Potrivit dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, „Sunt asigurați, potrivit prezentei legi: a) toți cetățenii români cu domiciliul sau reședința în țară;”.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 222 alin. 1 lit. a) din Codul fiscal „contribuabilii la sistemul de asigurări sociale de sănătate, prevăzuți la art. 153 alin. (1) lit. a) – d), datorează, după caz, contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din România și din afara României, cu respectarea legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, pentru care există obligația declarării în România, realizate din următoarele categorii de venituri: a) venituri din salarii și asimilate salariilor”.
Art. 40 alin. 2 lit. f) din Codul muncii prevede că „angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: (…) f) să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii”.
În condițiile legislației europene existente, în raport cu obligațiile privind contribuțiile sociale obligatorii, conform art. 11 alin. (1) din Regulamentul nr. 883/2004, lucrătorii care se deplasează pe teritoriul UE trebuie să facă obiectul unei singure legislații în materie de securitate socială.
Regula generală este stabilită de art. 11 alin. 3 lit. a) din Regulament și prevede că persoana care desfășoara o activitate salariată într-un stat membru se supune legislației din statul membru respectiv. Astfel, o persoană este supusă legislației unui singur stat membru la un moment dat, conform principiului unicității legislatiei aplicabile.
De la regula generală privind aplicarea legislației de securitate sociale a statului în care este desfășurată activitatea, Regulamentul stabileste excepții pentru cazurile în care intervine o detașare internațională sau în caz de pluriactivitate, cazuri în care persoana poate rămâne supusă legislației de securitate din statul său de origine, potrivit art. 12 și 13 din Regulamentul menționat.
Prin excepție de la această regulă, potrivit art. 12 alin. (1) din Regulamentul nr. 883/2004, „persoana care desfășoara o activitate salariată într-un stat membru, pentru un angajator care își desfășoară în mod obișnuit activitățile în acest stat membru, și care este detașată de angajatorul respectiv în alt stat membru pentru a lucra pentru angajator continuă să fie supusă legislației primului stat membru, cu condiția ca durata previzibilă a activității să nu depășească 24 de luni și ca persoana să nu fi fost trimisa pentru a înlocui o altă persoană detașată”.
Dispozițiile articolului 12 alineatul 1 din Regulamentul nr. 883/2004 se aplică unui lucrător care este supus legislației unui stat membru prin faptul că desfășoară o activitate în beneficiul unui angajator și este trimis de angajatorul respectiv într-un alt stat membru pentru a efectua o lucrare în beneficiul respectivului angajator.
Dispozițiile titlului II din Regulamentul nr. 883/2004, din care face parte articolul 12 alineatul (1), constituie un sistem complet și uniform de norme privind conflictul de legi care urmăresc să garanteze faptul că lucrătorii care se deplasează în interiorul Uniunii sunt supuși sistemului de securitate socială al unui singur stat membru, astfel încât să se evite situațiile în care sunt aplicabile legislațiile mai multor state membre și complicatiile aferente unor astfel de situații.
Articolul 11 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul nr. 883/2004 stabilește regula generală privind detașarea potrivit căreia persoana care desfășoară o activitate salariată sau independentă într un stat membru se supune legislației din statul membru respectiv (lex loci laboris).
În temeiul articolului 12 alineatul (1) din regulamentul menționat, o persoană care este detașată de angajatorul său într un alt stat membru continuă să fie supusă totuși legislației statului membru de origine.
Cu alte cuvinte, art. 12 alin. (1) din Regulamentul nr. 883/2004 prevede posibilitatea angajatorului de a proceda, în anumite condiții, la detașarea lucrătorilor săi într un alt stat membru, fără a supune acești lucrători la sistemul de securitate socială al acestui din urmă stat membru.
Așadar, în conformitate cu dispozițiile sus menționate din regulament, o persoană care lucrează ca persoană salariată pe teritoriul României în numele unui angajator român care își desfășoară în mod obișnuit activitățile în România, care este trimisă de respectivul angajator într-un alt stat membru pentru a desfășura o activitate în beneficiul respectivului angajator continuă să se supună legislației de securitate socială statului român, ca stat de origine a detașării cu condiția ca: durata anticipată a activității în cauză să nu depășească 24 luni și persoana respectivă să nu fie trimisă pentru a înlocui o altă persoană detașată.
În aceste cazuri este necesară prezentarea în statul UE a formularului A1 care certifică legislația de securitate socială aplicabilă titularului formularului, în raport cu resortisanții unuia dintre statele membre ale UE.
Documentul portabil A1 este util așadar pentru dovedirea plății contribuțiilor în România și dovedește exclusiv menținerea titularului acestuia la sistemul de securitate socială (asigurare pentru pensie, accidente de muncă și boli profesionale, asigurări sociale de sănătate, prestații familiale) din România, respectiv statul de care aparține instituția care a emis respectivul document, salariații nemaidatorând contribuții și în statul în care este desfășurată activitatea.
Așadar, pe durata detașării transnaționale contribuțiile sociale obligatorii urmează a fi plătite în România de către angajatorul român.
Salariații ramân așadar supuși legislației de securitate sociale din România, fiind așadar datorate contribuțiile sociale obligatorii reglementate de Codul fiscal.
Lipsa formularului A1 nu este de natură a impiedica desfășurarea de activități profesionale pe teritoriul altui stat membru, însă în baza aplicării legislației locului de desfășurare a activității, va putea fi solicitată plata contribuțiilor și în acest stat.
Astfel, în situația neprezentării documentului portabil A1 în perioada în care aceștia își desfășoară activitatea în străinătate, salariații vor putea fi supuși legislației locului de muncă, putând datora contribuții și în statul UE în funcție de legislația internă din statul respectiv.
De asemenea, în conformitate cu art. 13 și art. 14 din Regulamentul European 1408/1971 cu modificările și completările ulterioare, salariatul poate solicita Formularul E 106 “Atestat de drept la prestații în natură de asigurare de sănătate, maternitate pentru persoanele care își are resedința în alt stat decât în statul competent”.
Acest formular se eliberează de către instituția competentă de la locul de muncă, pentru a le permite lucrătorului și membrilor familiei sale care își au resedința cu acesta pe teritoriul altui stat membru, să beneficieze de prestațiile în natură de asigurare de sănătate, maternitate, acordate în contul instituției competente, de către instituția din locul de reședință, în conformitate cu prevederile legislației care se aplică.
Toate informațiile prezentate mai sus sunt preluate din Sentința civilă nr. 239/PI din data de 19.03.2020, pronunțată de Tribunalul Timiș, Secția I Civilă.
Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe
Titular Cabinet de Avocat ”Gherasim Andrei-Gheorghe” specializat litigii de muncă