Încadrarea muncii prestate în grupa I sau a II-a de muncă de către angajator sau de către instanța de judecată

”(…) Încadrarea unei activităţi desfăşurate de o persoană într-o grupă sau alta de muncă, presupune un proces de analiză a condiţiilor concrete în care se desfăşoară această activitate, raportat la o anumită perioadă din programul de lucru, în care trebuie să se desfăşoare această activitate, însă angajatorul împreună cu sindicatele erau singurii în măsură să nominalizeze persoanele care se încadrează în grupa I sau II de muncă.

În condiţiile în care nu s-a făcut nominalizarea persoanelor pentru încadrare în grupa II de muncă, dispoziţiile Ordinului nr. 50/1990, nu se pot extinde şi la alte categorii de personal, atât timp cât locul de muncă al reclamantului nu se regăseşte în anexa nr. II.

Stabilirea încadrării unei persoane în grupa de muncă se realizează în concret, prin raportare la atribuţiile efective ale meseriei şi la condiţiile de muncă în care fiecare salariat îşi desfăşoară activitatea.

Beneficiul grupei de muncă nu se acordă dincolo de condiţiile actului normativ cadru, doar prin raportare la eventuale condiţii dificile sau grele de muncă, indiferent de profesia, locul de muncă sau activităţile desfăşurate, ci prin analiza îndeplinirii condiţiilor impuse de actul normativ.”

”Pe fondul cauzei, criticile apelantei privind constatarea ca fiind lucrata in grupa a II-a de munca a activitatii desfasurate de reclamanta in perioada 1.08.xxxxxxxxxxxxx87 la fosta Întreprindere de Industrializare a Carnii D___, in meseriile de preparator conserve si mezelar sunt neintemeiate.

Din declaraţia martorei G_____ Tatianana, audiata in fata primei instante, fosta colega de serviciu a reclamantei, rezulta ca in calitate de mezelar, condiţiile de lucru în care şi-a desfăşurat activitatea reclamanta erau foarte grele, întrucât desfăşura operaţiuni de descărcare a carcaselor de carne după care le eviscera şi le pârlea, operaţiuni de tranşare şi tocare a cărnii la maşini foarte mari de tocat, în condiţii de umiditate şi temperaturi foarte ridicate şi vara şi iarna, operaţiuni de preparare a mezelurilor şi de afumare a acestora cu rumeguş de esenţă tare, operaţiuni in urma cărora rezulta fum toxic, operaţiuni de depozitare a mezelurilor la rece la temperaturi de -18 grade C şi -26 grade C.

Ca preparator conserve, condiţiile de lucru în care şi-a desfăşurat activitatea reclamanta erau foarte grele, întrucât desfăşura operaţuni de tranşare şi tocare a cărnii la temperaturi de 2 grade C, de ambalare manuală în cutii de conserve, operaţiuni de trasport a cutiilor la sterilizare într-un mediu cu aburi şi temperaturi ridicate şi operaţiuni de ducere a cutiilor în depozit la temperaturi scăzute.

A invederat martora ca reclamanta a lucrat în aceste condiţii pe întreg programul de lucru, în procent de 100%.

Având în vedere activităţile desfăşurate de reclamanta, condiţiile de la locul său de muncă, Curtea apreciază, in acord cu prima instanta, că activitatea acesteia din perioadele când a ocupat functiile de preparator conserve si mezelar se circumscriu celor descrise la pct. 176 din Anexa II la Ordinul 50/1990, respectiv ,,muncitorii de la fierberea şi afumarea preparatelor din carne şi peşte, precum şi cei din abatoarele de păsări, porci şi bovine care efectuează deplumarea, eviscerarea, pârlirea şi tranşarea în condiţii de umiditate excesivă şi temperatură ridicată” şi se încadrează în grupa a II-a de muncă potrivit Anexei II pct 176 din Ordinul 50/1990.

De altfel, inclusiv din statele de plata depuse in apel rezulta ca reclamanta a desfasurat in perioada 1.08.xxxxxxxxxxxxx87 activitate la fosta Întreprindere de industrializare a carnii in calitate de mezelar si preparator conserve la Sevtia Preparare Conserve si Pateuri.

În acest sens, se reţine că potrivit art. 2 din Ordinul nr. 50/1990, in grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2. Conform art. 3 din Ordinul 50/1990, beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de muncă, potrivit celor menţionate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2.

Potrivit art. 5 din acelaşi ordin, existenţa condiţiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătăţii sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităţilor.

Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecţia muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condiţiilor şi că toate instalaţiile de protecţie a muncii funcţionau normal.

De asemenea potrivit art. 6, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Mai mult, potrivit art. 7 din acelaşi ordin, încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiţia ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puţin 50%, iar pentru grupa II, cel puţin 70% din programul de lucru.

Aşa cum se observa din dispoziţiile Ordinului, acesta instituie principiul legalităţii grupelor de munca, în sensul ca activităţile, locurile de muncă si categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative, ele trebuind sa fie cuprinse expres in norme specifice domeniului.

In concluzie, potrivit Ordinului nr. 50/1990, pentru a beneficia de încadrarea în grupele I şi a II-a de muncă, personalul în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlorii tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

1. să fi lucrat efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la Ordinul nr. 50/1990 sau să îşi fi desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii cu personalul beneficiar încadrat în grupele I sau a II-a de muncă, in situatia personalului muncitor din construcţii-montaj sau din alte activităţi, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparaţii ale capacităţilor de producţie;

2. nivelul noxelor existente la locurile prevăzute în aceste grupe sa depăşească nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecţie a muncii, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condiţiilor de muncă, existenta buletinelor de determinare noxe fiind insa impusa ca o conditie abia incepand cu data de 1.01.1990.

3. să fi fost nominalizat de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi , ţinîndu-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

De asemenea, prin art. 14 din Ordin s-a prevăzut că pentru perioada de activitate desfăşurată între 18.03.1969 şi 31.12.1975 încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporţional cu timpul lucrat, aşa cum a fost stabilit prin Precizările Ministerului Muncii şi Ministerului Sănătăţii nr. 11.860/1969, fără a se condiţiona de existenţa buletinelor de determinare a noxelor, iar pentru perioada lucrata intre 01.01.xxxxxxxxxxxxx89, încadrarea in grupele I si II de munca, de asemenea, nu este condiţionată de existenta buletinelor de determinare a noxelor.

Reiese din economia acestor prevederi legale că, încadrarea unei activităţi desfăşurate de o persoană într-o grupă sau alta de muncă, presupune un proces de analiză a condiţiilor concrete în care se desfăşoară această activitate, raportat la o anumită perioadă din programul de lucru, în care trebuie să se desfăşoare această activitate, însă angajatorul împreună cu sindicatele erau singurii în măsură să nominalizeze persoanele care se încadrează în grupa I sau II de muncă.

În condiţiile în care nu s-a făcut nominalizarea persoanelor pentru încadrare în grupa II de muncă, dispoziţiile Ordinului nr. 50/1990, nu se pot extinde şi la alte categorii de personal, atât timp cât locul de muncă al reclamantului nu se regăseşte în anexa nr.II.

Stabilirea încadrării unei persoane în grupa de muncă se realizează în concret, prin raportare la atribuţiile efective ale meseriei şi la condiţiile de muncă în care fiecare salariat îşi desfăşoară activitatea.

Beneficiul grupei de muncă nu se acordă dincolo de condiţiile actului normativ cadru, doar prin raportare la eventuale condiţii dificile sau grele de muncă, indiferent de profesia, locul de muncă sau activităţile desfăşurate, ci prin analiza îndeplinirii condiţiilor impuse de actul normativ.

De altfel, prin decizia în interesul legii nr. 9/2016 ICCJ a statuat, cu efect obligatoriu pentru instanţele de judecată, că nu pot fi adăugate pe cale pretoriană alte activităţi şi locuri de muncă faţă de cele din anexe, chiar dacă îndeplinesc aceleaşi condiţii de muncă posibil vătămătoare. Puteau fi nominalizate, prin asimilare, în temeiul dispoziţiilor art. 3, alte categorii de personal în activitate ale aceluiaşi angajator decât cele enumerate expres, după criteriul: muncitori, ingineri, subingineri etc., cu condiţia generală de a lucra efectiv (acele categorii de personal care au lucrat efectiv) în locuri de muncă sau în activităţile nominalizate în anexă şi aplicate acelui angajator (alin. 1 al pct. 3 ) sau personalul muncitor care a realizat anumite tipuri de lucrări expres nominalizate în ordin (respectiv extinderi, modernizări sau reparaţii ale capacităţilor de producţie) în respectivele unităţi ce au făcut obiectul încadrării, acesta fiind motivul pentru care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii (alin.2 al pct.3 ).

In accepţiunea instanţei supreme sintagma „aceleaşi condiţii” nu se referă la condiţiile generale de muncă nefavorabile privind nivelul de noxe, microclimat, suprasolicitare fizică sau psihică, riscuri de explozii, iradiere etc. ale altor salariaţi aflaţi în raport de muncă cu alţi angajatori în domenii ce nu au fost indicate în anexe, ci la condiţiile concrete descrise de alin. 1 şi 2 ale pct. 3 dintr-un anumit domeniu de activitate nominalizat expres în anexe.

Asadar, in situatia in care prin aceasta decizie pronuntata in recurs in interesul legii s-a stabilit ca in interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor pct 6-8 si 12 din Ordinul Ministerului Muncii si Protectiei Sociale nr 50/1990, instantele de judecata au pobilitatea analizarii si constatarii pe cale judiciara, ulterior abrogarii acestui act normativ, a incadrarii muncii prestate in perioada 18 martie 1969-1 aprilie 2001 , dupa caz, in grupele I sau II de munca si cum la nivelul angajatorului nu a fost respectata procedura prevazuta de Ordinul 50/1990 privind nominalizarea locurilor de munca si a personalului aferent ce se incadreaza in grupe de munca, iar activitatea prestata de catre reclamanta se incadreaza in anexa II, pct 176 la Ordinul 50/1990, Curtea va retine ca temeinica si legala sentinta primei instante prin care activitatea prestata de reclamanta in perioada 1.08.xxxxxxxxxxxxx87 a fost constatata ca fiind desfasurata in conditii de grupa a II-a de munca.

Este adevarat ca in cadrul fostului angajator nu a fost urmata procedura prevazuta de Ordinul 50/1990 in sensul inexistentei unui proces verbal al Consiliului de Administratie prin care sa fie nominalizate persoanele beneficiare ale grupei de munca, insa atat timp cat din declaratia martorei audiate de prima instanta care se coroboreaza si cu statele de plata depuse in apel rezulta ca activitatea prestata de reclamanta in meseriile de mezelar si preparator conserve in perioada 1.08.xxxxxxxxxxxxx87 se incadreaza in prevederile pct 176 din Anexa II la Ordinul 50/1990, iar pentru aceasta perioada nu este impusa conditia existentei buletinelor de determinare de noxe, fiind exceptata perioada 18.03.xxxxxxxxxxxxx89 de prevederile Ordinului 50/1990 , solutia primei instante de admitere a actiunii pe aceasta perioada apare ca fiind legala si temeinica.

In ceea ce priveste insa perioada 1.08.xxxxxxxxxxxxx93 cand , desi reclamanta a desfasurat aceeasi activitate in cadrul aceluiasi angajator, nu a facut insa dovada existentei buletinelor de determinare noxe, in mod gresit prima instanta a constatat si pe aceasta perioada temeinicia actiunii reclamantei.

Referitor la aceste aspecte, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 3 din Ordinul 50/1990, beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de muncă, potrivit celor menţionate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2.

Potrivit art. 5 din acelaşi ordin, existenţa condiţiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătăţii sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităţilor.

Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecţia muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condiţiilor şi că toate instalaţiile de protecţie a muncii funcţionau normal.

Rezultă aşadar din prevederile Ordinului nr. 50/1990 că pentru a beneficia de încadrarea în grupele I şi a II-a de muncă, personalul în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlorii tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal, asa cum s-a aratat si mai sus, trebuie sa îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

– să fi lucrat efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la Ordinul nr. 50/1990 sau să îşi fi desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii cu personalul beneficiar încadrat în grupele I sau a II-a de muncă, in situatia personalului muncitor din construcţii-montaj sau din alte activităţi, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparaţii ale capacităţilor de producţie;

– nivelul noxelor existente la locurile prevăzute în aceste grupe sa depăşească nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecţie a muncii, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condiţiilor de muncă;

– să fi fost nominalizat de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Prin urmare, dispoziţiile Ordinului nr. 50/1990 prevedeau în mod expres, în vederea recunoaşterii beneficiului grupei superioare de muncă, atât obligativitatea existenţei determinărilor de noxe efectuate de către organele Ministerului Sănătăţii sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităţilor, cât şi necesitatea confirmării acestora de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecţia muncii.

Câtă vreme exceptarea îndeplinirii acestei condiţii a fost reglementată la art. 14 din Ordin doar în ceea priveşte perioada 18.03.1969 – 31.12.1989, pentru perioada ulterioară acestei date nu era permisă o asemenea derogare, constatarea încadrării în grupă de muncă fiind aşadar condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor trei condiţii anterior enumerate, inclusiv cea referitoare la depăşirea nivelului maxim al noxelor existente la locurile prevăzute în aceste grupe, atestată de buletinele de determinare.

Asadar, pentru perioada 1.08.xxxxxxxxxxxxx93 îndeplinirea acestei condiţii nu a fost dovedită în cauză, nefiind depuse la dosar respectivele buletine de determinare care să ateste depăşirea nivelului maxim admis al noxelor, iar aceste aspecte nu rezultă nici din celelalte probe administrate în cauză-înscrisuri şi proba testimonială – ce au vizat doar dovedirea condiţiilor efective în care s-a desfăşurat activitatea şi timpul efectiv de lucru, şi nu stabilirea nivelului de noxe de la locurile de muncă unde reclamanta şi-a desfăşurat activitatea după 31.12.1989.

Or, existenţa condiţiilor grele sau nocive la locul de muncă al acesteia nu este suficientă pentru încadrarea în grupă de muncă, fiind necesar ca activităţile, condiţiile sau locul de munca sa fie din cele prevăzute în mod expres in anexa II la Ordinul nr. 50/1990, ori să fie îndeplinite condiţiile concrete descrise de art. 3 dintr-un anumit domeniu de activitate nominalizat expres în anexe, precum şi ca nivelul noxelor existente la locurile prevăzute în aceste grupe sa depăşească nivelul maxim admis.

Câtă vreme instanta de apel, in acord cu prima instanta, constata îndeplinirea si pentru perioada 1.08.xxxxxxxxxxxxx93 a celorlalte condiţii, cu excepţia celei referitoare la nivelul noxelor existente, devine inutilă analizarea aspectelor învederate de apelant referitoare la operaţiile executate, timpul de lucru alocat acestora şi condiţiile nocive de la locul de muncă, acestea neavând legătură cu motivele respingerii cererii aferente perioadei lucrate după 31.12.1989.

Necesitatea dovedirii îndeplinirii cumulative a tuturor condiţii imperative prevăzute de Ordinul nr. 50/1990 a fost subliniată prin chiar considerentele Deciziei nr. 9/2016 dată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care instanţa supremă, reţinând că instanţele de judecată au posibilitatea analizării şi constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1969-1 aprilie 2001, după caz, în grupele I sau II de muncă, a arătat totodată că „nu se poate vorbi de un drept de lege recunoscut unui salariat doar prin regăsirea în anexa legii a tipului de activitate pe care l-a desfăşurat, pentru ca acesta să poată pretinde o recunoaştere directă a beneficiului lucrului în grupa superioară de muncă, constituirea dreptului efectuându-se în cadrul unei proceduri în care se prevedea îndeplinirea unor atribuţii specifice de către partenerii sociali (angajator/sindicatele ca reprezentanţi ai salariaţilor) şi verificări concrete cu sprijinul unor instituţii ale statului (medicale, de protecţie a muncii). În măsura în care aceste verificări pot fi substituite prin actul jurisdicţional al instanţei, aceasta poate face încadrarea activităţii unei persoane în grupa superioară de muncă”.

Prin urmare, chiar dacă s-ar retine că activităţile/meseriile desfăşurate de salariat se regăsesc printre cele enumerate în Anexele I şi II ale Ordinului 50/1990, conform acestei decizii, beneficiul grupei de muncă poate fi acordat doar dacă sunt îndeplinite cumulativ şi celelalte condiţii imperative enumerate mai sus.

Or, după cum s-a arătat, în cauză reclamanta, desi a probat ca activitatea desfasurata in perioadele 1.08.xxxxxxxxxxxxx87 si 1.08.xxxxxxxxxxxxx93 se incadreaza in prevederile punctului 176 din Anexa II la Ordinul 50/1990 , nu a dovedit îndeplinirea condiţiei referitoare la un anumit nivel al noxelor după data de 31.12.1989, fiind astfel justificată soluţia de admitere a apelului pe acest considerent si de schimbare in parte a sentintei apelate in sensul respingerii actiunii in ceea ce priveste activitatea desfasurata in perioada 1.08.xxxxxxxxxxxxx93 , urmand a fi pastrata solutia de admitere a actiunii pe perioada 1.08.xxxxxxxxxxxxx87 cand exceptarea îndeplinirii conditiei existentei buletinelor de determinari noxe a fost reglementată la art. 14 din Ordinul 50/1990.”[1]

Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe

Titular Cabinet de Avocat ”Gherasim Andrei-Gheorghe” – specializat litigii de muncă și asigurări sociale

[1] Decizia civilă nr. 347 din 06.02.2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția I Civilă, definitivă.