În acțiunile privind plata orelor suplimentare, inclusiv în repaus săptămânal, salariatul reclamant trebuie să dovedească prestarea acestora

Extras din Sentința civilă nr. 1280/15.02.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale:

” (…) În privinţa capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata diferenţei de drepturi salariale pentru orelor suplimentare prestate şi pentru zilele lucrătoare, respectiv de repaus săptămânal lucrate, sâmbete şi duminici tribunalul reţine următoarele:

Potrivit contractului individual de muncă încheiat între părţi reclamanta a fost încadrată cu un program de 8 ore pe zi.

Potrivit art. 120 alin. 1 din Codul Muncii munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară.

Potrivit art. 122. – (1) Muncă suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia.

(2) În aceste condiţii salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.

Potrivit art. 123. – (1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, muncă suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia. (2) Sporul pentru muncă suplimentară, acordat în condiţiile prevăzute la alin. (1), se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.

Din dispoziţiile legale susmenţionate rezultă că prestarea de ore suplimentare presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: apariţia unei necesităţi obiective, solicitarea expresă a angajatorului şi acordul salariatului.

Art. 137 din Codul muncii prevede:

(1) Repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica.

(2) în cazul în care repausul în zilele de sâmbătă şi duminică ar prejudicia interesul public sau desfăşurarea normală a activităţii, repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

(3) În situaţia prevăzută la alin. (2) salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.

(4) În situaţii de excepţie zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăşi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă şi cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor.

(5) Salariaţii al căror repaus săptămânal se acordă în condiţiile alin. (4) au dreptul la dublul compensaţiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. (2).

Din actele depuse la dosar respectiv foile colectiv de prezenţă, rezultă că reclamanta a fost pontată ca lucrând 8 ore pe zi, respectiv că a prestat activitate şi în zile nelucrătoare.

Din statele de plată a salariilor rezultă că reclamanta a fost plătită în medie pentru 168 de ore lucrate pe lună, iar din rapoartele conţinând ora prezentare la locul de muncă şi ora de plecare, rezultă că reclamanta a prestat ore suplimentare şi a fost prezentă la locul de muncă şi în zile nelucrătoare respectiv de repaus săptămânal lucrate, sâmbete şi duminici.

În speţă pârâta nu a făcut dovada evidenţierii orelor suplimentare pentru perioada 13.07.xxxxxxxxxxxxx16 şi nici dovadă faptului că a acordat salariatei compensarea muncii suplimentare, respectiv pentru zilele lucrate în zile nelucrătoare de repaus săptămânal, prin ore libere plătite.

În aceste condiţii având în vedere împrejurarea că pârâta, căreia îi revenea sarcina probei conform disp. art. 272Codul muncii şi avea obligaţia de a ţine evidenţa orelor suplimentare lucrate şi a zilelor lucrate în care a prestat activitate în zile de repaus săptămânal, sâmbete şi duminici, nu a făcut dovada achitării sporului pentru orele suplimentare prestate şi a sporului pentru zilele lucrate sâmbăta şi duminica, respectiv în zilele de repaus săptămânal şi nici dovadă faptului că a acordat salariatului compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite, ori că a acordat zile de repaus săptămânal, tribunalul apreciază ca fiind întemeiat în parte capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata diferenţei de drepturi salariale pentru orelor suplimentare prestate şi pentru zilele lucrătoare, respectiv de repaus săptămânal lucrate, sâmbete şi duminici.

Din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că diferenţe de drepturi salariale pentru orelor suplimentare prestate şi pentru zilele lucrătoare, respectiv de repaus săptămânal lucrate, sâmbete şi duminici în care reclamanta a prestat activitate în perioada …………………, calculate prin raportare la salariul din contractul individual de muncă, sunt în cuantum de 19.848 lei net. (…)”

Extras din Decizia civilă nr. 3645 din 25 septembrie 2018 pronunțată în apel de către Curtea de Apel București, Secția a VII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în același dosar:

”(…) Referitor la apelul declarat de pârâta Curtea constată că se critică soluţia instanţei de fond cu privire la admiterea cererii privind plata orelor suplimentare prestate şi respectiv de repaus săptămânal lucrate, sâmbăta şi duminica.”

O primă critică adusă acestei soluţii a instanţei de fond priveşte sarcina probei într-o astfel de cerere, apelanta susţinând că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că îi revenea sarcina probei, conform dispoziţiilor art. 272 Codul Muncii.

Critica apelantei-pârâte sub acest aspect este întemeiată întrucât cum pârâta a contestat efectuarea concretă a muncii suplimentare, reclamanta, fiind cea care a iniţiat procesul civil dedus judecăţii, avea sarcina de a dovedi în prezenta cauză caracterul cert al orelor efectuate peste programul normal de lucru şi zilele libere.

Se impune precizarea că, de fapt, pârâta a depus la dosarul înscrisuri, constând în foi colective de prezenţă şi state de plată pentru perioada în litigiu, documente primare ce au stat la baza efectuării expertizei de specialitate efectuată în cauză, expertiză ce a concluzionat atât asupra orelor suplimentare efectuate în zilele lucrătoare cât şi numărului de zile libere în care reclamanta a lucrat, precum şi drepturilor salariale ce i se cuvin corespunzător acestora potrivit dispoziţiilor legale, însă ceea ce instanţa de fond impută angajatorului este faptul că nu a ţinut o evidenţă a orelor suplimentare lucrate şi a zilelor lucrate, în care partea a prestat activitate în zilele de repaus săptămânal iar această omisiune a angajatorului a avut drept efect necompensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite, ori acordarea de zile libere.

Cert este că în cauză pe baza actelor primare aflate în cadrul serviciului de specialitate al angajatorului (foi colective de prezenţă şi state de plată) expertul a reuşit să stabilească orele suplimentare lucrate peste programul normal de lucru precum şi numărul de zile de repaus săptămânal în care reclamanta a lucrat, precum şi cuantumul drepturilor salariale cuvenite potrivit dispoziţiilor art. 123 şi 137 din Codul Muncii.

Constatând culpa angajatorului pentru lipsa unei evidenţe a orelor suplimentare lucrate, cu consecinţa directă a necompensării cu ore libere plătite, Curtea constată că soluţia instanţei de fond, pe acest capăt de cerere este temeinică şi legală şi drept consecinţă apelul pârâtei este nefondat. (…)”

Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe

Titular Cabinet de Avocat ”Gherasim Andrei-Gheorghe” – specializat litigii de muncă și asigurări sociale