CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr.109/CM
Şedinţa publică din data de 20 martie 2020
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă şi asigurări sociale constituit din:
Preşedinte – I_____ M______
Judecător – M_____ S_______ S__
Grefier – G___ I____
Pe rol, pronunţarea asupra apelului civil formulat de apelanta-pârâtă Z______ C____–A_______ , cu domiciliul în municipiul C________, ______________________________ 1, _______________________ şi cu domiciliul procesual ales la sediul „Cabinetului de avocat _____” din ______, – împotriva sentinţei civile nr. 1314 din 16.10.2019, pronunţate de Tribunalul T_____, Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, având ca obiect pretenţii, în contradictoriu cu i ntimatul-pârât S_______ J______ DE U________ T_____ , cu sediul în municipiul T_____, ___________________, judeţul T_____.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 10 martie 2020 şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunţarea la data de 18.03.2020 şi, ulterior, la 20.03.2020, dată la care a pronunţat următoarea decizie:
C U R T E A,
Deliberând asupra apelului formulat de pârâta Z______ C_______ A_______ , constată următoarele:
Sentinţa apelată:
Prin sentinţa civilă nr 1314 din data de 16 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul T_____, Secţia Civilă de C_________ Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 1.XXXXXXXXXXX, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul S_______ Judeţean de Urgenţă T_____, în contradictoriu cu pârâta Z______ C_______-A_______, care a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 27.667 de lei, reprezentând contravaloarea burselor de rezidenţiat încasate în perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxx18, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective a debitului.
În motivarea sentinţei, prima instanţă a reţinut următoarele:
În fapt, pârâta Z______ C_______ A_______ a fost angajată a reclamantului S_______ Judeţean de Urgenţă T_____ ca medic rezident AN I, gradaţia 1 clasa 52+3, începând cu data de 01.01.2014, conform contractului individual de muncă nr. x/01.01.2014.
Potrivit art. M pct. 6 şi 7 din contractul individual de muncă, părţile au prevăzut că ,,Specialiştii formaţi în urma promovării concursului de rezidenţiat pe post sunt obligaţi să lucreze la unitatea sanitară publică cu care a încheiat contractul individual de muncă cel puţin un număr egal de ani cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidenţiat. Nerespectarea obligaţiei prevăzute la pct.6 îl obligă pe medicul rezident la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătire sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidenţiat, proporţional cu perioada lucrată din perioada stabilită.”
Prin Decizia nr. x/I/23.07.2018 emisă de S_______ Judeţean de Urgenţă T_____, a încetat contractul individual de muncă al pârâtei, conform art. 81 alin.1 din Codul muncii.
Tribunalul reţine că art. 20 alin. 2 lit. a din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, printre clauzele specifice contractului de muncă, enumeră şi clauza cu privire la formarea profesională, iar art. 196 alin 2 din acelaşi cod stabileşte că ,,Modalitatea concretă de formare profesională, drepturile şi obligaţiile părţilor, durata formării profesionale, precum şi orice alte aspecte legate de formarea profesională, inclusiv obligaţiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, se stabilesc prin acordul părţilor şi fac obiectul unor acte adiţionale la contractele individuale de muncă.”
În cauză însă clauzele contractuale vizând pregătirea profesională constituie o transpunere a prevederilor legale care reglementează rezidenţiatul pe post, respectiv art. 18 din O.G. nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103 din 4 iulie 2012, cât şi a celor care reglementează acordarea burselor de rezidenţiat, respectiv art. 18 din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.
Astfel, art. 18 din O.G. nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103 din 4 iulie 2012, prevede în alin. 7 că ,,Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care promovează concursul de rezidenţiat pe post încheie un contract individual de muncă cu unitatea sanitară publică care a publicat postul respectiv, înainte de începerea pregătirii în rezidenţiat. Prin acest contract se prevede obligaţia de a lucra la unitatea sanitară publică cu care a încheiat contractul individual de muncă un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidenţiat”.
Alin. 8 teza a II a aceluiaşi articol prevede că ,,Nerespectarea de către salariat a obligaţiei asumate îl obligă pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidenţiat, precum şi la restituirea primei de instalare, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită, conform actului adiţional la contractul individual de muncă.”
De asemenea, art. 18 din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice stabileşte că:
” (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2014, medicii rezidenţi, medicii dentişti rezidenţi şi farmaciştii rezidenţi din unităţile sanitare de stat, cu un salariu lunar brut/soldă brută lunară mai mic/mică decât 3000 lei, care nu include drepturile aferente gărzilor efectuate pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, beneficiază de o bursă de rezidenţiat în cuantum lunar de 670 lei.
(2) B____ […] nu face parte din salariul brut/solda brută, nu este supusă impozitului pe venit şi nu constituie bază de calcul pentru contribuţiile de asigurări sociale de stat, asigurări pentru şomaj, asigurări sociale de sănătate sau pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
(3) Plata lunară a bursei de rezidenţiat se realizează din bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii pentru unităţile sanitare de stat din subordinea sa şi pentru unităţile sanitare de stat din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, în baza normelor metodologice de aplicare aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii**), respectiv prin bugetele aprobate ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, în baza normelor metodologice de aplicare aprobate de ordonatorii principali de credite ai acestora.
(4) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, modificările ce decurg din aplicarea prevederilor alin. (3) în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Sănătăţii şi ale bugetelor ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie pe anul 2014. ”
Din cuprinsul celei din urmă norme se desprinde astfel concluzia că bursa de rezidenţiat are un cuantum de 670 lei şi se acordă în acele situaţii în care salariul lunar brut este mai mic decât 3000 lei, care nu include drepturile aferente gărzilor, dar şi faptul că nu face parte din salariul brut, nu este supusă impozitului pe venit şi nu constituie bază de calcul pentru contribuţiile de asigurări.
Astfel, acest venit nu este o componentă a salariului medicului rezident şi nu reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, ci reprezintă o cheltuială ,,ocazionată de pregătirea profesională”, conform DEX bursa fiind o alocaţie bănească acordată pentru acoperirea cheltuielilor de studii.
Au incidenţă în cauză şi prevederile art. 12 din Ordinul ministrului sănătăţii Nr. 167 din 13 februarie 2014 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor art. 18 din O.U.G. nr. 103/2013, potrivit cu care unităţile angajatoare primesc sumele aferente plăţii bursei de rezidenţiat solicitate prin cererea de finanţare, pe bază de contract încheiat cu direcţiile de sănătate publică, sumele aferente plăţii fiind prevăzute în bugetul unităţii plătitoare la titlul 59 „Alte cheltuieli”, articolul 59.01 „Burse”.
Separat de aceasta, tribunalul reţine că prevederile imperative ale legii devin aplicabile indiferent dacă obligaţiile reglementate prin acestea sunt sau nu asumate şi prin contractul individual de muncă. Incidenţa normelor imperative nu poate fi înlăturată printr-o clauză contractuală, într-un atare caz clauza urmează a fi considerată nulă şi înlocuită de drept cu dispoziţiile normative aplicabile. Aceasta, cu atât mai mult în cazul relaţiei contract uale specifice sectorului public.
În considerarea împrejurărilor de fapt şi de drept precizate, se concluzionează că pârâta are obligaţia de a suporta cheltuielile de pregătire profesională în condiţiile în care nu a respectat obligaţia legală şi asumată de a lucra în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă T_____ după finalizarea rezidenţiatului o perioadă de timp egală cu perioada pregătirii.
După cum s-a arătat, obligaţia de restituire a cheltuielilor ocazionate de pregătirea profesională nu este una exclusiv contractuală, ea fiind o obligaţie legală care operează şi independent de voinţa părţilor. La încheierea, modificarea sau încetarea contractului de muncă, părţile au obligaţia de a respecta dispoziţiile legale, fiind prohibită şi sancţionată stipular ea unor clauze contrare legii.
Concluzia este în sensul că beneficiul bursei de rezidenţiat pe post este într-adevăr un stimulent financiar, însă el presupune o obligaţie colaterală, respectiv acceptul medicului de a lucra în cadrul unităţii respective după terminarea rezidenţiatului pentru un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii.
A rt. 18 alin. 8 teza a II a din O.G. nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103 din 4 iulie 2012, prevede obligaţia de suportare a tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidenţiat, textul nefăcând vreo distincţie şi neprevăzând vreo excepţie în privinţa burselor încasate conform art. 18 din O.U.G. nr. 103/2013.
În privinţa apărărilor formulate, tribunalul reţine că acestea nu au aptitudinea înlăturării în vreun fel a răspunderii salariatului. Astfel, este lipsit de importanţă faptul că pârâta a plătit din fonduri proprii taxa aferentă celui de al doilea rezidenţiat. Acest fapt nu schimbă natura juridică a bursei încasate şi nici nu exonerează medicul de obligaţia restituirii acesteia în cazul nerespectării cerinţei legale asumate prin contractul individual de muncă.
Relativ la susţinerea cum că sumele plătite cu titlu de bursă de rezidenţiat provin din bugetul statului şi nu din fondurile proprii ale reclamantului, Tribunalul reiterează cele ce rezultă din normele mai sus redate, potrivit cu care unităţile angajatoare primesc sumele aferente plăţii bursei de rezidenţiat solicitate prin cererea de finanţare, pe bază de contract încheiat cu direcţiile de sănătate publică, sumele aferente plăţii fiind prevăzute în bugetul unităţii plătitoare la titlul 59 „Alte cheltuieli”, articol ul 59.01 „Burse”.
Reţine însă că, deşi bursele rezidenţilor sunt plătite din fondurile bugetului de stat, de la Ministerul Sănătăţii, prin intermediul unităţilor angajatoare, calitatea procesuală activă în demersul judiciar pendinte, care prezintă toate caracteristicile unui litigiu de muncă, aparţine unităţii cu care pârâta a desfăşurat raporturi de muncă, indiferent de sursa de finanţare, sistemul bugetar cunoscând existenţa a trei categorii de ordonatori de credite, principal, secundar şi terţiar.
Relativ la susţinerea că cererea de demisie nu a fost formulată în scopul angajării într-o altă unitate sanitară, ci din cauza stării de sănătate, tribunalul reţine că încetarea raporturilor de muncă a fost motivată de faptul că operaţia de endometrioză ovariană şi aderenţe peritoneale pelviene suferită prezintă o simptomatologie ce nu-i permite mediul spitalicesc. Or, faptul invocat nu îmbracă forma vreunui eveniment invincibil şi inevitabil exonerator de răspundere, precum este forţa majoră sau cazul fortuit. Aceasta, cu atât mai mult cu cât nicio probă nu dovedeşte susţinerea că afecţiunea de care a suferit a pus-o pe pârâtă în situaţia renunţării definitive sau temporare la cariera de medic.
În raport de considerentele expuse, tribunalul a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 27.667 lei reprezentând contravaloarea burselor de rezidenţiat încasate în perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxx18, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective a debitului.
Relativ la dobânda penalizatoare fiscală pretinsă, Tribunalul a reţinut că natura juridică a cheltuielilor ocazionate de pregătirea profesională a medicilor rezidenţi nu reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal, ele fiind cheltuieli de personal, după cum au fost descrise prin prezenta.
Ca atare, cererea de acordare a accesoriilor fiscale a fost apreciată a fi neîntemeiată şi a fost respinsă ca atare.
Apelul:
1. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta Z______ C_______ A_______, solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de apel, pârâta a învederat că înţelege să invoce, pe calea unei apărări de fond, nulitatea absolută a clauzelor inserate în cuprinsul art. M, pct. 6 şi 7 din contractul individual de muncă nr. 5472/01.01.2014, prin care s-a prevăzut obligativitatea salariatului, medic rezident pe post, să lucreze pentru reclamantul- spital, după finalizarea rezidenţiatului, cel puţin un număr egal de ani cu durata corespunzătoare a pregătirii în rezidenţiat, în caz contrar, angajatul fiind ţinut la restituirea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a tuturor cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidenţiat, precum şi la restituirea primei de instalare, proporţional cu perioada lucrată din perioada stabilită.
În fundamentarea nulităţii clauzei, partea a învederat că bursa litigioasă, de care beneficiau medicii al căror salariu brut/soldă brută era inferioară sumei de 3000 de lei, era, în fapt, un drept de natură salarială, încadrabil în categoria altor adaosuri la salariu, aceasta fiind plătită lunar, deci în mod regulat, precum salariul, fiind o contraprestaţie a muncii medicului rezident şi un accesoriu al salariului, la care angajatul nu putea renunţa, neavând un drept de opţiune în acest sens, conform art. 38 din Codul muncii, bursa nefiind plătită în considerarea activităţii didactice (de învăţare) desfăşurate de medic pe durata rezidenţiatului, ci în considerarea activităţii practice prestate de acesta, fiind deci o formă specială de venit salarial, care nu poate fi supusă restituirii în temeiul unor clauze de adeziune, precum cele litigioase.
S-a mai arătat că clauzele contestate sunt lipsite de coerenţă şi previzibilitate, întrucât acestea impun obligaţia de restituire a bursei de rezidenţiat chiar şi în ipoteza în care, ulterior rezidenţiatului, medicul nu îşi mai continuă activitatea în unitatea sanitară în care şi-a efectuat rezidenţiatul, ci în altă unitate sanitară din sistemul public, or, într-o atare situaţie, sistemul public de sănătate şi cetăţenii beneficiază în continuare de cunoştinţele teoretice şi practice dobândite de medic pe parcursul rezidenţiatului, clauzele contestate împiedicându-l pe medic să-şi aleagă liber locul de muncă.
S-a mai menţionat că obligaţia de restituire a bursei de rezidenţiat constituie o depăşire nepermisă a ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului propus, respectiv desăvârşirea profesională a medicului rezident, bursa de rezidenţiat având, în realitate, drept destinaţie, pregătirea profesională pentru prestarea activităţii şi profesiei de medic în interes public.
Pârâta a mai învederat că obligaţia de restituire, în temeiul clauzelor contestate, a sumelor încasate cu titlu de bursă de rezidenţiat – pe care aceasta le-a apreciat a fi parte componentă a salariului – are natura juridică a unei condiţii rezolutorii nepermise de lege, respectiv de art. 38 din Codul muncii, întrucât autorizează angajatorul să nu mai achite o parte din drepturile salariale cuvenite angajatului cu titlu de contraprestaţie pentru munca acestuia.
Totodată, s-a mai precizat că clauzele contestate au natura unei clauze penale, prin care angajatorul cuantifică anticipat întinderea despăgubirii cuvenite acestuia, pe care i-o impune, printr-o clauză de adeziune, salariatului, însă, potrivit deciziei nr. 19/20.05.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, stipularea clauzelor penale în contractul individual de muncă este prohibită de lege şi sancţionată cu nulitatea absolută a clauzei penale.
Pârâta a mai arătat că bursa de rezidenţiat este un venit salarial, iar nu o alocaţie bănească acordată medicului rezident pentru specializarea şi pregătirea profesională, întrucât acordarea acesteia nu este condiţionată de obţinerea unor rezultate în procesul de învăţământ, nefiind astfel o cheltuială ocazionată de pregătirea profesională a medicului rezident.
Aceasta a mai învederat că nu se află la primul rezidenţiat, ci al doilea, efectuând pregătirea pentru cea de-a doua specialitate, pentru care a achitat, în decursul a 4 ani, suma de 30.000 de lei, cu titlu de taxă de rezidenţiat.
De asemenea, apelanta a menţionat că încetarea, prin demisie, a raporturilor de muncă dintre părţi a fost cauzată de starea de boală a acesteia, care nu i-a mai permis executarea în continuare a obligaţiilor asumate prin contractul individual de muncă, acest fapt punând-o într-o imposibilitate fortuită de executare a obligaţiei de a munci în continuare pentru reclamantă, fapt care este exonerator de răspundere.
În dovedire, a fost solicitată încuviinţarea şi administrarea probei cu înscrisuri, constând în cele anexate cererii de apel, şi a probei cu expertiza în vederea determinării capacităţii (generale) de muncă a apelantei.
2. Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea, ca nefondat, a apelului, învederând, în esenţă, că sentinţa apelată este temeinică şi legală, pârâta, care şi-a dat demisia din funcţie, fiind ţinută, potrivit legii, la restituirea bursei de rezidenţiat, care nu constituie venit salarial sau de natură salarială, ci o cheltuială legată de pregătirea profesională în perioada rezidenţiatului a pârâtei.
În dovedire, nu a fost solicitată încuviinţarea şi administrarea de probe noi.
3. În cadrul judecăţii în apel a fost ataşat dosarul primei instanţe şi nu au fost încuviinţate şi administrate probe noi, cu excepţia înscrisu rilor depuse de pârâtă alăturat cererii de apel şi a celor depuse între termenele de judecată din apel.
Analiza apelului:
1. În fapt, procedând la judecata apelului conform art. 477 alin. 1 din Codul de procedură civilă, adică în limitele stabilite în mod implicit prin cererea de apel, Curtea reţine, în primul rând, că, în calea de atac, nu este contestată temeinicia statuării primei instanţe sub aspectul întinderii (câtimii obiectului) obligaţiei de restituire stabilite în sarcina pârâtei, hotărârea fiind criticată exclusiv sub aspectul legalităţii acesteia.
2. În acord cu prima instanţă, Curtea reţine că pârâta Z______ C_______ A_ a fost angajata Spitalu lui Judeţean de Urgenţă T_____, în funcţia de medic rezident, în cadrul formei de organizare pe post a rezidenţiatului, începând cu data de 01.01.2014, conform contractului individual de muncă nr xx/01.01.2014, încheiat pe durată nedeterminată, la litera J din contract – Salarizare – prevăzându-se că pârâta va beneficia, pentru început, de un salariu de bază lunar compus din salariu de încadrare, spor de vechime şi prevenţie, precum şi de alte sporuri, fără a se menţiona însă şi bursa de rezidenţiat în cadrul secţiunii Salarizare din contract.
3. Prin clauzele inserate în art. M, pct. 6, 7 şi 8 din contractul individual de muncă antemenţionat s-a stipulat că:
,,6. Specialiştii formaţi în urma promovării concursului de rezidenţiat pe post sunt obligaţi să lucreze la unitatea sanitară publică cu care a încheiat contractul individual de muncă cel puţin un număr egal de ani cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidenţiat.
7. Nerespectarea obligaţiei prevăzute la pct.6 îl obligă pe medicul rezident la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătire sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidenţiat, proporţional cu perioada lucrată din perioada stabilită.
8. Medicul va răspunde patrimonial, conform art. 254 alin. 1 din Codul muncii, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lui, prin nerespectarea obligaţiei prevăzute la pct. 6.”
4. Prin decizia nr. x/I/23.07.2018, emisă de S_______ Judeţean de Urgenţă T_____, a încetat contractul individual de muncă al pârâtei, conform art. 81 alin. 1 din Codul muncii, adică prin demisie, angajatorul luând astfel act de manifestarea unilaterală de voinţă a pârâtei, materializată în cererea de demisie depusă la acesta şi înregistrată sub numărul 11.680/19.07.2018 , contractul individual de muncă încetând, din iniţiativa salaria tului , la 19.07.2018 .
5. În drept , Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor generale (articolele de la 1 la 15 aflându-se în această secţiune a actului normativ, deci vizând atât pentru rezidenţiatul pe loc , cât şi pentru cel pe post) din O.G. nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului (în continuare, O.G. nr. 18/2009 ):
Art. 1 alin. (1) Rezidenţiatul reprezintă forma specifică de învăţământ postuniversitar pentru absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie, care asigură pregătirea necesară obţinerii uneia dintre specialităţile cuprinse în Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală.
Art. 2 alin. (2) Pregătirea în rezidenţiat reprezintă un proces continuu de pregătire teoretică şi practică, fiind normată ca activitate didactică doar activitatea de pregătire în rezidenţiat efectuată de către cadrele didactice universitare, în conformitate cu numărul orelor de curs şi de aplicaţii din curricu lumul aprobat.
6. În acord cu prevederile art. 6 alin. 2 din acelaşi act normativ, calitatea de rezident încetează în următoarele situaţii:
a) la data finalizării programului de pregătire în rezidenţiat, certificată de către coordonatorul sau directorul de program de rezidenţiat, în baza carnetului de rezident şi a caietului de monitorizare a pregătirii rezidentului, dar nu mai devreme de prima sesiune de examene organizată în specialitatea respectivă, după expirarea stagiului minim aferent specialităţii;
b) pe durata pregătirii, pentru oricare dintre cazurile de încetare a contractului individual de muncă prevăzute de lege .
7. Potrivit art. 13, în redactarea iniţială:
(1) Cheltuielile de personal aferente rezidenţilor se suportă în totalitate de la bugetul de stat, în limita duratei maxime prevăzute pentru specialitatea pentru care optează.
(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se acordă prin unităţile sanitare cu care rezidenţii pe locuri, respectiv pe post au încheiat contract individual de muncă pe durată determinată, în baza documentelor doveditoare privind frecventarea stagiilor, emise de unitatea la care se efectuează pregătirea.
8. Potrivit art. 13, în forma rezultată în urma modificării operate prin O.G. nr. 1/2017:
(1) Cheltuielile de personal aferente medicilor rezidenţi, medicilor dentişti rezidenţi şi farmaciştilor rezidenţi, medicilor rezidenţi încadraţi în direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în alte unităţi cu personalitate juridică din subordinea Ministerului Sănătăţii, din unităţi sanitare de stat şi din cadrul Institutului N_______ de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă se suportă în totalitate de la bugetul de stat, în limita duratei maxime prevăzute pentru specialitatea pentru care optează.
(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se acordă prin instituţiile cu care medicii rezidenţi, medicii dentişti rezidenţi şi farmaciştii rezidenţi, pe loc, respectiv pe post, au încheiat contract individual de muncă pe durată determinată sau nedeterminată sau au raporturi de serviciu, după caz, în baza documentelor doveditoare privind frecventarea stagiilor, emise de unitatea la care se efectuează pregătirea.
9. Conform art. 131 din acelaşi act normativ, introdus în corpul ordonanţei prin O.U.G. nr. 11/2014:
Medicii rezidenţi încadraţi în direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi cei încadraţi în alte unităţi cu personalitate juridică din subordinea Ministerului Sănătăţii beneficiază de drepturile prevăzute la art. 13 alin. (1), precum şi la art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările şi completările ulterioare.
10. Acest articol, consecutiv modificării operate prin pct. 2 al O.G. nr. 1/2017, a prevăzut următoarele:
(1) Începând cu luna iulie 2017, rezidenţii prevăzuţi la art. 13 alin. (1) cu un salariu lunar brut/soldă brută lunară mai mic/mică decât 7100 lei, care nu include drepturile aferente gărzilor efectuate pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, beneficiază de o bursă de rezidenţiat în cuantum lunar de 670 lei.
(2) B____ de rezidenţiat se acordă până la data la care personalul prevăzut la alin. (1) beneficiază de salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie la nivelul reglementat pentru anul 2022 de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
(3) B____ de rezidenţiat prevăzută la alin. (1) nu face parte din salariul brut/solda brută, nu este supusă impozitului pe venit şi nu constituie bază de calcul pentru contribuţiile de asigurări sociale de stat, asigurări pentru şomaj, asigurări sociale de sănătate sau pentru accidente de muncă şi boli profesionale .
(4) Plata lunară a bursei de rezidenţiat se realizează din bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii pentru unităţile sanitare de stat din subordinea sa şi pentru unităţile sanitare de stat din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, în baza normelor metodologice de aplicare aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii, respectiv prin bugetele aprobate ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, în baza normelor metodologice de aplicare aprobate de ordonatorii principali de credite ai acestora, precum şi prin bugetul aprobat Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale pentru rezidenţii din cadrul Institutului N_______ de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă.
11. În acord cu prevederile art. 18 din O.G. nr. 18/2009 relative la rezidenţiatu l pe post:
(6) Rezidenţii care ocupă prin concurs posturile pentru care se organizează rezidenţiat în condiţiile prevăzute la alin. (1) – (3) încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară publică care a publicat postul respectiv, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
(7) Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care promovează concursul de rezidenţiat pe post încheie un contract individual de muncă cu unitatea sanitară publică care a publicat postul respectiv, înainte de începerea pregătirii în rezidenţiat. Prin acest contract se prevede obligaţia de a lucra la unitatea sanitară publică cu care a încheiat contractul individual de muncă un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidenţiat.
(8) Obligaţia prevăzută la alin. (7) se stabileşte prin act adiţional la contractul individual de muncă, în temeiul prevederilor Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Nerespectarea de către salariat a obligaţiei asumate îl obligă pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, precum şi la restituirea primei de instalare, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită, conform actului adiţional la contractul individual de muncă.
(81) Cheltuielile ocazionate de pregătirea profesională se stabilesc pe ani de studii, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei şi cercetării, pentru fiecare din specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală.
(9) Prevederile alin. (7) nu se aplică în cazul în care prin reorganizare este desfiinţată unitatea sanitară în care se află postul în care este confirmat ca rezident.
(10) Prevederile alin. (7) se aplică şi în cazul restructurării unităţilor sanitare prin reducerea numărului de posturi.
12. Potrivit art. 18, în forma iniţială, din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (în continuare, O.U.G. nr. 103/2013) – actul normativ de instituire a bursei de rezidenţiat :
(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2014, medicii rezidenţi , medicii dentişti rezidenţi şi farmaciştii rezidenţi din unităţile sanitare de stat , cu un salariu lunar brut/soldă brută lunară mai mic/mică decât 3000 lei , care nu include drepturile aferente gărzilor efectuate pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, beneficiază de o bursă de rezidenţiat în cuantum lunar de 670 lei.
(2) B____ de rezidenţiat prevăzută la alin. (1) nu face parte din salariul brut/solda brută, nu este supusă impozitului pe venit şi nu constituie bază de calcul pentru contribuţiile de asigurări sociale de stat , asigurări pentru şomaj, asigurări sociale de sănătate sau pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
(3) Plata lunară a bursei de rezidenţiat se realizează din bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii.
13. Prin pct. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 8/2014 au fost modificate prevederile alin. 3 ale art. 18 din O.U.G. nr. 103/2013, dispoziţiile alin. 1 şi 2 ale art. 18 rămânând nemodificate:
(3) Plata lunară a bursei de rezidenţiat se realizează din bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii pentru unităţile sanitare de stat din subordinea sa şi pentru unităţile sanitare de stat din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, în baza normelor metodologice de aplicare aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii, respectiv prin bugetele aprobate ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, în baza normelor metodologice de aplicare aprobate de ordonatorii principali de credite ai acestora.
14. Prin art. 28 din O.U.G. nr. 83/2014, prin pct. 2 din O.U.G. nr. 35/2015, prin art. 3 2 alin. 5 din O.U.G. nr. 20/2016 şi prin art. 21 din O.U.G. nr. 9/2017 a fost majorat succesiv cuantumul maxim al salariului brut lunar/soldei brute lunare plătit/e medicului rezident, prevăzut în art. 18 alin. 1 din O.U.G. nr. 103/2013, până la care se acordă bursa de rezidenţiat, astfel de l a 3000 de lei la 3100 de lei, ulterior la 3875 de lei, la 4749 de lei, iar, în final, la 7100 de lei.
15. Potrivit Anexei nr. 1 la Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 167/2014 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (în continuare, Ordinul nr. 167/2014):
Art. 2 – (1) Plata lunară a bursei de rezidenţiat pentru medicii rezidenţi, medicii dentişti rezidenţi şi farmaciştii rezidenţi încadraţi în unităţile sanitare din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi în reţeaua spitalelor pentru care managementul a fost transferat la autorităţile administraţiei publice locale se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii.
Art. 12 – (1) Unităţile angajatoare din subordinea autorităţilor publice locale primesc sumele aferente plăţii bursei de rezidenţiat solicitate prin cererea de finanţare, pe bază de contract încheiat cu direcţiile de sănătate publică.
(2) Sumele aferente plăţii bursei de rezidenţiat se prevăd în bugetul unităţii plătitoare la titlul 59 „Alte cheltuieli”, articolul 59.01 „Burse”.
Art. 13 – Plata bursei de rezidenţiat se face separat de plata salariului de rezident, în ultima decadă a lunii curente, pentru luna anterioară.
16. Prin decizia nr. 5/16.02.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii în dosarul nr. 10/2014 şi publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 234 din XXXXXXXXXX (în continuare, decizia nr. 5/2015), obligatorie pentru instanţe, conform art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă, instanţa supremă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (7 1 ) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, prin raportare la art. 38 şi art. 159 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a statuat că sintagma „cheltuieli de personal” nu include salariile primite de medicul rezident pentru munca desfăşurată în perioada rezidenţiatului , iar drepturile salariale încasate nu pot fi restituite cu titlu de cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională, în situaţia în care medicul rezident nu îşi respectă obligaţia asumată de a continua raporturile de muncă pentru o anumită perioadă cu s_______ în care a desfăşurat programul de rezidenţiat , chiar dacă o atare clauză ar fi prevăzută în actul adiţional la contractul individual de muncă, încheiat în condiţiile art. 196 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
17. În fundamentarea acestei soluţii, prin considerente decisive, instanţa supremă a reţinut următoarele:
„Instanţele de judecată au întâmpinat dificultăţi în interpretarea noţiunii de „cheltuieli de personal”, prevăzută în cuprinsul art. 6 alin. (71) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, în sensul că, într-o opinie, s-a apreciat că această sintagmă include şi salariul primit de medicul rezident, o atare soluţie fiind impusă de calificarea duratei rezidenţiatului ca o activitate didactică, iar nu ca o muncă prestată, iar într-o altă opinie, pornindu-se şi de la dispoziţiile imperative ale art. 159 raportat la art. 38 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, s-a apreciat că aceste cheltuieli nu includ salariul primit de medicul rezident, întrucât acesta este o contraprestaţie pentru munca efectuată în folosul unităţii sanitare, fiind vorba despre alte cheltuieli eventuale, pe lângă prima de instalare, impuse de pregătirea profesională a rezidentului.
Scindarea practicii judiciare a fost provocată şi de conţinutul unor acte adiţionale la contractul individual de muncă, încheiate de unităţile sanitare cu medicii rezidenţi, prin care, pe lângă stipularea obligaţiei legale stabilite în sarcina angajatului, s-au precizat şi limitele despăgubirii datorate de medic, ca fiind drepturile salariale şi plata şcolarizării.
Examinând dispoziţiile legale în discuţie, se constată că limitele despăgubirii în cazul răspunderii materiale a rezidentului pe post sunt fixate prin chiar conţinutul normei legale, care indică drept gen proxim cheltuielile ocazionate de pregătirea profesională, iar ca diferenţă specifică, cheltuielile de personal pe perioada pregătirii în rezidenţiat şi prima de instalare. Ca atare, noţiunea de „cheltuieli de personal”, ca diferenţă specifică, nu poate fi interpretată decât prin raportare la genul proxim – cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională.
Or, faţă de conţinutul expres al dispoziţiilor art. 159 şi art. 38 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 6 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, şi, respectiv, art. 18 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, este indubitabil că noţiunea generică la care se referă textul art. 6 alin. (71) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare – cheltuieli prilejuite de pregătirea profesională a rezidentului, nu poate include şi salariul achitat medicului pe durata rezidenţiatului, care reprezintă contraprestaţia pentru munca efectiv prestată de către acesta în folosul unităţii sanitare angajatoare.
Nu în ultimul rând, se reţine că natura juridică a sumelor de bani ce urmează a fi restituite de către medicul rezident este, evident, aceea de despăgubiri, sumele cheltuite de unitatea sanitară angajatoare pentru pregătirea profesională a medicului rezident urmând a fi restituite cu titlu de daune-interese, noţiune ce exclude de plano cheltuielile salariale. O atare interpretare este impusă şi de argumentul că sumele ce trebuie restituite ca urmare a încălcării obligaţiei prevăzute de art. 6 alin. (71) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare, de către fostul medic rezident, sunt destinate să acopere efortul financiar făcut de unitatea sanitară pentru pregătirea profesională a acestuia .
Prin urmare, în măsura în care obligaţia de restituire a cheltuielilor de personal se referă la sumele ce reprezintă remunerarea muncii rezidentului pe post, aceasta reprezintă o încălcare a dreptului la muncă şi o pretenţie abuzivă, în raport cu dispoziţiile art. 38 şi art. 159 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.”
18. Prin decizia nr. 19/20.05.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. XXXXXXXXXX şi publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 573 din XXXXXXXXXX (în continuare, decizia nr. 19/2019), obligatorie pentru instanţe, conform art. 521 alin. 3 din Codul de procedură civilă, instanţa supremă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 10, art. 38, art. 57, art. 134 alin. (1) şi art. 254 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a statuat că stipularea clauzei penale în contractul individual de muncă sau într-un act adiţional al acestuia, prin care este evaluată paguba produsă angajatorului de salariat din vina şi în legătură cu munca sa, este interzisă şi este sancţionată cu nulitatea clauzei astfel negociate.
19. Prin considerente decisive, în fundamentarea acestei soluţii, instanţa supremă a reţinut următoarele:
„47. Problema de drept cu a cărei dezlegare a fost învestită instanţa supremă prin acest mecanism de unificare a practicii judiciare presupune a oferi un răspuns întrebării dacă angajatul, în cadrul răspunderii sale patrimoniale, are un drept la evaluarea judiciară a pagubei produse angajatorului de către angajat din vina şi în legătură cu munca sa sau la evaluarea convenţională ulterioară producerii pagubei, atunci când contravaloarea pagubei constatate nu este mai mare decât echivalentul a cinci salarii minime brute pe economie.
52. Verificarea îndeplinirii condiţiei caracterului cert al întinderii pagubei produse de angajat presupune evaluarea acesteia, în ipoteza în care paguba nu poate fi acoperită în natură, dispoziţiile Codului civil reglementând evaluarea judiciară, legală şi convenţională a întinderii acesteia.
53. Evaluarea judiciară a întinderii pagubei este efectuată de instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei cereri de chemare în judecată având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a unui salariat pentru fapta sa cauzatoare de prejudicii în patrimoniul angajatului său, care în baza probatoriului administrat, după verificarea celorlalte condiţii pentru antrenarea răspunderii, determină contravaloarea pierderii patrimoniale suferite de angajator.
54. În schimb, evaluarea convenţională presupune negocierea unei clauze penale în contract prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestaţie în cazul obligaţiei principale [art 1538 alin. (1) din Codul civil].
60. În cazul pagubelor care depăşesc limita anterior menţionată (cea a cinci salarii minime brute pe economie, s.n.), procedura simplificată prevăzută de art. 254 alin. (3) şi (4) din Codul muncii nu este aplicabilă şi, prin urmare, nu este permisă evaluarea convenţională a întinderii pagubei posterior producerii acesteia şi, cu atât mai puţin, nu este permisă evaluarea convenţională prealabilă producerii pagubei prin negocierea unei clauze penale.
61. Aşadar, în situaţia dată, angajatorul ca titular al cererii de chemare în judecată prin care tinde să angajeze răspunderea patrimonială a salariatului său trebuie să facă dovada îndeplinirii condiţiilor angajării acestui tip de răspundere, inclusiv a existenţei şi întinderii concrete a pagubei suferite prin fapta ilicită a salariatului său, iar stabilirea cuantumului creanţei necesare pentru îndestularea sa este în competenţa exclusivă a instanţei de judecată învestite.
62. De altfel, acesta este şi sensul dispoziţiilor art. 169 alin. (1) din Codul muncii, care stabilesc că pot fi efectuate reţineri din salariu, cu titlu de daune cauzate angajatorului, numai în cazul unor creanţe certe, lichide şi exigibile „constatate ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă„, sintagmă echivalentă cu evaluarea judiciară a întinderii pagubei.
65. Pe de altă parte, stipularea unei clauze penale în contractul individual de muncă nu suportă exigenţele compatibilităţii nici cu dispoziţiile art. 255 din Codul muncii, referitoare la divizibilitatea răspunderii salariaţilor. În situaţia unei pagube produse de mai mulţi salariaţi, legiuitorul prevede că răspunderea fiecăruia se stabileşte în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei, iar dacă această contribuţie nu poate fi determinată, răspunderea fiecărui salariat se stabileşte proporţional cu salariul său net de la data constatării pagubei şi, atunci când este cazul, şi în funcţie de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar. Aceste elemente temporare pentru determinarea întinderii răspunderii fiecărui coparticipant la producerea pagubei exclud convenţia prealabilă de evaluare a prejudiciului în cazul fiecăruia, dispoziţiile normei anterior menţionate constituind de fapt criterii legale pentru evaluarea judiciară a pagubei produse de fiecare salariat participant.
66. Constituind un drept legal al angajatului, acesta nu poate renunţa la el, conform art. 38 din Codul muncii. Clauza penală stipulată în contractul individual de muncă sau într-un act adiţional la acesta are o asemenea semnificaţie, de renunţare implicită la dreptul salariatului de a-i fi angajată răspunderea patrimonială numai în justiţie, pe baza unei evaluări judiciare a pagubei, fiind interzisă conform art. 10 din Codul muncii şi, în consecinţă, lovită de nulitate, în temeiul art. 57 din acelaşi cod, sancţiune juridică care poate fi constatată pe cale de acţiune sau pe cale de excepţie.”
20. Curtea, prin raportare la considerentele decisive reţinute de instanţa supremă în cuprinsul deciziei în interesul legii nr. 5/2015, constată că prin art. 18 alin. 8 partea finală din O.G. nr. 18/2009 – deci prin chiar „conţinutul normei legale” cuprinse în actul de reglemantare primară – au fost stabilite limitele despăgubirii în cazul răspunderii materiale a rezidentului pe post, respectiv obligaţia de a restitui toate cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională, precum şi prima de instalare, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită, în cazul încălcării de către medicul rezident pe post a obligaţiei legale consacrate în art. 18 alin. 7 din acelaşi act normativ, respectiv a celei de a lucra la unitatea sanitară publică cu care a încheiat contractul individual de muncă, ulterior finalizării rezidenţiatului, un număr de ani egal de ani cu durata pregătirii în rezidenţiat.
21. Instanţa de apel constată că evaluarea pagubei produse în acest caz prin nesocotirea obligaţiei stabilite de lege, în sens material, de către salariat, medic rezident pe post, este una legală, iar nu convenţională, stabilită printr-o clauză penală în contractul individual de muncă. În fundamentarea acestei concluzii, Curtea are în vedere că obligaţia medicului rezident pe post de a lucra în unitatea sanitară publică în cadrul căreia acesta a efectuat rezidenţiatul cel puţin un număr de ani egal cu numărul anilor de pregătire profesională ca medic rezident este prevăzută printr-o normă legală imperativă şi de ordine publică – caracterul normei fiind stabilit prin raportare la natura interesului ocrotit, adică interesul public al sistemului sanitar de stat şi cel public privitor la modul de utilizare a veniturilor bugetului general consolidat, din care bursa litigioasă este plătită –, respectiv art. 18 alin. 7 din O.G. nr. 18/2009, de la care părţile contractului individual de muncă nu puteau deroga în niciun fel.
Împrejurarea că această obligaţie izvorând direct dintr-un act cu putere de lege, în sens material, este preluată, în executarea obligaţiei exprese în acest sens stabilite de legiuitor, în contractul individual de muncă ori în actul adiţional la contract nu transformă această obligaţie dintr-una izvorând direct din lege într-una izvorând din legea părţilor – contractul individual de muncă sau actul adiţional la acesta – şi nici nu imprimă caracter convenţional, deci de clauză penală, evaluării pagubei realizate prin art. 18 alin. 8 din acelaşi act normativ, dispoziţie legală care, de asemenea, este înglobată în contractul individual de muncă sau într-un act adiţional la acesta.
22. Chiar în absenţa inserării în contractul individual de muncă sau în actul adiţional la acesta a unor clauze prin care să fie reluate prevederile înscrise în art. 18 alin. 7 şi alin. 8 din O.G. nr. 18/2009, în sarcina medicului rezident pe post tot ar exista, izvorând direct din lege – în temeiul art. 278 alin. 1 din Codul muncii cu referire la art 1272 alin. 2 din Codul civil, potrivit căruia contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar şi la toate urmările pe care practicile statornicite între părţi, uzanţele, legea sau echitatea le dau contractului, după natura lui – obligaţia de a munci, ulterior finalizării rezidenţiatului, pentru acceaşi unitate sanitară publică, cel puţin un număr egal de ani cu numărul de ani al rezidenţiatului, iar, în cazul încălcării acestei obligaţii legale, ar exista şi obligaţia de a-l dezdăuna pe angajator, în cadrul răspunderii patrimoniale, în limitele prevăzute de art. 18 alin. 8 din O.G. nr. 18/2009.
23. Curtea apreciază că raţiunea pentru care legiuitorul a impus obligativitatea inserării în cuprinsul contractului individual de muncă sau a actului adiţional la acesta a unei clauze cu privire la existenţa obligaţiei stabilite de art. 18 alin. 7 din O.G. nr 18/2009 în sarcina medicului rezident pe post, precum şi a sancţiunii prevăzute în alin. 8 al aceluiaşi articol, operante în cazul încălcării antemenţionatei obligaţii, a fost dată de necesitatea înştiinţării exprese, prin chiar contractul individual de muncă sau actul adiţional la acesta, a salariatului cu privire la existenţa acestei obligaţii stabilite de lege în sarcina sa, precum şi a consecinţelor patrimoniale importante la care se expune în cazul nesocotirii acesteia.
24. În fundamentarea concluziei potrivit căreia prin art. 18 alin. 7 şi alin. 8 din O.G. nr. 18/2009, preluate în cuprinsul art. M, pct. 6 şi 7 din contractul individual de muncă încheiat de părţile litigante, a operat o evaluare legală a pagubei produse de salariat, medic rezident, angajatorului său, în cazul nerespectării obligaţiei litigioase, Curtea are în vedere că, în timp ce, în cazul evaluării convenţionale a pagubei, părţile sunt libere să stabilească, prin negociere, în primul rând, dacă inserează în contract o clauză (penală) cu un asemenea obiect, iar, în caz afirmativ, să stabilească limitele şi condiţiile în care aceasta operează, în temeiul principiului libertăţii contractuale, în cazul evaluării legale realizate prin norma de ordine publică şi imperativă cuprinsă în art. 18 alin. 8 din O.G. nr. 18/2009, părţile nu au decât opţiunea de a se conforma prescripţiei acestei norme, autonomia de voinţă a acestora, cu privire la evaluarea pagubei, fiind practic suprimată, întrucât, astfel cum a statuat instanţa supremă în decizia nr. 5/2015, precitată, limitele despăgubirii în cazul răspunderii materiale a rezidentului pe post sunt stabilite prin chiar „conţinutul normei legale”.
25. Potrivit art 1246 alin. 1 din Codul civil, nulitatea este sancţiunea ce intervine în cazul contractelor – integral sau numai în privinţa unor clauze ale acestora – încheiate cu încălcarea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea lor valabilă, dacă prin lege nu se prevede o altă sancţiune, nulitatea afectând astfel numai actele juridice, iar cauza acesteia constituind-o contrarietatea actelor juridice, unilaterale sau multilaterale, cu legea.
26. Actele de reglementară primară, fie în sens formal, respectiv legile ordinare şi organice, fie în sens material, respectiv ordonanţele simple şi ordonanţele de urgenţă ale guvernului, nu _________________ cuprindere a actelor juridice supuse sancţiunii nulităţii (de drept privat), ci în cazul acestora, pentru ipoteza în care acestea contravin actului normativ de rang superior – Constituţia României -, fiind incidentă o sancţiune specifică, respectiv neconstituţionalitatea, căreia i se poate da eficienţă numai pe calea controlului abstract sau, după caz, a celui concret de constituţionalitate, actele cu putere de lege în sens formal şi material nefiind supuse sancţiunii nulităţii, care operează, spre exemplu, în privinţa contractului individual de muncă, ca act juridic bilateral de drept privat, integral sau numai în privinţa unor clauze ale acestuia.
27. În consecinţă, constatând că clauzele contractuale afirmate a fi nule de către parte nu constituie decât preluarea fidelă a unor dispoziţii legale imperative, iar nu permisive, şi de ordine publică, instanţa de apel constată că în privinţa acestora nu este operantă sancţiunea nulităţii, întrucât, astfel cum s-a arătat în precedent, normele cuprinse în actele de reglementare primară nu _________________ cuprindere a instituţiei juridice (de drept privat) a nulităţii actelor juridice, al cărei regim de drept comun este stabilit prin Codul civil, regimul general al nulităţii actelor juridice de dreptul muncii fiind consacrat în art. 57 din Codul muncii, care se completează, în temeiul art. 278 din acelaşi act normativ, cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispoziţiile legislaţiei civile.
28. Totodată, faţă de constatarea anterioară în sensul că evaluarea pagubei operată prin art. 18 alin. 7 şi alin. 8 din O.G. nr. 18/2009 şi prin clauzele contractuale corespondente ale acestora este una legală, iar nu convenţională, clauzele cuprinse în art. M, pct. 6 şi 7 neavând natura unor clauze penale, ci pe cea a unor clauze reglementare, stabilite de lege în mod inderogabil pentru părţi, Curtea constată că în evaluarea legalităţii acestor clauze nu sunt incidente dezlegările jurisdicţionale obligatorii ale instanţei supreme din cuprinsul deciziei nr. 19/2019, precitată, care vizau exclusiv legalitatea clauzelor penale din contractele individuale de muncă, respectiv compatibilitatea evaluării convenţionale a pagubei cauzate de salariat angajatorului său în executarea contractului individual de muncă cu regimul special instituit de Codul muncii cu privire la evaluarea acestor pagube.
29. Conchizând, Curtea constată că clauzele contractuale criticate de pârâtă sunt valide din punct de vedere juridic şi produc efecte între părţile litigante, acestea nefiind (şi neputând fi din punct de vedere juridic) afectate de vreo cauză de nulitate, sub rezerva preluării fidele a conţinutului normativ al dispoziţiilor legale înscrise în art. 18 alin. şi 8 din O.G. nr. 18/2009, condiţie îndeplinită în cauză.
30. În speţă, cum apărătorul apelantei-pârâte, la termenul de judecată din 28.01.2020, a învederat, la interpelarea Curţii în acest sens, că pârâta nu s-a mai încadrat în muncă după încetarea contractului încheiat cu reclamantul din prezenta cauză, Curtea constată că nu sunt pertinente şi concludente, neavând legătură cu situaţia de fapt din cauză, apărările pârâtei din cererea de apel privitoare la nerealizarea scopului pentru care a fost instituită obligaţia de restituire a burselor de rezidenţiat în cazul în care medicul rezident nu continuă să munceasă, după finalizarea rezidenţiatului, pe o durată egală cu cea a rezidenţiatului, la aceeaşi unitate sanitară din sistemul public în cadrul căreia şi-a efectuat rezidenţiatul, ci altă unitate sanitară din sistemul public, întrucât pârâta din prezenta cauză, potrivit susţinerilor propriului reprezentant convenţional, nu a continuat să muncească la o altă unitate sanitară publică, motiv pentru care aceste apărări, ce nu au legătura cu situaţia de fapt din prezenta cauză, nu vor fi analizate de instanţa de apel.
31. Cu privire la chestiunea litigioasă centrală, a calificării bursei de rezidenţiat drept parte componentă a salariului sau drept cheltuială ocazionată de pregătirea profesională a medicului rezident, Curtea reţine că, potrivit art. 160 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.
De asemenea, conform art. 9 alin. 2 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, sistemul (unitar) de salarizare (a personalului plătit din fonduri publice) cuprinde salariile de bază, soldele/salariile de funcţie şi indemnizaţiile lunare de încadrare, sporurile, premiile, stimulentele şi alte drepturi în bani şi în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.
Totodată, conform art. 12 alin. 1 din acelaşi act normativ:
Salariul brut, solda lunară brută cuprind salariul de bază, solda funcţiei de bază /salariul funcţiei de bază, sporurile, indemnizaţiile, compensaţiile, precum şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.
Potrivit art. 7 lit. a şi e din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
a) salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcţiei, gradului/treptei profesionale, gradaţiei, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I – IX;
e) salariul lunar cuprinde salariul de bază ori, după caz, indemnizaţia lunară sau indemnizaţia de încadrare, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar;
32. În acord cu prevederile art. 131 alin. 3 din O.U.G. nr. 18/2009, dispoziţie inclusă în corpul acestui act normativ prin O.U.G. nr. 11/2014:
(3) B____ de rezidenţiat prevăzută la alin. (1) nu face parte din salariul brut /solda brută, nu este supusă impozitului pe venit şi nu constituie bază de calcul pentru contribuţiile de asigurări sociale de stat, asigurări pentru şomaj, asigurări sociale de sănătate sau pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
De asemenea, potrivit art. 18 alin. 3 din O.U.G. nr. 103/2013:
(2) B____ de rezidenţiat prevăzută la alin. (1) nu face parte din salariul brut /solda brută, nu este supusă impozitului pe venit şi nu constituie bază de calcul pentru contribuţiile de asigurări sociale de stat, asigurări pentru şomaj, asigurări sociale de sănătate sau pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
33. La momentul adoptării art. 18 alin. 3 din O.U.G. nr. 103/2013 şi art. 131 alin. 3 din O.U.G. nr. 18/2009, potrivit cărora bursa de rezidenţiat nu face parte din salariul brut/soldă brută al/a medicului rezident, erau în vigoare dispoziţiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 284/2010, care stabileau că sfera de cuprindere a salariului brut/soldei brute este dată de salariul de bază, solda funcţiei de bază /salariul funcţiei de bază, sporurile, indemnizaţiile, compensaţiile, precum şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar , deci de totalitatea elementelor sistemului de salarizare al personalului bugetar (plătit din fonduri publice), astfel cum este şi cazul medicilor rezidenţi din cadrul unităţilor sanitare publice, precum pârâta din prezenta cauză.
34. În acord cu dispoziţiile art. 36 alin. 3 şi alin. 4, respectiv art. 37 alin. 1 şi alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative:
Art. 36 alin. (3) Termenii de specialitate pot fi utilizaţi numai dacă sunt consacraţi în domeniul de activitate la care se referă reglementarea.
(4) Redactarea textelor se face prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română modernă, cu evitarea regionalismelor. Redactarea este subordonată dezideratului înţelegerii cu uşurinţă a textului de către destinatarii acestuia.
Art. 37 – Unitatea terminologică
(1) În limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni.
(2) Dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devine obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi materie.
35. Prin raportare la dispoziţiile art. 37 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 24/2000, având în vedere că noţiunea de salariu brut, utilizată în cuprinsul art. 18 alin. 3 din O.U.G. nr. 103/2013 şi al art. 131 alin. 3 din O.U.G. nr. 18/2009 din perspectiva salarizării personalului plătit din fonduri publice (bugetar), era consacrată, la momentul adoptării acestor dispoziţii legale, în art. 12 alin. 1 din Legea nr. 284/2010 – legea-cadru în materie de salarizare, sfera de cuprindere a acesteia este cea reglementată de această din urmă dispozoţie legală, dat fiind că, potrivit regulilor de tehnică legislativă, care consacră unitatea terminologică în materie, în limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi termeni, iar semnificaţia unei noţiuni în context se stabileşte prin actul normativ care o instituie, în speţă, prin art. 12 alin. 1 din Legea nr. 284/2010 – dreptul comun în materie de salarizare.
36. Faţă de această concluzie şi faţă de cea anterioară în sensul că noţiunea de salariu brut (lunar) înglobează toate elementele componente ale sistemului de salarizare a personalului bugetar (plătit din fonduri publice, adică din bugetul general consolidat), Curtea constată că bursa de rezidenţiat, în litigiu în prezenta cauză, nu este o parte a salariului cuvenit medicului rezident, deci nu este contraprestaţia angajatorului pentru munca desfăşurată de medicul rezident, legiuitorul stabilind în mod clar şi neechivoc că această formă de venit nu este parte a salariului brut al medicului rezident.
37. În acelaşi sens, Curtea mai constată că, potrivit art. 1 alin. 1 şi art. 2 alin. 2 din O.G. nr. 18/2009, precitate, şi astfel cum a statuat şi instanţa supremă prin decizia în interesul legii nr. 5/2015, antemenţionată, raporturile juridice care se nasc între medicul rezident pe post şi unitatea sanitară publică cu care acesta a încheiat contractul individual de muncă au o natură juridică mixtă, ca o consecinţă a specificului pregătirii în rezidenţiat, astfel, pe de o parte, se creează raporturi juridice proprii procesului de învăţământ, aşa cum reiese din însăşi definiţia legală a rezidenţiatului, potrivit căreia acesta constituie o formă specifică de învăţământ postuniversitar, iar, pe de alta, între medicul rezident pe post şi unitatea sanitară publică se încheie un contract individual de muncă pe durată nedeterminată, prin care se stabilesc raporturi juridice de muncă.
38. Astfel cum a statuat instanţa supremă prin antereferita decizie în interesul legii, rezidenţiatul nu reprezintă doar o formă tipică de învăţământ postuniversitar, ci o formă specifică, cu caracter mixt, ce conţine:
– atât o componentă de desăvârşire a pregătirii profesionale prin specializare, generată de procesul de învăţământ,
– cât şi o componentă specifică raporturilor juridice de muncă, prin care munca efectiv prestată dă dreptul la obţinerea unei contraprestaţii în bani, sub forma salariului.
39. În raport de această natură mixtă a raporturilor juridice dintre medicul rezident şi unitatea sanitară publică în cadrul căreia acesta este încadrat cu contract individual de muncă, Curtea reţine că între aceste 2 subiecte drept coexistă drepturi şi obligaţii specifice atât raporturilor juridice de muncă, cât şi celor de învăţământ postuniversitar.
40. Nici prin O.U.G. nr. 103/2013, nici prin O.G. nr. 18/2009, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 11/2014, legiuitorul nu a consacrat o definiţie legală a noţiunii de bursă de rezidenţiat, situaţie în care, având în vedere că bursele, în înţelesul de sume de bani, ca gen proxim, sunt specifice învăţământului, se impune a se cerceta dacă prin actul cadru în materia învăţământului a fost consacrată o astfel de definiţie a bursei (de studii).
Procedând la analiza Legii nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, Curtea constată că acest act normativ nu conţine o definiţie legală a noţiunii de bursă, deşi noţiunea în sine este folosită în multiple rânduri în cuprinsul actului normativ, situaţie în care devin incidente prevederile art. 36 alin. 4 teza I din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora redactarea textelor actelor normative se face prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română modernă.
Înţelesul curent din limba română al cuvântului bursă este cel de alocaţie bănească (lunară) acordată de stat sau de o instituţie unui elev sau unui student, pentru a-şi acoperi cheltuielile de întreţinere în timpul studiilor ori unor cercetători, ori unor cadre didactice sau altor persoane, pentru specializare sau perfecţionare; întreţinere gratuită acordată de stat sau de o instituţie unui elev sau unui student.
41. Conform art. 204 alin. 1 din Legea nr. 1/2011, studenţii care provin din familii cu venituri reduse beneficiază de un sistem de împrumuturi bancare pentru efectuarea studiilor, garantate de stat, în condiţiile legislaţiei în vigoare, prin Agenţia de credite şi burse de studii. Împrumuturile pot acoperi taxele de studii şi costul vieţii pe perioada studiilor.
În acord cu prevederile art. 205 alin. 10 din acelaşi act normativ, bursele de studii pot fi acordate pentru studiile universitare şi pentru cele postuniversitare .
De asemenea, conform art. 223 alin. 10, studenţii beneficiază de burse de performanţă sau de merit, pentru stimularea excelenţei, precum şi de burse sociale, pentru susţinerea financiară a studenţilor cu venituri reduse. Cuantumul minim al burs elor sociale se propune anual de către CNFIS, ţinând cont de faptul că acestea trebuie să acopere cheltuielile minime de masă şi cazare.
Totodată, din perspectiva finanţării învăţământului, cheltuielile cu bursele se încadrează în noţiunea de cheltuieli cu organizarea procesului de învăţământ, astfel cum rezultă, spre exemplu, din prevederile art. 102 alin. 3 lit. a din Legea nr. 1/2011.
42. Faptul că legiuitorul nu a condiţionat acordarea bursei de rezidenţiat de realizarea de către medicul rezident a unor anumite performanţe în cadrul pregătirii sale profesionale postuniversitare, ci de un anumit prag al salariului lunar brut nu transformă bursa de rezidenţiat într-un venit salarial suplimentar, adică într-o majorare a venitului salarial relativ redus al unei categorii de salariaţi, ci îi imprimă acesteia, mai degrabă, caracteristicile unei burse sociale, iar nu a uneia de merit (de performanţă), calificarea legală a bursei de rezidenţiat în sensul de a nu face parte din salariul brut lunar al medicului rezident, adică din categoria juridică care înglobează toate drepturile în bani sau în natură cuvenite acestuia într-o lună cu titlu de contraprestaţie a muncii, fiind neechivocă, astfel cum s-a arătat în precedent.
43. În aceste condiţii, şi prin raportare la dispoziţiile ce reglementează, ca drept comun, pregătirea postuniversitară a medicului rezident, Curtea constată că bursa de rezidenţiat nu este o parte componentă a salariului brut lunar al medicului rezident, nefiind contraprestaţia muncii acestuia, ci fiind o cheltuială legată de pregătirea profesională a acestuia pe parcursul rezidenţiatului, destinată acoperirii, cu titlu exemplificativ, a cheltuielilor ocazionate de participarea medicului rezident, în această perioadă, în vederea desăvârşirii pregătirii profesionale, la diferite simpozioane sau conferinţe de specialitate ori a celor ocazionate de cumpărarea de către acesta a lucrărilor de specialitate necesare continuării pregătirii profesionale (postuniversitare) pe parcursul rezidenţiatului.
44. În consecinţă, Curtea reţine că sumele plătite medicului rezident cu titlu de bursă de rezidenţiat se încadrează în sfera de cuprindere a noţiunii de cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională a acestuia (în rezidenţiat), folosită în cuprinsul art. 18 alin. 8 din O.G. nr. 18/2009, şi care pot face obiectul restituirii, în cadrul răspunderii patrimoniale consacrate de aceeaşi dispoziţie legală, în ipoteza în care medicul rezident îşi încalcă obligaţia de a munci, ulterior terminării rezidenţiatului, la aceeaşi unitate sanitară publică la care şi-a desfăşurat rezidenţiatul pe un număr de ani cel puţin egal cu cel al rezidenţiatului.
45. Astfel, dacă veniturile ce _________________________ compunerea salariului brut lunar al medicului rezident reprezintă contraprestaţia caracteristică a angajatorului acestuia din cadrul raportului juridic de muncă legat între părţi, cele plătite cu titlu de bursă de rezidenţiat sunt caracteristice laturii de pregătire profesională postuniversitară a raporturilor dintre părţi şi, astfel, nu constituie contraprestaţia muncii efectuate de medicul rezident, ci un ajutor material acordat de unitatea sanitară publică, din finanţarea asigurată din bugetul general consolidat, medicului rezident în considerarea şi în vederea desăvârşirii pregătirii profesionale a acestuia.
46. Un argument suplimentar – în completarea calificării exprese realizate prin art. 18 alin. 3 din O.U.G. nr. 103/2013 şi art. 131 alin. 3 din O.U.G. nr. 18/2009 – în sensul neincluderii bursei de rezidenţiat în sfera de cuprindere a veniturilor din salarii ori a celor asimilate acestora, îl constituie regimul fiscal aplicabil bursei de rezidenţiat, instituit prin aceleaşi dispoziţii legale, potrivit căruia această categorie de venituri, în antiteză cu veniturile din salarii – definite, conform art. 76 alin. 1 din Codul fiscal, aprobat prin Legea nr. 227/2015, drept toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică rezidentă ori nerezidentă ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detaşare sau a unui statut special prevăzut de lege, şi care _________________________ prevăzute de lege, în sfera de cuprindere a bazei de calcul a impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale obligatorii , potrivit art. 137 alin. 1 lit. a din acelaşi act normativ – nu ________________ calcul nici a impozitului pe venit, nici a contribuţiilor sociale obligatorii, având un regim juridic similar, din perspectiva tratamentului fiscal, cu bursele acordate elevilor şi studenţilor în acord cu prevederile Legii nr. 1/2011.
47. Întrucât chestiunea litigioasă a neincluderii bursei de rezidenţiat în sfera veniturilor salariale ori asimilate acestora, adică a veniturilor plătite medicului rezident drept „preţ” al muncii sale, a fost soluţionată în precedent, Curtea va proceda, în continuare, la analiza apărării formulate de pârâtă şi privitoare la existenţa unei pretinse imposibilităţi fortuite de executare de către aceasta a obligaţiei de a continua să muncească, ulterior finalizării rezidenţiatului, pentru un număr egal de ani cu durata pregătirii în rezidenţiat, la aceeaşi unitate sanitară publică în cadrul căreia şi-a efectuat rezidenţiatul, ca urmare a unei pretinse imposibilităţi medicale ( incapacităţi medicale) de a mai munci în cadrul spitalului-reclamant , drept cauză de înlăturare a vinovăţiei salariatului .
48. Curtea reţine că dispoziţiile legale pe care este fondată prezenta cerere de răspundere patrimonială sunt norme speciale în materia formării (pregătirii) profesionale a salariatului, astfel că acestea, în privinţa aspectelor nereglementate, se completează cu normele generale în materie de formare profesională a salariatului cuprinse în Codul muncii.
49. În acord cu dispoziţiile art. 198 alin. 1 din Codul muncii, salariaţii care au beneficiat de un curs sau de un stagiu de formare profesională, în condiţiile art. 197 alin. (1) – adică în condiţiile în care costurile ocazionate de formarea profesională, precum în speţă, au fost suportate de angajator -, nu pot avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă pentru o perioadă stabilită prin act adiţional, în caz contrar, adică al nesocotirii acestei obligaţii contractuale, potrivit alin. 3 al aceluiaşi articol, salariaţii fiind ţinuţi la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea lor profesională, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adiţional la contractul individual de muncă.
Totodată, conform alin. 4, aceeaşi obligaţie le revine şi salariaţilor care au fost concediaţi în perioada stabilită prin actul adiţional, pentru motive disciplinare, sau al căror contract individual de muncă a încetat ca urmare a arestării preventive pentru o perioadă mai mare de 60 de zile, a condamnării printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o infracţiune în legătură cu munca lor, precum şi în cazul în care instanţa penală a pronunţat interdicţia de exercitare a profesiei, temporar sau definitiv.
50. Din interpretarea sistematică şi per a contrario a dispoziţiilor legale precizate, Curtea reţine că salariatul care a beneficiat de formare profesională pe cheltuiala angajatorului şi al cărui contract individual de muncă a încetat înainte de împlinirea termenului stabilit, în considerarea acestei formări profesionale, prin act adiţional, nu este ţinut a-i restitui angajatorului cheltuielile ocazionate de această formare profesională dacă încetarea contractului nu s-a realizat din inţiativa sa ori dacă aceasta s-a produs din motive neimputabile salariatului, cum ar fi cazul de concediere prevăzut de art. 61 lit. c din Codul muncii, text de lege potrivit căruia, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală , se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului , fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat .
51. Conform art. 64 alin. 1 din acelaşi act normativ, în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) şi d), precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 alin. (1) lit. e), angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.
52. În speţă , astfel cum s-a reţinut şi în precedent, contractul individual de muncă încheiat de părţile litigante a încetat din iniţiativa salariatului, prin demisie, care, potrivit art. 81 alin. 1 din acelaşi act normativ, constituie actul unilateral de voinţă a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz, şi care, potrivit alin. 3 al aceluiaşi articol, nu este condiţionat de prezentarea de către salariat a vreunui motiv în acest sens, dreptul său de a denunţa unilateral contractul, cu respectarea termenului de preaviz, fiind pur şi simplu.
53. În aceste condiţii, cum iniţiativa încetării contractului i-a aparţinut pârâtei-salariat, se constată că aceasta este ţinută, în temeiul art. 198 alin. 1 şi 3 din Codul muncii coroborate cu art. 18 alin. 7 şi 8 din O.G. nr. 18/2009, să restituie fostului său angajator cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională pe parcursul rezidenţiatului, constând în bursele de rezidenţiat litigioase.
54. În fundamentarea acestei concluzii, cât timp contractul individual de muncă dintre părţi a încetat, prin decizia angajatorului, fondată pe actul unilateral de dispoziţie al salariatului (demisie), act juridic valid şi care nu a fost contestat de pârâtă, Curtea nu poate stabili, în contra prezumţiei relative de veridicitate şi legalitate de care beneficiază acest act juridic, o altă situaţie de fapt, respectiv cea potrivit căreia încetarea contractului de muncă s-ar fi produs ca urmare a unei inaptitudini fizice şi/sau psihice a pârâtei de a-şi mai îndeplini atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat în cadrul reclamantului.
55. În acest sens, Curtea reţine că pârâta, în calitate de salariată, în măsura în care, anterior încetării, prin demisie, a contractului său de muncă, ar fi devenit inaptă fizic şi/sau psihic de a-şi mai îndeplini atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat în cadrul reclamantului, ar fi trebuit să apeleze la organele competente de expertiză medicală – adică la medicul de medicina muncii al unităţii – în vederea constatării acestui fapt şi a dispunerii măsurilor corespunzătoare de protecţie şi securitate în muncă în raport cu starea de (in)aptitudine fizică şi/sau psihică astfel constatată, eventualul diagnostic pus de medicul de medicina muncii putând fi contestat de către salariat conform art. 30 – art. 34 din H.G. nr. 355/2007 – astfel cum s-a statuat prin decizia nr. 7/04.04.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul XXXXXXXXXX şi publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 399/26.05.2016.
56. Inaptitudinea fizică sau psihică a salariatului drept cauză de concediere, conform art. 61 lit. c din Codul muncii, nu vizează întreaga incapacitate de muncă a acestuia şi pentru alte locuri de muncă, ci numai pentru cea strict legată de locul de muncă ocupat de salariat, conform fişei de expunere la riscuri profesionale şi ţinând cont de condiţiile de lucru, coroborat cu starea de sănătate în muncă. Incapacitatea generală de muncă a salariatului constituie cauză de încetare de drept a contractului de muncă, potrivit art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii, şi se stabileşte prin expertizarea capacităţii de muncă, ce se adresează persoanelor care apelează la sistemul asigurărilor sociale de sănătate.
57. Or, în cauză, pârâta, care a beneficiat de evaluarea medicului de medicina muncii în datele 19.02.2016, 19.03.2016 şi 01.11.2017 – potrivit fişelor de aptitudine depuse de aceasta în calea de atac – şi care, deci, era familiarizată cu existenţa şi activitatea medicului de medicină a muncii, nu a uzat de această cale obligatorie pentru constatarea, anterior încetării contractului prin demisie, a afirmatei – dar nedoveditei în speţă – sale inaptitudini fizice şi/sau psihice de a-şi mai îndeplini atribuţiile la locul de muncă ocupat în cadrul reclamantului, astfel că o atare constatare nu mai este posibil a se realiza post factum, adică după încetarea contractului prin alt mod prevăzut de lege şi în condiţiile în care actul juridic prin care contractul a încetat în acest alt mod nu a fost contestat de către pârâtă sub aspectul validităţii, rămânând în fiinţă.
58. În acelaşi sens, din analiza cuprinsului celor 3 fişe de aptitudine eliberate de medicul de medicina muncii în urma celor 3 controale menţionate în precedent, Curtea reţine că acestea nu cuprind vreo constatare a organului de expertiză competent (medicul de medicină a muncii) în sensul că pârâta nu ar mai fi aptă din punct de vedere fizic şi/sau psihic, ca urmare a stării de sănătate, să-şi mai îndeplinească atribuţiile de la locul de muncă ocupat în cadrul spitalului-reclamant, avizul emis de medicul de medicină muncii, în fiecare dintre cele 3 ocazii, fiind cel de apt condiţionat, iar nu cel de inapt sau inapt temporar .
59. Totodată, pârâta a mai susţinut, prin apărătorul său, cu ocazia judecării apelului, că a întreprins demersuri pentru obţinerea unei pensii de invaliditate ulterior încetării contractului de muncă încheiat cu reclamantul din prezenta cauză, consecutiv unei pretinse incapacităţi generale de muncă a acesteia constatate de către organele de expertiză a capacităţii de muncă din sistemul asigurărilor sociale de stat, însă, deşi i s-a acordat un termen în acest scop în apel, nu a făcut dovada, prin depunerea deciziei de acordare, a obţinerii unei pensii de invaliditate, fapt care, oricum, faţă de pretinsul moment al obţinerii pensiei de invaliditate, respectiv ulterior încetării contractului de muncă prin demisie, pentru identitate de raţiune cu ipoteza incapacităţii de muncă încadrabile în ipoteza art. 61 lit. c din Codul muncii, nu ar fi fost de natură a avea vreo înrâurire asupra existenţei obligaţiei pârâtei de a restitui cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională în rezidenţiat, întrucât contractul a încetat din iniţiativa sa, prin demisie.
60. Pentru a constitui cauză exoneratoare de răspundere materială a medicului rezident pentru obligaţia de restituire a bursei de rezidenţiat, incapacitatea generală de muncă, subsumată cazului de încetare de drept a contractului prevăzut de art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii, respectiv inaptitudinea fizică şi/sau psihică a acestuia, subsumată cazului de concediere, pentru motive neimputabile salariatului, prevăzut de art. 61 lit. c din acelaşi act normativ, ar fi trebuit să intervină anterior încetării contractului individual de muncă în alt mod şi să constituie cauza încetării acestuia , or, nu aceasta este situaţia din speţă, unde contractul a încetat din iniţiativa salariatului, prin demisie .
61. Pentru considerentele expuse în precedent, constatând că sentinţa apelată este temeinică şi legală, Curtea, în baza art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, urmează a respinge, ca nefondat, apelul declarat împotriva acesteia, situaţie în care se constată că pârâta a căzut în pretenţii în prezenta cauză, nefiind astfel îndreptăţită, faţă de prevederile art. 451 – art. 453 din acelaşi act normativ, a obţine restituirea cheltuielilor ocazionate de soluţionarea cauzei ( în primă instanţă – fila 29 Tribunal – şi în apel – filele 28-29 dosar apel) de la partea adversă, întrucât a pierdut în mod definitiv procesul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de apelanta-pârâtă Z______ C_______-A_______ , cu domiciliul în municipiul C________, ______________________________ 1, _______________________ şi cu domiciliul procesual ales la sediul „Cabinetului de avocat x” din_____________________ – împotriva sentinţei civile nr. 1314 din 16.10.2019, pronunţate de Tribunalul T_____, Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, având ca obiect pretenţii, în contradictoriu cu intimatul-pârât S_______ JUDEŢEAN DE URGENŢĂ T_____ , cu sediul în municipiul T_____, ___________________, judeţul T_____, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, 20.03.2020.
Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe
Titular Cabinet de Avocat ”Gherasim Andrei-Gheorghe” specializat litigii de muncă