Decizia nr. 14/2020. ÎCCJ a stabilit că art. 335 alin. (3) din Codul penal are în vedere persoana care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge

În cadrul ședinței din data de 25 mai 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală,a soluționat o sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțată Decizia nr. 14 în dosarul nr. 21/1/2020.

Prin Decizia nr. 14/2020, ICCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 918/271/2019, prin care se solicita pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă, în condiţiile art.335 alin.(3) din Codul penal, acţiunea de încredinţare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că se află sub influenţa alcoolului, trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge sau este suficient ca aceasta să aibă o îmbibaţie alcoolică indiferent de gradul de alcoolemie?”. 

ICCJ a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal, care incriminează fapta unei persoane de a încredinţa un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află sub influenţa alcoolului, trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge.

Ulterior redactării considerentelor și semnării, Decizia este obligatorie începând cu momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu prevederile art. 477 alin.(3) din Codul de procedură penală.

Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe

Titular Cabinet de Avocat ”Gherasim Andrei-Gheorghe”