CCR. Revizuirea în procesul penal poate privi doar hotărâri definitive care conțin o rezolvare a fondului cauzei

Prin Decizia nr. 109/2020 dată în soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.452 alin. (1) din Codul de procedură penală a statuat următoarele:

”(…) prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragrafele 42-45, Curtea a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanţă – sentinţe – sau la instanţa de apel – decizii.

Totodată, cât priveşte hotărârile pronunţate anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, acestea puteau rămâne definitive şi la instanţa de recurs (decizii). Curtea a reţinut că în acelaşi sens reglementau şi normele procesual penale anterioare, respectiv art. 393 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, care stabilea că pot fi supuse revizuirii hotărârile judecătoreşti definitive, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

14. Curtea a reţinut, totodată, că revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale.

Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanţa penală rezolvă acţiunea penală şi pronunţă, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.

Practica judiciară a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, aceste considerente de principiu regăsindu-se şi în Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii. Curtea a reţinut că la acestea se adaugă şi soluţiile de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât şi în aceste ipoteze instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, potrivit art. 396 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală.

15. Prin urmare, Curtea a reţinut că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei este inadmisibilă. Astfel, Curtea a observat că, în practica judiciară anterioară actualului Cod de procedură penală, s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care a fost soluţionată plângerea împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, este inadmisibilă.

Curtea a reţinut, de asemenea, că sunt hotărâri care nu rezolvă fondul cauzei toate încheierile date pe parcursul judecăţii, sentinţele de dezînvestire, hotărârile prin care se admite sau se respinge o cerere de recuzare.

16. Având în vedere cele arătate, Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”. Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia .

În aceste condiţii, având în vedere caracterul revizuirii – de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiţii procedurale stricte – şi ţinând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili, prin lege, procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiţia respectării normelor şi principiilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea Constituţională fiind competentă să cenzureze norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă, excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost respinsă ca neîntemeiată (în acelaşi sens sunt şi deciziile nr. 181 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 mai 2016, şi nr. 722 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 20 ianuarie 2017).”

Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe

Titular Cabinet de Avocat ”Gherasim Andrei-Gheorghe”