CURTEA DE APEL BACĂU
SECŢIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 132/2020
Şedinţa publică de la 23 Martie 2020
Completul compus din:
PREŞEDINTE B_______ N______
Judecător M_____ V_____
Grefier C_______ A____ F____
Pe rol fiind pronunţarea apelurilor civile promovate de reclamantul M____ N______ V_____ şi pârâta F__ T____ SRL , împotriva sentinţei civile numărul 425 din 30 iulie 201 9 pronunţată de Tribunalul N în dosarul nr. x/x/2016, având ca obiect „obligaţie de a face” .
Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din data de 09 martie 20 20 fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, când Curtea, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 16 martie 2020 din lipsă de timp pentru deliberare, dată la care a pronunţat prezenta decizie.
C U R T E A
– deliberând –
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului N____ – Secţia I civilă sub n r. XXXXXXXXXXXXX din 18 august 2016, contestatorul M____ N______ V_____ a solicitat în contradictoriu cu intimata F__ T____ SRL să se dispună anularea deciziei de concediere nr. 287 din 15.07.2016, comunicată la data de 19.07.2016, cu consecinţa repunerii în situaţia anterioară emiterii deciziei şi obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariul, începând cu data concedierii şi până la data repunerii în situaţia anterioară încetării contractului individual de muncă.
În motivarea acţiunii , contestatorul a arătat că a fost angajat al societăţii intimate începând cu data de 22.09.2010, în baza contractului individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată, desfăşurându şi activitatea în cadrul societăţii pe post de conducător auto transport persoane, pe ruta Iaşi – B____ şi retur.
La data de 19.07.2016 i a fost comunicată decizia de concediere prin care i a fost adus la cunoştinţă faptul că îi încetează contractul individual de muncă prin desfacere disciplinară, motivat de faptul că în perioada 16.06.2016 şi 27–30 iunie 2016 a absentat nemotivat de la serviciu.
A precizat contestatorul că, din momentul începerii activităţii sale la societatea intimată şi până în prezent, nu a săvârşit nicio abatere şi a îndeplinit sarcinile de serviciu conform contractului de muncă şi regulamentului de ordine interioară şi nu a mai fost sancţionat.
Contestatorul a apreciat că sancţiunea de desfacere disciplinară a contractului de muncă este netemeinică şi nelegală, pentru motivele detaliate în cele ce urmează:
Referitor la absenţa de la serviciu în zilele de 16.06.2016, respectiv 27–30.06.2016, reclamantul a arătat că de când lucrează în cadrul societăţii intimate ca şofer pe cursa B____ – Iaşi şi retur, plecarea este la ora 11: 45 din B____, cu întoarcere la B____ la ora 21: 00. Pe această cursă activează din anul 2010, după următorul program: patru zile lucrează iar două zile este liber.
Astfel, după efectuarea celor două zile libere programate, la data de 15 iunie 2016, seara, a aşteptat în B____ să îl sune colegul, să îi predea maşina, pentru a pleca la data de 16.06.2016 în cursă. Văzând că nu mai primeşte telefon de la coleg, l a sunat să îl întrebe ce s a întâmplat, iar acesta i a spus că are dispoziţie de la administratorul societăţii să nu îi mai predea maşina.
A învederat contestatorul că a doua zi, pe data de 16.06.2016, s a prezentat la s_____ societăţii din Iaşi şi l a aşteptat cinci ore pe administrator, care după ce a venit la sediu, i a spus că este cazul să îşi dea demisia pentru că nu mai vrea să lucreze cu el. Totodată i a explicat că, în cazul în care o să refuze, îi va stabili un traseu şi un program imposibil de realizat, respectiv ruta Iaşi–V_____.
Din discuţiile purtate a observat că administratorul societăţii a luat această decizie ca urmare a unei solicitări anterioare din partea sa, de a clarifica situaţia salariilor, în special, neplata orelor suplimentare, a programului de lucru (întrucât i se solicita să lucreze în zilele de sâmbătă şi duminică, fără să introducă cartela tahograf în aparat, pentru ca reprezentanţii ISCTR să nu sancţioneze contravenţional firma pentru nerespectarea timpilor de odihnă la conducătorii auto) şi reţinerea garanţiilor materiale (i se oprea câte 100 lei/lună, iar firma nu emitea nicio chitanţă pentru aceşti b ani).
Cu această ocazie, contestatorul i a explicat administratorului societăţi că deciziile acestuia sunt incorecte, că schimbarea locului de muncă, respectiv a traseului se face cu încheierea unui act adiţional, că este nevoie şi de acordul său, comunicându i totodată că nu îşi va înainta demisia şi solicitându i să îi comunice în scris orice modificare cu privire la traseu sau la program.
Având în vedere că în lunile mai – iunie 2016 a lucrat pe traseul B____ – Iaşi – retur, 26 zile consecutiv, fără niciun liber, deoarece colegul său a fost în concediu, contestatorul a stabilit, de comun acord cu administratorul societăţii, că va primi în scris decizia ce o va lua în privinţa sa, urmând ca el să stea acasă şi să recupereze zilele lucrate suplimentar. Prin urmare, în mod nereal, administratorul societăţii intimate a arătat că, la data de 16.06.2016, contestatorul nu s a prezentat la serviciu.
La data de 17.06.2016, contestatorul s a prezentat la medic pentru rezolvarea unor probleme mai vechi de sănătate, iar după consult a fost internat în spital pentru efectuarea unor investigaţii mai amănunţite şi tratament. La aceeaşi dată, a comunicat telefonic acesta aspect, solicitând şi o adeverinţă de salariat, document ce i a fost transmis în aceeaşi zi. După externarea din spital, respectiv la data de 22.06.2016, s a prezentat din nou la s_____ firmei, solicitând să i se comunice care este situaţia sa şi aducând din nou la cunoştinţa conducerii societăţii intimate că este în concediu medical. După terminarea concediului medical a luat legătura din nou telefonic cu reprezentantul societăţii intimate, care i a comunicat să aştepte decizia acasă, pentru că oricum mai are libere de luat. În data de 29.06.2016, a trimis concediile medicale către societatea intimată, printr o maşină aparţinând acesteia. De asemenea, a formulat şi o cerere de concediu de odihnă, începând cu data de 01.07.2016.
La data de 06.07.2016 a primit un e mail de la societatea – intimată, prin care a fost anunţat că i s a întocmit un referat pentru neprezentarea la serviciu în perioada 16–30 iunie 2016, că s a constituit în acest sens o comisie de cercetare disciplinară, iar la data de 14.07.2016 trebuie să se prezinte la punctul de lucru F__ T____ SRL situat în _________________________, în vederea efectuării cercetării disciplinare.
La data de 12.07.2016 a primit un alt e mail, prin care era convocat pentru data de 15.07.2016 pentru a i se comunica programul de lucru. Contestatorul a apreciat că prin emiterea acestui e mail, administratorul societăţii a revocat convocarea la cercetare disciplinară, însă a decis să se prezinte totuşi şi la data de 14.07.2016. La această dată a fost constituită ad hoc o comisie, parţial cu altă componenţă decât cea iniţială şi, deşi a solicitat să fie asistat de reprezentantul salariaţilor, i s a refuzat acest lucru. Cu ocazia acestei întâlniri i s a adus la cunoştinţă că abaterea disciplinară constă în faptul că în perioada 16.06–30.06.2016 nu s a prezentat la locul de muncă, respectiv că nu a mai preluat cursele de transport pe ruta Iaşi – B____ şi retur, că nu s a prezentat nici la s_____ societăţii şi nici la punctele de lucru, motiv pentru care societatea a fost obligată să asigure realizarea curselor cu personal suplimentar. Contestatorul a explicat pe larg toate împrejurările care au condus la neprezentarea sa la serviciu, însă membrii comisiei au notat trunchiat şi cu un vădit caracter părtinitor cele relatate, motiv pentru care a semnat procesul verbal cu obiecţiuni.
Având în vedere cele menţionate, contestatorul a solicitat să se constate că decizia de concediere nu este doar neîntemeiată ci şi nelegală întrucât i s a aplicat cea mai grea sancţiune disciplinară, iar potrivit art. 266 din Codul Muncii, angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, având în vedere circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi circumstanţele personale ale făptuitorului.
Prin urmare, având în vedere faptul că pentru zilele în care nu a fost la serviciu şi pe care administratorul societăţii intimate le consideră ca o abatere gravă, contestatorul a apreciat că a dovedit că a fost în concediu medical, că a adus la cunoştinţa societăţii acesta aspect în data de 17. 06.2016 când a solicitat adeverinţa de salariat necesară la spital şi medicului de familie, iar pe data de 16.06.2016 a fost la s_____ societăţii intimate pentru a discuta cu administratorul despre situaţia creată în data de 15.xxxxxx, când nu i s a mai dat maşina pentru a efectua cursele obişnuite. În perioada 27–30 iunie a recuperat parţial orele suplimentare lucrate în ultima lună (26 zile consecutiv), aspect ce poate fi dovedit cu foile de parcurs şi diagramele tahograf arhivate la s_____ societăţii.
Mai mult, referitor la faptul că a depus certificatele medicale cu întârziere, contestatorul a menţionat că acestea au fost trimise societăţii în termenul legal.
Întrucât nu a săvârşit nicio abatere, sancţionarea cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nefiind justificată, iar faptele de care este învinuit nefiind reale, contestatorul a solicitat anularea deciziei de sancţionare disciplinară, cu consecinţa repunerii în situaţia anterioară emiterii deciziei şi obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu plata salariului începând cu data concedierii şi până la data repunerii în situaţia anterioară încetării contractului individual de muncă.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 252 alin. 5 din Codul Muncii.
Cererea de chemare în judecată este scutită de plata tax ei judiciare de timbru în temeiul art. 270 din Legea nr. 53/2003 R.
Intimata ________________ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată şi obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
În combaterea susţinerilor contestatorului , intimata a susţinut că la baza deciziei de încetare a contractului de muncă au stat o ________ fapte ale acestuia constând în absenţa nemotivată de la serviciu în perioada 16.06.2016 şi 27–30 iunie 2016 şi predarea cu întârziere a actelor medicale justificative pentru perioada 17–21 şi 21–26 iunie 2016 şi neanunţarea în maximum 48 de ore a şefilor ierarhici despre faptul că angajatul este nevoit să lipsească de la serviciu din motive de sănătate.
A precizat intimata că, prin faptele săvârşite, contestatorul, în calitate de angajat, a încălcat prevederile regulamentului intern al societăţii, respectiv art. 6.2.1. litera q, art. 6.2.2. lit. a şi b.
Temeiurile de drept ale deciziei de concediere au fost art. 61 lit. a şi art. 248 alin. 1 lit. i din Legea 53/2003 şi prevederile art. 7.2, subcapitolul „Încetarea contractului individual de muncă” din Regulamentul Intern al societăţii nr. 170 din 27.06.2013 coroborate cu prevederile art. 6.2.1. litera q şi art. 6.2.2. lit. a şi lit. b din Regulament.
Toate faptele reţinute în sarcina contestatorului sunt reale şi probate prin înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă, însăşi contestatorul recunoscând că a lipsit de la serviciu în data de 16.06.2016 şi în perioada 27–30 iunie 2016, atât cu ocazia cercetării disciplinare, cât şi prin contestaţie.
În ceea ce priveşte data de 16.06.2016 şi perioada cuprinsă între 27–30 iunie 2016, contestatorul nu a adus niciun document justificativ care să îi motiveze absenţa. Contestatorul a recunoscut că a absentat de la serviciu fără acordul conducerii societăţii. De asemenea, nu s au adus dovezi în sprijinul susţinerilor în sensul că i s a refuzat predarea maşinii şi nici dovezi privind faptul că ar fi solicitat concediu ori zile libere anterior datei de 27.06.2016, pentru perioada 27–30 iunie 2016. Mai mult, motivarea contestatorului în legătură cu aceste absenţe este aceea că şi a luat zile libere pentru a recupera orele suplimentare lucrate în ultima lună, însă la dosarul cauzei nu s a depus niciun înscris care să probeze susţinerile acestuia (sesizarea/cererea de acordare zile libere pentru recuperarea orelor libere). A considerat intimata că salariatul nu avea dreptul să decidă în mod unilateral dacă îşi ia zile libere şi când anume, această împrejurare neputând constitui o justificare legală a absenţei de la locul de muncă. Practic angajatorul poate să dispună compensarea prin ore libere plătite întru un termen de 60 de zile după efectuarea orelor suplimentare, momentul când dispune fiind lăsat la latitudinea acestuia, eventual, de comun acord cu salariatul. Mai mult, în cazul în care compensarea cu ore libere nu este posibilă, munca suplimentară este plătită printr un spor adăugat la salariu.
În acest context, intimata a susţinut că decizia unilaterală a salariatului de a şi lua zile libere când doreşte şi fără a anunţa în prealabil societatea angajatoare, este nelegală şi cu atât mai gravă cu cât relevă iresponsabilitatea contestatorului şi posibilitatea ca societatea intimată să înregistreze grave prejudicii patrimoniale şi de imagine. Astfel, faptele contestatorului se încadrează în prevederile legale sus menţionate iar sancţiunea în cazul incidenţei acestora este desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Contestatorul a încălcat şi prevederile art. 6.2.1 lit. q din Regulamentul Intern, în sensul că nu a anunţat în maximum 48 de ore şefii ierarhici de situaţia în care era obligat să lipsească de la serviciul din motive de sănătate, constatate prin acte legale eliberate, care trebuie prezentate până în prima zi de revenire în procesul muncii. Sancţiunea încălcării acestei prevederi legale este cea a desfacerii disciplinare a contractului de muncă, astfel cum reiese din cap. VII pct. 7.2, secţiunea „Încetarea contractului individual de muncă”. Actele medicale care justifică absenţele din motive medicale au fost trimise, în mod nejustificat, cu întârziere către societate, respectiv la patru zile după externare, în data de 30 iunie 2016, ajungând efectiv la punctul de lucru al ________________, pe data de 01.07.2016. Acest fapt a fost recunoscut de către contestator în cadrul cercetării disciplinare şi prin contestaţie. Aşadar, este probată împrejurarea că angajatul contestator nu a prezentat actele doveditoare privind concediu medical până în prima zi de revenire în procesul muncii.
În privinţa susţinerilor contestatorului vizând pretinsa netemeinicie a deciziei de încetare, intimata a arătat că în contractul de muncă nu este prevăzută angajarea contestatorului pentru o anumită cursă, acesta putând activa în funcţie de necesităţile societăţii pe orice cursă ori traseu. Prin urmare, nu era necesar să i se solicite acceptul pentru a activa pe cursa de după amiază, spre exemplu sau chiar pe un alt traseu. De asemenea, a considerat intimata că nu se impunea încheierea unui act adiţional la contractul de muncă în sensul pretins de contestator.
În ceea ce priveşte nerespectarea normelor privind timpii de conducere ai şoferilor, intimata a arătat că a fost controlată de nenumărate ori de către reprezentanţii ISCTR, fără a fi sancţionată. Mai mult, este obligatorie introducerea cardului tahograf de către fiecare conducător auto pentru fiecare kilometru parcurs.
Referitor la susţinerile referitoare la nepredare autovehiculului, acestea sunt infirmate de către declaraţiile şi sesizările colegilor contestatorului. În plus, apare şi neverosimil ca societatea să dorească să renunţe brusc la unul dintre angajaţii săi cu vechime.
De altfel, chiar contestatorul a recunoscut în contestaţie că, în perioada 27–30 iunie 2016, a recuperat parţial orele lucrate suplimentar, numai că recuperarea orelor s a realizat în urma voinţei unilaterale a contestatorului, societatea intimată nefiind anunţată şi nedându şi acordul, în acest sen s.
Cu privire la motivele de nelegalitate invocate în acţiune, intimata a apreciat că contestatorul se face vinovat de săvârşirea de abateri disciplinare grave, conform Regulamentului de Ordine Interioară al societăţii, dar şi al contractului de muncă şi a fişei postului, în raport de specificul activităţii unităţii. Contestatorul şi a însuşit prevederile Regulamentului Intern al societăţii prin semnătură, acesta avea cunoştinţă de gravitatea faptelor sale şi de consecinţele acestora. Gravitatea faptelor este cu atât mai mare cu cât contestatorul justifică cu dezinvoltură absenţele sale de la serviciu prin aceea că avea de recuperat zile libere ca urmare a efectuării de ore suplimentare.
Cât priveşte actele medicale care justifică absenţele din motive de sănătate au fost trimise cu întârziere către societate, respectiv la patru zile după externare în data de 30 iunie 2016, acestea ajungând efectiv la punctul de lucru al societăţii pe data de 01.07.2016. Mai mult, acestea erau incomplete, exemplarul roz obligatoriu a fi depus de către societate la data de 5 a lunii următoare celei pentru care s a acordat concediu la Casa Asigurărilor Sociale de Sănătate în vederea decontării, a fost trimis abia pe data de 11.07.2016, încălcându se astfel şi dispoziţiile art. 67 alin. 1 din Ordinul MsP nr. 60/2006 la care face trimitere însăşi contestatorul.
Intimata a depus în dovedire decizia contestată şi documentaţia care a stat la baza emiterii acesteia (filele 19–95).
La data de 17.01.2017, contestatorul a formulat , în temeiul art. 204Cod Procedură Civilă, precizări la cererea introductivă, solicitând, pe lângă anularea deciziei nr. 287 din 15.07 2016 emisă de intimată şi obligarea la plata sumelor reprezentând diferenţa de salariu neachitat aferent perioadei 01.02.2014–19.07.2016 reprezentând contravaloarea orelor suplimentare efectuate, diferenţa de salariu tarifar necalculată şi neacordată, provenind din refuzul angajatorului de a corela salariul menţionat în Contractul individual de muncă cu cel prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă, precum şi a indemnizaţiei pentru concediul de odihnă precum şi obligarea la plata sumei de 5200 lei şi dobânda legală reprezentând contravaloarea garanţiei reţinute de F__ T____ SRL şi pe care angajatorul a refuzat să o restituie la data încetării raporturilor de muncă.
În motivarea cererii completatoare , contestatorul a arăta că în toată perioada de când este angajat al intimatei ________________ a primit salariul minim pe economie, societatea neacordându i niciun fel de bonusuri prevăzute de Contractul Colectiv de Muncă şi nici nu i a plătit orele suplimentare. Iniţial a acceptat această situaţie, însă, la începutul anului 2016 a iniţiat mai multe discuţii cu administratorul societăţii cu privire la salarii şi i a solicitat acestuia modificarea timpului de lucru sau achitarea orelor suplimentare. Totodată, a cerut să i se prezinte Anexa la Contractul Colectiv de Muncă, pentru a vedea grila de salarizare depusă de societate la ITM Iaşi şi coeficienţii de ierarhizare, însă toate aceste solicitări i au fost respinse.
Prin urmare, contestatorul a solicitat alinierea salariului menţionat în statul de plată şi achitat de societate, cu cel care trebuia să fie acordat conform Anexei la Contractul Colectiv de Muncă, achitarea sporurilor la salariul stabilit prin CCM, achitarea contravalorii orelor suplimentare efectuate, achitarea indemnizaţiei de concediu pe anii 2014, 2015 şi 2016.
Cât priveşte plata sumei de 5200 lei, contestatorul a susţinut că iniţial i a fost reţinută suma de 2000 lei cu titlu de garanţie, în primul an de activitate, iar începând cu luna ianuarie 2014, administratorul societăţii a decis să reţină tuturor angajaţilor câte 100 lei pe lună, iar începând cu data de 30.06.2015, câte 200 lei pe lună. Societatea intimată nu a respectat dispoziţiile legale privind constituirea unui depozit bancar şi nici nu i a dat chitanţă, singurele înscrisuri fiind listele cu semnături prin care li s a adus la cunoştinţă această dispoziţie.
În dovedire, contestatorul a solicitat ca intimata să depună la dosar foile de parcurs (pentru a dovedi că pontajul depus de angajator nu corespunde adevărului) şi copii certificate după Registrul de evidenţă al curselor operate de societate pe traseul B____ – Piatra N____ – Iaşi şi retur.
Contestatorul a solicita încuviinţarea probelor cu înscrisuri, martori şi expertiză contabilă.
Intimata ________________ a formulat întâmpinare faţă de completarea cererii introductive, solicitând respingerea tuturor capetelor de cerere.
În combaterea susţinerilor contestatorului , intimata a arătat că nu există nicio necorelare între Contractul Colectiv de Muncă şi contractul individual de muncă cu privire la drepturile salariale ale contestatorului, astfel încât nu sunt datorate niciun fel de diferenţe salariale. Toate sporurile stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă au fost achitate salariaţilor, iar contestatorului i a fost achitată indemnizaţia de concediu pentru anii 2014, 2015 şi 2016.
În ceea ce priveşte orele suplimentare, intimata a susţinut că întreaga activitate a conducătorilor auto este înregistrată pe cardul auto şi cartela tahograf a conducătorului auto. Din aceste evidenţe nu reiese că angajatul – contestator ar fi condus mai mult de 8 ore pe zi, prin urmare solicitarea de obligare la plata orelor suplimentare este nefondată.
Referitor la capătul de cerere privind restituirea sumei de 5200 lei şi dobânda legală calculată la această sumă, intimata a invocat excepţia prescripţiei dreptului de a solicita drepturi patrimoniale, indiferent de caracterul lor, mai vechi de 3(trei) ani de zile calculaţi de la data depunerii cererii de chemare în judecată iar pe fondul pretenţiilor a apreciat că sunt simple afirmaţii nedovedite, societatea nereţinând sume cu titlu de garanţie materială de la contestator. Totodată, cu privire la tabelele anexate în dovedire de către contestator, intimata a solicitat să fie înlăturate deoarece nu sunt conforme cu originalul, mai mult nu sunt asumate de societate, nefiind semnate sau ştampilate de către reprezentantul legal al acesteia.
Intimata a solicitat în apărare încuviinţarea probei testimoniale şi probei cu înscrisurile depuse în copii la dosarul cauzei (filele 130–226 volumul 1).
La rândul său contestatorul M____ N______ V_____, în urma analizării înscrisurilor depuse de către intimată, a solicitat ca aceasta să fie obligată să depună la dosarul cauzei copii conforme cu originalul ale foilor de parcurs aferente rutei B____ – Iaşi-B____, considerând că aceste înscrisuri sunt utile atât pentru calcularea corectă a orelor efectiv lucrate în cazul societăţii, cât şi pentru susţinerea afirmaţiilor din acţiune cu privire la faptul că, în luna mai – iunie 2016 a lucrat fără întrerupere 20 de zile. Prin urmare, absenţele nemotivate din perioada 27 iunie – 30 iunie reprezintă, în realitate, recuperări. Solicitarea de depunere a foilor de parcurs este necesară întrucât pontajul prezentat de intimată nu coincide nici măcar cu programul de transport, cu atât mai puţin, cu timpul efectiv lucrat.
Contestatorul a depus la dosar bilete de transport pe ruta Iaşi – B____ din datele de 13.06 şi de 16.06.2016.
Intimata a depus foi de parcurs pe aceeaşi rută, respectiv filele 18–200 vol. II, 1–200 vol. III, 1–150 vol. IV, pentru perioada 07.01.2015–07.01.2016, arătând că pentru anul 2014 nu a păstrat aceste înscrisuri întrucât nu există obligaţia păstrării lor decât pentru anul în curs şi cel anterior.
La termenul din data de 23.05.2017, instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului material de acţiune invocată de intimată cu privire la capătul de cerere având ca obiect restituirea garanţiei materiale şi a încuviinţat probele solicitate de ambele părţi.
Depoziţiile martorilor R___ G______ şi E____ M______ au fost consemnate în procesele verbale ataşate la dosarul cauzei (filele 16 vol. II şi 186 vol. IV).
La termenul de judecată din data de 17.07.2018, instanţa a dispus înlocuirea expertului contrabil iniţial desemnat pentru întocmirea raportului de expertiză contabilă, respectiv I____ M______ cu expert contabil B____ F______, acesta întocmind raportul de expertiză contabilă (f. 101–124 ds. vol. V) şi răspunzând obiecţiunilor părţilor ce au fost încuviinţate de instanţă (f169–174 ds. vol. V).
La termenul de judecată din data de 04.06.2019, instanţa a respins cererea intimatei de întocmire a unui nou raport de expertiză contabilă, pentru motivele detaliate în încheierea de şedinţă întocmită la aceeaşi dată.
Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 06.06.2019 a fost respinsă ca nefondată cererea de recuzare a judecătorului cauzei formulată de intimata S. C. F__ T____ S.R.L..
Contestatorul şi intimata au depus concluzii scrise.
II. Prin Sentinţa civilă nr. 425/C/30.07.2019 pronunţată de Tribunalul N____ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ în dosar nr. XXXXXXXX72016 s-a admis în parte acţiunea precizată şi a fost obligată intimata să plătească contestatorului suma netă de 12.005 lei (brut 17.129 lei) cu titlu de drepturi salariale reprezentând contravaloarea orelor suplimentare efectuate în zilele lucrătoare, în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale, în perioada 01 februarie 2014–15 iunie 2016 (inclusiv), s-au respins ca nefondate capetele de cerere privind anularea deciziei de concediere nr. 287/15.07.2016 emisă de intimată, reintegrarea contestatorului în postul deţinut anterior emiterii actului de concediere, precum şi obligarea acesteia la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la data reintegrării efective, obligarea intimatei la plata diferenţei de drepturi salariale dintre contractul individual de muncă şi contractul colectiv de muncă, a indemnizaţiei de concediu de odihnă pentru anii 2014–2016, precum şi restituire garanţie materiale, a fost obligată intimata la plata către contestator a cheltuielilor de judecată în sumă de 667,31 lei, stabilite în raport de pretenţiile admise.
În motivare, prima instanţă a reţinut următoarele:
„Contestatorul M____ N______ V_____ a fost salariatul unităţii intimate ________________, având funcţia de conducător auto, conform contractului individual de muncă depus la dosar la fila 45 vol I.
Prin decizia nr. 287 din 15.07.2016 s a decis sancţionarea contestatorului cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Faptele reţinute în cuprinsul dispoziţiei de concediere au fost de absenţă nemotivată de la serviciu, în data de 16.06.2016 şi în perioada de 27–30 iunie 2016 şi de predare cu întârziere a actelor medicale justificative pentru perioada 17 iunie – 21 iunie şi 21 iunie-26 iunie 2016. Totodată, în conţinutul deciziei de sancţionare s a reţinut că angajatul contestator nu a respectat prevederile Regulamentului intern al societăţii.
Tribunalul reţine că cercetarea disciplinară a contestatorului a fost declanşată ca urmare a Referatului înregistrat sub nr. 262/30.06.2016, întocmit de directorul tehnic din cadrul societăţii intimate. Ca urmare a întocmirii referatului sus menţionat, conducerea a fost informată cu privire la abaterile săvârşite de contestator.
În d rept, art. 252 alin. 2 din Codul muncii prevede: „ Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;
f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată .”.
Cu privire la efectuarea controlului de legalitate a dispoziţiei contestate, tribunalul reţine că intimata a respectat cerinţele imperative ale dispoziţiilor legale mai sus arătate, prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.
Astfel, din analiza conţinutului deciziei de concediere rezultă că toate menţiunile cuprinse în norma legală anterior enunţată sunt cuprinse în dispoziţia contestată, fiind indicată data la care s a constatat săvârşirea abaterii disciplinare, faptele efectiv săvârşite, descrise în concret şi dispoziţiile încălcate din Regulamentul intern.
De asemenea, instanţa apreciază că au fost respectate întocmai şi dispoziţiile art. 251 alin. 1 şi alin. 2 din Codul muncii, potrivit cărora: „ (1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
(2) În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. ”.
În acest sens, tribunalul apreciază că s a făcut dovada prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv nota de convocare la cercetarea disciplinară (fila 27 vol. I), nota explicativă a contestatorului şi procesul verbal al Comisiei de cercetare (filele 30–35 vol. I), înscrisuri din care să rezultă s a respectat procedura cercetării prealabile.
Faţă de considerentele reţinute, instanţa constată că nu a fost dovedită existenţa motivelor de nulitate a dispoziţiei de concediere.
Analizând faptele săvârşite de către contestator, sub aspectul încălcării prevederilor art. 6.2.1 li. q şi art. 6.2.2 lit. a şi b din Regulamentul intern al unităţii intimate nr. 170/27.06.2013 (f. 76,77 vol. I) reiese că angajatul contestator a încălcat aceste dispoziţii, în sensul celor reţinute de intimată în decizia contestată.
Codul muncii nu defineşte şi nu enumeră abaterile grave, însă prevede la art. 242 lit. f) că este obligatoriu ca regulamentul intern să cuprindă „abaterile disciplinare si sancţiunile aplicabile”.
În conformitate cu dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, concedierea disciplinară poate interveni atunci când salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau Regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară.
Tribunalul constată că la baza deciziei contestate a stat Procesul verbal al Comisiei de cercetare disciplinară din 14.07.2016, întocmit conform prevederilor legale în materie, prin care au fost analizate abaterile disciplinare ale contestatorului, constând în lipsa nejustificată de la serviciu şi predarea cu întârziere a actelor medicale justificative pentru perioada 17 iunie-21 iunie şi 21 iunie-26 iunie 2016.
În apărare, contestatorul a susţinut că în data de 15.06.2016 nu i s a predat maşina pentru a efectua cursa de a doua zi, programată la ora 11: 45 pe ruta B____-Iaşi şi retur, iar pentru perioada 27.06–30.06.2016 şi a luat zile libere în compensarea orelor lucrate suplimentar.
Instanţa nu poate reţine ca pertinente susţinerile contestatorului în justificarea absenţei nemotivate în data de 16.06.2016 întrucât martorii R___ G______ şi E____ M______, foşti colegi de serviciu ai contestatorului, au confirmat aceeaşi situaţie de fapt, respectiv faptul că a fost contactat telefonic la data de 15.06.2016, în vederea predării preluării autovehiculului precum şi refuzul acestuia de a se prezenta la program în data de 16.06.2016 sub pretextul că nu este de acord cu efectuarea cursei spre Iaşi, cu plecare la ora 06: 00, ci doar cu cea programată la ora11: 45.
În legătură cu susţinerea vizând recuperarea orelor lucrate suplimentar şi neplătite, pentru perioada 27–30 iunie 2016, se reţine că, deşi avea posibilitatea de a solicita societăţii intimate să i aprobe zile libere în compensare, contestatorul nu a formulat o astfel de cerere, ci a arătat că „ şi a luat zile libere pentru a recupera orele lucrate suplimentar”, fără a avea acordul unităţii angajatoare. Or, potrivit dispoziţiilor art. 122 din Codul muncii „ munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice”. În cazul în care compensarea cu ore libere nu este posibilă, munca suplimentară este plătită printr un spor adăugat la salariu. Prin urmare, decizia unilaterală a contestatorului de a şi lua zile libere, ca opţiune personală, fără însă a anunţa angajatorul, constituie, şi în opinia instanţei, o abatere gravă.
Nu poate fi primită nici susţinerea vizând obligaţia intimatei de a i întocmi un act adiţional la contractul de muncă în sensul modificării traseului de parcurs sau a programului orar al cursei, în exercitarea activităţii specifice, întrucât în contractul de muncă nu este prevăzută angajarea contestatorului pentru o anumită cursă/traseu, acesta putând activa în funcţie de necesităţile societăţii pe orice cursă ori t raseu. Faptul că, de la data angajării până în luna iunie 2016, contestatorul a efectuat doar cursa de ora 11: 45 pe traseul B____-Iaşi şi retur, nu constituie un impediment pentru angajator în a i stabili un alt traseu sau o altă oră de plecare în cursă. Prin urmare, se reţine că nu era necesar ca intimata să solicite contestatorului acceptul pentru a activa pe cursa de dimineaţă spre Iaşi sau chiar pe un alt traseu.
Referitor la cea de a doua abatere reţinută în sarcina contestatorului, respectiv predarea cu întârziere a actelor medicale justificative pentru perioada 17 iunie – 21 iunie şi 21iunie-26 iunie 2016 şi neanunţarea în maximum 48 de ore a şefilor ierarhici despre faptul că angajatul este nevoit să lipsească de la serviciu din motive de sănătate, instanţa constată că certificatele medicale care justifică absenţele de la serviciu au fost trimise de contestator cu întârziere către societate, respectiv la patru zile după externare, în data de 30 iunie 2016, ajungând efectiv la punctul de lucru al ________________, pe data de 01.07.2016. Mai mult, actele medicale erau incomplete, respectiv exemplarul roz obligatoriu a fi depus de către societate, la data de 5 a lunii următoare celei pentru care s a acordat concediu, la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în vederea decontării, a fost trimis abia pe data de 11.07.2016. Acest aspect nu a fost negat de către contestator, nici în cadrul cercetării disciplinare şi nici în conţinutul contestaţiei, acesta apreciind că este suficientă anunţarea telefonică a societăţii cu privire la acordarea concediului medical.
Pentru considerentele expuse, instanţa constată că angajatul contestator se face vinovat de săvârşirea de abateri disciplinare grave, încălcând prevederile art. 6.2.1. lit. q şi art. 6.2.2 lit. a şi lit. b din Regulamentul Intern nr. 170/27.06.2013 iar sancţiunea încălcării acestor prevederi legale este cea a desfacerii disciplinare a contractului de muncă, astfel cum reiese din cap. VII pct. 7.2. din acelaşi Regulament Intern. Prin urmare, decizia de concediere nr. 287 din 15.07.2016 contestată de contestator a fost emisă cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă impuse de dispoziţiile art. 247-art. 252 din Codul muncii, astfel că petitul având ca obiect anulare decizie de concediere se impune a f i respins ca nefondat.
Referitor la cererea având ca obiect obligarea intimatei la plata diferenţelor de drepturi salariale neacordate în perioada 01.02.2014–15.07.2016, solicitată prin completarea de acţiune, instanţa constată că este parţial întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit contractului individual de muncă (fila 45vol. I), contestatorul a fost încadrat la ________________, pe post de conducător auto, pentru un program de 8 ore/zi şi 40 ore/săptămână, cu un salariu de baza brut de încadrare de 1050 lei, modificat ulterior, până la data de 15.07.2016, dată la care, prin decizia nr. 287, i a încetat contractul individual de muncă, în temeiul art. 61 lit. a şi art. 248 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
Conform susţinerilor contestatorului, necontestate de intimată, angajatul şi a desfăşurat activitatea 4 zile pe săptămână, cu 2 zile libere, pe ruta B____-Iaşi şi retur, cu plecare din staţia B____ la ora 11: 45 şi întoarcere la aceeaşi staţie la ora 21: 24. Contestatorul a pretins că intimata nu i a plătit corespunzător orele de muncă prestate efectiv, împrejurare ce rezultă din foile de parcurs şi diagramele tahograf.
Potrivit dispoziţiilor art. 111 din Codul muncii: „ Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează muncă, se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale conform prevederilor contractului individual de muncă…”.
Timpul de muncă al lucrătorului mobil care desfăşoară activitate de transport rutier este definit de H.G. nr. 38/2008 privind organizarea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activităţi mobile de transport rutier, cu modificările ulterioare, ca fiind perioada de la începutul până la sfârşitul timpului de lucru în cursul căreia salariatul se află la postul său de lucru la dispoziţia angajatorului şi în exerciţiul funcţiilor sau activităţilor sale. Pontarea salariatului trebuie să se facă în funcţie de activitatea prestată în cadrul timpului de muncă.
Întrucât activitatea desfăşurată de conducătorul auto este specifică, trebuie evidenţiată în mod clar, programul de muncă reflectând momentele de începere şi de încheiere a timpului de muncă.
Potrivit Fişei postului (fila 47 vol. I), programul de lucru al societăţii intimate este de la ora 06: 00 la 21: 30, reglementat prin Caietele de sarcini aprobate de Autoritatea Rutieră Română. Totodată, potrivit foilor de parcurs depuse la dosar, a rezultat că contestatorul pleca în cursă la ora 11: 45 şi se întorcea din cursă la ora 21: 24, acesta fiind programul stabilit în graficele de circulaţie aferente Licenţei de transport.
Totodată, potrivit fişei postului depusă la dosar, înaintea plecării în cursă, contestatorul şofer avea obligaţia de a efectua o ________ verificări şi operaţiuni de îngrijire a autovehiculului ce vizau starea de funcţionare a autovehiculului, tahograful, starea estetică generală, curăţirea cabinei, a geamurilor şi oglinzilor şi, în plus avea obligaţia de a se ocupa de operaţiunile de îmbarcare a călătorilor, respectiv depozitarea bagajelor şi eliberarea biletelor de călătorie.
Întrucât societatea – intimată nu a depus la dosar niciun document prin care să facă dovada stabilirii unui program etapizat şi efectiv de lucru al contestatorului (deşi avea această obligaţie, în temeiul art. 272 din Codul muncii), program în care să se regăsească indicate în concret, pe norme de timp, sarcinile ce i reveneau angajatului conducător auto, respectiv cu cât timp trebuia să se prezinte la serviciu înainte de plecarea în cursă şi cât timp după efectuarea cursei, instanţa apreciază că timpul necesar rezonabil este de minim o jumătate de oră înainte şi o jumătate de oră după efectuarea cursei.
Conform Codului muncii obligaţia ţinerii corecte a evidenţei tuturor orelor prestate de către angajat cade în sarcina angajatorului. Or, din documentele depuse la dosar nu există o corelare între pontaj, foi de parcurs şi alte documente justificative privind munca efectiv prestată de către contestator, împrejurare ce se impune a fi valorificată, sub aspect probatoriu, în favoarea contestatorului. Prin urmare, instanţa va înlătura apărările intimatei cu privire la faptul că angajatul contestator a lucrat doar 8(opt) ore pe zi.
Nu poate fi primită nici susţinerea intimatei cu privire la orele înregistrate de cardul tahograf, cartela tahograf sau „listările GPS”, care înregistrează doar timpul efectiv de conducere, nu şi perioada de timp în care conducătorul auto, deşi nu conduce autovehiculul efectiv, este la dispoziţia societăţii intimate. Astfel, în fiecare foaia de parcurs este menţionat intervalul orar în care contestatorul a circulat cu microbuzul, respectiv plecarea din staţia din B____ la ora 11: 45 şi sosirea la ora 21: 24, la care se adaugă timpul necesar pregătirii microbuzului, îmbarcării/debarcării călătorilor/bagajelor, remiterea biletelor de călătorie, etc.
Potrivit susţinerilor contestatorului, confirmate de intimată, activitatea s a desfăşurat în regim de permanenţă, conform programării stabilite de conducerea societăţii – intimate, fapt care a rezultat, de altfel, şi din graficele de activitate administrate în cauză, pentru munca astfel prestată contestatorului nefiindu i acordat sporul de 75% din salariul de bază pretins, în temeiul art. 123 din Codul muncii.
Din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză rezultă că în perioada 01.02.2014–15.07.2019, contestatorul a efectuat un număr de 770 de ore suplimentare.
Cât priveşte orele lucrate în zilele de repaus săptămânal, prin art. 137 din Codul muncii s a stabilit că: „ (1) Repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica.
(2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă şi duminică ar prejudicia interesul public sau desfăşurarea normală a activităţii, repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
(3) În situaţia prevăzută la alin. (2) salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.
(4) În situaţii de excepţie zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăşi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă şi cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor.
(5) Salariaţii al căror repaus săptămânal se acordă în condiţiile alin. (4) au dreptul la dublul compensaţiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. (2).”.
De asemenea, prin art. 139 din Codul muncii au fost stabilite zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează, iar prin art. 141 din acelaşi act normativ s a prevăzut că prevederile art. 139 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.
Totodată, prin art. 142 din Codul muncii s a reglementat faptul că salariaţii care lucrează în unităţile prevăzute la art. 140, precum şi la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, iar în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, aceştia beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunză tor muncii prestate în programul normal de lucru.
Faţă de textele de lege de referinţă anterior invocate, instanţa apreciază că angajatul contestator este îndreptăţit să beneficieze şi de plata sporului de 100% din salariul de bază pretins pentru intervalul 01.02.2014–15.06.2016, pentru cele 801 ore efectuate în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale.
Prin urmare, intimata urmează să fie obligată să plătească contestatorului suma de 12.005 lei net (respectiv 17.129 lei brut) cu titlu de drepturi salariale cuvenite pentru activitatea desfăşurată în zilele lucrătoare peste programul normal de muncă, zilele de sâmbătă, duminică şi în sărbători legale, în intervalul 01.02.2014–15.07.2019, astfel cum aceasta a fost cuantificată prin raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză.
Întrucât potrivit dispoziţiilor art. 164 din Codul muncii stabilirea salariului şi calcularea acestuia se face prin raportare la o unitate de timp unică, respectiv ora, şi nu la fracţiuni ale acesteia, cum ar fi minute sau jumătăţi de oră, tribunalul apreciază că la stabilirea drepturilor salariale pretinse de contestator prin acţiune trebuie avute în vedere un număr de 11 ore lucrate la fiecare cursă, fiind întregit, în favoarea contestatorului, intervalul orar de 10 ore şi 3 9 de minute, pentru că cele 39 de minute reprezintă mai mult de jumătate dintr o oră.
Cât priveşte indemnizaţia de concediu de odihnă cuvenită contestatorului pentru perioada lucrată, instanţa constată că aceasta i a fost achitată în integralitate, astfel că acest petit se impune a fi respins ca nefondat.
Nici capătul de cerere privind obligarea intimatei la corelarea salariului stabilit în contractul individual de muncă cu contractul colectiv de muncă, nu poate fi admis întrucât nu există nicio neconcordanţă cu privire la aspectul reclamat între prevederile celor două contracte. Astfel, salariul de bază pentru conducătorii auto a fost stabilit la nivelul minim prevăzut în contractul colectiv de muncă nr. 116 din 02.07.2013 (art. 34).
Nici cererea de restituire a garanţiei materiale în sumă de 5200 lei şi dobânda legală calculată la aceasta nu poate fi admisă întrucât probatoriul administrat în cauză nu a confirmat reţinerea acestei sume pe statele de plată, nu au fost evidenţiate în contabilitate sume reprezentând garanţie materială în favoarea contestatorului, nu s a făcut vreo menţiune legată de o eventuală garanţie materială în contractul individual de muncă sau în contractul colectiv de muncă şi nu au fost emise chitanţe pentru suma pretinsă, aspect verificat şi confirmat prin raportul de expertiză contabilă în care s a reţinut că: „ în cadrul societăţii nu s au reţinut garanţii materiale, nu s au constituit depozite pentru garanţii, nu există reţineri salariale sau depuneri de bani cu acest titlu.”.
În consecinţă, faţă de considerentele anterior expuse, constatând caracterul parţial întemeiat al acţiunii promovate de contestator, astfel cum a fost precizată, instanţa va dispune în consecinţă conform dispozitivului.
În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, instanţa va obliga intimata, ca parte parţial căzută în pretenţii, să plătească contestatorului suma de 667,31 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat şi onorariu expert judiciar, stabilită în raport cu pretenţiile admise (respectiv doar un petit din cele 3(trei) indicate prin precizarea cererii introductive).”
III. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel M____ N______ V_____ prin care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea hotărârii apelate.
În motivare a indicat în esenţă faptul că, în mod eronat i s-au respins apărările referitoare la faptul că, în data de 15.06.2016 nu i s-a predat maşina pentru a efectua cursa a doua zi, programată pentru ora 11.45 pe ruta B____ – Iaşi iar pentru perioada 27.06.-30.06.2016 faptul că, şi-a luat zile libere pentru orele lucrate suplimentar. Situaţia de fapt este reţinută eronat, probabil datorită faptului că, cei doi martori nu au fost audiaţi în mod nemijlocit de judecătorul care a pronunţat sentinţa, soluţia fiind nerespectarea principiului nemijlocirii. În cadrul şedinţelor de judecată la care au fost audiaţi martorii se putea observa cu uşurinţă faptul că, aceştia erau cu adevărat traumatizaţi de prezenţa patronului în sala de judecată, cele câteva fraze menţionate în declaraţie fiind mult prelucrate până să devină cât de cât coerente, aspect care, cu siguranţă a fost observat de judecătorul care a audiat martorii.
Apelantul a mai indicat faptul că, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, la data de 15.06.2016 a luat legătura cu şoferul care, în mod obişnuit, trebuia să îi predea microbuzul în vederea efectuării cursei de 11:45 în data de 16.06.2019. Astfel, văzând că acesta nu îl contactează pentru a stabili modalitatea concretă de predare a cheilor, pe data de 15.06.2016, la ora 21:05, l-a apelat, ocazie cu care a fost anunţat că are dispoziţie să nu îi predea maşina pentru că s-a schimbat programul de lucru şi trebuie să ia legătura cu patronul firmei. Contactându-l imediat pe patronul firmei, acesta i-a comunicat că este timpul să se despartă, propunându-i să îi transmită o cerere de demisie, spunându-i că în caz contrar îi va schimba programul de lucru pe traseul Iaşi – V_____. Prin urmare, în mod eronat s-a reţinut faptul că, a fost contactat de martorul E____ şi a refuzat efectuarea cursei, din listingul telefonic rezultând că, el a fost cel care l-a contactat.
Apelantul a mai arătat faptul că, depoziţiile celor doi martori sunt contradictorii. În cazul în care angajatorul ar fi decis să îi modifice programul de muncă, în sensul că, în loc de cursa de 11:45 să opereze pe cursa de 6:00, era obligat să îl notifice în scris şi să semneze un act adiţional la contractul individual de muncă.
Apelantul a mai specificat faptul că, în seara zilei de 15.06.2016, ora 21:07 la data de 16.06.2016 a plecat la Iaşi cu maşina personală şi s-a prezentat atât la s_____ firmei cât şi la autogara C_______ unde a predat contravaloarea biletelor vândute în ultima cursă respectiv 13.06.2016. Având în vedere faptul că, patronul nu a fost în acea zi la s_____ societăţii, a discutat cu soţia acestuia şi l-a contactat telefonic de mai multe ori pentru a-l întreba când poate discuta despre situaţia sa. Prin urmare, în mod eronat, instanţa a reţinut faptul că, a absentat nemotivat în data de 16.06.2016.
Apelantul a mai indicat faptul că, în mod netemeinic şi nelegal se menţionează că începând cu data de 16.06.2016 nu a mai luat legătura cu reprezentantul firmei şi în perioada 27.06.xxxxxxxxxxxxxxx16 a lipsit nemotivat de la servici. În realitate, începând cu data de 16.06.2016 el nu a mai fost primit la serviciu, administratorul societăţii modificând unilateral şi fără să îl anunţe programul de lucru, colegul său având dispoziţie să nu îi mai predea microbuzul fiind repartizată o altă persoană să efectueze cursa B____ – Iaşi şi retur 11:45 – 21:24.
Apelantul a mai indicat faptul că, a ţinut legătura în această perioadă cu administratorul societăţii atât direct cât şi prin intermediul serviciului secretariat iar reprezentantul firmei i-a comunicat verbal să aştepte decizia în ceea ce îl priveşte acasă, pentru că nu va fi nicio problemă având în vedere faptul că, lucrase foarte multe ore suplimentare. A mai indicat că, în cadrul societăţii nu există o regulă cu privire la întocmirea de cereri scrise pentru recuperarea unor zile lucrate în plus, nefiind astfel îndeplinită cerinţa cu privire la existenţa vinovăţiei. În plus, la data de 30.05.2016 a depus şi o cerere de concediu, însă la data de 01.06.2016 a fost chemat din nou la serviciu. În lipsa unui act adiţional cu privire la condiţiile de muncă, încheiat în temeiul art. 41 din Codul muncii, dar şi a unei dispoziţii scrise prin care firma îl anunţa despre intenţia de a-i modifica programul, este clar că nu a mai avut unde să meargă la serviciu începând cu data de 27.06.2016.
Apelantul a mai solicitat a se avea în vedere, ca în situaţia în care s-ar da eficienţă tuturor afirmaţiilor angajatorului potrivit cărora el ar fi lipsit nemotivat în perioada 27-30 iunie 2016, să aprecieze că sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă nu este în concordanţă cu principiul proporţionalităţii sancţiunii şi a bunei credinţe, având în vedere faptul că, deşi a lucrat sute de ore suplimentare, pe parcursul celor 6 ani, angajatorul nu şi-a îndeplinit niciodată obligaţia legală şi contractuală de a achita contravaloarea timpului suplimentar lucrat, fiind se observat şi Decizia I.C.C.J. nr. 11/2013.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea S.C. F__ T____ S.R.L. la plata sumelor reprezentând diferenţa de salariu neachitat aferent perioadei 01.02.xxxxxxxxxxxxxxx16 a indicat faptul că, instanţa a revenit asupra obiecţiunilor admise iniţial şi nu a mai solicitat expertului să calculeze drepturi salariale conform dispoziţiilor date cu ocazia şedinţelor de judecată şi a tuturor înscrisurilor existente în evidenţa contabilă a societăţii, respectiv situaţia biletelor emise prin verificarea registrului de casă – document justificativ ce conţine o rubrică de explicaţii şi în care cu siguranţă sunt înregistrate încasările de la M____ V_____, situaţia diurnelor.
Prin urmare, suma de 12.005 lei net (17.129 lei brut) nu corespunde timpului de lucru lucrat în cadrul societăţii.
Cu privire la restituirea sumei de 5200 de lei reprezentând contravaloarea garanţiei reţinute, în mod eronat instanţa nu a avut în vedere înscrisul depus de el la dosarul cauzei mai a___ că acesta a fost prezentat şi martorului E____ care şi-a recunoscut semnătura.
În drept, au fost invocate prevederile art. 466 şi urm. Cod procedură civilă.
IV. ________________ a declarat apel incident prin care a solicitat admiterea apelului şi modificarea în parte a Sentinţei civile nr. 425/C/ pronunţată de Tribunalul N____ în sensul cenzurării hotărârii instanţei de fond cu privire la o parte din orele suplimentare considerate a fi efectuate de către intimatul M____ N______ V_____ şi a contravalorii acestora.
În motivare a indicat în esenţă faptul că, intimatul a desfăşurat activitate de conducător auto în cadrul societăţii, acesta realizând curse regulate de călători pe traseul Iaşi – Piatra N____ -B____ şi retur în intervalul orar 11:45 – 21:24. Din graficul de traseu se poate observa că programul de lucru pentru cursa de 11:45 – 21:24 era de 9 h şi 39 de minute cu tot cu o pauză de 2 h şi 51 de minute existentă între cursa tur şi cea de retur. Or, instanţa de fond a stabilit că timpul efectiv de muncă, pentru fiecare cursă realizată de contestatorul intimat, era de 11 h, nu de 9 h şi 39 de minute atât cât este înscris pe graficul de execuţie al traseului. Consideră netemeinică şi nelegală soluţia instanţei de fond cu privire la adăugarea la timpul de 9:39 h a unui timp suplimentar de muncă de 1:21 h pentru fiecare cursă în contextul în care realizarea acestui timp suplimentar nu este probat în niciun fel în cauză. Mai mult, instanţa s-a antepronunţat prin modul de stabilire a obiectivelor. Nici instanţa şi nici expertul nu puteau în mod legal aprecia asupra existenţei unei durate de timp suplimentară programului prevăzut în documentele oficiale, respectiv licenţele de traseu atât timp cât nu s-au administrat dovezi suplimentare care să fundamenteze aceste aspecte. Practic, expertul motivează calcularea orei suplimentare peste programul de transport prin fixarea acestui obiectiv de către instanţă şi nu ca urmare a unor probe existente la dosarul cauzei iar instanţa a preluat obiectivul sus menţionat astfel cum a fost propus de către contestator însă acesta din urmă şi-a motivat solicitarea prin simple afirmaţii nedovedite în vreun fel. Luarea în considerare a unui timp de 1 h lucrată suplimentar la fiecare cursă peste programul de transport prevăzut de licenţe şi graficul de circulaţie al curselor respective este pur speculativă, fără nicio bază probatorie. De altfel, la dosar există o expertiză care a fost anulată, expertiză care stabilea ca timp suplimentar 1/2 ore la fiecare cursă având în vedere timpul necesar pregătirii cursei.
Apelantul a mai menţionat faptul că, nu numai că expertul a calculat 1 oră în plus pentru fiecare cursă dus – întors dar a mai adăugat şi 21 de minute pentru fiecare cursă fără niciun suport real.
Apelantul a mai indicat faptul că, nu poate fi de acord cu modalitatea de calcul a instanţei de fond, deoarece acesta rotunjeşte timpul lucrat la fiecare cursă, reieşind astfel un timp suplimentar considerabil care în mod evident nu a fost efectuat de către intimată. Consideră că orele lucrate suplimentar puteau fi adunate şi la final dacă rezultatul era unul fracţionat se putea rotunji astfel încât să rezulte un număr exprimat în ore, nu în minute. Un astfel de calcul ar fi fost mult mai aproape de realitatea timpului lucrat de intimat. Mai mult, astfel cum a dovedit exemplificativ cu extrase pe de GPS -ul autovehiculului, intimatul ajungea în B____ în mod regulat, au aproximativ 20 de minute – 1/2 h înainte de ora 21:24 fixată prin graficul de execuţie al traseului.
În drept, au fost invocate prevederile art. 472Cod procedură civilă.
V. ________________ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de M____ N______ ca neîntemeiat.
În motivare a indicat în esenţă faptul că, apelantul a contestat doar două dintre motivele care au stat la baza luării măsurii desfacerii contractului de muncă, cu toate că Decizia de desfacere a contractului de muncă are în vedere mai multe motive, toate sancţionate cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Astfel, nu au fost formulate motive de apel cu privire la fapta prevăzută de art. 6.2 lit. q din Regulament, sancţionată cu desfacerea contractului de muncă conform Cap. VII, pct. 7.2, hotărârea instanţei de fond cu privire la această faptă nefiind contestată, bucurându-se de autoritate de lucru judecat.
Intimata a indicat faptul că, toate faptele reţinute în sarcina contestatorului sunt reale şi probate prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi care au stat la baza emiterii Deciziei de desfacere a contractului de muncă dar şi a depoziţiilor martorilor audiaţi în cauză. De altfel, însuşi contestatorul recunoaşte faptul că a lipsit de la serviciu în data de 16.06.2016 şi în perioada 27 – 30 iunie 2016, atât cu ocazia cercetării disciplinare, cât şi prin contestaţie, nefiind adus niciun document justificativ care să îi motiveze absenţa, teoria susţinută fiind contrazisă de depoziţiile martorilor. Absenţa de la servici u a fost probată şi cu înscrisuri, printre care şi corespondenţa purtată pe e-mail cu M____ N______.
Intimata a mai arătat faptul că, prin raportare la prevederile art. 122 şi 123 Codul muncii, contestatorul nu avea dreptul să decidă în mod unilateral dacă să îşi ia zile libere şi când anume, această împrejurare neputând constitui o justificare legală a absenţei de la locul de muncă.
Cu privire la alegaţiile contestatorului cu privire la data de 16.06.2016 solicită respingerea acestora ca nedovedite. Martorii audiaţi nu au fost traumatizaţi de prezenţa reprezentantului legal şi nicio parte nu a sesizat acest fapt la momentul respectiv, de altfel, astfel de afirmaţii neavând niciun suport probator. Nu înţelege de ce reprezentantul convenţional al contestatorului, care are calitatea de avocat, nu a intervenit pentru a învedera instanţei aceste aspecte la momentul audierii martorilor, ba din contra a pus întrebările pe care le-a considerat utile acestora. Martorul E____ M______ a fost propus de contestator, aceasta arătând mai mult decât clar că apelantul constatator nu s-a prezentat la cursă, nici la cea de dimineaţă, nici la cursa de 11:45 pe care o realiza în mod curent, motiv pentru care chiar martorul a efectuat-o în locul său. Ambii martori au arătat că apelantul era singurul care refuza să realizeze cursa de dimineaţă motiv pentru care ceilalţi conducători auto erau nemulţumiţi.
De asemenea, pentru pria dată în susţinerea afirmaţiilor sale contestatorul arată că societatea a dat un anunţ de angajare conducător auto pe traseul B____ – Iaşi pe data de 08-12 iunie, insinuând că am urmărit înlocuirea acestuia, însă, astfel de anunţuri de recrutare sunt foarte des utilizate având în vedere nevoia permanentă de conducători auto ca urmare a numeroaselor curse pe care le efectuează, fluctuaţiei mare a personalului auto, survenirii de concedii medicale. Primul anunţ din _________________ anterior menţionată a fost publicat la data de 6 mai 2016 adică cu 40 de zile înainte ca apelantul să nu se prezinte la serviciu, iar anunţurile au continuat până pe data de 10 iulie 2016.
Intimata a mai indicat faptul că, nu era necesară încheierea unui act adiţional la contractul de muncă cu privire la efectuarea altor curse de către constatator. Pe de altă parte, contestatorul apelant nu a fost prezent în data de 16.06.2016 nici la cursa de dimineaţă, dar nici la cursa de 11:45, cursa pe care o efectua în mod curent, astfel încât orice discuţii cu privire la o eventuală modificare a orarului nu are nicio relevanţă.
Apelantul încearcă să probeze că ar fi fost la s_____ societăţii unde s-ar fi deplasat pentru a vorbi cu administratorul cu un înscris care poartă ştampila unei alte societăţi şi pe care este inserată data de 16.06.2016 fără ca inserarea acestei date să fi fost atribuită /asumată nici măcar acestei societăţi terţe, data fiind completată cel mai probabil de contestator însuşi, şi aceasta în condiţiile în care pe acest înscris este trecută iniţial data de 13.06.2016 (sus) iar mai apoi data de 16.02.2016. De asemenea, apelantul încearcă să conteste declaraţiile martorilor audiaţi prin depunerea unor înscrisuri neconformate cu originalul care reprezintă un listing al convorbirilor contestatorului, nu însă şi conţinutul acestora.
În ceea ce priveşte absentarea nemotivată de la serviciu în perioada 27 – 30 iunie, solicită să se înlăture apărările formulate de contestator în cadrul apelului, acestea fiind apărări noi şi contradictorii cu cele invocate la prima instanţă, astfel încât nu pot fi primite.
Intimata a mai solicitat respingerea susţinerilor referitoare la proporţionalitatea sancţiunii aplicate întrucât contestatorul se face vinovat de săvârşirea de abateri disciplinare grave conform Regulamentului de ordine interioară al societăţii, dar şi al contractului de muncă şi fişei postului cu atât mai mult prin raportare la specificul activităţii. Consideră că gravitatea faptelor este probată per se şi de norma sancţionatorie prevăzută de angajator în Regulamentul de ordine interioară (art. 6.2.2. lit. b), reglementări care denotă modul cum se raportează ab initio angajatorul faţă de astfel de fapte.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere a indicat faptul că, nu deţine o situaţie cu încasările aduse de fiecare conducător auto, ci o situaţie globală, neemiţându-se chitanţă pentru fiecare conducător auto. Nu există o situaţie a diurnelor pentru fiecare conducător auto în parte iar societatea a rulat zeci de conducători auto în perioada 01.02.xxxxxxxxxxxxxxx16. Pe de altă parte, expertul a considerat suficiente documentele solicitate şi obţinute pentru a efectua expertiza.
Cu privire la cel de-al treilea capăt de cerere privitor la restituirea sumei de 5200 de lei constituind garanţie şi dobândă legală calculată la această sumă, învederează faptul că, sunt simple afirmaţii nedovedite, nereţinând sume cu titlu de garanţie de la reclamant.
VI. Intimatul M____ N______ V_____ a formulat întâmpinare la apelul incident prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
În motivare a indicat în esenţă faptul că, contrar celor afirmate, efectuarea de activităţi în afara programului de lucru al cursei stabilit prin licenţa de traseu, rezultă chiar din menţiunile existente în fişa postului, care constituie anexă la contractul individual de muncă. În plus, după efectuarea cursei, conducătorul auto trebuie să întocmească documentele justificative privind sumele încasate din vânzarea biletelor vândute. Prin urmare, timpul de muncă avut în vedere de instanţa de fond este pe deplin justificat.
În drept, au fost invocate prevederile art. 474 alin. 2 coroborat cu art. 471 alin. 4 cod procedură civilă.
VII. Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de apelant, prin prisma înscrisurilor aflate la dosar, Curtea constată următoarele .
Cu privire la apelul principal declarat de către M____ N______ V_____ referitor la soluţia vizând contestaţia împotriva deciziei de concediere, Curtea reţine următoarele:
Prin decizia de concediere nr. 287 din 15.07.2016, în temeiul prevederilor art. 61 lit. a şi art. 248 alin. 1 lit. e din Legea 53/2003 şi a prevederilor art. 7.2 subcapitolul încetarea contractului individual de muncă din Regulamentul intern al ________________ nr. 170/27.06.2013 coroborate cu prevederile art. 6.2.1. lşit. Q şi art. 7.2.2. lit. a şi lit. b din Regulamentul intern al ________________ s-a decis încetarea prin desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al lui M____ N______ V_____.
Prin această decizie s-au reţinut în sarcina salariatului 2 fapte, respectiv: absenţa nemotivată la serviciu în perioada 16.06.2016 şi 27 – 30 iunie 2016 precum şi predarea cu întârziere a actelor medicale justificative pentru perioada 17 iunie – 21 iunie şi 21 iunie-26 iunie 2016 şi neanunţarea în maxim 48 de ore a şefilor ierarhici situaţia în care angajatul a fost nevoit să lipsească de la serviciu din motive de sănătate.
Referitor la cea de-a doua faptă reţinută în sarcina contestatorului, prima instanţă a constatat existenţa abaterii conform prevederilor art. 6.2.1. lit. q din Regulamentul intern, aceste aspecte nefiind apelate prin prezenta cale de atac astfel încât având în vedere limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat (art. 477Cod procedură civilă) instanţa de apel va proceda la analiza criticilor vizând prima faptă reţinută în sarcina lui M____ N______ V_____, ce de-a doua faptă intrând în autoritate de lucru judecat în modalitatea în care prima instanţă a statuat asupra acesteia.
Cu privire la fapta constând în absenţa nemotivată în perioada 16.06.2016 , apelantul a criticat sentinţa instanţei de fond prin raportare la faptul că, martorii nu au fost audiaţi în mod nemijlocit de către judecătorul care a pronunţat sentinţa, susţinând de asemenea faptul că, s-a reţinut o situaţie de fapt greşită, el fiind prezent la s_____ firmei în acea dată, nefiindu-i în schimb predată maşina pentru a putea efectua cursa.
Analizând primul aspect referitor la nerespectarea principiului nemijlocirii, Curtea reţine faptul că, acesta instituie, ca regulă, obligaţia instanţei de a administra probele ex propriis sensibus, presupunând ca probele să fie cercetate de către instanţa care pronunţă soluţia finală în cauză, iar nu de către o instanţă diferită, tocmai pentru ca aceasta să le perceapă în mod direct, formându-şi convingerea în acest mod. În acest sens, art. 16Cod procedură civilă dispune că probele se administrează de către instanţa care judecată procesul, cu excepţia cazurilor în care legea stabileşte altfel, iar, potrivit art. 261 alin. 1 Cod procedură civilă, administrarea probelor se face în faţa instanţei de judecată sesizate dacă legea nu dispune altfel. Modificarea titularului completului de judecată din motive obiective, nu conduce în procesul civil la nerespectarea acestui principiu, obligaţia raportându-se la instanţă în sens material iar nu strict la judecătorul cauzei. Aceasta cu atât mai mult, cu cât şedinţele de judecată sunt înregistrate, fiind în orice moment posibilă transcrierea şedinţei în care a fost audiat martorul pentru a se putea verifica orice eventual detaliu despre care partea ar aprecia că ar fi fost omis.
De asemenea, se reţine faptul că, în procesul civil, conform prevederilor art. 395 alin. 2 Cod procedură civilă se instituie obligativitatea ca la deliberare să ia parte numai membrii completului în faţa cărora au avut loc dezbaterile, aceasta fiind singurul text de lege care instituie ca un anumit magistrat (respectiv cel care a luat parte la dezbateri) să poată pronunţa soluţia şi nu altul.
Cu privire la modalitatea în care prima instanţă a stabilit situaţia de fapt, Curtea reţine faptul că, în mod corect instanţa de fond a dat relevanţă depoziţiilor martorilor E____ M______ şi R___ G______ care au arătat în mod neechivoc faptul că, pe data de 15 iunie ar fi trebuit predată maşina însă, fiind contactat telefonic aceasta a refuzat preluarea acesteia motivat de faptul că, nu este de acord cu schimbarea programului, nefiind de acord să efectueze o altă cursă, respectiv cea de dimineaţă pentru care era programat. De asemenea, atât martorul E____ M______ (propus de reclamantul apelant) cât şi R___ G______ au indicat în mod expres faptul că, societatea nu i-a solicitat niciodată să refuze predarea maşinii către M____ N______ V_____, acesta din urmă fiind cel care a refuzat cursa de dimineaţă. Ca urmare a neprezentării reclamantului apelant pentru efectuarea cursei, aceasta a fost realizată de martorul E____ M______.
Contrar susţinerilor apelantului, depoziţiile celor doi martori nu sunt contradictorii, ambii afirmând aceeaşi situaţie de fapt, cum de altfel se indicase şi prin declaraţiile olografe depuse la dosarul cauzei (în acest sens prezentând relevanţă declaraţia dată de E____ M______ la data de 16.06.2016 prin care a indicat că a efectuat cursa de la ora 11:45 şi retur întrucât dl. M____ V_____ nu s-a prezentat la maşină pentru efectuarea cursei, fila 21 vol. I dosar fond), fiind astfel infirmate susţinerile apelantului în sensul că, în urma unei discuţii telefonice cu acest martor a înţeles că nu i se va preda maşina pentru plecarea în cursă din dispoziţia administratorului.
Astfel, conform art. 272 Codul muncii „sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului”. În cauză, angajatorul în cadrul acţiunii în răspundere disciplinară a afirmat absentarea de la locul de muncă, respectiv săvârşirea unui fapt ilicit negativ de către salariat. Or, chiar şi în materia dreptului muncii, dincolo de aplicarea art. 272 , este cunoscut faptul că pot fi dovedite şi faptele negative determinate, însă numai prin faptul pozitiv contrar. În cazul de faţă, sarcina probaţiunii fiind răsturnată în ceea ce priveşte dovedirea unui fapt negativ, salariatul ar fi trebuit să facă dovada faptului pozitiv contrar, respectiv să probeze că el fost prezentă la locul de muncă, iar accesul a fost restricţionat în mod efectiv prin acţiuni materiale exercitate de către angajator direct sau prin intermediari. De vreme ce această dovadă nu a fost făcută, devine cert faptul că angajatorul, în mod corespunzător, a angajat răspunderea disciplinară a salariatului.
Cu privire la susţinerile contestatorului referitoare la prezenţa sa la s_____ societăţii în data de 16.06.2016, Curtea observă faptul că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a arătat faptul că, în data de 16.06.2016 s-a prezentat la s_____ societăţii din Iaşi şi l-a aşteptat 5 ore pe administrator, care după ce a venit a spus că este cazul să îşi dea demisia iar în cazul în care va refuza îi va stabili un traseu imposibil de realizat de către el respectiv ruta Iaşi – V_____ or, în apel a indicat faptul că, la data de 16.06.2016 s-a prezentat la Iaşi (mergând cu maşina personală) însă patronul nu era la sediu şi a purtat discuţii telefonice cu soţia acestuia., observându-se o contradicţie între susţinerile acestuia. De altfel, simplele afirmaţii, nesusţinute de probe nu pot conduce la admiterea cererilor.
Apelantul a mai indicat faptul că, în data de 16.06.2016 a vizat la autogara C_______ din Iaşi biletele din cursa efectuată în data de 13.06.2016 (depuse la fila 15 vol. II), aspect în raport de care susţine prezenţa sa la servici u . Or, Curtea reţine faptul că, prezenţa la servici u implică cu necesitatea prezentarea la locul de muncă stabilit, în cazul de faţă în staţia de pornire a cursei pe care trebuia să o efectueze iar nu prezenţa la s_____ societăţii întrucât, activitatea sa de conducător auto presupune îndeplinirea unei sarcini precise în afara sediului societăţii.
Prin urmare, chiar dacă s-ar reţine prezenţa acestuia la s_____ societăţii, aceasta nu ar avea semnificaţia prezentării la locul de muncă.
Cu privire la fapta constând în absenţa nemotivată în perioada 27–30 iunie 2016 , apelantul a susţinut faptul că, i s-a comunicat verbal că poate aştepta decizia conducerii referitoare la solicitarea sa de revenire la cursa de 11:45 acasă întrucât lucrase foarte multe ore suplimentare, neexistând o regulă în cadrul societăţii în sensul existenţei unei cereri scrise.
Curtea nu va reţine ca fiind întemeiată această apărare a apelantului întrucât conform art. 6.2.1 (obligaţiile salariatului) lit. i din Regulamentul intern al ________________, „ munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal se compensează cu timp liber corespunzător, în următoarele 30 de zile calendaristice pe baza programării stabilite de directorul general al societăţii”
Or, conform constatărilor comisiei de disciplină „ M____ N______ V_____ nu era programat la concediu de odihnă în perioada 27 – 30 iunie şi nici în perioada imediat următoare .”
De asemenea, Curtea reţine că în mod corect prima instanţă a reţinut incidenţa art. 122 din Codul muncii şi imposibilitatea de a se compensa orele suplimentare cu timp liber prin decizia unilaterală a contestatorului, aceasta având un drept prevăzut de lege care însă trebuie exercitat în limitele acesteia, respectiv, în acest caz cu respectarea regulamentului intern al societăţii care prevede că acest timp liber este acordat conform unei planificări, nefiind posibil un scenariu în care angajaţii decid când doresc perioada de repaos. O astfel de conduită ar conduce la imposibilitatea desfăşurării oricărui tip de activitate, motiv pentru care similar concediului de odihnă (drept prevăzut de lege), şi timpul liber ce se acordă în compensare se realizează în urma unei planificări, contestatorul putând inclusiv formula o cerere scrisă pentru a fi planificat în anumite zile (similar concediului de odihnă).
Prin urmare, analizând criticile apelantului cu privire la această abatere se constată faptul că, în mod corect prima instanţă a stabilit situaţia de fapt precum şi faptul că, au fost astfel încălcate prevederile art. 6.2.2.lit. a şi art. 6.2.2. lit. b din Regulamentul intern, existând atât 3 absenţe consecutive (27 – 30 iunie) cât şi 5 absenţe într-un an (16.06.2016, 27, 28, 29, 30 iunie 2016).
Cu privire la critica referitoare la sancţiunea desfacerii contractului de muncă nu este proporţională, Curtea reţine faptul că, prevederile art. 250 din Codul muncii impun angajatorului să stabilească sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, avându-se în vedere următoarele: a) împrejurările în care fapta a fost săvârşită; b) gradul de vinovăţie a salariatului; c) consecinţele abaterii disciplinare; d) comportarea generală în serviciu a salariatului; e) eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Prin Decizia ÎCCJ nr. 11/2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă a stabilit că: Instanţa competentă să soluţioneze contestaţia salariatului împotriva sancţiunii disciplinare aplicate de către angajator, constatând că aceasta este greşit individualizată, o poate înlocui cu o altă sancţiune disciplinară . ”
Curtea reţine că, o caracteristică importantă a criteriilor în discuţie constă în pluralitatea lor , în sensul că acestea trebuie utilizate împreună, fără excluderea unora dintre ele.
Încadrarea faptei prin regulament intern în categoria abaterilor disciplinare grave, ce se sancţionează cu desfacerea contractului de muncă nu este de natură a stinge obligaţia angajatorului de a proceda la individualizarea sancţiunii ce urmează a fi aplicată.
Textul nu limitează dozarea sancţiunii la aspectul încadrării faptei prin regulamentul intern, ci acordă relevanţă criteriilor enumerate, sancţiunea stabilindu-se gradual în condiţiile în care se reţine existenţa vreunuia sau a mai multor împrejurări, căci gravitatea abaterii se stabileşte după analiza cumulativă a criteriilor legale.
Analizând criteriile expuse, Curtea reţine faptul că, în sarcina contestatorului au fost reţinute două categorii de abateri care s-au confirmat în totalitate în urma probatoriului administrat, ambele fiind săvârşite cu vinovăţie de către apelant, generând inerente prejudicii în modul de desfăşurare a activităţii ________________ în raport de obiectul de activitate al acesteia, fiind necesar ca fiecare şofer auto să fie prezent la muncă şi să anunţe în intervalul prestabil absenţa justificată de la locul de muncă (maxim 48 de ore) pentru a se asigura continuitatea curselor, nerespectarea graficelor de execuţie a curselor putând atrage pierderea licenţelor de traseu.
Deşi apelantul nu a mai fost sancţionat anterior, odată cu modificarea orarului curselor (corespondenţa e-mail dintre cele două părţi atestând această schimbare şi dorinţa apelantului de a reveni la programul anterior) comportamentul apelantului de a lipsi nemotivat de la locul de muncă poate fi caracterizat prin pierderea fidelităţii faţă de angajator şi a interesului pentru desfăşurarea activităţii în noile condiţii impuse.
Aşadar, Curtea apreciază faptele apelantului ca fiind grave, întrucât, au perturbat substanţial activitatea societăţii (din declaraţiile olografe ale colegilor săi rezultând că aceştia au trebuit să efectueze cursele în locul său, fiind de asemenea necesară şi angajarea unei noi persoane), în raport de pregătirea şi experienţa salariatului aceasta cunoscând efectul faptelor sale, putându-se susţine în mod rezonabil faptul că, menţinerea în unitate a apelantului nu mai este posibilă, fiind înlăturată orice posibilă conlucrare între angajator şi salariatul său.
Cu privire la apelul principal declarat de către M____ N______ V_____ referitor la soluţia vizând drepturile salariale şi apelul incident declarat de ________________ cu privire la aceeaşi soluţie Curtea reţine următoarele:
Cu titlu prealabil, se reţine necesitatea analizării în comun a celor două apeluri dat fiind necesitatea soluţionării în mod unitar a acestui capăt de cerere.
Apelantul M____ N______ V_____ a indicat faptul că, suma de 12.005 lei net nu corespunde timpului de muncă lucrat în timpul societăţii apreciind că suma este mai mică decât i s-ar fi cuvenit fără însă a indica prin apel care este suma pe care o apreciază corectă şi care sunt erorile de calcul iar apelanta ________________ a indicat faptul că, este netemeinică soluţia instanţei de adăugare la timpul de 9:39 h a unui tip suplimentar de muncă de 1:21 h pentru fiecare cursă.
Pentru stabilirea sumei reprezentând drepturi salariale, în cauză au fost realitate 3 expertize: prima de către expert I____ M______ anulată conform art. 335Cod procedură civilă, a doua de către excelaşi expert incompletă prin lipsa posibilităţii acesteia de a mai răspunde obiecţiunilor formulate de părţi întrucât a renunţat la calitatea de expert judiciar, instanţa procedând la înlocuirea acesteia şi faţă de modul defectuos de efectuare a lucrării, a treia de către expert B____ F_____ aceasta răspunzând şi obiecţiunilor formulate.
Având în vedere faptul că, ultimul raport a fost cel care a răspuns tuturor obiectivelor stabilite şi obiecţiunilor formulate, în mod just, instanţa de fond a valorificat concluziile acestui raport.
În analiza numărului orelor suplimentare, expertul a verificat pontaje, foi de parcurs, evidenţa biletelor de călătorie aflate în gestiunea contestatorului, diagramele tahograf, evidenţa curselor speciale interne şi externe către Italia, Polonia, Republica M______, efectuând astfel o analiză exhaustivă a tuturor mijloacelor de probă propuse de părţi pentru stabilirea timpului suplimentar, neputându-se reţine susţinerile apelantului principal.
Cu privire la intervalul de timp în care s-a prestat munca, ________________ a formulat obiecţiuni încuviinţate de către prima instanţă, expertul a indicat faptul că, în urma analizei înscrisurilor puse la dispoziţie s-au constatat neconcordanţele între foile de pontaj şi graficele curselor indicând că ocursă nu are cum să dureze 8 sau 7 ore motiv pentru care a procedat la ajustarea acestora , aplicând o metodologie unitară pentru întreaga perioadă avută în vedere.
De asemenea, a indicat că, efectuarea unei curse presupune un timp pentru îmbarcarea/debarcarea pasagerilor, gestiunea biletelor de călătorie, completarea foilor de parcurs, a bagajelor călătorilor etc., aplicând raţionamentul profesional acolo unde a fost cazul. A mai menţionat faptul că, prin sistemul GPS se monitorizează activitatea autovehiculului pe care este amplasat dar nu activitatea şoferului, deducându-se astfel lipsa de relevanţă a unui calcul efectuat în această manieră.
Deşi ________________ prin apelul incident critică această modalitate de calcul avută în vedere de expert, indicând că nu a justificat motivul pentru care a adăugat o ora la timpul prevăzut în graficul de circulaţie, Curtea reţine faptul că, aceasta a explicat motivul pentru care a recurs la această formă de calcul respectiv neconcordanţele între foile de pontaj ce se impuneau a fi principala probă a timpului de lucru şi graficele curselor, rezultând că foile de pontaj erau întocmite în mod vădit eronat motiv pentru care s-a impus aplicarea raţionamentului profesional prin adăugarea la timpul incontestabil necesar pentru efectuarea unui curse a unui interval de timp apreciat ca fiind în concordanţă cu activităţile strict necesare desfăşurării unei curse respectiv , îmbarcarea/debarcarea pasagerilor, gestiunea biletelor de călătorie, completarea foilor de parcurs, manevrarea bagajelor călătorilor etc.
Astfel, deşi apelanta susţine că acest mod de calcul nu este justificat, Curtea constată faptul că, s-a impus recurgerea la o prezumţie simplă referitoare la timpul necesar activităţilor conexe şi strict necesare celei de conducere autovehicul datorită pontajelor efectuate incorect de către apelantă. Dacă aceasta ar fi realizat în mod corect aceste pontaje sau ar fi stabilit în mod clar într-un act asumat atât de societate cât şi de angajat care este timpul necesar acestor operaţiuni conexe, nu mai era necesară recurgerea la o astfel de modalitate de calcul care să implice raţionamentul profesional al expertului. În lipsa elementului obiectiv prevăzut de lege (pontaj), timpul suplimentar se dovedeşte cu orice mijloc de probă, astfel încât aprecierea expertului justificată prin prisma actelor analizate şi a analizei specifice acestei munci, este apreciată de către Curte ca fiind pertinentă.
Mai mult, deşi apelata critică acest mod de calcul, nu a indicat care este suma pe care o critică în urma modului de calcul agreat, respectiv nu a indicat ce sumă a acordat instanţa în plus faţă de cât ar fi trebuit acordat în opinia sa şi nici nu a propus prin apelul incident efectuarea unei expertize pentru stabilirea acestor sume (cuantum brut şi net).
Cu privire la susţinerile referitoare la rotunjirea orelor, Curtea apreciază că în mod corect instanţa de fond s-a raportat la prevederile art. 164Codul muncii care prevede raportare la o unitate de timp unică, respectiv ora, şi nu la fracţiuni ale acesteia, cum ar fi minute sau jumătăţi de oră, nefiind astfel fondate susţinerile apelantului sub acest aspect.
Cu privire la suma de 5200 de lei solicitată de apelantul principal cu titlu de garanţie, Curtea apreciază că în mod corect instanţa de fond a reţinut că aceasta nu a fost evidenţiată în contabilitate, nu s a făcut vreo menţiune legată de o eventuală garanţie materială în contractul individual de muncă sau în contractul colectiv de muncă şi nu au fost emise chitanţe pentru suma pretinsă, nu s-a identificat reţinerea acestei sume de către expert.
Înscrisul depus de apelantul principal la dosarul cauzei (pe baza căruia îşi fundamentează acest motiv de apel) nu este unul opozabil societăţii, nefiind însuşit de aceasta nici expres (prin ştampilă sau semnătură) şi nici tacit (spre exemplu prin menţiuni efectuate in contabilitate), fiind depuse două tabele cu semnături ce pot fi întocmit şi pro causa . Mai mult, ele nu sunt de natură a certifica reţineri în cuantum de 5200 de lei ci de 200 de lei, nefiind depuse tabele pe toate lunile solicitate.
De asemenea, se are în vedere faptul că, martorul E____ M______ a indicat că nu i s-a reţinut garanţie pe statul de plată iar martorul R___ G______ a indicat faptul că, nu i s-au reţinut niciodată bani din salariu cu titlu de garanţie.
Având în vedere aceste considerente, Curtea va respinge atât apelul principal cât şi apelul incident şi având în vedere prevederile art. 453Cod procedură civilă, precum şi faptul că, fiecare parte a căzut în pretenţii în apelul părţii adverse, va obliga apelantul principal la plata către intimata ________________ a sumei de 1470 de lei reprezentând cheltuieli de judecată (on de avocat astfel cum a fost redus) generate de apelul principal precum şi intimata _________________ la plata către intimatul M____ V_____ N______ la plata cheltuielilor de judecată generate de apelul incident în sumă de 1470 de lei şi va compensa cheltuielile de judecată.
Pentru reducerea onorariului de avocat solicitat de ________________, Curtea a avut în vedere disp. art. 451 alin. 2 N.C.P.C. conform căruia instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.
Aşadar, art. 451 alin. 2 N.C.P.C. consacră prerogativa instanţei de a reduce un astfel de onorariu, “ prerogativa care este cu atat mai necesară cu cât, respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, care a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect, creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil .”(Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 274 alin. 3 C .p.c. a Curţii Constituţionale, textul art. din prezent reluând reglementarea anterioară motiv pentru care considerentele expuse îşi menţin valabilitatea).
Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat, în materia rambursării cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, că „ acestea urmează să fie recuperate de partea care a câştigat procesul, numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil ”, având în vedere rolul judecătorului în desfăşurarea procesului, care îi oferă posibilitatea unei imagini de ansamblu asupra complexităţii cauzei şi a muncii depuse de avocat ( cauza Nielsen si Johnsen contra Norvegiei , cauza S____ şi P_______ contra României , cauza Almeida, Garret şi alţii contra Portugaliei ).
Pentru a stabili reducerea onorariului de avocat, Curtea s-a raportat la criteriile prevăzute de art. 127 din H.G. 64 /2011 privind adoptarea Statutului profesiei de avocat, având în vedere complexitatea litigiului, probatoriul administrat în faţa instanţei de apel, dând totodată eficienţă cheltuielilor efectuate de parte prin angajarea unui apărător.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge apelul declarat de M____ N______-V_____ ca nefondat.
Respinge apelul incident ca nefondat, apelu ri civil e promovat e de reclamantul M____ N______ V_____ cu domiciliul în B____, D_______ L______, ____________, ___________________ şi pârâta F__ T____ SRL cu s_____ în Iaşi, _____________________. 8, _______________, _____________, J____ Iaşi, cu s_____ p_________ a___ la C__ Av. B_____ Raihel-A______ din Iaşi, __________________. P____ Curcanul, tr.V, mezanin, nr. 4, __________________ Iaşi şi în I aşi , B- dul I ndependenţei , nr. 11, ____________. C, _______________ aşi , împotriva sentinţei civile numărul 425 din 30 iulie 201 9 pronunţată de Tribunalul N____ în dosarul nr. 2 085 /1 03 /201 6 .
Obligă apelantul M____ N______-V_____ la plata către intimata S.C. F__ T____ S.R.L. a cheltuielilor de judecată generate de apelul principal în sumă de 1 470 de lei onorariu de avocat astfel cum a fost redus.
Obligă apelanta-intimată S.C. F__ T____ S.R.L. la plata către intimatul M____ N______ V_____ a cheltuielilor de judecată generate de apelul incident în sumă de 1 470 de lei.
Compensează cheltuielile de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.03.2020.
Curtea de Apel Bacău, Decizia civilă nr. 132/23.03.2020, definitivă
Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe
Titular Cabinet de Avocat ”Gherasim Andrei-Gheorghe” specializat litigii de muncă