Prin Decizia HP nr. 103/2024 publicată în Mon. Of. Nr. 57/23.01.2025, Î.C.C.J., completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a stabilit că ”Art. 129 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, nu permite acordarea, prin hotărâre de consiliu local, de sporuri şi facilităţi nereglementate prin alte norme juridice.”
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:
”107. Întrebarea pe care Curtea de Apel Cluj o adresează instanţei supreme, pentru ca aceasta din urmă să se pronunţe în procedura instituită de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, este următoarea:
„Dacă art. 129 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ permite acordarea prin hotărâre de consiliu local de sporuri şi facilităţi nereglementate prin norme juridice.”
- Instanţa de trimitere a adresat întrebarea de mai sus într-o cauză aflată pe rolul acestei instanţe, cu nr. 605/84/2023, având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de prefectul judeţului S., prin care acesta din urmă a solicitat anularea Hotărârii nr. aa/22.12.2022, adoptată de către pârâtul Consiliul Local al Comunei M., privind decontarea contravalorii cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în care funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Primăriei Comunei M. îşi au domiciliul şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora.
- O primă precizare care se impune este aceea că sporurile şi facilităţile personalului angajat în cadrul aparatului de specialitate al primarului şi serviciilor publice de interes local sunt venituri din salarii sau asimilate acestora, conform art. 76 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. În consecinţă, având în vedere natura acestor sporuri şi facilităţi, sunt pe deplin incidente dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
- Conform art. 6 din actul normativ precitat, materia salarizării personalului plătit din fonduri publice este guvernată de un mănunchi de principii, printre care prezintă relevanţă în speţa de faţă principiul legalităţii enunţat la lit. a) a textului indicat, principiu în conformitate cu care drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii, cu excepţia hotărârilor prevăzute de art. 11 alin. (1), conform principiilor enunţate de art. 120 din Constituţia României, republicată, dar cu încadrarea între limitele minime şi maxime prevăzute prin legea menţionată.
- Din examinarea art. 129 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ rezultă cu evidenţă că un consiliu local nu poate acorda sporuri şi facilităţi nereglementate prin alte acte normative. Expresia „potrivit legii” din textul legal amintit conduce indubitabil la ideea că întrebarea respectivă implică un răspuns negativ. Consiliul local, cu alte cuvinte, nu posedă capacitatea de a acorda drepturi salariale de tipul celor indicate în art. 129 alin. (12) din actul normativ anterior menţionat în lipsa unor norme care să indice în mod expres acest lucru.
- Enunţul din textul legal a cărui interpretare se solicită nu face decât să ilustreze, şi în această materie, că o autoritate publică locală, aşa cum este consiliul local, posedă doar o competenţă derivată de reglementare, iar nu o competenţă primară, pentru că întotdeauna un act infralegislativ trebuie să îşi aibă izvorul şi temeiul într-o reglementare stabilită în prealabil printr-o normă juridică cu putere de lege.
- Finalmente, regula instituită în art. 129 alin. (12) din Codul administrativ este aliniată cu principiul legalităţii, aşa cum este el reglementat în art. 6 lit. a) din Legea nr. 153/2017. Ca orice principiu juridic, şi principiul enunţat în art. 6 lit. a) este normativ în raport cu sistemul de salarizare, aşa cum este reglementat prin Legea nr. 153/2017, fiindu-i subordonate regulile privind salarizarea, şi el funcţionează ca un criteriu de legalitate pentru celelalte norme din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, astfel că o interpretare a oricărei alte reguli referitoare la salarizare în sens contrar principiului enunţat este o interpretare invalidă din punct de vedere juridic.
- O derogare de la principiu este posibilă doar pe baza unei permisiuni explicite a legii în acest sens, neputându-se baza derogarea pe permisiunea implicită a legii, în condiţiile în care sintagma „potrivit legii” impune o referire expresă la o normă juridică cu valoare de lege.
- Expresia „potrivit legii” face trimitere la o normă primară preexistentă hotărârii de consiliu local, care să confere autorităţii locale deliberative competenţa de a acorda facilitatea salarială în discuţie. Expresia trimite, de fapt, la principiul valabil în sistemul român de drept că, în exerciţiul funcţiei executive, autorităţile administraţiei publice locale posedă doar o competenţă derivată de reglementare.
- Art. 11 din Legea nr. 153/2017, care reglementează competenţa autorităţilor locale deliberative şi executive în stabilirea salariilor de bază şi a veniturilor lunare ale personalului ce funcţionează în cadrul respectivelor autorităţi, nu poate fi privit ca o normă derogatorie de la principiul că salarizarea reprezintă domeniul exclusiv de reglementare al normelor cu putere de lege în ceea ce priveşte puterea juridică conferită autorităţii locale deliberative în baza art. 129 alin. (12) din Codul administrativ, în condiţiile în care acest text legal exclude această posibilitate.
- În fine, nu poate fi primită nici interpretarea în sensul că acordarea facilităţilor în discuţie are ca bază juridică principiul autonomiei locale, din moment ce atât principiul enunţat în art. 6 lit. a) din Legea nr. 153/2017, cât şi art. 129 alin. (12) din Codul administrativ admit că autorităţile administraţiei publice locale posedă doar un drept de reglementare derivată în materia supusă analizei, astfel că principiul autonomiei locale nu acoperă situaţia acordării facilităţilor de natură salarială la care se referă art. 129 alin. (12) din Codul administrativ.
Pentru condiderentele arătate mai sus, ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 605/84/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, şi, în consecinţă, a stabilit că:
Art. 129 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, nu permite acordarea, prin hotărâre de consiliu local, de sporuri şi facilităţi nereglementate prin alte norme juridice.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.