Prin Sentința penală nr. 877 din 05.04.2018 pronunțată de Judecătoria Giurgiu, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 256/21.06.2018 ca urmare a retragerii contestației, instanța a respins contestația la executare formulată de contestatorul x în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, motivat de faptul că ”nefiind un caz de modificare a pedepsei definitiv aplicate de instanţa de judecată, modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 nu poate face obiectul unei contestaţii la executare, nefiind îndeplinite condiţiile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 598C.proc.pen.”
Redăm în continuare extras din analiza instanței cuprinsă în Sentința penală nr. 877/05.04.2018:
”Potrivit art. 598 alin. 1 lit. d Cod. proc. pen.contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
În acest cadru, instanţa a reţinut că, potrivit art. 598 alin. 1 C.p.p., contestaţia la executare se poate formula când se invocă o cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei sau orice alt incident ivit în cursul executării, o nelămurire cu privire la executare, în situaţia în care se pune în executare o sentinţă care nu este definitivă sau în situaţia în care persoana în contra căreia se execută hotărârea penală nu este aceeaşi cu persoana condamnată.
Astfel, instituţia contestaţiei la executare nu este o cale de atac extraordinară, ci este doar un mijloc procesual, cu caracter jurisdicţional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive – dacă s-a ivit un incident prevăzut de lege până în acest moment, în cursul executării pedepsei – dacă incidentul s-a ivit în perioada executării şi chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea ei.
Scopul acestui mijloc procesual este asigurarea punerii în executare a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi de drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale. Pe cale de consecinţă, pe calea contestaţiei la executare nu se poate schimba sau modifica soluţia care a căpătat autoritate de lucru judecat.
În continuare, instanţa a reţinut că, potrivit prevederilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, modificată şi completată prin Legea nr. 169/2017, ,,la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.”
Aşadar, dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013, introduse prin Legea nr. 169/2017, au drept efect considerarea ca executate a unui număr suplimentar de 6 zile din pedeapsa aplicată, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executată într-un spaţiu de cazare determinat de legiuitor, reprezentând o compensaţie adecvată faţă de încălcarea normelor minime de cazare (spaţiul vital insuficient şi/sau a condiţii materiale precare de deţinere). Această măsură reprezintă o ficţiune legală cu caracter compensatoriu care nu conduce la modificarea pedepsei, respectiv la micşorarea acesteia, în sensul art. 598 alin.1 lit. d C.proc.pen.
Astfel, măsura are caracter administrativ – jurisdicţional, se pune în executare de către administraţia penitenciarului şi nu poate fi contestată pe calea procedurii prevăzute de art. 598 Cod. proc. pen..
În acest sens, instanţa a reţinut că pedeapsa definitivă pronunţată de către o instanţă de judecată poate fi modificată doar dacă intervine o altă hotărâre definitivă, sau în cazul în care legiuitorul adoptă o normă legală în acest sens. În ceea ce priveşte intervenţia legiuitorului (primar sau delegat) privind modificarea unei pedepse stabilite cu autoritate de lucru judecat, instanţa reţine că, potrivit codului penal cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei sunt graţierea şi prescripţia executării pedepsei (Partea generală. Titlul VIII), iar potrivit codului de procedură penală înlăturarea sau modificarea pedepsei este incidentă în cazul intervenirii unei legi penale noi privind dezincriminarea (art. 4 C.pen.) sau modificarea limitelor speciale ale pedepsei (art. 6 C.pen.), precum şi în cazul amnistiei sau graţierii (Partea specială, Titlul V, Secţiunea a 4-a).
În raport de aceste norme legale, care în mod tradiţional constituie dreptul comun în materie penală, modificarea unei pedepse stabilite cu autoritate de lucru judecat intervine în cazurile prevăzute de codul penal sau codul de procedură penală sau în situaţia în care legiuitorul reglementează o normă specială în materie, normă care însă, faţă de caracterul derogatoriu de reglementare, trebuie să aibă caracter expres şi neechivoc.
Dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 au fost introduse prin Legea nr. 169/2017, iar în expunerea de motive s-a arătat ,,Proiectul de lege îşi propune un dublu scop: de a acorda o compensare persoanelor care execută pedepse privative de libertate în condiţii de supraaglomerare severă şi de a contribui în acelaşi timp la degrevarea penitenciarelor. Astfel, toate persoanele private de libertate vor avea în mod automat vocaţia de a beneficia de liberare condiţionată dacă îndeplinesc condiţiile stabilite prin proiect. (…) Se are în vedere în primul rând ca acest mecanism să opereze în cadrul liberării condiţionate, cu menţiunea însă că aceasta va fi o vocaţie şi nu un drept recunoscut condamnatului care de plano să beneficieze de reducerea pedepsei pentru executarea în condiţii necorespunzătoare. Astfel, mecanismul este conceput ca un instrument juridic potrivit căruia, în vederea acordării liberării condiţionate, în calculul pedepsei ce poate fi considerată ca executată potrivit legii, se include ca măsură compensatorie executarea pedepsei într-un spaţiu necorespunzător.’’
Aşa fiind, în cauză, faţă de structura normativă a dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, norma juridică fiind reglementată într-un singur articol, fără trimitere la alte dispoziţii legale şi fără adoptarea unor norme infralegale, în raport de scopul urmărit de legiuitor anterior enunţat, nu se poate reţine că dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind recursul compensatoriu, reglementează un caz de modificare a pedepsei stabilite cu autoritate de lucru judecat de instanţa de judecată, neavând un caracter expres şi neechivoc în acest sens, în condiţiile în care în expunerea de motive ce a stat la baza adoptării normei legale se stipulează în sens contrar.
O interpretare contrară ar presupune ca instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, corespunzătoare instanţei de executare, să intervină asupra formelor de executare la fiecare 30 de zile executate într-un spaţiu de cazare necorespunzător, cu consecinţa anulării mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea, concomitent cu emiterea unui nou mandat de executare, împrejurări neprevăzute de legiuitor. Aşadar, nefiind un caz de modificare a pedepsei definitiv aplicate de instanţa de judecată, modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 nu poate face obiectul unei contestaţii la executare, nefiind îndeplinite condiţiile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 598C.proc.pen.”
Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe
