Recunoașterea hotărârilor pronunțate în străinătate (exequator). Condiția interesului. Jurisprudență

” Curtea apreciază că există un interes legitim, actual şi concret al beneficiarilor recunoaşterii ope legis de a obţine obiectivarea acestei recunoaşteri sub forma unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de o instanţă română. Prin urmare, Curtea constată că fiind eronat soluţionată cauza în primă instanţă prin admiterea excepţiei lipsei de interes, cu atât mai mult impunându-se materializarea exequatorului pe cale judiciară, în condiţiile în care legiuitorul condiţionează beneficiul recunoaşterii de plin drept de compatibilitatea actului jurisdicţional străin cu ordinea publică de drept internaţional privat român şi cu respectarea dreptului la apărare, aspecte ce se impune a fi avute în vedere.„ CURTEA …

Continuă lectura

Modificări importante cu privire la regimul francizei

Prin publicarea Legii nr. 179/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei în Monitorul Oficial nr. 829/2019 s-au adus câteva modificări relevante la regimul francizei. În primul rând, prin intrarea în vigoare a ante-menționatei legi se modifică şi câteva prevederi din Codul fiscal, mai exact art. 7 punctul 15. De asemenea, va fi înfiinţat și Registrul Naţional de Franciză în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. În acest registru se înregistrează, la cerere, informaţiile furnizate de către francizori prin documentul de dezvăluire de informaţii. Francizorii au posibilitatea de …

Continuă lectura