Regulamentul (CE) nr. 1896 din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 61 litera (c),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European (1),

(1) JO C 221, 8.9.2005, p. 77.

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2),

(2) Avizul Parlamentului European din 13 decembrie 2005, Poziţia comună a Consiliului din 30 iunie 2006 şi Poziţia Parlamentului European din 25 octombrie 2006. Decizia Consiliului din 11 decembrie 2006.

întrucât:

(1) Comunitatea şi-a propus ca obiectiv menţinerea şi dezvoltarea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie în cadrul căruia se asigură libera circulaţie a persoanelor. Pentru instituirea progresivă a unui astfel de spaţiu, Comunitatea trebuie să adopte, printre altele, măsuri în domeniul cooperării judiciare în materie civilă care au o incidenţă transfrontalieră şi care sunt necesare bunei funcţionări a pieţei interne.

(2) În conformitate cu articolul 65 litera (c) din tratat, aceste măsuri trebuie să includă eliminarea obstacolelor din calea bunei desfăşurări a procedurilor civile, favorizând, în cazul în care este necesar, compatibilitatea normelor de procedură civilă aplicabile în statele membre.

(3) Consiliul European reunit la Tampere la 15 şi 16 octombrie 1999 a invitat Consiliul şi Comisia să elaboreze noi acte normative privind aspecte care contribuie la facilitarea cooperării judiciare şi la sporirea accesului la justiţie şi a menţionat explicit, în acest context, somaţiile de plată.

(4) La 30 noiembrie 2000, Consiliul a adoptat un program comun de măsuri al Consiliului şi Comisiei pentru punerea în aplicare a principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială (3). Programul prevede posibilitatea stabilirii unei proceduri specifice, uniforme sau armonizate în cadrul Comunităţii pentru obţinerea unei hotărâri judecătoreşti în anumite domenii, în special în domeniul creanţelor necontestate. Acest demers a fost continuat prin Programul de la Haga, adoptat de către Consiliul European la 5 noiembrie 2004, care a invitat la continuarea în mod activ a eforturilor referitoare la procedura europeană de somaţie de plată.

(3) JO C 12, 15.1.2001, p. 1.

(5) La 20 decembrie 2002, Comisia a adoptat o Carte Verde cu privire la o procedură europeană de somaţie de plată şi privind măsuri de simplificare şi accelerare a litigiilor cu privire la cererile cu valoare redusă. Publicarea acestei Cărţi Verzi a lansat consultări referitoare la obiectivele şi caracteristicile posibile ale unei proceduri europene uniforme sau armonizate de recuperare a creanţelor necontestate.

(6) Recuperarea rapidă şi eficientă a creanţelor cu privire la care nu există nici un litigiu în desfăşurare are o importanţă primordială pentru operatorii economici din Uniunea Europeană, deoarece întârzierile la plată constituie una din principalele cauze de insolvenţă, care ameninţă continuitatea activităţii întreprinderilor, în special a întreprinderilor mici şi mijlocii, şi provoacă pierderea a numeroase locuri de muncă.

(7) Toate statele membre încearcă să abordeze problema procedurilor colective de recuperare de creanţe necontestate, în majoritatea statelor prin intermediul unei proceduri simplificate de somaţie de plată, dar atât conţinutul legislaţiei naţionale cât şi eficacitatea procedurilor interne variază considerabil. De asemenea, procedurile existente în prezent sunt adesea fie inadmisibile, fie nepractice în litigiile trans-frontaliere.

(8) Barierele în calea accesului la o justiţie eficientă care rezultă din această situaţie în litigiile transfrontaliere, precum şi denaturarea concurenţei în cadrul pieţei interne din cauza dezechilibrelor în funcţionarea instrumentelor procedurale puse la dispoziţia creditorilor în diferite state membre, fac necesară o legislaţie comunitară care să garanteze condiţii identice creditorilor şi debitorilor pe tot cuprinsul Uniunii Europene.

(9) Scopul prezentului regulament este de a simplifica, de a accelera şi de a reduce costurile de procedură în cauzele transfrontaliere referitoare la creanţele pecuniare necontestate, prin instituirea unei proceduri europene de somaţie de plată, şi de a asigura libera circulaţie a somaţiilor europene de plată în cadrul tuturor statelor membre prin stabilirea unor standarde minime prin respectarea cărora nu mai este necesară nicio procedură intermediară în statul membru de executare înaintea recunoaşterii şi executării.

(10) Procedura instituită de prezentul regulament ar trebui să constituie un instrument complementar şi facultativ pentru reclamant, care este în continuare liber să recurgă la o procedură prevăzută de legislaţia naţională. In consecinţă, prezentul regulament nu înlocuieşte şi nici nu armonizează mecanismele de recuperare a creanţelor necontestate existente în temeiul legislaţiei naţionale.

(11) Procedura ar trebui să se bazeze cât mai mult posibilul pe utilizarea unor formulare tip pentru orice comunicare între instanţă şi părţi pentru a facilita desfăşurarea procedurii şi a permite utilizarea procesării automate a datelor.

(12) Atunci când hotărăsc ce instanţe sunt competente să emită o somaţie europeană de plată, statele membre ar trebui să ia în considerare în mod corespunzător necesitatea garantării accesului la justiţie.

(13) Reclamantul ar trebui să fie obligat să furnizeze, în cererea de somaţie europeană de plată, informaţii suficiente pentru identificarea şi justificarea clară a creanţei astfel încât să permită pârâtului să decidă în cunoştinţă de cauză fie să se opună acesteia, fie să nu o conteste.

(14) în acest context, reclamantul ar trebui să fie obligat să includă o descriere a elementelor de probă în sprijinul creanţei. în acest scop, formularul de cerere ar trebui să cuprindă o listă cât mai exhaustivă posibil a elementelor de probă prezentate în mod obişnuit în sprijinul creanţelor pecuniare.

(15) Introducerea unei cereri de somaţie europeană de plată ar trebui să atragă după sine plata oricăror cheltuielilor de judecată aplicabile.

(16) Instanţa ar trebui să examineze cererea, inclusiv problema competenţei şi descrierea elementelor de probă, pe baza informaţiilor furnizate în formularul de cerere. Acest lucru ar permite instanţei să examineze prima fade temeinicia cererii şi, printre altele, să respingă cererile vădit nefondate sau inadmisibile. Această examinare nu ar trebui să fie neapărat efectuată de către un judecător.

(17) Respingerea cererii nu poate fi atacată în recurs. Cu toate acestea, nu este exclusă o eventuală reexaminare a hotărârii care respinge cererea la acelaşi nivel de jurisdicţie în conformitate cu legislaţia naţională.

(18) Somaţia europeană de plată ar trebui să informeze pârâtul că poate plăti reclamantului suma stabilită sau poate face opoziţie în termen de treizeci de zile în cazul în care intenţionează să conteste creanţa. Pârâtul ar trebui să primească de la reclamant informaţii complete privind creanţa şi, de asemenea, ar trebui să fie prevenit în legătură cu valoarea juridică a somaţiei europene de plată şi, în special, în legătură cu consecinţele pe care le-ar avea necontestarea creanţei.

(19) Având în vedere diferenţele între normele de procedură civilă din statele membre şi în special cele care reglementează comunicarea şi notificarea actelor, este necesar să se dea o definiţie precisă şi detaliată a standardelor minime care ar trebui să se aplice în cadrul procedurii europene a somaţiei de plată. în special, în ceea ce priveşte respectarea acestor standarde, nu ar trebui să fie considerată suficientă o modalitate de comunicare sau de notificare a somaţiei europene de plată bazată pe o ficţiune juridică.

(20) Toate modalităţile de comunicare şi notificare prevăzute la articolele 13 şi 14 se caracterizează fie printr-o certitudine absolută (articolul 13), fie printr-un grad ridicat de probabilitate (articolul 14), că actul comunicat sau notificat a parvenit celui căruia îi este destinat.

(21) Notificarea sau comunicarea personală adresată altor persoane decât pârâtul, în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) literele (a) şi (b) ar trebui să fie considerată conformă cerinţelor acestor dispoziţii numai în cazul în care persoanele respective au primit/acceptat efectiv somaţia europeană de plată.

(22) Articolul 15 ar trebui să se aplice situaţiilor în care pârâtul nu se poate reprezenta singur în instanţă, de exemplu în cazul unei persoane juridice, şi în care este desemnată prin lege o persoană abilitată să îl reprezinte, precum şi situaţiilor în care pârâtul a autorizat o altă persoană, în special un avocat, să îl reprezinte în procedura judiciară respectivă.

(23) Pentru a face opoziţie, pârâtul poate utiliza formularul tip stabilit de către prezentul regulament. Cu toate acestea, instanţele ar trebui să ia în considerare orice altă formă scrisă de opoziţie în cazul în care aceasta este exprimată cu claritate.

(24) O opoziţie prezentată în termenul prevăzut ar trebui să pună capăt procedurii europene a somaţiei de plată şi să ducă la trecerea automată a litigiului la procedura civilă de drept comun, cu excepţia cazului în care reclamantul a cerut în mod expres oprirea procedurii în această eventualitate. în sensul prezentului regulament, conceptul de „procedură civilă de drept comun” nu ar trebui să fie neapărat interpretat în conformitate cu legislaţia naţională.

(25) După expirarea termenului prevăzut pentru a face opoziţie, pârâtul ar trebui să aibă dreptul, în anumite cazuri excepţionale, să ceară o reexaminare a somaţiei europene de plată. Dreptul de a solicita o reexaminare în circumstanţe excepţionale nu ar trebui să însemne că pârâtul dispune de o a doua posibilitate de a se opune creanţei. în cursul procedurii de reexaminare, evaluarea temeiniciei creanţei ar trebui să se limiteze la examinarea motivelor care decurg din circumstanţele excepţionale invocate de pârât. Celelalte circumstanţe excepţionale ar putea în special include cazul în care somaţia europeană de plată se întemeia pe informaţii false furnizate în formularul de cerere.

(26) Cheltuielile de judecată prevăzute la articolul 25 nu ar trebui să includă, de exemplu, onorariul avocatului sau cheltuielile de comunicare sau notificare a documentelor în cazul în care aceasta este efectuată de o altă entitate decât o instanţă.

(27) O somaţie europeană de plată emisă într-un stat membru şi care a devenit executorie ar trebui să fie considerată, în scopul executării, ca şi cum ar fi fost emisă în statul membru în care este solicitată executarea. încrederea reciprocă în administrarea justiţiei în statele membre face ca o instanţă dintr-un stat membru să poate considera că sunt îndeplinite toate condiţiile de emitere a unei somaţii europene de plată pentru a permite executarea somaţiei în toate celelalte state membre fără un control judecătoresc privind aplicarea corectă a normelor minime de procedură în statul membru în care somaţia trebuie să fie executată. Fără a aduce atingere dispoziţiilor prezentului regulament, în special standardelor minime stabilite la articolul 22 alineatele (1) şi (2) şi la articolul 23, procedurile de executare a somaţiei europene de plată ar trebui să fie în continuare reglementate de legislaţia naţională.

(28) Pentru calcularea termenelor ar trebui să se aplice Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului din 3 iunie 1971 privind stabilirea regulilor care se aplică termenelor, datelor şi expirării termenelor (1). Este necesar ca pârâtul să fie informat cu privire la aceasta şi cu privire la faptul că se vor lua în considerare zilele nelucrătoare din statul membru în care se află instanţa care emite somaţia europeană de plată.

(1) JO L 124, 8.6.1971, p. 1.

(29) întrucât obiectivul prezentului regulament, şi anume instituirea unui mecanism rapid şi uniform de recuperare a creanţelor pecuniare necontestate în toată Uniunea Europeană, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre şi, prin urmare, având în vedere dimensiunile şi efectele regulamentului, poate fi realizat mai bine la nivel comunitar, Comunitatea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. în conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este prevăzut la articolul menţionat, prezentul regulament nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.

(30) Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament trebuie să fie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competenţelor de executare conferite Comisiei (2).

(2)JO L 184, 17.7.1999, p. 23. Decizie modificată prin Decizia 2006/512/CE (JO L 200, 22.7.2006, p. 11).

(31) în conformitate cu articolul 3 din Protocolul privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Regatul Unit şi Irlanda şi-au notificat dorinţa de a participa la adoptarea şi aplicarea prezentului regulament.

(32) în conformitate cu articolele 1 şi 2 din Protocolul privind poziţia Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu are obligaţii în temeiul acestuia şi nu i se aplică,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Art. 1: Obiectul

(1) Prezentul regulament are drept obiect:

a) simplificarea, accelerarea şi reducerea costurilor litigiilor transfrontaliere referitoare la creanţele pecuniare necontestate prin instituirea unei proceduri europene de somaţie de plată;

şi

b) asigurarea liberei circulaţii a somaţiilor europene de plată în toate statele membre prin stabilirea unor standarde minime prin respectarea cărora nu este necesară nicio procedură intermediară în statul membru de executare înaintea recunoaşterii şi executării.

(2) Prezentul regulament nu împiedică reclamantul să-şi valorifice o creanţă în sensul articolului 4 recurgând la o altă procedură prevăzută de legislaţia unui stat membru sau de legislaţia comunitară.

Art. 2: Domeniul de aplicare

(1) Prezentul regulament se aplică în materie civilă şi comercială în litigiile transfrontaliere, indiferent de natura instanţei. Acesta nu reglementează materia fiscală, materia vamală sau materia administrativă, nici răspunderea statului pentru acţiuni sau omisiuni comise în exercitarea puterii publice (acta jure imperii).

(2) Sunt excluse de la aplicarea prezentului regulament:

a) regimurile matrimoniale, testamentele şi succesiunile;

b) falimentele, concordatele şi alte proceduri similare;

c) asigurările sociale;

d) creanţele care decurg din obligaţii necontractuale, cu excepţia situaţiilor în care

(i) acestea au făcut obiectul unui acord între părţi sau există o recunoaştere a datoriei;

sau

(ii) acestea se referă la datorii lichide care decurg din proprietatea comună asupra unui bun;

(3) În sensul prezentului regulament, prin „stat membru” se înţelege toate statele membre cu excepţia Danemarcei.

Art. 3: Litigii transfrontaliere

(1) În sensul prezentului regulament, un litigiu transfrontalier este un litigiu în care cel puţin una din părţi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită într-un stat membru, altul decât statul membru al instanţei sesizate.

(2) Domiciliul se determină în conformitate cu articolele 59 şi 60 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2002 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.[1]

(3) Momentul la care se apreciază caracterul transfrontalier al unui litigiu este cel la care se introduce cererea de somaţie europeană de plată în conformitate cu prezentul regulament.

Art. 4: Procedura europeană de somaţie de plată

Se instituie o procedură europeană de somaţie de plată pentru recuperarea creanţelor pecuniare lichide şi exigibile la data la care se introduce cererea de somaţie europeană de plată.

Art. 5: Definiţii

În sensul prezentului regulament:

  1. prin „stat membru de origine” se înţelege statul membru în care se emite o somaţie europeană de plată;
  2. prin „stat membru de executare” se înţelege statul membru în care se solicită executarea unei somaţii europene de plată;
  3. prin „instanţă” se înţelege orice autoritate a unui stat membru care este competentă în ceea ce priveşte somaţiile europene de plată sau în orice altă materie conexă;
  4. prin „instanţă de origine” se înţelege instanţa care emite o somaţie europeană de plată.

Art. 6: Competenţa

(1) În sensul aplicării prezentului regulament, competenţa se determină în conformitate cu normele de drept comunitar aplicabile în materie, în special regulamentul (CE) nr. 44/2001.

(2) Cu toate acestea, în cazul în care creanţa se referă la un contract încheiat de către o persoană, consumatorul, pentru o folosinţă care ar putea fi considerată ca neavând legătură cu activitatea profesională a acestuia şi în cazul în care acest consumator este pârâtul, competenţa aparţine numai instanţelor din statul membru în care pârâtul îşi are domiciliul, în sensul articolului 59 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001.

Art. 7: Cererea de somaţie europeană de plată

(1) Cererea de somaţie europeană de plată se introduce utilizându-se formularul tip A din anexa I.[2]

(2) Cererea conţine următoarele elemente:

a) numele şi adresa părţilor şi, după caz, ale reprezentanţilor acestora, precum şi ale instanţei sesizate;

b) valoarea creanţei, în special principalul şi, după caz, dobânzile, penalităţile contractuale şi costurile;

c) în cazul în care se cer dobânzi la creanţă, rata dobânzii şi perioada pentru care se cer aceste dobânzi, cu excepţia cazului în care la principal se adaugă automat dobânzi legale în temeiul legislaţiei statului membru de origine;

d) cauza acţiunii, inclusiv descrierea circumstanţelor invocate ca temei al creanţei şi, după caz, a dobânzilor cerute

e) o descriere a elementelor de probă în sprijinul creanţei;

f) temeiul competenţei; şi

g) caracterul transfrontalier al litigiului în sensul articolului 3.

(3) În cerere, reclamantul declară că după cunoştinţa sa informaţiile furnizate sunt exacte şi recunoaşte că orice declaraţie falsă intenţionată riscă să atragă sancţiunile prevăzute de legislaţia statului membru de origine.

(4) Într-un apendice la cerere, reclamantul poate indica instanţei, dacă este cazul, procedura, dintre cele enumerate la articolul 17 alineatul (1) literele (a) şi (b), pe care o solicită a fi aplicată creanţei sale în cadrul procedurii civile ulterioare, în cazul în care pârâtul face opoziţie la somaţia europeană de plată.

De asemenea, reclamantul poate informa instanţa, în apendicele prevăzut în primul paragraf, că se opune trecerii la procedura civilă în sensul articolului 17 alineatul (1) litera (a) sau (b) în cazul în care pârâtul face opoziţie. Aceasta nu împiedică reclamantul să informeze instanţa ulterior în acest sens, dar în orice caz înainte de emiterea somaţiei de plată.

(5) Cererea se introduce pe suport de hârtie sau prin orice alt mijloc de comunicare acceptat de statul membru de origine şi care poate fi utilizat de instanţa de origine, inclusiv pe cale electronică.

(6) Cererea se semnează de către reclamant sau, după caz, de către reprezentantul acestuia. Atunci când cererea se introduce pe cale electronică în conformitate cu alineatul (5), aceasta se semnează în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 1999 privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice. Această semnătură este recunoscută în statul membru de origine fără a putea fi supusă unor condiţii suplimentare.

Cu toate acestea, această semnătură electronică nu este necesară în cazul şi în măsura în care instanţele din statul membru de origine sunt dotate cu un alt sistem electronic de comunicaţii accesibil unui grup dat de utilizatori certificaţi înscrişi în prealabil şi care permite o identificare sigură a acestor utilizatori. Statele membre informează Comisia cu privire la existenţa unor astfel de sisteme.

Art. 8: Examinarea cererii

Instanţa sesizată cu o cerere de somaţie europeană de plată examinează, în cel mai scurt termen şi bazându-se pe formularul de cerere, dacă sunt îndeplinite condiţiile menţionate la articolele 2, 3, 4, 6 şi 7 şi dacă cererea apare a fi întemeiată. Această examinare poate fi efectuată cu ajutorul unei proceduri automatizate.

Art. 9: Completări şi rectificări

(1) În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile menţionate la articolul 7, instanţa dă reclamantului posibilitatea să completeze sau să rectifice cererea, cu excepţia cazului în care aceasta este în mod vădit nefondată sau inadmisibilă. în acest scop, instanţa utilizează formularul tip B din anexa II.

(2) Atunci când instanţa cere reclamantului să completeze sau să rectifice cererea, aceasta stabileşte un termen pe care îl consideră corespunzător având în vedere circumstanţele. Instanţa poate proroga acest termen în cazul în care consideră util acest lucru.

Art. 10: Modificarea cererii

(1) În cazul în care condiţiile prevăzute la articolul 8 sunt îndeplinite numai pentru o parte a cererii, instanţa informează reclamantul cu privire la aceasta utilizând formularul tip C din anexa III. Reclamantul este invitat să accepte sau să refuze o propunere de somaţie europeană de plată pentru suma stabilită de instanţă şi este informat cu privire la consecinţele deciziei sale. Reclamantul răspunde trimiţând înapoi formularul tip C pe care i 1-a adresat instanţa în termenul stabilit de aceasta în conformitate cu articolul 9 alineatul (2).

(2) În cazul în care reclamantul acceptă propunerea instanţei, instanţa emite o somaţie europeană de plată, în conformitate cu articolul 12, pentru partea din cerere care a fost acceptată de reclamant. Urmările care decurg din aceasta pentru restul cererii iniţiale sunt reglementate de legislaţia naţională.

(3) În cazul în care reclamantul nu trimite răspunsul în termenul stabilit de instanţă sau refuză propunerea acesteia, instanţa respinge în întregime cererea de somaţie europeană de plată.

Art. 11: Respingerea cererii

(1) Instanţa respinge cererea în cazul în care:

a) nu sunt îndeplinite condiţiile menţionate la articolele 2, 3, 4, 6 şi7;

sau

b) cererea este vădit nefondată; sau

c) reclamantul omite să trimită răspunsul în termenul stabilit de instanţă în conformitate cu articolul 9 alineatul (2);

sau

d) reclamantul omite să trimită răspunsul în termenul stabilit de instanţă sau refuză propunerea instanţei, în conformitate cu articolul 10.

Reclamantul este informat cu privire la motivele respingerii prin formularul tip D din anexa IV.

(2) Respingerea cererii nu poate fi atacată cu recurs.

(3) Respingerea cererii nu îl împiedică pe reclamant să-şi valorifice creanţa printr-o nouă cerere de somaţie europeană de plată sau prin orice altă procedură prevăzută de legislaţia unui stat membru.

Art. 12: Emiterea unei somaţii europene de plată

(1) În cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 8, instanţa emite somaţia europeană de plată în cel mai scurt termen şi în principiu în termen de treizeci de zile de la introducerea cererii, utilizând formularul tip E din anexa V.

În calculul termenului de treizeci de zile nu este cuprins şi termenul necesar reclamantului pentru a completa, rectifica sau modifica cererea.

(2) Somaţia europeană de plată se emite împreună cu o copie a formularului de cerere. Aceasta nu cuprinde informaţiile furnizate de reclamant în apendicele 1 şi 2 ale formularului tip A.

(3) În somaţia europeană de plată, pârâtul estre informat cu privire la posibilitatea:

a) de a plăti reclamantului suma care este menţionată în somaţia de plată;

sau

b) de a se opune somaţiei de plată făcând opoziţie la instanţa de origine, opoziţie care trebuie trimisă în termen de treizeci de zile de la data la care i s-a comunicat sau notificat somaţia.

(4) În conformitate cu somaţia europeană de plată, pârâtul este informat că:

a) somaţia a fost emisă numai pe baza informaţiilor furnizate de reclamant şi nu a fost verificată de către instanţă;

b) somaţia va deveni executorie cu excepţia cazului în care s-a făcut opoziţie la instanţă, în conformitate cu articolul 16;

c) atunci când s-a făcut opoziţie procedura continuă în faţa instanţelor competente din statul membru de origine în conformitate cu normele de procedură civilă de drept comun, cu excepţia cazului în care reclamantul a cerut în mod expres ca procedura să ia sfârşit în acest caz.

(5) Instanţa se asigură că somaţia de plată este comunicată sau notificată pârâtului în conformitate cu legislaţia naţională, potrivit modalităţilor conforme standardelor minimale stabilite la articolele 13, 14 şi 15.

Art. 13: Comunicarea sau notificarea însoţită de confirmarea de primire de către pârât

Somaţia europeană de plată poate fi comunicată sau notificată pârâtului în conformitate cu legislaţia naţională a statului în care trebuie efectuată comunicarea sau notificarea, într-unui din următoarele moduri:

(a) comunicare sau notificare personală, pârâtul semnând o confirmare de primire care conţine data primirii;

(b) comunicare sau notificare personală printr-un document semnat de persoana competentă care a efectuat comunicarea sau notificarea, cu menţiunea că pârâtul a primit actul sau că a refuzat să îl primească fără niciun motiv legitim, precum şi cu data la care a fost comunicat sau notificat actul;

(c) comunicare sau notificare prin poştă, pârâtul semnând şi trimiţând înapoi o confirmare de primire care conţine data primirii;

(d) comunicare sau notificare prin mijloace electronice, cum ar fi faxul sau poşta electronică, pârâtul semnând şi trimiţând înapoi o confirmare de primire care conţine data primirii.

Art. 14: Comunicarea sau notificarea neînsoţită de confirmarea de primire de către pârât

(1) Somaţia europeană de plată poate fi, de asemenea, comunicată sau notificată pârâtului în conformitate cu legislaţia naţională a statului în care trebuie efectuată comunicarea sau notificarea, într-unui din următoarele moduri:

a) comunicare sau notificare personală, la adresa personală a pârâtului, unor persoane care locuiesc la aceeaşi adresă ca acesta sau care sunt angajate la această adresă;

b) în cazul în care pârâtul este un lucrător care desfăşoară o activitate independentă sau o persoană juridică, comunicare sau notificare personală, în localurile comerciale ale pârâtului, unor persoane angajate ale pârâtului;

c) depunerea somaţiei în cutia poştală a pârâtului;

d) depunerea somaţiei la un oficiu poştal sau la autoritatea publică competentă şi comunicare scrisă cu privire la această depunere în cutia poştală a pârâtului, cu condiţia ca această comunicare scrisă să menţioneze clar natura juridică a actului sau faptul că este echivalentă cu o notificare sau comunicare şi că de la această dată încep să curgă termenele;

e) prin poştă fără dovada prevăzută la alineatul (3), atunci când pârâtul este domiciliat în statul membru de origine;

f) prin mijloace electronice cu confirmare de primire automată, cu condiţia ca pârâtul să fi acceptat expres în prealabil acest mod de comunicare sau notificare.

(2) În sensul prezentului regulament, comunicarea sau notificarea în temeiul alineatului (1) nu este admisă în cazul în care adresa pârâtului nu este cunoscută cu certitudine.

(3) Comunicarea sau notificarea în conformitate cu alineatul (1) literele (a), (b), (c) şi (d) este atestată de:

a) un act semnat de persoana competentă care a efectuat comunicarea sau notificarea cu menţionarea următoarelor elemente:

(i) modalitatea de comunicare sau de notificare utilizată, şi

(ii) data comunicării sau a notificării, şi

(iii) atunci când somaţia de plată a fost comunicată sau notificată unei alte persoane decât pârâtul, numele acestei persoane şi legătura acesteia cu pârâtul,

sau

b) o confirmare de primire de la persoana care a primit comunicarea sau notificarea, în temeiul alineatului (1) literele (a) şi (b).

Art. 15: Comunicarea sau notificarea unui reprezentant

Comunicarea sau notificarea în temeiul articolelor 13 sau 14 se poate face, de asemenea, unui reprezentant al pârâtului.

Art. 16: Opoziţia la somaţia europeană de plată

(1) Pârâtul poate face opoziţie la somaţia europeană de plată la instanţa de origine utilizând formularul tip F din anexa VI care îi este transmis odată cu somaţia europeană de plată.

(2) Opoziţia se trimite în termen de treizeci de zile de la data comunicării sau notificării somaţiei către pârât.

(3) Pârâtul indică în opoziţie că el contestă creanţa fără a fi obligat să precizeze motivele acestei contestaţii.

(4) Opoziţia se introduce pe suport de hârtie sau prin orice alt mijloc de comunicare acceptat de statul membru de origine şi care poate fi utilizat de instanţa de origine, inclusiv pe cale electronică.

(5) Opoziţia se semnează de către pârât sau, după caz, de către reprezentantul acestuia. Atunci când opoziţia se introduce pe cale electronică în conformitate cu alineatul (4), aceasta se semnează în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din Directiva 1999/93/CE. Această semnătură se recunoaşte în statul membru de origine fără a putea fi supusă unor condiţii suplimentare.

Cu toate acestea, această semnătură electronică nu este necesară în cazul şi în măsura în care instanţele din statul membru de origine sunt dotate cu un alt sistem electronic de comunicaţii accesibil unui grup dat de utilizatori certificaţi înscrişi în prealabil şi care permite o identificare sigură a acestor utilizatori. Statele membre informează Comisia cu privire la existenţa unor astfel de sisteme.

Art. 17: Efectele opoziţiei

(1) În cazul în care s-a făcut opoziţie în termenul prevăzut la articolul 16 alineatul (2), procedura continuă în faţa instanţelor competente ale statului membru de origine, cu excepţia cazului în care reclamantul a solicitat în mod expres ca procedura să ia sfârşit în acest caz. Procedura continuă în conformitate cu normele:

a) procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă, prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 861/2007, dacă este cazul; sau

b) oricărei proceduri civile naţionale adecvate.

(2) Dacă reclamantul nu a indicat care dintre procedurile enumerate la alineatul (1) literele (a) şi (b) solicită să fie aplicată creanţei sale în cadrul procedurii care urmează în cazul în care pârâtul face opoziţie sau dacă reclamantul a solicitat aplicarea procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă, prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 861/2007, unei cereri care nu intră în domeniul de aplicare al respectivului regulament, se trece la procedura civilă naţională adecvată, cu excepţia situaţiei în care reclamantul a solicitat în mod expres să nu se facă o astfel de trecere.

(3) Atunci când reclamantul şi-a valorificat creanţa recurgând la procedura europeană de somaţie de plată, nicio dispoziţie din dreptul naţional nu aduce atingere poziţiei sale în cadrul procedurii civile ulterioare.

(4) Trecerea la procedura civilă în sensul alineatului (1) literele (a) şi (b) este reglementată de dreptul statului membru de origine.

(5) Reclamantul este informat cu privire la orice opoziţie făcută de pârât şi la orice trecere la procedura civilă, în sensul alineatului (1).

Art. 18: Forţa executorie

(1) În cazul în care, în termenul prevăzut la articolul 16 alineatul (2), luând în considerare un termen suplimentar necesar sosirii opoziţiei, nu a fost făcută nicio opoziţie la instanţa de origine, instanţa de origine declară de îndată că somaţia europeană de plată este executorie, utilizând formularul tip G din anexa VIL Instanţa verifică data la care a fost comunicată sau notificată somaţia de plată.

(2) Fără a aduce atingere alineatului (1), condiţiile formale necesare dobândirii forţei executorii sunt reglementate de legislaţia statului membru de origine.

(3) Instanţa trimite somaţia europeană de plată executorie pârâtului.

Art. 19: Eliminarea procedurii de exequatur

O somaţie europeană de plată devenită executorie în statul membru de origine se recunoaşte şi se execută în celelalte state membre fără a fi necesară o declaraţie de constatare a forţei executorii şi fără ca recunoaşterea acesteia să poată fi contestată.

Art. 20: Reexaminarea în cazuri excepţionale

(1) După expirarea termenului prevăzut la articolul 16 alineatul (2), pârâtul are dreptul să ceară reexaminarea somaţiei europene de plată în faţa instanţei competente din statul membru de origine în cazul în cazul în care:

a)

(i) somaţia de plată a fost comunicată sau notificată în conformitate cu una din modalităţile prevăzute la articolul 14;

şi

(ii) comunicarea sau notificarea nu a intervenit în timp util pentru a-i permite să-şi pregătească apărarea, fără ca acest lucru să-i poată fi imputabil,

sau

b) pârâtul a fost împiedicat să-şi conteste creanţa de cauze de forţă majoră sau datorită unor circumstanţe extraordinare, fără ca acest lucru să-i poată fi imputabil,

cu condiţia ca, în ambele cazuri, să acţioneze cu promptitudine.

(2) După expirarea termenului prevăzut la articolul 16 alineatul (2), pârâtul are, de asemenea, dreptul să ceară reexaminarea somaţiei europene de plată în faţa instanţei competente din statul membru de origine atunci când somaţia de plată a fost emisă în mod vădit eronat, ţinând seama de cerinţele stabilite de prezentul regulament sau având în vedere alte circumstanţe excepţionale.

(3) În cazul în care instanţa respinge cererea pârâtului pe motiv că nu este îndeplinită niciuna din condiţiile de reexaminare menţionate la alineatele (1) şi (2), somaţia europeană de plată rămâne valabilă.

În cazul în care instanţa hotărăşte că reexaminarea se justifică pe motiv că este îndeplinită una din condiţiile de reexaminare menţionate la alineatele (1) şi (2), somaţia europeană de plată este nulă şi neavenită.

Art. 21: Executarea

(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor prezentului regulament, procedurile de executare sunt reglementate de legislaţia statului membru de executare.

Somaţia europeană de plată devenită executorie se execută în aceleaşi condiţii ca o hotărâre executorie luată în statul membru de executare.

(2) În scopul executării în alt stat membru, reclamantul furnizează autorităţilor de executare competente din acest stat membru:

a) o copie a somaţiei europene de plată, astfel cum este declarată executorie de către instanţa de origine şi care îndeplineşte condiţiile necesare pentru stabilirea autenticităţii acesteia;

şi

b) după caz, traducerea somaţiei europene de plată în limba oficială a statului membru de executare sau, în cazul în care acest stat membru are mai multe limbi oficiale, în limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale procedurii judiciare din locul unde se solicită executarea, în conformitate cu legislaţia acestui stat membru, sau într-o altă limbă pe care statul membru de executare a declarat că o va putea accepta. Fiecare stat membru poate indica limba sau limbile oficiale ale instituţiilor Uniunii Europene, altele decât limba sa, pe care le poate accepta pentru o somaţie europeană de plată. Traducerea este certificată de către o persoană autorizată în acest scop într-unui din statele membre.

(3) Nicio cauţiune şi nici un depozit, indiferent de denumire, nu pot fi impuse reclamantului care, într-un stat membru, solicită executarea unei somaţii de europene de plată emise într-un alt stat membru datorită faptului că este un resortisant străin sau că nu are domiciliul sau reşedinţa în statul membru de executare.

Art. 22: Refuzul executării

(1) La cererea pârâtului, instanţa competentă din statul membru de executare refuză executarea în cazul în care somaţia europeană de plată este incompatibilă cu o hotărâre pronunţată sau o somaţie emisă anterior în orice stat membru sau într-o ţară terţă, cu condiţia ca:

a) hotărârea pronunţată sau somaţia emisă anterior să privească aceleaşi părţi într-un litigiu având acelaşi obiect;

şi

b) hotărârea pronunţată sau somaţia emisă anterior să îndeplinească condiţiile necesare recunoaşterii acesteia în statul membru de executare;

şi

c) incompatibilitatea să nu fi putut fi invocată în cursul procedurii judiciare în statul membru de origine.

(2) Executarea este, de asemenea, refuzată, la cerere, în cazul şi în măsura în care pârâtul a plătit reclamantului suma stabilită în somaţia europeană de plată.

(3) O somaţie europeană de plată nu poate face în niciun caz obiectul unei reexaminări pe fond în statul membru de executare.

Art. 23: Suspendarea sau limitarea executării

Atunci când pârâtul a cerut reexaminarea în conformitate cu articolul 20, instanţa competentă în statul membru de executare poate, la cererea pârâtului:

(a) să limiteze procedura de executare la măsuri asigurătorii; sau

(b) să subordoneze executarea constituirii unei garanţii pe care o determină;

sau

(c) în circumstanţe excepţionale, să suspende procedura de executare.

Art. 24: Reprezentarea în justiţie

Reprezentarea de către un avocat sau un licenţiat în ştiinţe juridice nu este obligatorie:

(a) pentru reclamant în ceea ce priveşte cererea de somaţie europeană de plată;

(b) pentru pârât în ceea ce priveşte opoziţia la o somaţie europeană de plată.

Art. 25: Cheltuielile de judecată

(1) În cazul în care, într-un stat membru, taxele judiciare aferente unei proceduri civile în sensul articolului 17 alineatul (1) litera (a) sau (b), după caz, sunt echivalente cu sau mai mari decât cele pentru procedura europeană de somaţie de plată, cuantumul total al taxelor judiciare aferente procedurii europene de somaţie de plată şi procedurii civile care urmează în cazul unei opoziţii în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) nu poate depăşi taxele pentru procedura respectivă care nu este precedată de o procedură europeană de somaţie de plată în statul membru respectiv.

Nu se pot percepe taxe judiciare suplimentare într-un stat membru pentru procedura civilă care urmează în cazul unei opoziţii în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) litera (a) sau (b), după caz, atunci când taxele judiciare pentru acest tip de procedură în statul membru respectiv sunt mai mici decât cele aferente procedurii europene de somaţie de plată.

(2) În sensul prezentului regulament, cheltuielile de judecată cuprind cheltuielile şi taxele care urmează să fie achitate instanţei, a căror valoare este stabilită în conformitate cu legislaţia naţională.

Art. 26: Relaţia cu dreptul procesual naţional

Orie aspect de procedură care nu este reglementat în mod expres prin prezentul regulament este reglementat de legislaţia naţională.

Art. 27: Relaţia cu Regulamentul (CE) nr. 1348/2000

Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind notificarea şi comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă şi comercială.

Art. 28: Informaţii referitoare la cheltuielile de comunicare sau de notificare şi la executare

Statele membre colaborează pentru a asigura informarea publicului şi a mediilor profesionale în ceea ce priveşte:

(a) cheltuielile de comunicare sau notificare a documentelor; şi

(b) autorităţile de executare competente în sensul aplicării articolelor 21, 22 şi 23,

în special prin Reţeaua Judiciară Europeană în materie civilă şi comercială stabilită în conformitate cu Decizia 2001/470/CE a Consiliului din 28 mai 2001 (2).

(2)JO L 174, 27.6.2001, p. 25.

Art. 29: Informaţii referitoare la competenţă, la procedurile de reexaminare, la mijloacele de comunicare şi la regimul lingvistic

(1) Cel târziu la 12 iunie 2008, statele membre informează Comisia cu privire la:

a) instanţele competente pentru emiterea unei somaţii europene de plată;

b) procedura de reexaminare şi instanţele competente în sensul aplicării articolului 20;

c) mijloacele de comunicare acceptate în sensul procedurii europene a somaţiei de plată şi care pot fi utilizate de către instanţe;

d) limbile acceptate în temeiul articolului 21 alineatul (2) litera (b).

Statele membre informează Comisia cu privire la orice modificare ulterioară a acestor informaţii.

(2) Comisia pune la dispoziţia publicului informaţiile notificate în conformitate cu alineatul (1) prin publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi prin orice alt mijloc corespunzător.

Art. 30: Modificarea anexelor

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 31, cu privire la modificarea anexelor I – VII.

Art. 31: Exercitarea delegării

(1) Competenţa de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condiţiile prevăzute în prezentul articol.

(2) Competenţa de a adopta acte delegate menţionată la articolul 30 este conferită Comisiei pe o perioadă nedeterminată începând de la 13 ianuarie 2016.

(3) Delegarea de competenţe menţionată la articolul 30 poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competenţe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menţionată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(4) De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European şi Consiliului.

(5) Un act delegat adoptat în temeiul articolului 30 intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European şi nici Consiliul nu au formulat obiecţiuni în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European şi Consiliu, sau în cazul în care, înainte de expirarea termenului respectiv, Parlamentul European şi Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecţiuni. Termenul respectiv se prelungeşte cu două luni la iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Art. 32: Reexaminarea

Cel târziu la 12 decembrie 2013, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi Social European un raport detaliat de reexaminare a aplicării procedurii europene a somaţiei de plată. Acest raport cuprinde o evaluare a aplicării procedurii şi un studiu de impact lărgit pentru fiecare stat membru.

În acest scop şi pentru a se asigura că sunt luate în considerare în mod corespunzător cele mai bune practici în cadrul Uniunii Europene şi că acestea sunt conforme cu principiile ameliorării legislaţiei, statele membre informează Comisia cu privire la aplicarea procedurii europene a somaţiei de plată la nivel transfrontalier. Aceste informaţii se referă la cheltuielile de judecată, la rapiditatea procedurii, la eficacitate, la facilitate în utilizare şi la procedurile interne de somaţie de plată în statele membre.

Raportul Comisiei este însoţit, după caz, de propuneri de adaptare.

Art. 33: Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 12 decembrie 2008, cu excepţia articolelor 28, 29, 30 şi 31, care se aplică de la 12 iunie 2008.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.

 —————-

Adoptat la Strasbourg, 12 decembrie 2006.

[1] Nota: Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2002 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială a fost abrogat prin Regulamentul (CE) nr. 1215 din  12 decembrie 2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.

[2] Notă: Formularul Tip A din Anexa 1 a fost înlocuit prin Regulamentul 1260 din 19 iunie 2017 de înlocuire a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată.

Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe

Titular Cabinet de Avocat ”Gherasim Andrei-Gheorghe”