Legea nr. 11/2024 privind statutul grefierilor şi al altor categorii de personal a fost declarată neconstituțională

Prin Decizia nr. 402/2024 publicată în Mon. Of. nr. 15/10.01.2025, Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțională în ansamblul său Legea nr. 11/2024 privind statutul grefierilor şi al altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea şi al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că: Cu privire la fondul excepţiei, Curtea observă că autoarele acesteia aduc mai multe critici de neconstituţionalitate diferitelor litere şi alineate ale art. 58, 205, 208, 209, 256, 257 şi 258 din Legea nr. 11/2024 din perspectiva încălcării …

Continuă lectura

Decizia ÎCCJ 87/2024 ref. la controlul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor al farmaciilor comunitare care comercializează medicamente de uz veterinar

Farmaciile comunitare care comercializează şi medicamente de uz veterinar, se supun controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, exclusiv în ceea ce priveşte vânzarea/eliberarea acestor medicamente.

Continuă lectura

Decizia ÎCCJ 76/2024 ref. la acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase

Prin Decizia HP nr. 76/18.11.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Mon. Of. nr. 16/13.01.2025, au fost admise în parte, sesizările conexate formulate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarele nr. 11.155/3/2024 şi nr. 68/3/2024 şi de Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.127/99/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. a) capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale …

Continuă lectura