxxxxxx din 03.03.2019, prin care i s-a acordat contestatoarei G_____ G_______ concediu medical pentru perioada 05.03.2019 – 07.03.2019, 09.03.2019 – 21.03.2019 (f. 10), instanţa constată că deşi la codul de indemnizaţie este trecut 01 – boală obişnuită, la codul de diagnostic este trecut 745, care reprezintă hemoragie de la debutul sarcinii. Acesta, împreună cu cererea prin care contestatoarea arată în mod clar că este însărcinată, dovedesc faptul că reprezentantului l____ al firmei intimate i s-a adus la cunoştinţă starea de graviditate a contestatoarei, cu îndeplinirea condiţiilor legale.
Potrivit dispoziţiilor art. 60 lit. c Codul Muncii, salariatul nu poate fi concediat pe durata în care femeia salariată este gravidă, dacă angajatorul a luat act de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere. Prin urmare, nu are importanţă că anterior s-ar fi comunicat un preaviz cu privire la perioada de probă, dacă decizia de concediere a fost emisă după ce contestatoarea a adus la cunoştinţa salariatului starea sa.
Cu privire la motivul concedierii, instanţa reţine , din probele administrate, că se poate considera că a avut loc de fapt o concediere care are legătură cu sta rea de graviditate a contestatoarei, deoarece aşa cum se va detalia mai jos, motivul trecut în decizia de concedierea nu îndeplineşte condiţiile legale.
Cu toate că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută faţă de emiterea sa ulterior comunicării de către angajată a stării sale de graviditate, raportat la prevederile art. 60 lit. c coroborate cu art. 78 din Codul Muncii, instanţa urmează a analiza şi legalitatea deciziei, prin prisma elementelor obligatorii pe care aceasta trebuie să le conţină, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Instanţa constată că decizia de desfacere a contractului de muncă nr. 1 din 29.03.2019 este nulă pentru neîndeplinirea altor dispoziţii legale, faţă de prevederile art. 78 C.muncii, potrivit cărora: Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.
În primul rând se constată că, raportat la prevederile art. 77 C.muncii decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului, astfel că doar de la data comunicării acesteia, contractul individual de muncă este desfiinţat, încetează obligaţia prestării muncii de către salariat şi plata remuneraţiei corespunzătoare de către angajator, iar cu privire la modalitatea de comunicare, în principal, vor fi avute în vedere, prin analogie, dispoziţiile speciale ale Codului Muncii, privind comunicarea deciziei de sancţionare disciplinară: prin predarea personală salariatului concediat sau prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de salariat, însă nimic nu împiedică angajatorul să comunice decizia de concediere prin intermediul altui mijloc de comunicare, care să asigure comunicarea, cum ar fi serviciile de curierat, potrivit art. 1326 C.civ.
În prezenta cauză decizia de concediere a fost depusă la dosar de către angajator, iar contestatoarea a arătat instanţei că nu se află în posesia acesteia, nefiindu-i comunicată. Angajatorul, deşi lui îi revenea sarcina probei, potrivit art. 272 C.muncii, nu a făcut dovada comunicării acestei decizii către contestatoare , prin nici o modalitate. Prin urmare, nefiind o comunicare legală a deciziei de concediere, aceasta nu ar fi trebuit să producă efecte, indiferent de data înscrisă în decizie ca fiind data încetării contractului individual de muncă.
Pe de altă parte, potrivit art. 75 alin. 1 C.muncii: (1) Persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c) şi d), al art. 65 şi 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare.
Instanţa reţine că prin Recursul în interesul legii pronunţat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 8/2014, obligatoriu pentru instanţe, s-a decis că: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 78 din Codul muncii cu referire la art. 75 alin. (1) din acelaşi cod, neacordarea preavizului cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, respectiv cu durata cuprinsă în contractele colective sau individuale de muncă, dacă aceasta este mai favorabilă angajatului, atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere şi a deciziei de concediere. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. b) din Codul muncii, raportat la dispoziţiile art. 78 din acelaşi cod, lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a menţiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sancţionată cu nulitatea deciziei şi a măsurii concedierii atunci când angajatorul face dovada că i-a acordat salariatului preavizul cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii sau cu durata prevăzută în contractele colective sau individuale de muncă, în ipoteza în care aceasta este mai favorabilă angajatului.
Instanţa constată că deşi în decizia de concediere nr. 1 din 29.03.2019 se face referire la faptul că s-a acordat perioada de preaviz de 20 de zile lucrătoare, cuprinsă între 01.03.2019 – 28.03.2019 şi au fost depuse la dosar de către angajator preaviz concediere individuală nr. 46 din 28.02.2019 şi notificare (f. 32), instanţa constată că acestea nu sunt semnate de luare la cunoştinţă de către angajată, iar înscrisul de la fila 33 prin care se încearcă a se dovedi că s-au comunicat acestea către reclamantă, pe de o parte privesc o comunicare din data de 13.03.2019, cu mult după începerea termenului de preaviz, din 01.03.2019, iar pe de altă parte este trecută ca fiind făcută comunicarea către G_____ G_______ în T_____, deşi contestatoarea locuieşte în S_____, aşa cum rezultă chiar şi din copia contractului individual de muncă. Pe lângă toate acestea, nu există vreo semnătură pe acea dovadă de comunicare, care să facă dovada comunicării efective a preavizului către contestatoare.
Prin urmare nu există nici o dovadă a comunicării acestora către contestatoare anterior începerii perioadei de preaviz. Instanţa reţine că informarea cu privire la încetarea contractului individual de muncă trebuie să fie anterioară comunicării deciziei de concediere, precizarea în cuprinsul acesteia a simplului fapt că salariatul a beneficiat de preavizul minim prevăzut de lege nefiind suficientă.
Deşi legea nu impune o formă scrisă a notificării privind încetarea contractului individual de muncă, preavizul trebuie să aibă formă scrisă ad probationem, pentru ca angajatorul să fie în măsură să facă dovada informării salariatului, precum şi a datei la care a avut loc acest lucru.
Prin urmare, instanţa constată că intimata nu a comunicat în mod valabil către contestatoare o notificare a duratei de preaviz, ceea ce conduce la nulitatea deciziei de concediere, în temeiul art. 75 C. Muncii şi Recursului în Interesul Legii nr. 8/2014.
Mai mult decât atât, instanţa constată că s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă în baza 65 alin. 1 Codul muncii, pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, determinată de desfiinţarea postului de pe ___________________, iar decizia de desfiinţare a postului este determinată de închiderea magazinului, din cauza vânzărilor scăzute, ori potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. 2 C.muncii, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
Instanţa constată că legea prevede nu doar cerinţa ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă, ci şi pe aceea de a fi justificată de o cauză reală şi serioasă sau, altfel spus, de a fi determinată de o cauză obiectivă, de o anumită gravitate care să impună, cu adevărat, această măsură. Toate aceste garanţii ar rămâne lipsite de efect dacă nu ar putea fi supuse controlului instanţelor de judecată, care pot cere administrarea de probe în vederea evidenţierii existenţei cauzei reale şi serioase ce a determinat desfiinţarea locului de muncă. Condiţia de legalitate impusă de lege este ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.
Instanţa va avea în vedere dacă la momentul la care s-a decis desfiinţarea contractului individual de muncă prin decizia nr. 1 din 29.03.2019 fusese desfiinţat postul contestatoarei prin închiderea punctului de lucru de pe ___________________, unde lucra aceasta. În ceea ce priveşte Hotărârea adunării generale a asociaţilor societăţii __________________. nr. 28 din 25.02.2019 (f. 36) prin care se arată că s-a decis încetarea activităţii magazinului de pe ___________________, ca urmare a vânzărilor foarte scăzute în ultimul an, hotărându-se restructurarea postului de lucrător comercial pentru d-na G_____ G_______, se constată că aceasta deşi apare emisă în data de 25.02.2019, priveşte adunarea generală întrunită în data de 27.02.2019, ulterior emiterii hotărârii. Pe de altă parte, deşi la acel moment societatea angajatoare avea ca unic asociat pe G______ I___, acea hotărâre este semnată de G______ M___ şi de către asociatul şi administratorul din acel moment, neavând dată certă, rezultând că a fost preconstituită pro cauza, fără a îndeplini condiţiile legale. Instanţa nu poate ţine cont de această hotărâre, care nu se cunoaşte exact când a fost emisă şi care deşi ar trebui să fie o hotărâre a asociaţilor, nu este semnată de către aceştia.
Instanţa constată că închiderea punctului de lucru din mun. B_____, ___________________, judeţul B_____, a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul B_____ abia la data de 25.04.2019 (f. 48). Însă aceasta nu poate constitui temei pentru desfacerea contractului de muncă a contestatoarei, fiind necesar ca desfiinţarea locului de muncă să fie anterioară începerii perioadei de preaviz în vederea desfacerii contractului individual de muncă. Prin urmare, instanţa constată că este nelegală concedierea şi prin nerespectarea dispoziţiilor art. 65 C.muncii, desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariată nu a fost dispusă în mod l____ anterior iniţierii procedurii de desfacer e a contractului de muncă.
Faţă de aceste considerente instanţa va anula Decizia nr.1/29.03.2019 emisă de intimata __________________., o va obliga pe aceasta să o reintegreze pe contestatoarea G_____ G_______ în funcţia avută anterior concedierii şi să plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data desfacerii contractului individual de muncă până la reintegrarea efectivă.
Cu privire la cererea de plată a unor daune cominatorii în valoare de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, în cazul nerepunerii în situaţia anterioară emiterii de concediere, instanţa constată că daunele cominatorii sunt o sancţiune stabilită de judecător pentru neexecutarea dispoziţiilor unei hotărâri judecătoreşti (în prezent, noua lege procesual civilă numeşte aceste daune sub titulatura de penalităţi pentru neexecutarea obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, noţiune care nu trebuie însă confundată cu noţiunea de penalităţi pentru neexecutarea obligaţiei).
Potrivit dispoziţiilor art. 906C.proc.civ., (1) Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare. (2) Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, iar conform art. 907C.proc.civ.: Pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute în prezentul capitol nu se pot acorda daune cominatorii.
În prezent în cazul obligaţiilor de a face se pot aplica doar penalităţi, şi doar în faza de executare silită. Soluţia este susţinută şi de decizia pronunţată în interesul legii în anul 2011, care îşi menţine actualitatea sub acest aspect, dar şi de opinii doctrinare. Prin prisma celor statuate în interesul legii de instanţa supremă, utilizarea amenzilor cominatorii (la acel moment) era posibilă doar în faza executării silite, adică în prezenţa unui titlu executoriu care să prevadă executarea obligaţiei de a face sau de a nu face. În mod similar, trebuie interpretate şi dispoziţiile art. 907 din noul Cod de procedură civilă, ceea ce conduce la concluzia că penalităţile de întârziere pot fi utilizate ca mijloc de constrângere a debitorului doar în faza executării silite, adică în prezenţa unui titlu executoriu care să prevadă executarea obligaţiei de a face sau de a nu face.
Faţă de acest considerente, se va respinge cererea de plată a unor daune cominatorii, ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte cererile de obligare a intimatei la plata daunelor materiale reprezentând costuri cu serviciile medicale pe care le va suporta contestatoarea rămasă fără asigurare medicală, constând în consultaţii, analize, intervenţii medicale, tratamente, etc. în toată perioada de la data concedierii până la data repunerii părţilor în situaţia anterioară şi obligarea intimatei la plata daunelor morale în valoare de 2000 (douămii) de Euro, instanţa reţine că potrivit art. 253 C.muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanţelor judecătoreşti competente.
În ceea ce priveşte daunele materiale solicitate constând în sumele înscrise în deconturile de cheltuieli eliberate de Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie, instanţa constată că aceste deconturi se eliberează oricărei persoane care este internată în spital, la data externării, şi nu fac dovada faptului că au fost plătite aceste sume de către contestatoare. Pe de altă parte, urmare a anulării deciziei de concediere şi a obligării intimatei la plata unei despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data desfacerii contractului individual de muncă până la reintegrarea efectivă, include şi obligaţia angajatorului de a plăti toate sarcinile către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, ce revin atât angajatorului, cât şi angajatului. Prin urmare, se va plăti retroactiv contribuţia la asigurările sociale, neputând fi obligată contestatoarea la plata acelor sume trecute în deconturi, astfel că cererea de obligare a intimatei la plata altor despăgubiri materiale este neîntemeiată.
Instanţa reţine că, dacă se cauzează şi un prejudiciu moral, instanţa de judecată poate acorda şi daune morale, în temeiul art. 253 alin.1 din Codul Muncii, însă pentru antrenarea răspunderii patrimoniale ale angajatorului faţă de salariat trebuie să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii: să existe o faptă ilicită a angajatorului, să existe un prejudiciu moral suferit de salariat, prejudiciu care să nu fi fost reparat, să existe legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi să existe vinovăţia angajatorului.
Din actele medicale depuse la dosar de către contestatoarea G_____ G_______ rezultă că aceasta a avut o sarcină cu probleme încă de la început, recomandându-se intrarea în concediu de risc maternal. Din declaraţiile martorilor G____ A__ (f. 111) şi G_____ M_____ C______ (f. 112), instanţa reţine că a fost afectată contestatoarea de concedierea intervenită în timpul sarcinii, făcându-şi griji că a rămas fără venit şi ce se va face cu copiii, aceasta mai având acasă doi copii, dintre care unul bolnav. Totodată, faţă de starea de graviditate şi faţă de faptul că era o sarcină cu probleme aceasta nu s-a putut angaja în altă parte, rămânând practic fără venit în toate perioada de sarcină, ceea ce i-a cauzat un stres şi afectarea vieţii de familie şi personale. Contestatoarea a născut al treilea copil la data de 31.08.2019 (f. 124), iar aceasta mai avea împreună cu soţul său G_____ C______ încă doi copii: G_____ I___, în vârstă de 7 ani (f. 126) şi G_____ Nicolas C______ (f. 127), în vârstă de 8 ani, care suferă de hipoacuzie neurosenzorială severă (f. 128), fiind încadrat în grad de handicap (f. 129).
Fapta ilicită a angajatorului __________________. constă în concedierea nelegală a salariatei G_____ G_______, şi având în vedere împrejurările în care s-a produs concedierea acesteia, în timpul cât era gravidă, prezentând sarcină cu risc, şi care fusese adusă la cunoştinţa angajatorului, măsurile nepatrimoniale constând în anularea deciziei de concediere şi reintegrarea pe post, nu sunt suficiente pentru a repara prejudiciul moral suferit de către contestatoare, totodată existând legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu. Vinovăţia angajatorului constă în încercarea de a se folosi de practici ilegale pentru a da o formă legală concedierii contestatoarei, motivat de închiderea magazinului unde lucra aceasta, fiind sub forma unei intenţii indirecte.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor echivalente prejudiciului moral suferit de către contestatoare se constată că suma de 2000 euro solicitată de către aceasta este justificată.
Prin urmare, instanţa va obliga pe intimată să plătească contestatoarei suma de 2000 Euro (în lei la cursul BNR din ziua plăţii) reprezentând daune morale.
În ceea ce priveşte obligarea intimatei la calcularea şi plata orelor suplimentare (608 ore suplimentare rezultate în urma faptului că reclamanta a efectuat câte 4 zile de muncă în plus pentru fiecare lună în perioada 04 septembrie 2017 – 29 martie 2019: 19 luni * 4 zile * 8 ore = 608), cu 75% din salariul de bază, potrivit art. 123Codul Muncii, instanţa reţine că, în drept, potrivit dispoziţiilor art. 120 C.Muncii: (1) Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112 , este considerată muncă suplimentară. (2) Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident. Conform art. 121 C.muncii: (1) La solicitarea angajatorului salariaţii pot efectua muncă suplimentară, cu respectarea prevederilor art. 114 sau 115 , după caz. (2) Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilită potrivit prevederilor art. 114 sau 115 , după caz, este interzisă, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident, iar potrivit art. 122 C.muncii: ( 1) Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. (2) În aceste condiţii salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru. (3) În perioadele de reducere a activităţii angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere plătite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în următoarele 12 luni. Conform art. 123 C.Muncii: (1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia. (2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condiţiile prevăzute la alin. (1) , se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
Instanţa reţine în primul rând că în litigiile de muncă ce au ca obiect plata drepturilor izvorâte din efectuarea de muncă suplimentară, sarcina probei se inversează, astfel că, probarea efectuării orelor suplimentare este în sarcina salariatului, urmând ca angajatorul să probeze faptul că a compensat munca suplimentară prin acordarea de ore libere plătite sau a achitat salariatului un spor la salariu corespunzător perioadei lucrate.
Potrivit contractului individual de muncă nr. 213/07.05.2018 contestatoarea G_____ G_______ a fost angajată, începând cu data de 08.05.2018, cu normă întreagă de 8 ore/ zi, 40 ore/ săptămână. În primul rând contestatoarea nu a făcut dovada că a lucrat pentru pârâta __________________. începând cu data de 04 septembrie 2017, faţă de data înscrisă în contractul de muncă cu privire la data începerii activităţii. Pe de altă parte, nu rezultă din fişele colective de prezenţă depuse la dosar de către intimată că aceasta ar fi lucrat mai mult decât programul trecut în contract, iar simplele referiri că aceasta lucra la acel magazin şi în week-end nu sunt suficiente. Pe de o parte, în contractul individual de muncă nu se specifică că cele 40 ore/ săptămână se pot efectua doar în cursul săptămânii, iar pe de altă parte, declaraţiile martorilor nu sunt suficiente pentru a dovedi orele supliment are invocate de către contestatoare, astfel că se va respinge această cerere, ca neîntemeiată.
În temeiul disp. art. 453 alin.2 C.proc.civ., faţă de admiterea în mare parte a cererii contestatoarei , va dispune obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 545 lei , reprezentând 500 lei onorariul de avocat, potrivit chitanţei depuse la dosar (f. 133) şi 45 lei taxă pentru eliberarea certificatelor de la ONRC (f. 134).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite în parte contestaţia formulată şi precizată de contestatoarea G_____ G_______ – CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliată în mun. S_____, ________________________, jud. B_____, cu domiciliul procesual a___ la cabinet avocat _____, din mun. B_____, ________ , __________, în contradictoriu cu intimata S.C. Z______ S.R.L., cu sediul în mun. B_____, ___________________, jud. B_____, înregistrată la ORC sub nr. JXXXXXXXXXXX, CUI: xxxxxxxx, cu sediul a___ pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat __ ______, în mun. B_____, ____________________. ____________, _____________________, şi în consecinţă:
Anulează Decizia nr.1/29.03.2019 emisă de intimata S.C. Z______ S.R.L.
Obligă intimata să o reintegreze pe contestatoare în funcţia avută anterior concedierii.
Obligă intimata la plata unei despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data desfacerii contractului individual de muncă până la reintegrarea efectivă.
Obligă intimata să plătească contestatoarei suma de 2000 Euro (în lei la cursul BNR din ziua plăţii) reprezentând daune morale.
Respinge restul pretenţiilor, ca neîntemeiate.
Obligă intimata să plătească contestatoarei suma de 545 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe
Titular Cabinet de Avocat ”Gherasim Andrei-Gheorghe” specializat litigii de muncă
