Violența domestică – noțiune și reglementare la nivel internațional și național

I. Violența împotriva femeilor Violența împotriva femeilor este înțeleasă ca o încălcare a drepturilor omului și o formă de discriminare împotriva femeilor și constă în actele de violență bazată pe gen care provoacă sau pot provoca vătămări sau suferințe fizice, sexuale, psihologice sau economice pentru femei, inclusiv amenințări cu astfel de acte, constrângeri sau privare arbitrară de libertate, indiferent dacă actele apar în viața publică sau privată (art. 3 din Convenția Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenței împotriva femeilor şi a violenței domestice de la Istanbul). Violența împotriva femeilor își are rădăcinile în relațiile de putere inegale între femei …

Continuă lectura

Ordin de protecție împotriva soțului. Condiții, măsuri stabilite. Jurisprudență

Emiterea ordinului de protecţie trebuie dispusă de către instanţă doar pentru înlăturarea unei stări de pericol evidente la care este supusă persoana care solicită protecţie, ceea ce presupune, cu necesitate, ca starea de pericol să persiste şi în timpul judecăţii unei astfel de cereri, chiar dacă nu cu aceeaşi intensitate sau frecvenţă ca mai înainte, scopul emiterii ordinului respectiv fiind tocmai înlăturarea stării de pericol la care este supusă victima violenţei, starea de pericol în privinţa reclamantei fiind probată în această cauză. Examinând dispoziţiile Legii nr. 217/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, actului normativ mai sus menţionat, instanţa reţine …

Continuă lectura