Prin Decizia HP nr. 76/18.11.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Mon. Of. nr. 16/13.01.2025, au fost admise în parte, sesizările conexate formulate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarele nr. 11.155/3/2024 şi nr. 68/3/2024 şi de Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.127/99/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. a) capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale articolului unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că:
Personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase, prevăzut la articolul unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, salarizat potrivit anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, are dreptul la acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase de la 50% până la 75% din salariul de bază, prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 şi articolul unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 şi Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, obligaţia stabilirii cuantumului concret al sporului pentru condiţii deosebit de periculoase revenind ordonatorului de credite.
Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut în esență următoarele:
104. Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor menţionate din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale celor din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 care prevăd sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, în ansamblul acestor acte normative, rezultă că sporul pentru condiţii deosebit de periculoase cu privire la care se solicită dezlegarea chestiunilor de drept este prevăzut în capitolul II – Reglementări specifice personalului din sănătate, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din unităţile de asistenţă socială/servicii sociale din anexa nr. II – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” la Legea-cadru nr. 153/2017, anexă în care sunt reglementate, în capitolul I, pct. 1-3, salariile de bază pentru funcţiile de conducere, pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţi sanitare şi unităţi de asistenţă medico-socială, pentru personalul de specialitate şi personalul de îngrijire şi asistenţă din instituţiile şi unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică.
105. Este de menţionat faptul că Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 prevedea, anterior modificării prin Hotărârea Guvernului nr. 589/2018 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” (Hotărârea Guvernului nr. 589/2018), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 8 august 2018, pe de o parte, acordarea sporului numai pentru personalul de specialitate şi, pe de altă parte, prevedea în mod distinct cuantumul sporului pentru unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale, modulele de reabilitare comportamentală şi unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/serviciile sociale, şi anume de la 50% până la 75% pentru cele cu cazare, respectiv de la 15% până la 25% pentru cele fără cazare (la lit. C de la pct. I).
106. De la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 589/2018 mărimea sporului este aceeaşi, de la 50% până la 75%, atât pentru cele cu cazare, cât şi pentru cele fără cazare, şi se acordă personalului în integralitatea sa, nu numai celui de specialitate.
107. Este de menţionat, de asemenea, faptul că, în ceea ce priveşte serviciile sociale, structura organizatorică şi categoriile de personal, acestea sunt reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 9 noiembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare. Conform Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a serviciului social cu cazare, prevăzut în anexa nr. 1 la nomenclator, se regăsesc următoarele categorii de personal: personal de conducere; personal de specialitate de îngrijire şi asistenţă şi personal de specialitate şi auxiliar; personal administrativ, gospodărie, întreţinere-reparaţii, deservire. Personalul administrativ, gospodărie, întreţinere-reparaţii nu este prevăzut în capitolul I din anexa nr. II – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” la Legea-cadru nr. 153/2017.
108. Faptul că se prevede acordarea sporului „personalului”, şi nu „personalului de specialitate” conduce la concluzia că este vizat întregul personal care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale, modulele de reabilitare comportamentală şi unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/serviciile sociale, cu cazare/fără cazare, prevăzute de articolul unic pct. I lit. A subpct. 1-3 din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, încadrat pe funcţiile specifice din acestea, raportat la domeniul de activitate bugetară corespunzător, şi anume sănătate şi asistenţă socială, care se regăsesc în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, şi nu sunt vizate categoriile de personal încadrat pe funcţii care nu se regăsesc în această familie ocupaţională.
109. În raport cu cele reţinute, faţă de reglementarea sporului în cauză în capitolul II – Reglementări specifice personalului din sănătate, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din unităţile de asistenţă socială/servicii sociale, capitol care se regăseşte în anexa nr. II – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” la Legea-cadru nr. 153/2017, rezultă că acesta se acordă personalului încadrat pe funcţii şi salarizat potrivit anexei nr. II amintite. De altfel, aşa cum rezultă chiar din denumirea actului normativ adoptat în baza art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, Regulamentul-cadru a fost emis pentru stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”.
110. De asemenea, se observă faptul că, potrivit capitolului II lit. I art. 3 anexa nr. VIII – Familia ocupaţională „Administraţie” la Legea-cadru nr. 153/2017, „Sporurile la salariul de bază, care sunt specifice unor domenii bugetare şi care se acordă personalului contractual din respectivele domenii, sunt prevăzute, după caz, în prezenta anexă la cap. II lit. A-lit. H şi J, care cuprind salariile de bază pentru personalul din unităţile bugetare din aceste domenii”.
111. Salarizarea fiind reglementată pe familii ocupaţionale şi categorii de funcţii, pentru categoriile de personal cu privire la care încadrarea şi salarizarea se realizează în baza anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, care priveşte Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie”, se acordă sporurile prevăzute de anexa nr. VIII, corespunzătoare acestei familii ocupaţionale, aplicarea dispoziţiilor privind salarizarea prevăzute în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” neputând fi extinsă, în lipsa unor dispoziţii exprese, pentru alte categorii de personal în afara celor prevăzute de lege.
112. Stabilirea drepturilor salariale, inclusiv a sporurilor pentru condiţii de muncă, se realizează cu aplicarea dispoziţiilor art. 9, 12, 23 şi 24 din Legea-cadru nr. 153/2017, conform reîncadrării pe funcţii, în baza criteriului domeniului de activitate, corespunzător familiilor ocupaţionale de funcţii bugetare, astfel cum sunt prevăzute în anexele nr. I-IX. Dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 nu permit aplicarea prevederilor stabilite pentru o familie ocupaţională personalului salarizat încadrat într-o altă familie ocupaţională.
113. Pentru motivele prezentate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că sporul pentru condiţii deosebit de periculoase de la 50% până la 75% din salariul de bază, prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 şi articolul unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, se acordă personalului care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase, prevăzut la articolul unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, salarizat potrivit anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.
114. În ceea ce priveşte problema de drept privind dreptul personalului la acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase şi caracterul obligatoriu sau facultativ al acordării acestuia, aceasta este determinată de sintagma „pot fi acordate” din dispoziţiile art. 14 alin. (1) lit. a) capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.
115. Aceste dispoziţii prevăd că în unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, „pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: a) pentru condiţii deosebit de periculoase, un spor de până la 75% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; b) pentru condiţii grele de muncă, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; c) pentru personalul care lucrează în unităţi de asistenţă socială aflate în localităţi izolate, situate la altitudine, care au căi de acces dificile sau unde atragerea personalului se face cu greutate, un spor de până la 20% din salariul de bază; d) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; e) pentru activităţi care se desfăşoară în condiţii deosebite, cum ar fi stres sau risc, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; f) pentru al II-lea copil dat în plasament, asistenţii maternali profesionişti pot beneficia de un spor de până la 15% din salariul de bază; g) pentru asigurarea continuităţii în muncă, asistenţii maternali profesionişti pot beneficia de un spor de până la 7,5% din salariul de bază”.
116. Sintagma „pot fi acordate” are în vedere faptul că prin dispoziţia legală sunt prevăzute mai multe categorii de sporuri, care se acordă, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, în unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare. Textul de lege vizează toţi destinatarii normei, potenţiali beneficiari ai sporurilor pentru condiţii de muncă, însă acordarea unui spor implică îndeplinirea condiţiilor prevăzute pentru acordarea acestuia.
117. În contextul dispoziţiilor legale menţionate, pentru acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă este necesară îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de legea-cadru, precum şi a celor prevăzute de regulamentul-cadru emis pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor din legea-cadru privind acordarea sporurilor. Norma legală prevede explicit „cu respectarea prevederilor legale”, ceea ce conduce la concluzia că, atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi regulamentul-cadru, se impune acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă.
118. În situaţia în care sunt îndeplinite aceste condiţii, regulamentul-cadru prevede că personalul „beneficiază”, sporul „se acordă”, „se stabileşte”. Conform art. 8 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, sporurile pentru condiţii de muncă „se acordă” corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă prevăzute în regulamentul-cadru, personalul altor unităţi care îşi desfăşoară activitatea la unul dintre locurile de muncă prevăzute în anexele la regulamentul-cadru „beneficiază” de sporul prevăzut la locurile de muncă respective proporţional cu timpul cât prestează activitate la aceste locuri de muncă, personalul care în cadrul programului de lucru îşi desfăşoară activitatea fracţionat la mai multe locuri de muncă prevăzute în anexele la regulamentul-cadru, cu sporuri diferite, va „beneficia” de sporul prevăzut pentru fiecare loc de muncă, în funcţie de timpul efectiv prestat în aceste locuri. Cuantumul sporului „se stabileşte” prin aplicarea cotei procentuale asupra salariului de bază din luna respectivă, corespunzător timpului efectiv lucrat la locurile de muncă prevăzute în anexele la regulamentul-cadru (art. 11), sporul pentru condiţii de muncă „se acordă” pentru activitatea desfăşurată în cadrul programului de lucru, conform contractului individual de muncă (art. 14).
119. Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că personalul prevăzut la art. 14 alin. (1) lit. a) capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 şi articolul unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 are dreptul la acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, dacă sunt îndeplinite condiţiile de stabilire a acestui spor, prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 şi Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018.
120. În ceea ce priveşte cuantumul concret al sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, în cauză, este de observat că, în timp ce art. 14 alin. (1) lit. a) capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 prevede sporul pentru condiţii deosebit de periculoase de „până la 75% din salariul de bază”, în articolul unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 sunt reglementate limita minimă şi limita maximă ale sporului pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase, „de la 50% până la 75% din salariul de bază”.
121. Dispoziţiile art. 14 alin. (2) capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 12 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 prevăd că mărimea concretă a sporului se stabileşte de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, în limita prevederilor din regulamentul-cadru adoptat, iar art. 6 din regulamentul-cadru prevede limitativ criteriile care se au în vedere la „stabilirea concretă a cotelor de spor în cadrul procentelor aprobate”, şi anume: a) riscul de îmbolnăvire şi de accidentare; b) solicitarea nervoasă; c) indicii de morbiditate.
122. În conformitate cu aceste prevederi din regulamentul-cadru emis în baza dispoziţiilor din legea-cadru care au impus stabilirea pentru fiecare familie ocupaţională a condiţiilor concrete de acordare a sporurilor, prin care sunt stabilite limitele minime şi maxime ale cotei procentuale a sporului, criteriile pentru stabilirea concretă a cotelor de spor în cadrul procentelor aprobate, revine ordonatorului de credite, cu respectarea acestora, obligaţia să stabilească mărimea concretă a sporului. Instanţa de judecată nu poate proceda la stabilirea unui cuantum concret al sporului, ci poate doar să cenzureze refuzul nejustificat al ordonatorului de credite de acordare a sporului în limitele reglementate şi să stabilească în sarcina acestuia obligaţii specifice pentru determinarea cuantumului concret, în conformitate cu dispoziţiile care prevăd acordarea sporului din Legea-cadru nr. 153/2017 şi Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018.
123. În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept4 şi a Curţii Constituţionale5 s-a reţinut că sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix în viziunea legiuitorului, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă. Ca atare, stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu, iar o asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării. S-a amintit faptul că în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57), iar o autoritate de stat nu poate invoca lipsa de fonduri ca pretext pentru a nu îşi îndeplini obligaţiile (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 26).
___
4Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 15 februarie 2024.
5Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020.
124. În condiţiile în care sporul pentru condiţii deosebit de periculoase nu este reglementat într-un cuantum fix, însă sunt stabilite limita minimă şi limita maximă, iar personalul prevăzut de lege are dreptul la spor din momentul îndeplinirii condiţiilor specifice prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi a celor prevăzute de regulamentul-cadru emis pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor care prevăd acordarea sporului, legea conferă ordonatorului de credite un drept de apreciere pentru determinarea mărimii concrete a sporului, însă dreptului ordonatorului de credite îi corespunde obligaţia corelativă de a-l exercita cu respectarea prevederilor legale.
125. Pentru aceste motive, se constată că ordonatorul de credite are obligaţia stabilirii cuantumului concret al sporului pentru condiţii deosebit de periculoase, în limitele şi în conformitate cu prevederile din Legea-cadru nr. 153/2017 şi Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018.
126. În ceea ce priveşte problema de drept privind acordarea sporului în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, sau independent de existenţa acestora, aceasta este generată de faptul că acestea nu sunt menţionate în articolul unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, care prevede locurile de desfăşurare a activităţii şi limitele sporului pentru condiţii deosebit de periculoase.
127. Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, sporurile pentru condiţii de muncă, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, în limita prevederilor din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens.
128. Art. 5 alin. (1) şi (7) din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 subliniază că sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, condiţii periculoase şi condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă se acordă în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, şi anume compartimentele de specialitate din cadrul direcţiilor de sănătate publică [cu excepţiile prevăzute la alin. (8) pentru unităţile sanitare din reţeaua Ministerului Apărării Naţionale, din reţelele instituţiilor din sistemul de ordine publică şi securitate naţională, din reţeaua Ministerului Afacerilor Interne şi unităţile din sistemul penitenciar]. Criteriile de acordare sunt prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), cu precizările de la alin. (5) din acelaşi text din regulamentul-cadru, conform cărora aceste criterii nu trebuie să fie îndeplinite cumulativ, iar la alin. (6), conform cărora pentru eliberarea buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, este necesar a fi îndeplinit cel puţin un criteriu. Sunt prevăzuţi, la art. 7 lit. a)-g) din regulamentul-cadru, şi factorii pentru încadrarea locului de muncă în una dintre categoriile prevăzute în anexe, respectiv periculoase, vătămătoare, deosebit de periculoase, condiţii grele de muncă, periculoase şi vătămătoare, condiţii deosebite, cum ar fi stres sau risc, unităţi sanitare cu specific deosebit sau condiţii deosebite de muncă reprezentate de izolare, altitudine sau căi de acces dificile.
129. Expertizarea locurilor de muncă este obligatorie la nivelul fiecărui ordonator de credite, potrivit alin. (11) din art. 5 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, iar de la data intrării în vigoare a acestuia, conform art. 16, ordonatorii de credite au obligaţia să solicite autorităţilor abilitate eliberarea buletinelor de determinare sau, după caz, de expertizare a locurilor de muncă, aceste autorităţi au obligaţia de a le elibera în termen de maximum 90 de zile de la data solicitării, iar până la eliberarea buletinelor de determinare sau, după caz, de expertizare a locurilor de muncă rămân în vigoare buletinele existente.
130. Este prevăzută, de asemenea, la art. 5 alin. (2) din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, perioada de referinţă în funcţie de care se face evaluarea criteriilor nominalizate la alin. (1), de 10 ani [cu excepţia unităţilor nou-înfiinţate pentru care evaluarea criteriilor se face de la momentul înfiinţării, prevăzută la alin. (3)]. Buletinele de determinare sau, după caz, expertizare sunt valabile atât timp cât nu intervin modificări în condiţiile de muncă iniţial expertizate, fără a depăşi un interval de maximum 3 ani, potrivit art. 5 alin. (9) din regulamentul-cadru [cu excepţiile privind perioada nedeterminată pentru acele locuri de muncă unde riscurile nu pot fi înlăturate, respectiv boli infecţioase, TBC, SIDA, anatomie patologică, medicină legală, psihiatrie, neuromotorie, neuropsihomotorie etc., prevăzute la alin. (10)].
131. Având în vedere cele prezentate, rezultă concluzia că, deşi în anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în articolul unic pct. I lit. A, privind sporul de la 50% până la 75% pentru condiţii deosebit de periculoase, nu se menţionează buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, condiţia referitoare la stabilirea sporului în baza acestora rezultă atât din dispoziţiile art. 14 alin. (2) capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cât şi din cele ale art. 5, 7 şi 16 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, potrivit cărora sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, condiţii periculoase şi condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă se acordă în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare a locurilor de muncă, expertizarea locurilor de muncă este obligatorie la nivelul fiecărui ordonator de credite, de la data intrării în vigoare a regulamentului-cadru, ordonatorii de credite având obligaţia să solicite autorităţilor abilitate în acest sens eliberarea buletinelor de determinare sau, după caz, de expertizare a locurilor de muncă.
132. Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 şi articolul unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, se acordă în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens.
Decizia ÎCCJ 76/2024 ref. la acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase