I. În ce constă dreptul de administrare al societății debitoare
Dreptul de administrare al unei societăți debitoare reprezintă posibilitatea de a-și desfășura activitatea în continuare, de a-și conserva și administra bunurile și de a dispune de aceste bunuri.
Prin planul de reorganizare propus (de către debitor, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor/asociaţilor; de către administratorul judiciar sau de către unul sau mai mulţi creditori, deţinând împreună cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor cuprinse în tabelul definitiv de creanţe) se indică ”perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi specificul activităţii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieţei faţă de oferta debitorului”, adică i se oferă societății debitoare încă o șansă pentru salavarea sa.
Potrivit art. 133 alin. (5) lit. A. din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, ”Planul va specifica măsurile adecvate pentru punerea sa în aplicare, cum ar fi:
A) păstrarea, în întregime sau în parte, de către debitor, a conducerii activităţii sale, inclusiv dreptul de dispoziţie asupra bunurilor din averea sa, cu supravegherea activităţii sale de către administratorul judiciar desemnat în condiţiile legii’
Dreptul de a păstra, în întregime sau în parte conducerea activității sale va fi exercitat prin intermediul unui administrator special aflat sub directa supraveghere a administratorului judiciar.
II. Cum se poate păstra dreptul de administrare de către societatea debitoare?
Pentru a păstra dreptul de administrare, societatea debitoare trebuie să îndeplinească o serie de condiții la data deschiderii procedurii de insolvență, respectiv:
a. să fie profesionist, în accepțiunea legii (conform art. 2 alin. 2 din Codul civil), cu anumite excepții (de ex. profesiile liberale);
b. să își fi anunțat intenția de reorganizare, manifestată printr-o declarație a debitorului prin care arată planul de intrare în procedura de reorganizare (plan care poate să presupună restructurarea activității, lichidare parțială sau totală a bunurilor, etc.);
c. judecătorul sindic să nu fi ordonat ridicarea dreptului de administrare, în tot sau în parte atunci când a desemnat administratorul judiciar al societății debitoare.
III. Ridicarea dreptului de administrare al societății debitoare
Ridicarea dreptului de administrare poate avea loc la cerere sau de drept.
Potrivit art. 85 alin. (5) din Legea insolvenței, la cererea creditorilor, a comitetului creditorilor ori a administratorului judiciar, judecătorul sindic poate ridica debitorului dreptul de administrare, cu condiția ca reclamantul să dovedească pierderile continue din averea debitorului ori lipsa probabilității de realizare a unui plan rațional de activitate.
Ridicarea sau încetarea de drept a dreptului de administrare are loc dacă se dispune deschiderea procedurii simplificate de faliment sau de la data la care se dispune deschiderea falimentului, așa cum prevăd dispozițiile art. 85 alin. (4) din Legea insolvenței. Practic, ridicarea dreptului de administrare este un efect al deschiderii procedurii falimentului, iar activitatea de coordonare a conducerii executive a societății debitoare va fi îndeplinită de către lichidator.
Problemele care intervin în practică vizează dovedirea:
A. pierderilor continue din averea debitorului,
B. lipsei probabilităților de a realiza un plan rațional de activitate,
dat fiind faptul că dreptul de administrare nu poate fi ridicat doar în baza unor susțineri neprobate.
Următoarele constatări jurisprudențiale sunt utile în stabilirea caracteristicilor celor două condiții:
1. […] ”În ceea ce priveşte noţiunea de „pierderi în averea debitoarei”,aceasta nu este definită de legiuitor, astfel încât rămâne la aprecierea instanţei, de la caz la caz. Se apreciază că voinţa legiuitorului are la bază considerente de logică economică, întrucât orice amânare nu face decât să agraveze pierderile, cu efectul diminuării procentului recuperării creanţelor, per ansamblu, fără însă să aibă în vedere în mod expres creanţele curente. Astfel, acumularea de datorii curente, respectiv datorii către furnizori (furnizorii de produse şi servicii specifice activităţii desfăşurate, furnizorii de utilităţi) sau creanţe fiscale, aferente derulării activităţii nu reprezintă prin sine pierdere în averea debitoarei.’’1 […]
2. […] ’’În aceste condiţii, din punctul de vedere al reprezentantului intimatei-debitoare cererea de ridicarea dreptului de administrare nu este întemeiată, nu sunt probate acele pierderi continue. De altfel, susţine că acele pierderi nici nu există, având în vedere că în prezent se derulează mai multe contracte, se vor realiza vânzări care vor fi benefice în perioada de reorganizare, iar ridicarea dreptului de administrare ar conduce la stagnarea realizării activităţii raportat la faptul că practicianul în insolvenţă nu va putea da randamentul pe care îl dă administratorul special, care este dedicat, este de specialitate.2’’ […]
3. […] ’”În speţă, niciuna dintre cele două condiţii alternative nu sunt îndeplinite. În privinţa celei dintâi nu poate fi reţinută culpa administratorului special în existenţa unor pierderi ulterioare deschiderii procedurii insolvenţei, nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale instituită prin art. 1357 C.civil, întrucât acesta nu a săvârşit cu vinovăţie vreo faptă ilicită care să prejudicieze societatea debitoare, iar pierderile înregistrate după deschiderea procedurii au fost pierderi inerente activităţii de producţie, continuată în mod unilateral de administratorul special care, mai mult a şi creditat societatea cu sume proprii în interesul salvării ei […]
În privinţa celei de-a doua condiţii prev. de art. 85 alin. 5 Legea nr. 85/2014, nu se poate aprecia că lipseşte probabilitatea de realizare a unui plan raţional de activitate în condiţiile în care deja în mod definitiv instanţele s-au pronunţat prin încuviinţarea planului de reorganizare propus de administratorul special ceea ce denotă faptul că există posibilitatea de redresare a activităţii debitoarei.3 ’’ […]
4. […] ”Cu privire la faptul că debitoarea ar fi încheiat anumite contracte păguboase cu societăţile afiliate juridic, arată că nu există alte societăţi care şi-ar dori să încheie raporturi contractuale cu o societate aflată în insolvenţă.4’’ […]
IV. Concluzii
Pentru a fi ridicat dreptul de administrare al societății debitoare în timpul derulării planului de reorganizare instanțele iau un considerare un standard relativ înalt de dovedire a pierderilor continue din averea debitorului sau a lipsei probabilităților de a reliza un plan rațional de activitate. Logica acestui considerent este dat de cel puțin următoarele:
– noțiunea de ”pierderi continue’” nu este în mod expres definită de legiuitor, rămânând la latitudinea interpretării instanței de judecată;
– un plan de reorganizare confirmat deja de judecătorul sindic consfințește faptul că există, în mod obiectiv, șanse de redresare a activității societății debitoare.
Astfel, o amânare sau întârziere a îndeplinirii obiectivelor stabilite prin planul de reorganizare (spre exemplu din cauza întârzierii obținerii unor avize, licențe de funcționare sau încheierii unor contracte comerciale, întârzieri care nu au survenit din culpa administratorului special) nu sunt susceptibile de a se plia pe vreuna din condițiile prevăzute în mod expres de legea insolvenței la qrt. 85 alin. (5). Aceste amânări/întârzieri vor conduce, cel mult, la modificarea planului de reorganizare așa cum este reglementată de prevederile art. 139: ”Modificarea planului de reorganizare, inclusiv prelungirea acestuia se poate face oricând pe parcursul procedurii de reorganizare, fără a se putea depăşi o durată totală maximă a derulării planului de 4 ani de la confirmarea iniţială. Modificarea poate fi propusă de către oricare dintre cei care au vocaţia de a propune un plan, indiferent dacă au propus sau nu planul […]’
Evident, situația va fi analizată, de la caz la caz, având în vedere probele depuse în sprijinul cererii de ridicare a dreptului de administrare a societății debitoare.
1 Tribunalul Specializat Argeș, Decizia 125/2020 din 4 martie 2020, sursa ROLII
2 Curtea de Apel Cluj, Decizia 258/2019 din 13 mai 2019, sursa ROLII
3 Curtea de Apel Craiova, Decizia 202/2019 din 2 aprilie 2019, sursa ROLII
4 Curtea de Apel Iași, Decizia 865/2018 din 28 noiembrie 2018, sursa ROLII
Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe