”Analizând primul aspect referitor la nerespectarea principiului nemijlocirii, Curtea reţine faptul că, acesta instituie, ca regulă, obligaţia instanţei de a administra probele ex propriis sensibus, presupunând ca probele să fie cercetate de către instanţa care pronunţă soluţia finală în cauză, iar nu de către o instanţă diferită, tocmai pentru ca aceasta să le perceapă în mod direct, formându-şi convingerea în acest mod. În acest sens, art. 16Cod procedură civilă dispune că probele se administrează de către instanţa care judecată procesul, cu excepţia cazurilor în care legea stabileşte altfel, iar, potrivit art. 261 alin. 1 Cod procedură civilă, administrarea probelor se face în faţa instanţei de …