CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
SECŢIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. XXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXXX)
DECIZIE Nr. 517/2020
Şedinţa publică de la 03 Martie 2020
Completul compus din:
PREŞEDINTE A____ D____ Ş_____
Judecător O___ C_______ N_______
Grefier Ş_______ T______
Pe rol soluţionarea apelului formulat de pârâtul N______ N______ împotriva sentinţei civile nr. 2909/20.09.2019, pronunţată de Tribunalul I____ – Secţia Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu reclamanta C_______ NAŢIONALĂ DE T___________ A______ R_____ T____ SA, având ca obiect: pretenţii.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă apelantul, prin apărător ales, avocat A_______-G______, conform împuternicirii avocaţiale emise în baza contractului de asistenţă juridică nr. xxxxxxx/2019 care se depune la dosar şi intimata, prin apărător ales, avocat V______ S_____ conform împuternicirii avocaţiale emise în baza contractului de asistenţă juridică nr. 8677/2018 – fila 20 dosar apel.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care.
Nefiind cereri sau probe de administrat, Curtea în raport de prevederile art. 392 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor pe cererea de apel, punând în discuţie, din oficiu, în raport de prevederile art. 22 Cod procedură civilă, incidenţa prevederilor art. 197-198 din Codul Muncii, precizând că nu ca o excepţie de ordine publică, ci ca o lămurire.
Intimata, prin apărător ales, faţă de aspectul pus în discuţie de către Curte, solicită lăsarea cauzei la a II-a strigare.
Curtea ia act de solicitarea reprezentantului intimatei, acordând cuvântul reprezentantului apelantului cu privire la această solicitare.
Apelantul, prin apărător ales, arată că se opune cererii formulate de partea adversă, precizând că are dosare în care asigură asistenţă juridică, la alte instanţe.
Curtea ia act de poziţia apărătorului ales al apelantului cu privire la solicitarea intimatei şi în raport de prevederile art. 121 pct. 4 din ROIIJ dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la acea de-a doua strigare a cauzei se prezintă ambele părţi, prin reprezentanţi convenţionali.
Apelantul, prin apărător ales, faţă de chestiunea pusă în discuţie de către Curte, apreciază că este relevant în soluţionarea acesteia, ca şi în soluţionarea apelului, faptul că reclamanta în primă instanţă a înţeles să-şi întemeieze cererea pe dispoziţiile art. 254 din Codul Muncii, discuţia fiind plasată în cadrul răspunderii patrimoniale a salariatului. Dată fiind opţiunea cu privire la modul de întemeiere în drept a cererii de chemare în judecată, disponibilitatea părţii a angajat atât pârâtul, cât şi instanţa în analiza întrunirii condiţiilor răspunderii patrimoniale. Se susţine că, chiar dacă s-ar avea în vedere dispoziţiile art. 198 alin. 3 din Codul Muncii, care precizează obligaţia salariatului de restituire a cheltuielilor ocazionate de cursuri de pregătire profesională, consideră că temeiul răspunderii este tot de natură patrimonială având în vedere faptul că, în contextul de reglementare specific nu se instituie o altă formă de răspundere a salariatului diferită de cea prevăzută de art. 254 din Codul Muncii. Faţă de cele expuse şi în raport de principiul disponibilităţii reclamantului, indicându-se ca temei de drept art. 254 din Codul Muncii, arată că este vorba despre răspunderea patrimonială, ca formă de răspundere civilă contractuală. În ceea ce priveşte cererea de apel, în raport de planul la care s-a raportat şi care este esenţial, având în vedere că este vorba despre o acţiune în răspundere patrimonială, arată că devin incidente, pe de o parte, dispoziţiile din dreptul comun – art. 1537 Cod Civil, care în ipoteza neexecutării obligaţiei contractuale nu îndepărtează în sarcina creditorului dovedirea prejudiciului cauzat de neexecutarea obligaţiei, care este una parţială. Cu privire la manifestarea cerinţei dovedirii prejudiciului, apreciază că este util din punct de vedere normativ, productiv. Arată că, considerentul nr. 51 din Decizia nr. 19/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a analizat punctual inadmisibilitatea clauzei penale în cadrul contratului individual de muncă, a statuat în mod general şi util, în planul angajării răspunderii patrimoniale a salariaţilor, necesitatea imperativă ca angajatorul să facă dovada prejudiciului material cauzat de către salariat. Arată că în raport de specificul speţei, chestiune pusă în discuţie şi cu ocazia soluţionării cauzei în primă instanţă, nu s-a făcut dovada de către angajator a existenţei vreunui prejudiciu. Apreciază că această dovadă se putea face, formal, prin înscrierea prejudiciului respectiv în contabilitatea societăţii. Se mai solicită a se avea în vedere, pe de altă parte, că ansamblul cheltuielilor ocazionate cu parcurgerea respectivului curs sunt deductibile in profit, cu ocazia întocmirii situaţiilor financiare anuale. Astfel, se arată că neexistând prejudiciu nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale în raport de temeiul de drept indicat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată. Arată că îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Intimata-reclamantă, având cuvântul prin apărător ales, solicită respingerea apelului şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală. În ceea ce priveşte temeiul legal, arată că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 254 alin. 4 din Codul Muncii, dar şi pe celelalte dispoziţiile legale invocate prin prezenta cerere, iar răspunderea patrimonială a fost analizată prin raportare la încălcarea dispoziţiilor art. 197 şi art. 198 din Codul Muncii. Cu privire la motivele de netemeinicie a apelului, arată că neîntemeiat se susţine de către apelant că prejudiciul nu ar fi fost probat şi că acesta nu ar exista, sens în care arată că la data de 04.09.2019 s-au depus note de şedinţă la care s-au anexat dovezile tuturor cheltuielilor aferente formării profesionale, respectiv cheltuielile cu diurna, transportul şi cazarea, folosirea simulatoarelor din Franţa cât şi cel de la T____, cheltuielile pentru transport, cazare şi remunerarea instructorilor. Se arată că nu se poate considera că probe aferentă cheltuielilor pentru formare profesională se poate face doar prin bilanţurile contabile, cum susţine în mod neîntemeiat apelantul. Mai arată că nu prezintă relevanţă deductibilitatea cheltuielilor aferente formării profesionale, precizând că acest caracter deductiv al cheltuielilor pentru formare profesională nu înlătură caracterul contractual al salariatului, astfel cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă. Cu referire la criticile privind îmbogăţirea fără justă cauză, se arată că încalcă prevederile art. 478 alin. 2 Cod procedură civilă, fiind invocate omisso medio. Arată că înţelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea în raport de prevederile art. 394Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile şi reţine cauza în pronunţare.
C U R T E A,
Prin cererea formulată la data de 14.02.2019, înregistrată pe rolul Tribunalului I____ sub numărul XXXXXXXXXXX, reclamanta C_______ Naţională d e T___________ A______ R_____ T____ SA, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul N______ N______, obligarea acestuia al achitarea sumei de 8161 euro, respectiv 38.683 lei, obligarea pârâtului la achitarea dobânzii legale aplicate la suma de 38.683 lei, obligarea pârâtului la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea cauzei.
Prin Sentinţa civilă nr.2909/20.09.2019, pronunţată de Tribunalul I____ – Secţia Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXX s-a admis cererea formulată de reclamanta C_______ Naţională de T___________ A______ R_____ T____ SA în contradictoriu cu pârâtul N______ N______ şi a fost obligat ă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de xxxxx lei cu titlu de despăgubiri, precum şi a dobânzii legale aferente debitului principal calculată de la data sesizării instanţei de judecată (14.02.2019) şi până la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că pârâtul a fost angajatul reclamantei în baza contractului individual de muncă nr.xxxxx/19.09.2016, pe o perioadă determinată de 45 de zile, perioadă prelungită prin actul adiţional la contract până la data de 18.09.2019.
Prin actul adiţional de formare profesională la acelaşi contract de muncă, act încheiat la 21.09.2016, părţile au convenit participarea pârâtului la un curs de formare, costurile în cuantum de xxxxx euro fiind suportate de angajator şi compuse din cheltuielile ocazionate de participarea salariatului la curs, respectiv cazare, transport, diurnă.
Prin art.4 din acelaşi act adiţional, pârâtul s-a obligat să lucreze în cadrul pârâtei pe o perioadă de 3 ani de la data absolvirii cursului şi să nu aibă iniţiativa încetării contractului individual de muncă pe o perioadă de 3 ani de la data încheierii actului .
Pârâtul a absolvit cursurile de formare profesională, aspect necontestat de acesta.
La data de 17.09.2018, pârâtul a formulat o cerere de încetare a contractului de muncă, sens în care a fost emisă Decizia nr. 219/23.10.2018, prin care raporturile de muncă dintre părţi au încetat, începând cu data de 13.10.2018.
Astfel, tribunalul a constatat că ulterior absolvirii cursului de formare profesională, până la încetarea contractului de muncă al pârâtului (13.10.2018), pârâtul a prestat activitate în favoarea reclamantei pentru o perioadă mai mică de 3 ani, decât cea agreată prin convenţia părţilor.
Conform art. 254 alin.(1) din Codul muncii, „Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor ”.
Astfel, răspunderea patrimonială în dreptul muncii are ca temei contractul individual de muncă şi se întemeiază pe normele şi principiile răspunderii civile contractuale. Pentru a exista răspunderea patrimonială este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, calitatea de salariat a persoanei care a produs prejudiciul, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi a culpei salariatului.
A apreciat tribunalul că aceste cerinţe sunt întrunite în speţă, fapta ilicită a pârâtului, având calitatea de fost angajat al reclamantei, constând în încetarea raporturilor de muncă cu angajatorul din iniţiativa să, anterior perioadei de 3 ani convenită prin art. 4 din actul adiţional de formare profesională.
Prejudiciul produs reclamantei constă în contravaloarea cursurilor de formare profesională şi în toate cheltuielile efectuate de reclamantă în scopul formării profesionale a pârâtului, costuri identificate prin actul adiţional la contract, dar şi prin înscrisurile ataşate de reclamantă notelor de şedinţă.
A mai reţinut tribunalul că prejudiciul este cert, suma totală fiind convenită de părţi potrivit actului adiţional doar pentru formarea profesională a pârâtului, nu şi a celorlalţi angajaţi, cum greşit susţine pârâtul, iar dovada avansării sumelor respective de bani fiind probată de reclamantă.
Nici susţinerea reclamantului în sensul că respectivele costuri de formare profesională sunt deductibile nu înlătură răspunderea sa contractuală, în condiţiile în care deductibilitatea respectivelor cheltuieli vizează modul de întocmire a rapoartelor contabile de reclamantă, fără a influenţa obligaţia pârâtului asumată prin contract de a restitui cheltuielile efectuate de partea adversă pentru formarea profesională a angajatului.
În egală măsură, prejudiciul produs reclamantei în cuantum de 8161 euro (xxxxx lei), aferent perioadei rămase din cei 3 ani, nu a fost reparat încă, pârâtul neprobând restituirea sumei respective.
A precizat tribunalul legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, acesta din urmă fiind consecinţa faptei culpabile a pârâtului, dar şi vina pârâtului, care nu şi-a îndeplinit obligaţia de a presta activitatea în favoarea reclamantei timp de cel puţin 3 ani de la momentul încheierii actului adiţional.
În consecinţă, în temeiul art. 254 alin. (1) din Codul muncii, tribunalul a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de xxxxx lei cu titlu de despăgubiri.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a dobânzii legale, Tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 1531 alin.(1), alin.(2) teza I şi art1535 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi prevederile art. 1 alin. (3) şi cele ale art. 3 alin. (2) din OG nr. 13/2011, în raport de care principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamantă impune şi acordarea beneficiului de care a fost lipsită,. În consecinţă, pârâtul a fost obligat la plata dobânzii legale aferente debitului principal calculată de la data sesizării instanţei de judecată (14.02.2019) şi până la data plăţii efective.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal şi motivat, pârâtul N______ N______ , pentru următoarele motive:
În motivarea apelului, apelantul a arătat că prin hotărârea pronunţată de către Tribunalul I____, instanţa a reţinut că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 254 alin.(1) din Codul muncii, referitoare la răspunderea patrimonială a salariaţilor.
Sub aspectul condiţiei existenţei unui prejudiciu material, prima instanţă a considerat că această cerinţă este îndeplinită: prejudiciul produs reclamantei constă în contravaloarea cursurilor de formare profesională şi în toate cheltuielile efectuate de către reclamantă în scopul formării profesionale a subsemnatului.
Soluţia primei instanţe este nelegală şi netemeinică deoarece prejudiciul nu a fost probat de către reclamantă şi, în realitate, nu există.
Conform art. 1537 C.civ., dovada neexecutării obligaţiei nu îl scuteşte pe creditor de proba prejudiciului, cu excepţia cazului în care prin lege sau prin convenţia părţilor se prevede altfel.
Reclamanta nu a depus la dosarul cauzei niciun înscris din care să rezulte că în contabilitatea societăţii a fost evidenţiată vreo sumă care să constituie propriu-zis prejudiciu cauzat de către apelant urmare a unei conduite vinovate a sa, în legătură cu activitatea exercitată în temeiul contractului individual de muncă.
Relevante pentru soluţionarea cauzei sunt considerentele cuprinse în Decizia nr. 19/2019 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, referitoare la stipularea clauzei penale în contractul individual de muncă sau într-un act adiţional al acestuia (publicată în „Monitorul oficial al României”, partea I, nr.573 din 12 iulie 2019). Astfel, din soluţia înaltei Curţi rezultă că esenţială pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariaţilor este existenţa unui prejudiciu cert, care să aibă o existenţă sigură şi o întindere determinabilă la momentul evaluării (considerentul nr. 51).
Or, reclamanta nu poate proba existenţa unui astfel de prejudiciu decurgând din neexecutarea parţială a obligaţiei cuprinse în actul adiţional de formare profesională nr.xxxxx/21.09.2016 la contractul individual de muncă, deoarece toate cheltuielile aferente formării profesionale în cauză sunt cheltuieli deductibile, pe care reclamanta le-a scăzut din venitul aferent calculului impozitului pe profit.
Precizez că a evocat toate aceste aspecte cu ocazia formulării concluziilor în faţa primei instanţe, astfel cum s-a reţinut în cuprinsul încheierii pronunţate la data de 06.09.2019. Împotriva argumentelor menţionate, în hotărâre s-a reţinut că deductibilitatea acestor cheltuieli vizează modul de întocmire a rapoartelor contabile de către reclamantă, fară a influenţa obligaţia apelantului asumată prin contract de a restitui cheltuielile efectuate pentru formarea profesională.
Soluţia legală este tocmai cea în sens contrar: evidenţierea unei cheltuieli deductibile în contabilitatea societăţii nu poate justifica, în acelaşi timp şi cu privire la aceeaşi sumă, existenţa unui prejudiciu necesar a fi recuperat. Această concluzie se întemeiază, de altfel, şi pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 466 C__.
Prin întâmpinarea, intimata C_______ Naţională d e T___________ A______ R_____ T____ SA a solicitat respingerea apelului, menţinerea soluţiei primei instanţe .
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că în mod neîntemeiat susţine apelantul că prejudiciul nu ar fi fost probat şi că nu ar exista .
La data de 04.09.2019 intimata a depus note de şedinţă la care au fost anexate dovezile cheltuielilor aferente formării profesionale a apelantului, respectiv: cheltuielile cu diurna, cheltuielile de transport şi de cazare, cheltuielile pentru folosirea simulatoarelor (contractul de închiriere încheiat cu ATR T C S.A.R.L. şi extras cu privire la cheltuielile efectuate pentru folosirea simulatorului pentru situaţii de urgenţă de la T____), cheltuielile efectuate pentru transportul, cazarea, diurna şi remunerarea instructorilor, cheltuielile pentru zborul efectuat în şcoală etc
În mod corect a reţinut prima instanţă că prejudiciul produs constă în contravaloarea cursurilor de formare profesională şi în toate cheltuielile efectuate de intimată în scopul formării profesionale a dlui N______ N______, sumele avansate fiind probate prin înscrisurile depuse odată cu notele de şedinţă.
Prin Actul adiţional de formare profesională nr.xxxxx încheiat la data de 21.09.2016 între subscrisa şi apelantul N______ N______, s-a stabilit valoarea cursului de formare profesională la suma de 22.600 euro. Este evident că acest cost este aferent formării profesionale a apelantului, fiind lipsit de relevanţă faptul că la curs au mai participat şi alte persoane.
Prin Decizia nr.19/2019 a ICCJ (considerentul 53) la care face referire apelantul s-a stabilit că „ evaluarea judiciară a întinderii pagubei este efectuată de instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei cereri de c hemare în judecată având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a unui salariat pentru fapta sa cauzatoare de prejudicii în patrimoniul angajatului său, care în baza probatoriului administrat, după verificarea celorlalte condiţii pentru antrenarea răspunderii, determină contravaloarea pierderii patrimoniale suferite de angajator”.
În cadrul probei cu înscrisuri, în faţa primei instanţe, a fost depusă şi fişa individuală ce relevă modalitatea de calcul a costurilor de formare profesională.
Astfel, prin Decizia nr.19/2019 a ICCJ se conferă posibilitatea angajatorului de recuperare a prejudiciului, ca urmare a evaluării acestuia de către instanţa de judecată pe baza probatoriului administrat.
Nu se poate considera că proba cheltuielilor aferente formării profesionale se poate face doar prin bilanţurile contabile, astfel cum în mod neîntemeiat susţine apelantul.
Nu prezintă relevanţă deductibilitatea cheltuielilor aferente formării profesionale .
Caracterul de cheltuială deductibilă a costurilor de formare profesională nu înlătură răspunderea contractuală a salariatului, astfel cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.
Cheltuielile deductibile sunt costurile ce se scad din venitul brut al unei societăţi, pentru a se stabili suma pentru care se achită impozitul pe profit (baza impozabilă), or acest aspect nu poate conduce l a concluzia că nu există un prejudiciu în patrimoniul subscrisei sau că aceste cheltuieli nu ar fi fost efectuate.
Criticile referitoare la o pretinsă îmbogăţire fără justă cauză încalcă prevederile art. 478 alin.2 din Codul de procedură civilă fiind invocate omisso medio.
În faţa primei instanţe nu a invocat ca motiv de respingere al acţiunii pretinsa îmbogăţire fără justă cauză, fiind incidente dispoziţiile art.478 alin.2 din Codul de procedură civilă care interzic folosirea în faţa instanţei de apel alte motive decât cele invocate în prima instanţă.
Cu toate acestea se arătă că apelantul nu face dovada îndeplinirii condiţiilor privind îmbogăţirea fără justă cauză, rezumându-se la a concluziona că „evidenţierea unei cheltuieli deductibile în contabilitatea societăţii nu poate justifica, în acelaşi timp şi cu privire la aceeaşi sumă, existenţa unui prejudiciu necesar a fi recuperat”.
Ca urmare a participării la cursurile de formare profesională suportate de T____, p N______ N______ a dobândit o nouă calificare profesională. Cheltuielile au fost efectuate de T____ tocmai în considerarea derulării activităţii economice pe o perioadă de cel puţin 3 ani, apelantul urmând a-şi desfăşura activitatea în cadrul companiei.
Nu există o diminuare a patrimoniului apelantului şi o majorare a patrimoniului subscrisei, de vreme ce:
– Apelantul nu a achitat costurile de formare profesională, deşi a dobândit o nouă calificare ;
– T____ a achitat costurile de formare profesională, dar nu poate beneficia de calificarea obţinută de apelant pentru perioada minimă de 3 ani, prevăzută în contract, cât timp au încetat raporturile de muncă.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 471 1 alin. 3, art. 205 C__.
Apelantul nu a depus răspuns la întâmpinare.
În etapa apelului nu au fost administrat probe noi.
La termenul din 03.03.2020, Curtea în raport de prevederile art. 392Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor pe cererea de apel, punând în discuţie, din oficiu, în raport de prevederile art. 22Cod procedură civilă, incidenţa prevederilor art. 197-198 din Codul Muncii, precizând că nu ca o excepţie de ordine publică, ci ca o lămurire.
Analizând apelul declarat, potrivit dispoziţiilor art.477C.pr.civ., în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
Apelantul a criticat hotărârea instanţei de fond susţinând, în esenţă, că prejudiciu nu există în realitate, nefiind evidenţiat în contabilitatea societăţii. În plus, inexistenţa prejudiciului rezultă şi din aceea că toate cheltuielile aferente formării profesionale sunt cheltuieli deductibile. Evidenţierea unei cheltuieli deductibile în contabilitatea societăţii nu poate justifica şi existenţa unui prejudiciu necesar a fi recuperat, invocându-se îmbogăţirea fără justă cauză.
Între părţi au existat raporturi de muncă în temeiul contractului individual de muncă nr. xxxxx/19.09.2016, contractul fiind încheiat pe durată determinată de 45 de zile, iar ulterior prelungit prin actul adiţional nr. xxxxx/03.11.2016 pe perioada 03.11.xxxxxxxxxxxxx19.
Prin actul adiţional de formare profesională nr. xxxxx/21.09.2016 părţile au agreat participarea salariatului, din iniţiativa angajatorului, la cursul „ T… R…. ATR 72”, scopul participării la acest curs fiind de a obţine o nouă calificare necesare pentru realizarea activităţilor profesionale ale salariatului în aria sa de activitate. S-a prevăzut că pe perioada desfăşurării cursului salariatul va beneficia de drepturile prevăzute de art. 197 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 53/2003, iar potrivit art. 4 alin.1 din actul adiţional salariatul se obliga să lucreze în cadrul Companiei Naţionale de T___________ A______-T____ SA o perioadă de 3 ani de la data absolvirii cursului.
În ceea ce priveşte cheltuielile de formare profesională, potrivit art. 3 costurile de instruire suportate de angajator sunt compus de din contravaloarea cursului de 22.6000 Euro, c_______ suportând toate cheltuielile ocazionate de participarea salariatului la curs ( cazare, transport, diurnă).
La art. 6 alin. 1 din actul adiţional de formare profesională nr. xxxxx/21.09.2016 s-a stabilit că în cazul în care contractul individual de muncă al salariatului va înceta din motive imputabile acestuia conform art. 61 din Codul muncii sau prin demisie conform prevederilor art. 81 din Codul muncii, înainte de termenul stabilit la art. 4 din prezentul act adiţional, în cazul în care salariatul nu îşi va respecta obligaţia prevăzută de art. 4 şi va avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă înainte de expirarea perioadei menţionată la art. 4, precum şi în cazul neprezentării sau neabsolvirii cursului, salariatul se obligă se suporte şi să restituie C_____ N_____de T___________ A______ R_____ T____ SA, contravaloarea tuturor cheltuielilor ocazionate cu participarea sa la curs, care face obiectul prezentului act adiţional, calculate proporţional cu timpul de muncă nelucrat în perioada stabilită la art. 4.
Apelantul a fost nominalizat prin adresa nr. xxxxx/06.10.2016 emisă de intimată printre angajaţii care vor participa la programul de pregătire conform manualului ATO.
Conform deciziei nr. …/31.10.2016 emisă de intimată s-a dispus ca în lunile septembrie-noiembrie 2016 piloţii din Detaşamentul ATR să urmeze cursul „T R… ATR” în cadrul CPP T____ şi pregătire practică pe simulator, cu menţiunea că pe perioada participării la curs, salariaţii vor fi scoşi din activitate, beneficiind în această perioadă de drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
De asemenea, conform adresei nr. x/22.11.2016 emisă de intimată apelantul a fost planificat în data de 23.11.2016 a urma cursul „C______’s r______ c____”, fapt atestat şi de decizia nr. …/23.11.2016. Ulterior, în data de 24.11.2016, potrivit planificării rezultând din adresa nr. 4007/22.11.2016 şi a Deciziei nr. 619/23.11.2016 apelantul a participat la cursul „Differences Course”.
Conform cererii înregistrate sub nr. xxxxx/17.09.2018 apelantul a solicitat încetarea contractului individual de muncă în temeiul art. 55 lit. c din Codul muncii, iar prin decizia nr. 219/23.10.2019 emisă de intimată s-a dispus începând cu data de 13.10.2018 încetarea contractului individual de muncă al apelantului conform art. 81 alin. 1 din Codul muncii. În decizie s-a făcut menţiune că apelantul urmează a achita angajatorului contravaloarea cursului de formare profesională conform actului adiţional de formare profesională.
Instanţa de fond a apreciat întemeiate pretenţiile intimatei din perspectiva instituţiei răspunderii patrimoniale reglementate de art. 254 din Codul muncii.
În etapa apelului, potrivit art. 22 C__, Curtea a pus în discuţie, solicitând lămuriri părţilor, şi cu privire la incidenţa în cauză a prevederilor art. 197 şi 198 din Codul muncii, dispoziţii legale invocate expres de către intimată în cuprinsul cererii de chemare în judecată ( f. 9 dosar fond).
Conform art. 254 alin. 1 din Codul muncii „ (1) Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor .”
Potrivit art. 197 din Codul muncii „ (1) În cazul în care participarea la cursurile sau stagiile de formare profesională este iniţiată de angajator, toate cheltuielile ocazionate de această participare sunt suportate de către acesta.
(2) Pe perioada participării la cursurile sau stagiile de formare profesională conform alin. (1), salariatul va beneficia, pe toată durata formării profesionale, de toate drepturile salariale deţinute.
(3) Pe perioada participării la cursurile sau stagiile de formare profesională conform alin. (1), salariatul beneficiază de vechime la acel loc de muncă, această perioadă fiind considerată stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor sociale de stat .”, iar art. 198 din acelaşi act normativ „ (1) Salariaţii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională, în condiţiile art. 197 alin. (1), nu pot avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă pentru o perioadă stabilită prin act adiţional.
(2) Durata obligaţiei salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, precum şi orice alte aspecte în legătură cu obligaţiile salariatului, ulterioare formării profesionale, se stabilesc prin act adiţional la contractul individual de muncă.
(3) Nerespectarea de către salariat a dispoziţiei prevăzute la alin. (1) determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adiţional la contractul individual de muncă.
(4) Obligaţia prevăzută la alin. (3) revine şi salariaţilor care au fost concediaţi în perioada stabilită prin actul adiţional, pentru motive disciplinare, sau al căror contract individual de muncă a încetat ca urmare a arestării preventive pentru o perioadă mai mare de 60 de zile, a condamnării printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o infracţiune în legătură cu munca lor, precum şi în cazul în care instanţa penală a pronunţat interdicţia de exercitare a profesiei, temporar sau definitiv .”
Examinând dispoziţiile art. 197 şi 198 din Codul muncii raportat la art. 254 din Codul muncii, Curtea apreciază că procedura reglementată de art. 197 şi 198 din Codul muncii reprezintă o aplicaţie particulară a răspunderii patrimoniale în domeniul formării profesionale.
Curtea nu poate primi susţinerile apelantului făcute odată cu ocazia concluziilor asupra apelului în sensul că opţiunea intimatei cu privire la modul de întemeiere în drept a cererii de chemare în judecată, disponibilitatea părţii a angajat atât pârâtul, cât şi instanţa în analiza întrunirii condiţiilor răspunderii patrimoniale conform art. 254 din Codul muncii, deoarece în realitate intimata şi-a motivat pretenţiile prin raportare la art. 198 din Codul muncii, expunând întrunirea condiţiilor răspunderii patrimoniale şi prin raportare la dispoziţiile generale ale art. 254 din Codul muncii.
Prin urmare, fără ca motivarea instanţei de fond să fie eronată din perspectiva prevederilor art. 254 din Codul muncii, Curtea o apreciază ca fiind incompletă faţă de neanalizarea pretenţiilor din perspectiva dispoziţiilor art. 198 din Codul muncii, invocate expres de către intimat.
Apelantul a invocat considerentele Deciziei nr. 19/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de D____ potrivit cărora „Paguba cauzată angajatorului trebuie, la rândul ei, să îndeplinească mai multe condiţii, care, de asemenea, se impun a fi întrunite cumulativ. În primul rând, paguba trebuie să fie certă, respectiv să aibă o existenţă sigură şi o întindere determinabilă la momentul evaluării, iar în al doilea rând paguba trebuie să fie cauzată angajatorului de către propriul salariat, să aibă caracter material şi să nu fi fost reparată până la momentul la care angajatorul solicită acoperirea acesteia .”
Cu privire la costul formării profesionale, Curtea reţine că acestea au fost probate a fi efectuate de către intimată astfel cum rezultă din coroborarea înscrisurilor depuse în faţa instanţei de fond, şi anume: contractul nr. …./09.02.2016 încheiat între T____ şi ATR T…. C…., contractul nr. 7…./22.02.2016 încheiat între T____ şi THE SNCCNMP F……., raportul D…. nr. 3456/07.10.2016, raportul D…. nr. 3532/12.10.2016, nota SG nr. 4828/11.09.2014, facturile nr. xxxxxx/01.11.2016, nr. xxxxxx/22.11.2016.
Având în vedere suma stabilită prin actul adiţional de formare profesională ca reprezentând contravaloarea cursului dovedite a fi suportate de către intimată potrivit înscrisurilor mai sus menţionate, precum şi modul de calcul defalcat depus de intimată la dosarul de fond în ceea ce îl priveşte pe apelant şi împrejurarea că raporturile de muncă au încetat înainte de împlinirea termenului de 3 ani, Curtea apreciază întemeiate pretenţiile intimatei de obligare a apelantului la restituirea sumei de 8161 de euro.
Raportat la prevederile actului adiţional de formare profesională şi la dispoziţiile art. 198 alin. 3 din Codul muncii, Curtea reţine că apelantul nu şi-a respectat obligaţia asumată în sensul de a lucra la intimată o perioadă de 3 ani de la data absolvirii cursului, sens în care a produs în patrimoniul intimatei un prejudiciu evaluat legal conform art. 198 alin.3 din Codul muncii la cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită şi cuantificat la suma de 8161 Euro ( 38.683 lei).
Curtea nu poate primi susţinerea apelantului în sensul că prejudiciul nu există, deoarece intimata nu ar fi făcut dovada înregistrării acestuia în contabilitate. În realitate, intimata a făcut dovada efectuării cheltuielilor necesare pentru urmarea cursului de formare profesională, iar prejudiciul s-a produs în patrimoniul intimatei atunci când, înainte de termenul de 3 ani agreat de părţi prin actul adiţional de formare profesională, apelantul a înţeles să-şi dea demisia, astfel încât intimata nu a mai putut beneficia pe întreaga perioadă contractuală de cunoştinţele profesionale dobândite de apelant ca urmare a parcurgerii cursului de formare, considerent pentru care intimata avea dreptul la recuperarea cheltuielilor de formare profesională proporţional cu perioada rămasă nelucrată.
Relativ la afirmaţia apelantului conform căreia prejudiciul nu ar exista deoarece fiind vorba de o cheltuială deductibilă fiscal, intimata şi le-a scăzut din venitul aferent calculului impozitului pe profit, Curtea apreciază că aceasta este nefondată, deoarece caracterul deductibil al acestor cheltuieli de formare profesională presupune că nu se au în vedere la calculul veniturilor asupra cărora se stabileşte impozitul. Faptul că asupra acestor venituri nu s-a calculat impozit nu echivalează cu acoperirea de către un terţ a prejudiciului cauzat ca urmare a încetării din iniţiativa salariatului ce a urmat un curs de formare profesională înainte de termenul stabilit, după cum nu înlătură nici răspunderea salariatului întemeiată pe prevederile art. 198 din Codul muncii coroborat cu art. 254 din Codul muncii.
În legătură cu faptul că evidenţierea unor cheltuieli deductibile în contabilitatea societăţii nu ar putea justifica şi existenţa unui prejudiciu necesar a fi recuperat, apelantul a invocat şi instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, aspect faţă de care intimata a susţinut invocarea instituţiei omissio medio, adică direct în apel.
Examinând întâmpinarea formulată în etapa fondului, precum şi concluziile apelantului din etapa fondului, Curtea constată că apelantul nu a invocat în faţa instanţei de fond faptul că raportat la caracterul deductibil al cheltuielilor de formare profesională ar fi incidentă şi instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, însă, pe de altă parte, apelantul a avut calitatea de pârât în etapa fondului sens în care nu se pune problema schimbării cauzei. În realitate, susţinerea apelantului vizând îmbogăţirea fără justă cauză reprezintă un motiv de apel derivând din susţinerea caracterului deductibil al cheltuielilor de formare profesională.
Reţinând faptul că deductibilitatea cheltuielilor de formare profesională nu echivalează cu acoperirea de către un terţ a prejudiciului cauzat, Curtea apreciază că apelantul nu a justificat nici întrunirea condiţiilor îmbogăţirii fără justă cauză.
Pentru toate aceste considerente, potrivit art. 480 alin. 1 C__, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul-pârât N______ N______, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la ____________, _____________, împotriva sentinţei civile nr. 2909/20.09.2019, pronunţată de Tribunalul I____ – Secţia Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C_______ N________ DE T___________ A______ R_____ T____ SA , cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Societatea de Avocaţi „__________”, cu sediul profesional în Bucureşti, 1, _____
Definitivă.
Pronunţată azi, 03.03.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.”
Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe
Titular Cabinet de Avocat ”Gherasim Andrei-Gheorghe” specializat litigii de muncă