Prin Decizia nr. 16 din 5 martie 2018 publicată în Monitorul Oficial cu numărul 319 din data de 11 aprilie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 4.833/62/2016 şi, în consecinţă,
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.850/2006, cu modificările ulterioare, a stabilit că:
”– perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se situează în intervalul de referinţă de 3 luni imediat anterioare deschiderii procedurii de insolvenţă – 3 luni imediat ulterioare deschiderii procedurii de insolvenţă;
– perioada de 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se raportează exclusiv la data deschiderii procedurii insolvenţei.”
Pentru a se stabili cele arătate mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:
„41. Potrivit dispoziţiilor art. 5 pct. 25 din Legea nr. 85/2014, data deschiderii procedurii reprezintă:
„a) în cazul cererii debitorului de deschidere a procedurii, data pronunţării încheierii judecătorului-sindic, prevăzută la art. 71;
b) în cazul cererii creditorului de deschidere a procedurii, data pronunţării sentinţei judecătorului-sindic, prevăzută la art. 72;
c) în cazul insolvenţei transfrontaliere, momentul la care hotărârea de deschidere a procedurii produce efecte, chiar dacă aceasta nu are caracter definitiv;”
În materia insolvenţei „data deschiderii procedurii” este chiar data pronunţării sentinţei sau încheierii prin care judecătorul-sindic, analizând cererea introductivă, dispune deschiderea procedurii, chiar dacă aceasta nu este definitivă, în virtutea caracterului său executoriu, întrucât de la această dată debitorul este sub controlul instanţei şi de la aceeaşi dată se produc toate efectele deschiderii procedurii.
Particularizând dispoziţiile mai sus arătate, procedura generală de insolvenţă este marcată, ca moment de început, de încheierea judecătorului-sindic de deschidere a procedurii generale de insolvenţă, la cererea debitorului, pronunţată în condiţiile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, respectiv de sentinţa judecătorului-sindic de deschidere a procedurii generale de insolvenţă la cererea creditorului/creditorilor, pronunţată în condiţiile art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014. Deci, data deschiderii procedurii generale de insolvenţă este data pronunţării acestor hotărâri (încheiere sau sentinţă, după caz). …
Particularizând dispoziţiile art. 5 pct. 25 din Legea nr. 85/2014, coroborate cu dispoziţiile art. 145 din acelaşi act normativ, procedura falimentului este marcată ca moment de început:
– de încheierea judecătorului-sindic de deschidere direct a procedurii de faliment, la cererea debitorului, pronunţată în condiţiile art. 71 alin. (1) Legea nr. 85/2014;
– de sentinţa judecătorului-sindic de deschidere direct a procedurii de faliment, la cererea creditorului/creditorilor, pronunţată în condiţiile art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014;
– de sentinţa sau, după caz, încheierea judecătorului-sindic de deschidere a procedurii falimentului, fie din procedura generală (după parcurgerea perioadei de observaţie sau prin conversia reorganizării în faliment), fie din procedura simplificată (cu perioada de observaţie, după aprobarea raportului prevăzut de art. 92), pronunţată în condiţiile art. 145 din Legea nr. 85/2014.
49. Data deschiderii procedurii de faliment este data pronunţării acestor hotărâri (încheiere sau sentinţă, după caz).
50. Uneori „data deschiderii procedurii de faliment” are aceeaşi semnificaţie cu „data deschiderii procedurii” în sensul art. 5 pct. 25 din Legea nr. 85/2014, şi anume, atunci când se deschide direct procedura de faliment, ca soluţie a cererii introductive.
51. Ceea ce interesează în rezolvarea chestiunii de drept supuse prezentei analize este „data deschiderii procedurii” care, potrivit legii române, este data pronunţării:
– încheierii judecătorului-sindic de deschidere a procedurii generale de insolvenţă, la cererea debitorului, pronunţată în condiţiile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014;
– sentinţei judecătorului-sindic de deschidere a procedurii generale de insolvenţă, la cererea creditorului/creditorilor, pronunţată în condiţiile art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014;
– încheierii judecătorului-sindic de deschidere direct a procedurii de faliment (procedura simplificată fără perioada de observaţie) la cererea debitorului, pronunţată în condiţiile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014;
– sentinţei judecătorului-sindic de deschidere direct a procedurii de faliment (procedura simplificată fără perioada de observaţie), pronunţată în condiţiile art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014;
– hotărârii judecătorului-sindic de deschidere a procedurii de faliment a societăţii de asigurare/reasigurare la cererea debitorului, creditorilor sau a Autorităţii de Supraveghere Financiară, pronunţată în condiţiile art. 250 şi art. 262 din Legea nr. 85/2014;
– hotărârii judecătorului-sindic de deschidere a procedurii de faliment a instituţiei de credit, la cererea debitorului, creditorilor sau a Băncii Naţionale a României, pronunţată în condiţiile art. 221 din Legea nr. 85/2014.
54. Ca principiu, toate creanţele debitorului în insolvenţă se plătesc din averea acestuia, în măsura convenită în programul de plăţi, ce face parte integrantă din planul de reorganizare confirmat sau, în măsura în care sumele obţinute din valorificarea bunurilor sunt suficiente, în faliment. Prin excepţie, anumite creanţe sunt preluate şi plătite din fonduri speciale: Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale (Legea nr. 200/2006), Fondul de garantare a depozitelor bancare (Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 11 decembrie 2015), Fondul de garantare a asiguraţilor (Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 24 iulie 2015).
55. Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, transpune Directiva 80/987/CEE a Consiliului din 20 octombrie 1980 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la protecţia salariaţilor în cazul insolvabilităţii angajatorului, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L283 din 28 octombrie 1980, cu modificările aduse prin Directiva 2002/74/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 septembrie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L270 din 8 octombrie 2002
57. În prezent se aplică Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind protecţia lucrătorilor salariaţi în cazul insolvenţei angajatorului, care a intrat în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
58. Potrivit articolului 3 din Directiva 80/987/CEE, astfel cum era modificată prin Directiva 2002/74/CE, la data adoptării Legii nr. 200/2006, „Creanţele preluate de instituţia de garantare sunt drepturile salariale neplătite referitoare la o perioadă care precedă şi/sau, după cum este cazul, succedă o dată stabilită de statele membre”. Această reglementare este identică şi în cuprinsul articolului 3 din actuala Directivă 2008/94/CE a Parlamentului European şi a Consiliului.
61. … Legea nr. 200/2006 a prevăzut în art. 15 următoarele: „(1) Creanţele salariale prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) se suportă pentru o perioadă de 3 luni calendaristice. (2) Perioada prevăzută la alin. (1) este perioada anterioară datei la care se solicită acordarea drepturilor şi precedă sau succedă datei deschiderii procedurii insolvenţei. (3) O altă solicitare privind plata creanţelor salariale poate fi făcută numai dacă perioada prevăzută la alin. (2) este mai mică de 3 luni.”
62. Legea română a asigurat plata creanţelor salariale prin Fondul de garantare pentru o perioadă maximă de 3 luni calendaristice, care poate fi plasată într-o perioadă de referinţă care poate cuprinde 3 luni anterioare datei deschiderii procedurii şi 3 luni ulterioare datei deschiderii procedurii. Aceste creanţe pot fi solicitate şi plătite de Fondul de garantare numai după ce ele au devenit scadente [„Perioada prevăzută la alin. (1) este perioada anterioară datei la care se solicită acordarea drepturilor (…)”].
63. Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.850/2006, cu modificările ulterioare, nu fac decât să expliciteze ce înseamnă creanţe salariale care „precedă” sau „succedă” datei deschiderii procedurii. Creanţele care „precedă” datei deschiderii procedurii sunt, potrivit normelor metodologice, creanţele salariaţilor angajatorului în stare de insolvenţă anterioare lunii în care s-a deschis procedura insolvenţei, creanţe care din punctul de vedere al legii insolvenţei sunt creanţe anterioare deschiderii procedurii, se înscriu în tabelele de creanţe şi se plătesc în insolvenţă, din averea debitorului, cu prioritate, conform programului de plată în reorganizare sau potrivit dispoziţiilor art. 161 pct. 3 din Legea nr. 85/2014 în faliment.
Creanţele care „succedă” datei deschiderii procedurii sunt creanţele salariaţilor angajatorului în stare de insolvenţă ulterioare lunii în care s-a deschis procedura insolvenţei, creanţe care din punctul de vedere al legii insolvenţei sunt creanţe ulterioare deschiderii procedurii, rezultând din continuarea activităţilor curente în perioada de observaţie, în condiţiile art. 87 din Legea nr. 85/2014, şi se plătesc în insolvenţă, din averea debitorului, ca urmare a unei cereri de plată ce va fi analizată de administratorul judiciar, fără ca aceste creanţe să fie înscrise în tabelul de creanţe, potrivit dispoziţiilor art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, sau sunt creanţe rezultând din activităţile legate de închiderea activităţii şi conservarea bunurilor în perioada de faliment şi se plătesc din averea debitorului, de asemenea potrivit dispoziţiilor art. 161 pct. 3 din Legea nr. 85/2014.
65. Ca atare, la prima întrebare, răspunsul nu poate fi decât că perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se situează în intervalul de referinţă de 3 luni imediat anterioare deschiderii procedurii de insolvenţă – 3 luni imediat ulterioare deschiderii procedurii de insolvenţă.
66. Această reglementare şi interpretare respectă şi scopul Directivei 80/987/CEE, astfel cum era modificată prin Directiva 2002/74/CE, la data adoptării Legii nr. 200/2006, scop prevăzut la punctul 2 din preambul, respectiv „Directiva 80/987/CEE urmăreşte să asigure un grad minim de protecţie a salariaţilor în cazul insolvabilităţii angajatorului. În acest scop, directiva obligă statele membre să constituie un organism care să garanteze plata drepturilor salariale neachitate respectivilor salariaţi”. Directiva nu urmăreşte ca Fondul de garantare să preia toate creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, ci doar ca statele să asigure un grad minim de protecţie a salariaţilor. Şi actuala Directivă 2008/94/CE urmăreşte acelaşi scop.
67. Interpretarea propusă respectă şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care, prin Hotărârea din 10 iulie 1997 pronunţată în Cauza C-373/95 Federica Maso şi alţii, paragraful 62, a statuat că din obiectivul directivei rezultă că perioada de trei luni la care se referă remuneraţia garantată de articolul 4 alineatul (2) este exprimată în lunile care se desfăşoară în timp, ce reprezintă o perioadă de timp între ziua lunii care corespunde evenimentului menţionat la articolul 4 alineatul (2) din directivă şi aceeaşi zi din a treia lună precedentă. De asemenea, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin Hotărârea din 28 noiembrie 2013, pronunţată în Cauza C-309/12 Maria Albertina Gomes Viana Novo şi alţii, a statuat că Directiva 80/987/CEE, în versiunea iniţială şi cu modificările ulterioare, urmăreşte asigurarea pentru toţi lucrătorii salariaţi a unei protecţii minime la nivelul Uniunii Europene în caz de insolvabilitate a angajatorului prin plata creanţelor neachitate izvorâte din contracte de muncă sau din raporturi de muncă şi care privesc salarizarea aferentă unei perioade determinate (paragraful 20).
Astfel cum reiese din jurisprudenţa Curţii amintită la paragraful 20 menţionat, Directiva 80/987/CEE, cu modificările ulterioare, urmăreşte numai o protecţie minimă a lucrătorilor salarizaţi în caz de insolvabilitate a angajatorului acestora. Dispoziţiile referitoare la posibilitatea statelor membre de a limita garanţia din partea lor demonstrează că sistemul instituit de Directiva 80/987/CEE, cu modificările ulterioare, ţine seama de capacitatea financiară a acestor state şi urmăreşte să protejeze echilibrul financiar al instituţiilor lor de garantare (paragraful 29).
68. Numai dacă legiuitorul român ar fi adoptat a doua modalitate de limitare a garantării creanţelor salariale la care face referire directiva, perioada de referinţă în care puteau fi situate cele 3 luni în care Fondul de garantare putea prelua creanţele salariale ale debitorului în insolvenţă s-ar fi întins pe o durată de timp mai lungă, dar şi aceasta trebuia delimitată în timp, neputându-se situa oricând anterior deschiderii procedurii, cu atât mai puţin fără respectarea termenului de prescripţie (deoarece creanţele pentru care a intervenit prescripţia nu sunt înscrise la masa pasivă în insolvenţă), sau oricând ulterior deschiderii procedurii, până la închiderea acesteia, deoarece statele, în lumina normei comunitare, nu sunt obligate să preia, prin instituţia de garantare, toate creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, având în vedere scopul normei comunitare de asigurare a unui grad minim de protecţie a salariaţilor în cazul insolvabilităţii angajatorului.
69. Cu privire la cea de-a doua întrebare ce face obiectul sesizării – dacă perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se raportează exclusiv la data deschiderii procedurii insolvenţei sau se poate raporta şi la data intrării angajatorului în faliment, în situaţia în care dreptul de administrare al angajatorului nu a fost ridicat odată cu deschiderea procedurii de insolvenţă, se impun următoarele precizări:
70. Aşa cum s-a arătat anterior (paragrafele 36-53), ceea ce interesează în rezolvarea chestiunii de drept supuse prezentei analize este „data deschiderii procedurii”.
71. Întrucât hotărârea judecătorului-sindic de deschidere a procedurii falimentului, după parcurgerea perioadei de observaţie, fie din procedura generală, fie din procedura simplificată (cu perioada de observaţie) sau prin conversia reorganizării în faliment, nu poate fi privită din punctul de vedere al Legii nr. 85/2014 ca „data deschiderii procedurii”, ci ca un act de procedură care marchează deschiderea unei alte etape a procedurii insolvenţei, iar Legea nr. 200/2006 a stabilit ca dată de raportare „data deschiderii procedurii”, răspunsul la cea de-a doua întrebare ce face obiectul sesizării este că perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se raportează exclusiv la data deschiderii procedurii insolvenţei, care poate fi data pronunţării:
– încheierii judecătorului-sindic de deschidere a procedurii generale de insolvenţă, la cererea debitorului, pronunţată în condiţiile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014;
– sentinţei judecătorului-sindic de deschidere a procedurii generale de insolvenţă, la cererea creditorului/creditorilor, pronunţată în condiţiile art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014;
– încheierii judecătorului-sindic de deschidere direct a procedurii de faliment (procedura simplificată fără perioada de observaţie) la cererea debitorului, pronunţată în condiţiile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014;
– sentinţei judecătorului-sindic de deschidere direct a procedurii de faliment (procedura simplificată fără perioada de observaţie), pronunţată în condiţiile art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014;
– hotărârii judecătorului-sindic de deschidere a procedurii de faliment a societăţii de asigurare/reasigurare la cererea debitorului, creditorilor sau a Autorităţii de Supraveghere Financiară, pronunţată în condiţiile art. 250 şi 262 din Legea nr. 85/2014;
– hotărârii judecătorului-sindic de deschidere a procedurii de faliment a instituţiei de credit, la cererea debitorului, creditorilor sau a Băncii Naţionale a României, pronunţată în condiţiile art. 221 din Legea nr. 85/2014.
72. Faptul că dreptul de administrare al debitorului nu a fost ridicat odată cu deschiderea procedurii generale de insolvenţă sau odată cu deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă cu perioada de observaţie nu prezintă relevanţă în stabilirea datei de referinţă. Perioada de preluare a creanţelor se raportează doar la data de referinţă, care este „data deschiderii procedurii”.
73. Ridicarea dreptului de administrare al debitorului în perioada de observaţie, în condiţiile art. 85 din Legea nr. 85/2014, sau odată cu trecerea la faliment, în condiţiile art. 145 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, este doar o condiţie pentru preluarea şi plata creanţelor de către Fondul de garantare, care se adaugă condiţiei să se fi dispus deschiderea procedurii de insolvenţă. Condiţia ridicării dreptului de administrare are o raţiune, constând în aceea că, atât timp cât debitorul are dreptul de administrare şi îşi continuă activitatea, cel puţin teoretic, are posibilitatea plăţii creanţelor salariaţilor şi ale celorlalţi creditori.
Se impune a se face distincţia între condiţiile (cumulative) pentru preluarea şi plata creanţelor de către Fondul de garantare (deschiderea procedurii de insolvenţă şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului) şi limitele în care Fondul de garantare preia creanţele angajatorului în insolvenţă (pentru o perioadă de maximum 3 luni, cuprinse în intervalul de 3 luni anterioare datei deschiderii procedurii – 3 luni ulterioare datei deschiderii procedurii).
74. Relevantă în susţinerea acestei interpretări este şi Hotărârea din 18 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-247/12 Meliha Veli Mustafa, potrivit căreia Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 octombrie 2008 privind protecţia lucrătorilor salariaţi în cazul insolvenţei angajatorului trebuie să fie interpretată în sensul că nu obligă statele membre să prevadă garanţii pentru creanţele salariaţilor în fiecare etapă a procedurii de insolvenţă a angajatorului lor. În particular, directiva menţionată nu se opune posibilităţii ca statele membre să prevadă o garanţie numai pentru creanţele lucrătorilor născute înainte de transcrierea în Registrul Comerţului a hotărârii de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară, chiar dacă prin această hotărâre nu se dispune încetarea activităţilor angajatorului.”
Selecție realizată de
Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe
Titular Cabinet de Avocat ”Gherasim Andrei-Gheorghe”