Fiind învestită să soluționeze o cerere de apel prin care s-a criticat, între altele, că instanța de fond nu a exercitat rol activ în administrarea probatoriului și că nu a pus în sarcina intimatului-angajator să administreze probatoriul necesar susținerii cererii de chemare în judecată având ca obiect și scutirea reclamantului de la plata impozitului pe veniturile realizate din activitatea de cercetare științifică, prin Decizia civilă nr. 3177/04 septembrie 2018 Curtea de Apel București, Secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a statuat următoarele:
”(…) În ceea ce privește apelul formulat de către apelantul-reclamant, o primă critică vizează faptul că nu s-a ținut cont că sarcina probei este răsturnată, ea aparținând angajatorului care trebuie să combată cele susținute prin cererea de chemare în judecată de către angajat.
Potrivit art. 272 din Codul muncii, ”sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.” …
În privința rolului activ al judecătorului în procesul civil, se impune precizarea că, pe de o parte, prin procesul civil se urmărește, de regulă, protecția judiciară a unor interese private, ceea ce impune un rol important al părților nu numai în declanșarea procesului, ci și în desfășurarea acestuia, iar, pe de altă parte, asigurarea unui echilibru procesual, precum și aflarea adevărului presupun posibilitatea judecătorului de a influența cursul procesului, însă numai în cazuri și condiții, stabilite expres de lege.
Un prim aspect al rolului activ al judecătorului constă în dreptul de a ordona dovezile pe care le consideră necesare pentru aflarea adevărului, în afara probelor propuse de părți.
Ordonarea unor probe din oficiu nu constituie însă o obligație pentru judecător, ci doar o facultate, așa cum rezultă foarte clar din redactarea art. 254 alin. (5) teza a-II-a Cod procedură civilă pe de o parte, iar pe de altă parte, ceea ce este esențial în cauză, probele din oficiu nu pot fi ordonate decât în cadrul procesual cu care instanța a fost învestită.
Potrivit art. 254 alin. 5 și 6 Cpc ”(5) Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc. (6) Cu toate acestea, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.”
Prin urmare, greșit apreciază apelantul-reclamant că rolul activ al instanței de judecată presupune obligația instanței de a-i pune în vedere să depună înscrisuri în susținerea aspectului că este persoană scutită de la plata impozitului. De altfel, legiuitorul a prevăzut expres că nepropunerea și neadministrarea de probe din oficiu de către instanța de fond nu poate fi invocată de către părți în căile de atac.
Pe de altă parte, Curtea reține faptul că apelantul-reclamant a beneficiat în fața instanței de fond de asistență juridică de specialitate din partea unui avocat, argument pentru care instanța de fond nu se putea substitui acestuia în detrimentul părții adverse.”
Sursa: Decizia civilă nr. 3177/04 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, nepublicată
Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe
Titular Cabinet de Avocat ”Gherasim Andrei-Gheorghe” – specializat litigii de muncă și asigurări sociale