Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Euro Inter Trade Corporation” – S.R.L. – Sucursala „Forum Auto” în Dosarul nr. 109/M/2005 al Curţii de Apel Constanţa – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că instituirea unor condiţii de formă şi de fond pentru deciziile prin care angajatorul dispune aplicarea unor sancţiuni disciplinare salariaţilor săi nu contravine sub nici un aspect dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 19 aprilie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 109/M/2005, Curtea de Apel Constanţa – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Euro Inter Trade Corporation” – S.R.L. – Sucursala „Forum Auto” cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 2.305 din 24 noiembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2.614/2004 al Tribunalului Tulcea.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că art. 268 din Codul Muncii se află într-o vădită contradicţie cu prevederile art. 45 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie.
Astfel, arată că activitatea economică şi libera iniţiativă presupun, în mod esenţial, dreptul persoanei fizice, individual sau în formele asociative permise de legea română, de a-si stabili cadrul organizatoric în care să-şi desfăşoare această activitate. Acest drept presupune şi posibilitatea conducerii unei societăţi de a stabili printr-o procedură proprie abaterile disciplinare şi sancţiunile aplicabile pentru săvârşirea unor asemenea abateri de către angajaţi.
În aceste condiţii, regimul extrem de restrictiv al formei şi cuprinsului deciziei prin care încetează raporturile de muncă ale angajatului vatămă, în opinia sa, libertatea economică, întrucât „determină persoanele sau grupurile de persoane constituite într-o societate comercială să aibă rezerve fie în a-şi începe activitatea economică, fie în a o dezvolta, în măsura în care restricţiile pe care le au în relaţiile cu angajatul pot conduce la serioasa afectare sau chiar la blocarea activităţii sale economice”.
În ceea ce priveşte contradicţia dintre prevederile art. 268 din Codul muncii şi dispoziţiile constituţionale care consacră dreptul la un proces echitabil, arată că „prin impunerea, cu titlu de norme de ordine publică, a unui cuprins extrem de laborios şi de natură a fi interpretat în favoarea angajatului a deciziei prin care se aplică o măsură disciplinară, precum şi prin instituirea unei veritabile răsturnări a sarcinii probei, prin prevederile art. 287 din Codul muncii legiuitorul român creează toate premisele pentru ca, în litigiul având ca obiect contestarea valabilităţii măsurii disciplinare dispuse de angajator, părţile să se afle într-un vădit dezechilibru procesual”.
În acelaşi sens, aminteşte şi faptul că, referindu-se la cerinţa procesului echitabil, consacrată în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta presupune „obligaţia statului, prin lege şi prin puterea judecătorească, de a nu înlătura egalitatea în plan procesual a părţilor şi de a nu le pune, prin orice instrument, într-o poziţie de inferioritate una faţă de cealaltă”.
Curtea de Apel Constanţa – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.
În acest sens, arată că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile art. 45 din Constituţie, instituirea unor condiţii de formă în ceea ce priveşte decizia de sancţionare disciplinară reprezentând o garanţie pentru exercitarea efectivă a dreptului de muncă.
Astfel, textul de lege criticat asigură stabilitatea raporturilor de muncă, legalitatea şi temeinicia încetării acestora. În ceea ce priveşte dispoziţiile constituţionale care consacră dreptul la un proces echitabil, arată că cerinţele de formă impuse de textul de lege criticat nu reprezintă îngrădiri ale drepturilor procesuale civile care sunt incidente în faza de judecată, drepturi care sunt aceleaşi pentru toate părţile.
De altfel, aminteşte că sancţiunea disciplinară este o măsură adoptată unilateral de angajator, în afara unui proces care, eventual, poate avea loc în faţa instanţei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 268 din Codul muncii sunt constituţionale, întrucât au caracter procedural şi dau expresie unor principii generale ale dreptului muncii, fără să contravină dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Prevederile referitoare la condiţiile de validitate ale deciziei de sancţionare reprezintă garanţii indispensabile derulării contractului de muncă atât pentru angajat, cât şi pentru cel care angajează. Referindu-se la dispoziţiile art. 45 din Constituţie, arată că acestea nu sunt incidente în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 268 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii care au următorul conţinut:
– Art. 268: „(1) Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;
f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
(3) Decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării.
(4) Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta.
(5) Decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.”
În opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat contravine următoarelor prevederi constituţionale:
– Art. 21 alin. (3): „Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.”;
– Art. 45: „Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 41 alin. (1) teza întâi din Constituţie prevăd că „Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit”. În vederea exercitării efective a acestui drept, legislaţia muncii trebuie să prevadă garanţii şi răspunderi corespunzătoare, atât prin norme de drept substanţial, cât şi prin norme de drept procesual.
Raporturile juridice de muncă sunt reglementate de Codul muncii, alte acte normative cu obiect de reglementare ce vizează relaţiile sociale de muncă, precum şi de contractele colective de muncă. Aceste acte normative stabilesc drepturile şi îndatoririle minimale ale părţilor raporturilor juridice de muncă pe care trebuie să le respecte atât angajatorul, cât şi salariatul, condiţiile de fond şi de formă ale încheierii, executării şi încetării contractelor individuale de muncă, precum şi regulile de soluţionare a litigiilor ce s-ar ivi în legătură cu desfăşurarea raporturilor juridice de muncă.
Reglementările legale care urmăresc asigurarea stabilităţii raporturilor juridice de muncă apără interesele legitime atât ale salariaţilor, cât şi ale angajatorilor.
Stabilirea limitativă a cazurilor în care şi a motivelor pentru care încetarea raporturilor juridice de muncă poate avea loc din iniţiativa şi din voinţa unilaterală a angajatorului reprezintă cea mai importantă garanţie pentru exercitarea dreptului la muncă.
Condiţiile de formă şi de conţinut ale actului prin care angajatorul dispune încetarea contractului individual de muncă sunt impuse de lege pentru a preveni eventualele abuzuri din partea angajatorilor, precum şi pentru a avea suficiente elemente de verificare a legalităţii şi temeiniciei măsurii dispuse. Aceste exigenţe sunt justificate, în mod special, în cazurile în care încetarea raportului juridic de muncă se dispune ca o măsură de sancţionare disciplinară.
Obligaţia angajatorului, prevăzută de art. 268 din Codul muncii, de a înscrie, sub sancţiunea nulităţii absolute, anumite date în decizia prin care dispune aplicarea unei sancţiuni disciplinare nu are nici o legătură cu dreptul oricărei persoane de acces liber la o activitate economică, la libera iniţiativă şi de exercitare a acestora. Potrivit prevederilor art. 45 din Constituţie, acest drept fundamental poate fi exercitat în condiţiile legii. Aşadar, persoana care accede la o activitate economică pe baza liberei sale iniţiative şi utilizează forţă de muncă salariată are obligaţia să respecte reglementările legale referitoare la încheierea, executarea si încetarea contractelor individuale de muncă.
De asemenea, Curtea reţine că întocmirea şi comunicarea deciziei de sancţionare disciplinară sunt operaţiuni anterioare desfăşurării procesului pentru soluţionarea litigiului. Dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, se realizează prin posibilitatea asigurată tuturor părţilor procesului de a se folosi de toate regulile şi garanţiile procesuale în vederea apărării şi realizării intereselor lor legitime, ceea ce nu are nici o legătură cu cerinţele legale privind forma şi conţinutul actelor de dispoziţie ale angajatorului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Euro Inter Trade Corporation” – S.R.L. – Sucursala „Forum Auto” în Dosarul nr. 109/M/2005 al Curţii de Apel Constanţa – Secţia pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iulie 2005.”
Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe
Titular Cabinet de Avocat ”Gherasim Andrei-Gheorghe” specializat litigii de muncă