Într-o cauză aflată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanții, prin sindicat, au solicitat instanței de judecată obligarea obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale restante aferente anului 2017, în cuantum total de 1029 lei, defalcate astfel:
- prima de vacanţă în cuantum de 325 lei ( art.III 31(3) din CCM),
- prima de Crăciun în cuantum de 704 lei ( art VI.13 (b) din CCM) şi la cheltuieli de judecată.
Soluționând apelul declarat împotriva Sentinței civile pronunțate de Tribunal prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată, Curtea de Apel a reținut, în mod definitiv următoarele:
”În mod corect, a apreciat prima instanţă că împrejurarea că pârâta face parte din categoria operatorilor economici aflaţi sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri şi supuşi prevederilor OG nr. 26/2013 nu o scuteşte pe aceasta de executarea obligaţiilor asumate prin contractul colectiv de muncă.
Astfel, potrivit art. 148 din Legea nr. 62/2011, privind dialogul social – „Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi”, iar „neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta”.
În speţă, drepturile solicitate de reclamant, respectiv prima de vacantă şi de Crăciun pe anul 2017 au fost prevăzute la art. III. 31, alin. 3 si art. VI. 13, lit. a si b din CCM pe anii 2015-2107, astfel cum a fost prelungit prin actul adiţional nr. 1, înregistrat la ITM D___ sub nr. …/03.02.2017 si, conform acestor clauze contractuale, acordarea lor nu era condiţionată de obţinerea de profit, atingerea unui anumit nivel al veniturilor sau încadrarea cheltuielilor în limitele stabilite prin BVC dintr-un anumit an financiar.
În aceste condiţii, în virtutea principiului forţei obligatorii a convenţiilor, care în materia contractelor colective de muncă îşi găseşte consacrarea la art. 148 din Legea nr. 62/2011, pârâta trebuie să-şi execute obligaţiile întocmai cum şi le-a asumat prin CCM pe anii 2015-2017, ceea ce înseamnă că are obligaţia să plătească salariaţilor săi primele de vacanţă şi de Crăciun, indiferent dacă prin aceasta se depăşeşte bugetul de venituri şi cheltuieli, aceste drepturi stipulate în CCM nefiind condiţionale.
O interpretare a disp. art. 148 din Legea nr. 62/2011, în sensul că drepturile asupra cărora angajatorul a convenit de bună voie pot să nu mai fie acordate în cazul insuficienței bugetului stabilit lipseşte de orice substanţă principiul forţei obligatorii a contractelor şi neagă valoarea pe care art. 41 alin. 5 din Constituţia României o recunoaşte convenţiilor colective de muncă, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă.
Totodată, Curtea reţine că, la momentul încheierii contractului colectiv de muncă pe anii 2015-2017 şi al actului adiţional prin care acest CCM a fost prelungit, era în vigoare OG nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, astfel încât restricţiile impuse de acest act normativ cu privire la angajarea anumitor cheltuieli de natură salarială sau cu privire la întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli trebuiau avute în vedere de reprezentanţii patronatului la negocierea si stabilirea drepturilor salariaţilor.
În caz contrar, eventuala contrarietate dintre clauzele CCM-ului şi prevederile ordonanţei menţionate ar putea fi constată în temeiul art. 132, alin. 1 din Legea nr. 62/2011, numai dacă s-ar fi solicitat constatarea nulităţii respectivelor clauze, fie pe cale de excepţie, fie pe cale de acţiune, conform art. 142 din lege, nefiind vorba despre o nulitate dintre cele avute în vedere de decizia HP nr. 17/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie şi care să poată fi invocată din oficiu de către instanţă.
Or, cât timp, până la momentul sesizării instanţei o astfel de nulitate nu s-a solicitat şi constatat şi nici în cadrul prezentului dosar apelanta pârâtă nu a invocat, chiar pe cale de excepţie, nulitatea clauzelor de la art. III. 31, alin. 3 şi art. VI. 13, lit. a şi b din CCM pe anii 2015-2107, Curtea a constatat că acestea continuă să îşi producă efectele, dând naştere dreptului salariaţilor la acordarea primelor de vacanţă, Crăciun şi obligaţiei de plată a acestora de către pârâtă.
Cât priveşte faptul că respectivele prime nu au fost incluse în bugetul aprobat de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al societăţii, Curtea apreciază că, indiferent de motivul care a determinat aceasta, neprevederea lor nu exclude existența dreptului în sine, acesta născându-se prin stipularea sa, de comun acord de către părţi în CCM pe anii 2015-2017, prelungit prin actul adiţional, producându-si efectele de la momentul înregistrării contractului şi actului adiţional la autoritatea competentă, conform art. 144 din Legea nr. 62/2011.
De altfel, prin apelul formulat, pârâta s-a limitat să indice motivele care au determinat neincluderea primelor de vacanţă, de Crăciunîn bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2017, motive a căror examinare nu se impune în cauza de față, cât timp instanţa nu a fost învestită cu verificarea legalităţii modului de întocmire a bugetului societăţii pe anul 2017. Toate aceste motive nu pot constitui cauze de natură a o exonera pe pârâtă de executarea obligaţiei de acordare a acestor drepturi prevăzute într-un contract colectiv de muncă valabil si ale cărui clauze negociate nu au fost desfiinţate.
Având în vedere considerentele expuse anterior, Curtea urmează ca în temeiul art. 480, alin. 1 Cod procedură civilă, să respingă ca nefondat apelul declarat.”
(Decizia civilă nr. 3187 din data de 29 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – definitivă)
Selecție realizată de Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe
În măsura în care aveți nevoie de consultanță în privința unor situații similare, scrieți-ne problema dumneavoastră în următorul formular de contact.