Suspendarea contractului individual de muncă. Noțiuni generale

Suspendarea contractului individual de muncă poate interveni de drept, prin acordul părţilor sau prin actul unilateral al uneia dintre părţi. Suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat şi a plăţii drepturilor de natură salarială de către angajator. Pe durata suspendării pot continua să existe alte drepturi şi obligaţii ale părţilor decât cele privind prestarea muncii și plata salariului, dacă acestea sunt prevăzute prin legi speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, prin contracte individuale de muncă sau prin regulamente interne. În cazul suspendării contractului individual de muncă din cauza unei fapte imputabile salariatului, …

Continuă lectura

Suspendarea contractului individual de muncă pe durata absențelor nemotivate poate fi dispusă de către angajator independent sau este necesară o cerere din partea salariatului?

Suspendarea contractului individual de muncă reprezintă o măsură permisă de Codul muncii, care are ca efecte principale suspendarea prestării muncii de către salariat, corelativ cu suspendarea plății drepturilor salariale de către angajator, cu anumite particularități impuse de lege. Concret, legea spune că pe durata suspendării pot continua să existe alte drepturi şi obligaţii ale părţilor decât cele privind prestarea muncii și plata salariului, dacă acestea sunt prevăzute prin legi speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, prin contracte individuale de muncă sau prin regulamente interne (este cazul, de exemplu, a indemnizațiilor de prestații și asigurări sociale, concedii medicale, asigurări sociale …

Continuă lectura