” Curtea apreciază că există un interes legitim, actual şi concret al beneficiarilor recunoaşterii ope legis de a obţine obiectivarea acestei recunoaşteri sub forma unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de o instanţă română. Prin urmare, Curtea constată că fiind eronat soluţionată cauza în primă instanţă prin admiterea excepţiei lipsei de interes, cu atât mai mult impunându-se materializarea exequatorului pe cale judiciară, în condiţiile în care legiuitorul condiţionează beneficiul recunoaşterii de plin drept de compatibilitatea actului jurisdicţional străin cu ordinea publică de drept internaţional privat român şi cu respectarea dreptului la apărare, aspecte ce se impune a fi avute în vedere.„
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A III A CIVILĂ
ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI FAMILIE
D osar nr.XXXXXXXXXXXX
(XXXXXXXX)
DECIZIA CIVILĂ NR.1343
Şedinţa publică de la 29.10.2019
Curtea constituită din :
PREŞEDINTE – M______ H_________
JUDECĂTOR – I____ S____
GREFIER – F_____ D_________
Pe rol fiind pronunţarea apelului declarat de apelantul – reclamant P_____ F________, împotriva sentinţei civile nr.1614 din data de 13.11.2017, pronunţate de către Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata – pârâtă P_____ K_____ D______, în cauza având ca obiect – exequator.
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 15.10.2019 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea 22.10.2019 şi apoi la 29.10.2019, când a decis următoarele:
C U R T E A,
Asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti-Secţia a V-a Civilă la data de 25 aprilie 2017 sub nr. XXXXXXXXXXXX, reclamantul P_____ F________, cetăţean cu dublă cetăţenie, română şi canadiană, în temeiul dispoziţiilor art. 1095 şi următoarele Cod procedură civilă, solicită recunoaşterea pe teritoriul României a hotărârii de divorţ nr. 1062 pronunţată la data de 2.10.1989 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie din Ontario, hotărâre prin care s-a pronunţat divorţul dintre reclamant şi de fosta soţie D______ P_____ K_____.
Reclamantul solicită să se ia act de revenirea la numele anterior căsătoriei, acela de P_____ F________.
Solicită soluţionarea cererii, fără citarea părţilor având în vedere dispoziţiile art. 1101 alin. 2 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii, reclamantul arată că a fost căsătorit cu D______ P_____ K_____, căsătorie încheiată la data de 22.10.1983, înregistrată în registrul stării civile al Municipiului Bucureşti sector 5, sub nr. 1589.
După plecarea în Canada, atât reclamantul, cât şi fosta soţie, D______ P_____ K_____, la data de 31 august 1989 au solicitat instanţelor canadiene să se pronunţe asupra desfacerii căsătoriei lor, ambele părţi fiind de acord cu divorţul.
Conform Hotărârii Curţii Supreme de Justiţie din Ontario în dosarul nr. ND168102/89, s-a dispus desfacerea căsătoriei lor prin divorţ, divorţ pronunţat în baza acordului soţilor la data de 2.10.1989, producându-şi efectele începând cu data de 2 noiembrie 1989, fiind ataşate la dosar, atât hotărârea în copie tradusă legalizată şi supralegalizată (anexa 1), cât şi copia tradusă, supralegalizată a certificatului de divorţ emis de autorităţile canadiene la data de 2.09.2015 (anexa 2). Având în vedere că legislaţia canadiană nu permite ca prin pronunţarea divorţului să se ia act şi de revenirea sau nu la numele anterior căsătoriei, acest lucru se concretizează într-o declaraţie autentică prin care părţile menţionează ce nume vor purta după căsătorie. S-a depus la dosar şi declaraţia autentică dată în faţa Consulatului General al României la Toronto, prin care reclamantul a declarat că după divorţul de D______ P_____ K_____, a revenit la numele de P_____ F________ (anexa 3). Având în vedere actele depuse în susţinerea cererii, reclamantul apreciază că sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 1095Cod procedură civilă, pentru că instanţa din România să se pronunţe asupra recunoaşterii hotărârii străine pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie din Ontario în sensul că: A) hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunţată; B) instanţa care a pronunţat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competenţa să judece procesul fără a fi întemeiată exclusiv pe prezenţa pârâtului ori a unor bunuri ale sale fără legătură directă cu litigiul în statul de sediu al respectivei jurisdicţii şi C) există reciprocitate în ceea ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea.
Mai arată reclamantul că nu se impune citarea pârâtei D______ P_____ K_____, având în vedere că aceasta a fost prezentă şi de acord cu pronunţarea divorţului, astfel cum reiese din hotărârea de divorţ.
Având în vedere că statul care a pronunţat hotărârea străină este un stat care nu este membru al Convenţiei de la Haga, au fost depuse în copii traduse legalizate, apostilate şi supralegalizate, atât hotărârea de divorţ pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie a statului Ontario, cât şi actele de stare civilă din care rezultă că reclamantul a divorţat încă din anul 1989, dar că nu a transcris niciodată acest divorţ în România. În baza dispoziţiilor art. 1095Cod procedură civilă se solicită recunoaşterea hotărârii străine prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între reclamant şi P_____ K_____ D______ şi transcrierea acestei hotărâri în registrul stării civile al statului român. Totodată, se solicită instanţei să ia act de faptul că reclamantul a revenit la numele anterior căsătoriei acela de P_____ A_____, astfel cum reiese din declaraţia autentică nr. xxxxxxxxxxx din 2.11.2016 emisă de Consulatul General al României la Toronto, pe care o ataşează în original.
În drept, se invocă dispoziţiile art. 1094, art. 1095Cod procedură civilă, art. 1099 şi art. 1101Cod procedură civilă.
Legal citată la adresa indicată de reclamant, pârâta P_____ K_____ D______ nu a depus întâmpinare şi nu s-a prezentat în instanţă pentru a-şi exprima poziţia procesuală faţă de cererea de recunoaştere a hotărârii străine.
În data de 13 noiembrie 2017, tribunalul a invocat din oficiu excepţia lipsei de interes a reclamantului în introducerea cererii şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei invocate.
Prin sentinţa civilă nr.1614/13.11.2017, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă a admis excepţia lipsei de interes în introducerea cererii şi a respins cererea de recunoaştere a hotărârii străine formulată de către reclamantul P_____ F________, în contradictoriu cu pârâta P_____ K_____ D______, ca fiind lipsită de interes.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut asupra excepţiei invocate următoarele:
După cum rezultă din prevederile art. 248 alin. 1 Cod pr. civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
După cum rezultă din prevederile art. 32 al. 1 lit. ,,d” Cod pr. civilă, una din condiţiile de exercitare a acţiunii civile o constituie interesul care trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, după cum rezultă din prevederile art. 33Cod procedură civilă iar condiţia determinării interesului vizează stabilirea folosului practic ce poate fi realizat în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate.
Reclamantul a solicitat recunoaşterea Hotărârii de divorţ din data de 2 octombrie 1989 a Curţii Supreme de Justiţie din Ontario, Canada dată în dosarul nr. ND168102/89 prin care s-a desfăcut căsătoria dintre părţi şi s-a stabilit că divorţul va ___________________ data de 2 noiembrie 1989, hotărârea de divorţ fiind definitivă, după cum rezultă din certificatul depus la fila 42.
După cum rezultă din prevederile art. 1095Cod procedură civilă, hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul personal al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate sau dacă, fiind pronunţate într-un stat terţ, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetăţenie al fiecărei părţi ori, în lipsă de recunoaştere, au fost pronunţate în baza legii determinate ca aplicabilă conform dreptului internaţional privat român, nu sunt contrarii ordinii publice de drept internaţional privat român şi a fost respectat dreptul la apărare.
După cum a recunoscut chiar reclamantul, acesta este cetăţean canadian şi solicită recunoaşterea unei hotărâri străine care se referă la statutul său personal în statul în care a fost pronunţată, iar conform art. 1095Cod procedură civilă, hotărârile străine privind statutul civil al unei persoane sunt recunoscute de drept, inclusiv cele de divorţ, neavând relevanţă împrejurarea că reclamantul este şi cetăţean român, nefiind necesară parcurgerea procedurii recunoaşterii iar acest aspect rezultă chiar din prevederile art. 1096 alin. 1 Cod procedură civilă în care se arată ,,Hotărârile referitoare la alte procese decât cele prevăzute la art. 1095 pot fi recunoscute în România”.
Cum hotărârea de divorţ a cărei recunoaştere se solicită se referă doar la statutul personal al reclamantului şi nu la alte capete de cerere accesorii cererii de divorţ, aceasta este recunoscută de plin drept în România în temeiul art. 1095Cod procedură civilă, nefiind necesară parcurgerea procedurii recunoaşterii prevăzută de art. 1096 şi următoarele Cod pr. civilă iar faptul că există o discrepanţă între art. 1095 Cod pr. civilă şi prevederile art. 93 al. 2 din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă din 26 ianuarie 2011, nu justifică existenţa unui interes determinat al reclamantului în introducerea acestei cereri, având în vedere şi prevederile al. 3 din art. 93 din aceeaşi Metodologie în care se arată că în situaţiile în care hotărârile străine sunt recunoscute, potrivit legii, de plin drept în România, cererea persoanei interesate se trimite, pentru avizare, la D.E.P.A.B.D., de către primăria competentă, însoţită de actul original, fotocopie şi traducerea legalizată a acestuia, în limba română, legalizată conform prevederilor art. 72 alin. (6), nefăcându-se deosebire între cetăţenii români şi străini în situaţiile în care hotărârile străine sunt recunoscute, potrivit legii, de plin drept în România.
După cum s-a arătat în doctrina şi pra ctica judiciară, consecinţa art. 1095Cod procedură civilă este faptul că aceste hotărâri nu vor mai parcurge procedura recunoaşterii şi încuviinţării hotărârilor străine iar recunoaşterea de jure are loc, de regulă, chiar în lipsa unui cadru juridic între România şi statul în care a fost emisă hotărârea, fără a fi necesară condiţia reciprocităţii iar în acelaşi fel, hotărârile române vor fi recunoscute de plin drept în alte state.
Prin urmare, excepţia lipsei de interes a reclamantului în introducerea cererii care este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie a fost găsită întemeiată şi a fost admisă, în temeiul art.248 alin.1 Cod procedură civilă, iar ca efect al admiterii excepţiei, în temeiul art. 40 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul a re spins cererea ca fiind lipsită de interes.
Împotriva sentinţei primei instanţe a formulat apel reclamantul P_____ F________, solicitând modificarea acesteia în tot, în sensul admiterii cererii de recunoaştere a hotărârii Curţii Supreme de Justiţie din Ontario nr. 1062 pronunţată la data de 2.10.1989, pentru următoarele motive:
Prin acţiunea înregistrată în aprilie 2017, reclamantul a solicitat Tribunalului Bucureşti să recunoască hotărârea pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie din Ontario Canada, hotărâre prin care s-a pronunţat divorţul acestuia de fosta soţie D______ P_____ K_____, cu domiciliul în Bucureşti, _________________________. 2C, ___________________________.
Apelantul – reclamant susţine că a arătat şi dovedit instanţei că fusese căsătorit cu D______ P_____ K_____, căsătorie încheiată la data de 22.10.1983 înregistrată în registrul stării civile al Municipiului Bucureşti sector 5, sub nr. 1589.
După plecarea în Canada, atât apelantul – reclamant, cât şi fosta sa soţie D______ P_____ K_____, au solicitat instanţelor canadiene la data de 31 august 1989 să se pronunţe asupra desfacerii căsătoriei lor, ambele părţi fiind de acord cu divorţul.
Conform Hotărârii Curţii Supreme de Justiţie din Ontario în dosarul nr. ND168102/89 s-a dispus desfacerea căsătoriei soţilor prin divorţ, divorţ pronunţat în baza acordului soţilor la data de 2.10.1989, producându-şi efectele începând cu data de 02.11.1989.
Apelantul – reclamant a ataşat hotărârea în copie tradusă legalizată şi supralegalizată, conform dispoziţiilor legale referitoare la supralegalizarea actelor emise în state ce nu sunt membre ale Convenţiei de la Haga.
Instanţa de fond, analizând cererea apelantului – reclamant a considerat-o ca fiind lipsită de interes întrucât această hotărâre poate să fie recunoscută de plin drept fără a mai fi necesar exequatorul.
2. Nelegalitatea hotărârii instanţei de fond, rezidă din faptul că invocând din oficiu lipsa de interes motivate pe împrejurarea că această hotărâre este recunoscută de plin drept în România, i-a încălcat apelantului – reclamant dreptul de a putea obţine înscrierea acestui divorţ în România, întrucât Oficiul de Stare Civilă Sector 5 Bucureşti i-a refuzat primirea documentelor în lipsa hotărârii româneşti de recunoaştere a acestei hotărâri, cu atât mai mult cu cât din dispozitivul hotărârii pronunţate nu exista nici o obligaţie în sarcina acestora. Serviciul de stare civilă sector 5 Bucureşti, ca şi celelalte servicii de stare civilă din Bucureşti primesc cererile de înscriere a divorţului pronunţat în Canada numai după ce hotărârea străină, definitivă şi irevocabilă, a fost recunoscută de către tribunalul competent.
Având în vedere împrejurarea că ţara în care s-a produs divorţul este Canada, o ţară din afara Uniunii Europene, recunoaşterea divorţului se face de către Tribunalul ultimului loc de domiciliu din ţară – prin procedura reglementată de dispoziţiile art. 1094 şi următoarele Cod de procedură civilă, motiv pentru care a şi formulat prezenta cerere de recunoaştere a hotărârii de divorţ pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie din Ontario.
Apelantul – reclamant consideră că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, raţionamentul instanţei negăsindu-şi aplicabilitatea în normele legale aplicabile în materie de stare civilă pentru hotărârile judecătoreşti pronunţate în Canada, astfel încât solicită ca, pe calea acestui apel, să fie modificată sentinţa civilă nr. 1614/13.11.2017 a Tribunalului Bucureşti, iar, pe fond, să se constate temeinicia cererii sale.
Solicită să se constate că sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 1095Cod procedură civilă, pentru ca instanţa din România să se pronunţe asupra recunoaşterii hotărârii străine pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie din Ontario
Având în vedere că statul care a pronunţat hotărârea străină este un stat care nu este membru al Convenţiei de la Haga, apelantul – reclamant a depus la dosar copii traduse legalizate, apostilate şi supralegalizate atât de pe hotărârea de divorţ pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie a statului Ontario cât şi de pe actele de stare civilă din care rezultă că a divorţat încă din anul 1989 dar că nu a transcris niciodată acest divorţ în România.
Apelantul – reclamant solicită admiterea prezentului apel, iar în baza dispoziţiilor art. 1095Cod de procedură civilă să se pronunţe o hotărâre de recunoaştere a hotărârii străine prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei sale de P_____ K_____ D______, hotărâre care să fie transcrisă în registrul stării civile al statului român.
În drept, dispoziţiile art. 466 şi următoarele art. 1094, art. 1095Cod de procedură civilă; art. 1099 şi art. 1101Cod de procedură civilă.
Constatându-se legal investită şi competentă să soluţioneze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa atacată prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, are în vedere următoarele considerente:
Spre deosebire de, dispoziţiile art 488cod procedură civilă din materia recursului, care stabilesc în mod expres şi limitativ, cazurile de modificare respectiv de casare a hotărârii recurate exclusiv pentru motive de nelegalitate, dispoziţiile art 479cod procedură civilă, în alineatul 1 permit instanţei de apel să examineze cauză, în limitele criticilor invocate prin cererea de apel atât din punct de vedere al situaţiei de fapt cât şi din punct de vedere al aplicării legii iar în alineatul 2 dau posibilitatea instanţei să refacă probatoriul administrat în primă instanţă şi să administreze probe noi dacă consideră necesar.
Din această perspectivă, relevante sunt şi prevederile art 477 cod procedură civil, care reglementează limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, în sensul că instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. În alineatul al doilea se precizează că devoluţiunea operează cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil. În concepţia noului cod de procedură civilă, efectul devolutiv al apelului este analizat dintr-o dublă perspectivă, atât din punct de vedere aceea ce s-a criticat prin exercitarea căii de atac, cât şi din punct de vedere a ceea ce s-a dedus judecăţii în prima instanţă. Acest al doilea aspect face obiect de analiză prin prevederile art 478cod procedură civilă, care, reluând vechea reglementare interdicţia schimbării în apel a cadrului procesual stabilit în faţa primei instanţe, precum şi a calităţii părţilor, a cauzei sau a obiectului cererii de chemare în judecată iar în alineatul al doilea stabilesc că părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare, recunoscându-se instanţei de apel posibilitatea de a încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.
Menţinând regula din vechiul cod relativă la interdicţia de a formula cereri noi în apel, actuala reglementare în materie procesual civilă, conferă părţilor posibilitatea să expliciteze pretenţiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe. În alineatul final al acestui text de lege, legiuitorul recunoaşte, în acord cu vechea reglementare, posibilitatea părţilor de a cere dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe şi de a invoca compensaţia legală.
Pe cale de consecinţă, apelul este reglementat ca o cale de atac ordinară devolutivă, spre deosebire de recurs, în sensul că provoacă o nouă judecată în fond, astfel că organul judiciar în apel este îndrituit să reexamineze probatoriul administrat în faţa instanţelor de fond şi poate modifica situaţia de fapt reţinută, exercitând atât un control de legalitate cât şi de temeinicie asupra soluţiei apelate.
Făcând aplicarea acestor chestiuni teoretice în speţa de faţă, Curtea reţine, din examinarea cererii de apel promovate de pârâtă, că s-au formulat critici vizând greşita soluţionare a cauzei de către prima instanţă prin admiterea excepţiei lipsei de interes, evidenţiind totodată că sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru a obţine recunoaşterea hotărârii de divorţ pe cale judiciară.
Curtea porneşte în analiza sa de la prevederile art 1095 cod procedură civilă, care evidenţiază recunoaşterea de plin drept în România a hotărârilor străine, dacă se referă la statutul personal al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate sau dacă, fiind pronunţate într-un stat terţ, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetăţenie al fiecărei părţi ori, în lipsă de recunoaştere, au fost pronunţate în baza legii determinate ca aplicabilă conform dreptului internaţional privat român, nu sunt contrarii ordinii publice de drept internaţional privat român şi a fost respectat dreptul la apărare.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale, Curtea observă pe de o parte că legiuitorul conferă un regim juridic aparte, din punct de vedere al recunoaşterii efectelor hotărârilor străine pe teritoriul României, hotărârilor care privesc statul personal, în sensul că, prin textul de lege anterior enunţat le conferă recunoaştere de plin drept. Legiuitorul reglementează trei ipoteză în care funcţionează această recunoaştere: hotărârile care se referă la statutul personal al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate, hotărârile, care, fiind pronunţate într-un stat terţ, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetăţenie al fiecărei părţi, precum şi hotărârile, care în lipsă de recunoaştere, au fost pronunţate în baza legii determinate ca aplicabilă conform dreptului internaţional privat român. În finalul textului, legiuitorul impune două cerinţe generale ce se impun a fi îndeplinite: să nu fie contrarii ordinii publice de drept internaţional privat român şi să fi fost respectat dreptul la apărare.
Din economia întregii reglementări procesuale şi materiale a recunoaşterii efectelor hotărârilor judecătoreşti străine, Curtea remarcă că regula instituită în materie este aceea caracterului judiciar al recunoaşterii al exequatorului, instanţa de judecată pronunţându-se asupra cererii de recunoaşte după verificarea îndeplinirii condiţiilor impuse de prevederile art 1096 şi următoarele din codul de procedură civilă, legiuitorul reglementând prin prevederile art 1095cod procedură civilă o situaţie de excepţie, care se impune a-şi găsi aplicabilitatea cu stricteţe, în acord cu regimul general valabil al aplicabilităţii excepţiilor.
Din perspectiva chestiunii criticate în calea de atac pendinte, Curtea notează cu caracter de principiu că instituirea recunoaşterii de plin drept a efectelor unor hotărâri judecătoreşti străine nu este incompatibilă cu constatarea judiciară a acestui regim juridic preferenţial acordat de normele legale, în condiţiile în care organul judiciar îşi va circumscrie verificările în limitele permise de lege. Pe cale de consecinţă, raportat la aserţiunea anterioară şi având în vedere că recunoaşterea unui act jurisdicţional străin, indiferent de natura recunoaşterii: de drept sau pronunţată de instanţa de judecată, implică şi o ________ proceduri administrative, care se sprijină pe actul recunoaşterii, Curtea apreciază că există un interes legitim, actual şi concret al beneficiarilor recunoaşterii ope legis de a obţine obiectivarea acestei recunoaşteri sub forma unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de o instanţă română. Prin urmare, Curtea constată că fiind eronat soluţionată cauza în primă instanţă prin admiterea excepţiei lipsei de interes, cu atât mai mult impunându-se materializarea exequatorului pe cale judiciară, în condiţiile în care legiuitorul condiţionează beneficiul recunoaşterii de plin drept de compatibilitatea actului jurisdicţional străin cu ordinea publică de drept internaţional privat român şi cu respectarea dreptului la apărare, aspecte ce se impune a fi avute în vedere.
Reţinând că prin soluţia apelată, tribunalul nu a soluţionat fondul litigiului, pronunţându-se doar pe o excepţie de procedură peremptorie, Curtea, dând eficienţă prevederilor art 480 alin 3 teza 1 cod procedură civilă, va anula sentinţa atacată şi va judeca cererea evocând fondul litigiului.
Prin cererea introductivă de instanţă, s-a solicitat recunoaşterea hotărârii de divorţ pronunţate la nivelul anului 1989 de către instanţele canadiene, cu precizarea că în etapa procesuală a apelului, s-a renunţat la judecata capătului de cerere referitor la revenirea la numele anterior căsătoriei.
În privinţa primului capăt de cerere, din examinarea conţinutului hotărârii judecătoreşti canadiene, se observă că se referă exclusiv la divorţul părţilor, neconţinând dispoziţii referitoare cererile accesorii divorţului sau la bunurile acestora.
Apreciind incidente prevederile art 1095cod procedură civilă, în raport de obiectul hotărârii străinii şi neindentificând nici un element contrar ordinii publice de drept internaţional privat român sau de natură să aducă atingere dreptului la apărare, Curtea, admiţând apelul şi anulând sentinţa atacată, în rejudecare, va admite capătul de cerere referitor la recunoaşterea hotărârii nr.1062 pronunţate la data de 02.10.1989, de Curtea Supremă de Justiţie din Ontario, în dosarul nr ND xxxxxx/89 şi va lua act că reclamantul a renunţat la judecarea capătului de cerere referitor la a se lua act de revenirea sa la numele anterior căsătoriei.
Se va lua act că apelantul nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul – reclamant P_____ F________ , cu domiciliul ales la CA F_____ A_______, în Bucureşti, __________________, __________, sector 1, împotriva sentinţei civile nr.1614/13.11.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata – pârâtă P_____ K_____ D______ , cu domiciliul în Bucureşti, _________________________. 2C, ____________, ________________.
Anulează sentinţa apelată şi în rejudecare, în evocarea fondului:
Admite capătul de cerere privind recunoaşterea hotărârii nr.1062 pronunţate la data de 02.10.1989, de Curtea Supremă de Justiţie din Ontario, în dosarul nr.ND xxxxxx/89.
Ia act că reclamantul a renunţat la judecarea capătului de cerere referitor la a se lua act de revenirea sa la numele anterior căsătoriei.
Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, cererea de recurs depunându-se la Curtea de Apel Bucureşti.
Ia act că apelantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 29.10.2019
Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe
