Dezlegare chestiune de drept ref. la perioada în care fondul de garantare poate prelua și plăti creanţele salariale ale angajatorului aflat în insolvenţă

Prin Decizia nr. 16 din 5 martie 2018 publicată în Monitorul Oficial cu numărul 319 din data de 11 aprilie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 4.833/62/2016 şi, în consecinţă, În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru …

Continuă lectura