CURTEA DE APEL PLOIEŞTI SECŢIA I CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
DECIZIA CIVILĂ NR.333
Şedinţa publică din data de 3 martie 2020
Preşedinte – S_____ – M_____ D______
Judecător – M_______ P_____
Grefier – A______ M______
Pe rol fiind pronunţarea asupra apelurilor declarate de apelantul-reclamant G______ S______ A____ , domiciliat în comuna B_____, __________________, jud. P, şi apelanta-pârâtă P_______ C______ B_____ , cu sediul în _______________________, jud. P, împotriva sentinţei civile nr. 2172/20.09.2019, pronunţată de Tribunalul P.
Dezbaterile şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică din data de 18 februarie 2020, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunţarea la 03.03.2020, dată la care a pronunţat următoarea hotărâre:
C U R T E A,
Deliberând, conform dispoziţiilor art. 395 din Codul de procedură civilă, asupra apelurilor civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, pe rolul Tribunalului P sub nr.XXXXXXXXXXXXX, la data de 28.03.2019, contestatorul a G______ S______ A_______ a chemat în judecată pe intimata P_______ C______ B_____ pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiilor nr. 36/20.02.2019, nr. 41/25.02.2019 şi nr. 46/27.02.2019; repunerea părtilor în situaţia anterioara desfacerii contractului individual de munca; obligarea la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariale majorate şi a tuturor drepturilor salariale, indexate şi actualizate, ce i se cuvin de la desfacerea contractului de m____ şi până la restituirea integrală, inclusiv a tichetelor de masă, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 2172/20.09.2019, Tribunalul Prahova a admis în parte contestaţia având ca obiect “contestaţie decizie de concediere”, formulată de contestatorul G______ S______-A____, CNP xxxxxxxxxxxxx cu domiciliul în B_____, ________________, jud. P, în contradictoriu cu intimata P_______ C______ B_____, cu sediul în ____________________, jud. P.
A anulat în parte dispoziţia nr. 46/27.02.2019 emisă de pârâtă în sensul că a dispus înlocuirea sancţiunii disciplinare aplicată contestatorului, aceea a desfacerii contractului individual de m____ cu sancţiunea prevăzută de art. 248 alin.1 lit. b din Codul Muncii, respectiv, retrogradarea din funcţie cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea pe o durată de 60 zile.
A dispus reintegrarea contestatorului şi plata diferenţelor salariale actualizate, precum şi tichete de masă – de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă ţinând cont şi de sancţiunea aplicată de instanţă.
Totodată, au fost menținute dispoziţiile nr. 41/25.02.2019 şi respectiv nr. 36/20.02.2019 contestate, respingându-se cererea de obligare a intimatei la cheltuieli de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:
În fapt, reclamantul G______ S______-A____ a fost angajat ca personal contractual în cadrul Aparatului de specialitate al primarului c______ B_____ – Biroului Financiar – Contabil, având funcţia de inspector de specialitate gradul I cu contractul individual de m____ nr. x/30.04.2013, file 18-20. Prin Dispoziţia nr. 153 din 27.10.2016 emisă de primarul C______ B_____ contestatorul este promovat începând cu 01.11.2016 în funcţia de inspector de specialitate I, fila 23.
Prin Dispoziţia nr. 36/20.02.2019, contestatorul a fost sancţionat cu reducerea cu 5% a salariului de bază pe o perioadă de două luni, întrucât acesta a întocmit şi semnat în data de 24.10.2018, două certificate de atestare fiscală pe numele B____ V_______, rol nr. xxxxxxx şi B____ E____-A___, rol nr. xxxxxxx, pe care le-a înaintat conducătorului instituţiei în vederea semnării, fără a exista cereri formulate în scris de către titulari.
Certificatele fiscale erau semnate de către G______ S______-A____ şi aveau ataşat un bileţel pe care era menţiunea contestatorului „de completat cererea”. Pentru a dispune sancţionarea, intimata a reţinut că în baza art. 159, alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală „certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal local, la solicitarea contribuabilului/plătitorului”.
S-a apărat contestatorul în sensul că nu a avut acces la aplicaţia Regista (de înregistrare a documentelor) apărare care însă nu exclude săvârşirea faptei.
Prin acţiunea sa – pe care de altfel reclamantul nu o neagă – s-au încălcat prevederile art. 159 alin. (1), (2) şi art. 160 din Codul de procedură fiscală privind procedura de eliberare a certificatelor de atestare fiscală pentru persoane fizice, precum şi reglementările interne ale intimatei la care făcea aceasta referire.
Tribunalul a reţinut că, prin Dispoziţia nr. 41/25.02.2019, contestatorul a fost sancţionat cu avertisment scris deoarece a întârziat la program în data de 15 ianuarie 2019, prezentându-se la ora 08:16 direct în sala în care se desfăşura o şedinţa cu toţi angajaţii, deşi ora de începere a programului era 8,00. Mai mult, în ziua de 22 ianuarie 2019 a părăsit l____ de m____, fără aprobare, la ora 17:30, deşi programul de lucru se încheia la ora 18:00, aşa cum reiese din Regulamentul Intern .
Reclamantul a săvârşit şi această faptă, nu a contestat-o, emiţând în apărare stări de fapt lipsite de relevantă şi arătând că şi alţi colegi, chiar şeful de departament, au părăsit instituţia la aceeaşi oră. Cu alte cuvinte, fapta a fost săvârşită şi constituie abaterea disciplinară la care s-a făcut referire.
Cu privire la sancţiunea dispusă prin Dispoziţia nr. 46/27.02.2019 – desfacerea disciplinară a contractului de m____, tribunalul a reţinut că intimata a constatat faptul că reclamantul G______ S______-A____ a refuzat nejustificat ducerea la îndeplinire a sarcinilor de serviciu stabilite prin Dispoziţia nr. 15/23.01.2019 privind efectuarea unui control inopinat.
Prin faptele săvârşite, salariatul a încălcat prevederile art. 6 din Regulamentul Intern al aparatului de specialitate al primarului c______ B_____, aprobat prin Dispoziţia Primarului nr. 30/30.03.2010 şi ale art. 39 alin. (2) din Legea nr. 53/ 2003, republicată, Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv refuzul de a primi Dispoziţia nr. 15/23.01.2019, pe cale de consecinţă, refuzul de a duce la îndeplinire sarcinile de serviciu, aşa cum sunt prevăzute în fişa postului, fapt ce constituie abatere disciplinară.
Şi această faptă a fost săvârşită ş i constituie abatere disciplinară şi pentru aceasta se impunea a fi sancţionat. Cu privire la elementele constitutive ale abaterii disciplinare reţinute, acestea sunt întrunite atât în latura materială cât şi în cea subiectiv intenţională.
Cu privire la individualizarea sancţiunii aplicate petentului pentru această din urmă faptă – cea extremă, ultimă, aceea a desfacerii disciplinare a contractului de m____ – aceasta nu corespunde gradului de pericol social al faptei săvârşite.
În ce priveşte împrejurările concrete în care s-a săvârşit fapta, tribunalul a reţinut că reclamantul este salariatul pârâtei din 30.04.2013 şi nu s-a susţinut că ar mai fi săvârşit abateri până la începutul anului 2018. Din acest moment, între contestator şi angajatorul său au apărut situaţii de conflict – generate de sesizări pe care contestatorul le-a adresat primarului c______ B_____ în legătură cu presupuse nereguli legate de activitatea din cadrul Biroului Financiar Contabil. Din acest moment s-a declanşat o acţiune de sancţionare repetată a petentului – aceasta culminând cu emiterea celor trei decizii de sancţionare contestate în prezenta cauză, decizii emise în interval de o săptămână, la 20.02, 25.02 şi respectiv 27.02.2019. Toate aceste stări de fapt trădează o situaţie conflictuală potenţată într-un fel sau altul de fiecare dintre părţi. Este greu de presupus că petentul a fost o persoană disciplinată ş i competentă timp de 5 ani şi în numai o săptămână s-a transformat complet devenind o persoană indezirabilă şi un salariat incompetent.
Este evident că acţiunile petentului prin care evidenţia presupuse nereguli în activitatea Primăriei B_____, precum şi sesizările adresate de acesta Curţii de Conturi de mai multe ori din luna decembrie 2018 – au stat la baza conflictului cu angajatorul său şi l-au transformat într-o persoană indezirabilă. Petiţionarea este însă o acţiune deschisă oricărei persoane şi aceasta nu poate atrage sub nicio formă sancţionarea celui care îşi exercită dreptul.
Se evidenţiază în cauză faptul că intimata a urmărit desfacerea contractului individual de m____ al contestatorului, a făcut din acest obiectiv final un deziderat, iar stările de fapt anterior evidenţiate pun în lumină acest lucru. Desigur că orice salariat trebuie să îşi respecte îndatoririle şi că aceasta datorează subordonare, deferenţă superiorilor săi, dar această relaţie nu trebuie să anihileze total personalitatea salariatului care poate şi trebuie să se manifeste critic în relaţia cu superiorii săi. Ceea ce se poate reproşa contestatorului în mod real este tendinţa de a se sustrage unei comunicări formale cu angajatorul său – însă această manifestare poate fi pusă pe seama unei temeri excesive legate de conflictul deja escaladat.
În mod evident, astfel cum s-a arătat fapta săvârșită constituie abatere disciplinară şi justifica exercitarea de către angajator a prerogativei disciplinare, în condiţiile art. 247 din Codul muncii. O asemenea dispoziţie nu poate fi interpretată însă în sensul că, odată constatată existenţa abaterii disciplinare calificată ca atare de text, sancţiunea care intervine în mod automat şi invariabil este cea a desfacerii disciplinare a contractului individual de munca. O astfel de concluzie ar lăsa în mod clar loc arbitrariului în aplicarea sancţiunii disciplinare de către angajator, din moment ce s-ar permite ignorarea criteriilor de individualizare expres şi cumulativ prevăzute de art. 250 din Codul muncii, criterii ce vizează împrejurările în care fapta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie al salariatului, consecinţele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului şi eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de acesta.
Împrejurările concrete ale săvârşirii faptei sunt de partea contestatorului fiind mai mult decât evident că în ultimul timp s-a dorit cu orice chip îndepărtarea sa pentru exercitarea dreptului de petiţionare într-un mod neconvenabil intimatei. Contestatorul a devenit un salariat incomod, care perturba armonia colectivului şi care trebuia îndepărtat. Aceasta este starea de fapt care transpare din actele dosarului. În acest cadru contestatorul a dezvoltat ca o formă de autoapărare refuzul primirii de documente – refuz care nu poate fi acceptat în general dar care în contextul expus avea o justificare rezonabilă.
Or, în cazul de faţă, în mod evident pârâta nu a ţinut cont de aceste criterii, considerând că simpla calificare a faptei săvârşite de reclamantă ca fiind o abatere disciplinară şi faptul că în decurs de câteva zile a aplicat acestuia alte două sancţiuni justifica eludarea dispoziţiilor art. 250 din Codul muncii.
Cum instanţa este competentă să verifice legalitatea măsurii dispuse de angajator, ea are şi posibilitatea de a reindividualiza sancţiunea aplicată salariatului, aplicând o sancţiune mai uşoară, prin reaprecierea criteriilor impuse de lege. Atât în doctrina, cât şi în practica judiciară, s-a admis că prin recunoaşterea cenzurii instanţei asupra împrejurărilor în care s-a aplicat sancţiunea, se da expresie liberului acces la justiţie al salariatului, care în caz contrar ar fi un drept doar iluzoriu. De altfel, ICCJ a statuat în acest sens prin Decizia nr. 11/2013 că instanţa competentă să soluţioneze contestaţia salariatului împotriva sancţiunii disciplinare aplicate de către angajator, constatând că aceasta este greşit individualizată, o poate înlocui cu o altă sancţiune disciplinară.”
În cauza de faţă, prin raportare la toate criteriile enumerate de art. 250 din Codul muncii, tribunalul a reţinut că nu este justificată aplicarea celei mai severe sancţiuni. Astfel, nu se poate neglija faptul că reclamantul a fost preţuit şi promovat ca salariat al intimatei pârâte prin dispoziţia nr. 153/27.10.2016 ceea ce prezumă calităţi profesionale, dar şi de disciplină a muncii, nu a mai fost sancţionat până la începutul anului 2018, deci aproximativ 5 ani, iar sancţionarea concertată trădează mai degrabă un conflict alimentat artificial decât o necorespundere profesională intempestivă.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamantul G______ S______ A____ ş i pârâta P_______ C______ B_____ , în termenul legal reglementat de art. 468 alin 1 din Codul de procedură civilă, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamantul a susţinut că instanţa de fond nu a cercetat complet şi corect fondul cauzei, starea de fapt în urma căreia au fost emise fiecare dintre cele trei dispoziţii contestate.
Dispoziţia 36/20.02.2019 – Emiterea certificatelor fiscale pentru numiţii B____ E____ A___ ş i B____ V_______, fără respectarea procedurii de emitere a actelor fiscale – fără cerere a peten ţ ilor.
Certificatele fiscale în discuţie au fost întocmite la cererea solicitanţilor, adresată contestatorului, care a adus la cunoştinţa acestora că este necesar să completeze ş i o cerere scrisă, pentru a le fi eliberate. Certificatele fiscale solicitate au fost doar întocmite conform situaţiei fiscale a solicitanţilor ş i au fost predate pentru semnare la mapa Primarului, cu menţiune scrisă că este necesară, pentru eliberare, cererea formulată de solicitanţi .
Astfel, prin cererea cu care a fost învestită instanţa, de ş i existenta situaţiei de fapt nu este negată, totuşi modul în care aceasta a fost transpusă în normele de drept este profund criticabil, arătând caracterul represiv al procedurii disciplinare desfăşurate împotriva angajatului contestator.
Procedura care reglementează emiterea ş i eliberarea certificatelor fiscale a fost datată la 1.01.2017, dar a fost adusă la cunoştinţa angajatului sancţionat doar în noiembrie 2018, însă acesta a fost sancţionat pentru nerespectarea ei la data anterioară de 24.10.2018, când a întocmit cele două certificate.
Contestatorul nu a eliberat cele două certificate fiscale, ci doar le-a întocmit, acestea fiind redactate ş i supuse aprobării superiorului său. Actele nu au fos t eliberate peten ţ ilor deloc, fiind folosite exclusiv în procedura disciplinară, iar solicitanţilor fiindu-le eliberate, cu câteva zile mai târziu, certificate fiscale similare, cu acelaşi conţinut cu cele întocmite de petent.
Concret, fapta care ar putea atrage răspunderea angajatului nu s-a consumat efectiv, ş i nici nu a produs vreun prejudiciu angajatorului, devreme ce nu a avut finalitatea afirmată, iar decizia de sancţionare este abuzivă.
Instanţa nu a verificat, în motivarea expusă, dacă acţiunea contestatorului a avut vreo repercusiune de natură juridică, dacă a avut finalitate, dacă a produs efecte în raport cu terţii – solicitanţii de emitere a acestor certificate, ş i a omis să analizeze orice apărări ale petentului, de această natură.
Dispoziţia nr.41/25.02.2019 – Sancţionarea pentru întârziere la l____ de m____, cu 16 minute de la momentul începerii programului – la data de 15.01.2019, ş i pentru părăsirea locului de munca cu 30 de minute anterior terminării programului de lucru, fără aprobarea unui şef ierarhic.
De ş i această faptă este recunoscută de către contestator, ca stare de fapt, totuşi acesta nu este singurul care a săvâr ş it-o, ci doar singurul sancţionat ş i nici nu se probează că nu a existat o aprobare a persoanei care îi este ierarhic superioară pentru părăsirea locului de m____ înainte de ora 18:00.
Astfel, susţinerile sale, în sensul că la data şi ora menţionată, a părăsit l____ de m____, împreună cu ceilalţi colegi, fiind îndemnat în acest sens de către ş efa sa, nici nu au fost verificate, nici nu a fost permisă administrarea de probe în apărarea sa, ş i nici măcar nu au fost cuprinse în motivarea hotărârii de fond.
Dacă instanţa a re ţ inut că acesta recunoaşte că a părăsit l____ de m____, împreună cu al ţ i colegi, totuşi nu este motivată înlăturarea apărărilor contestatorului, privind acordul pe care persoana ierarhic superioară i l-a dat pentru aceasta.
Mai mult, prin refuzul de a administra probele care ar fi condus la lămurirea împrejurărilor afirmate, probe solicitate de petent încă din etapa cercetării prealabile (înregistrările video ale sistemului de supraveghere al Primăriei, din care se putea observa cine a părăsit l____ de m____, ş i la ce oră), coroborat cu lipsa motivării înlăturării apărărilor petentului, instanţa a pronunţat o hotărâre incompletă, fără a lămuri exact împrejurările deduse judecăţii.
Menţinerea succesivă în vigoare a celor două dispoziţii contestate, menţionate până la acest moment, a permis agravarea succesivă a sancţiunilor disciplinare aplicate, iniţial de către angajator, ş i ulterior, chiar prin hotărârea pronunţată, după modificarea ultimei dispoziţii, în contextul în care desfiinţarea lor ar fi putut conduce cert la o sancţiune mai blândă pentru următoarele abateri.
În ceea ce priveşte Dispoziţia 46/27.02.2019 – refuzul de a aduce la îndeplinire Dispoziţia 15/23.01.2019, privind efectuarea unui control fiscal inopinat la o persoana juridică, apelantul-reclamant a sus ţ inut că la momentul la care persoana ierarhic superioară în funcţie contestatorului a intenţionat să îi comunice acestuia dispoziţia de control menţionata, angajatul, aflat deja în conflict cu reprezentanţii angajatorului, a refuzat primirea sa, deoarece nu i-a fost adus la cunoştinţa specificul ei.
Ulterior, şeful sau a refuzat să îi mai comunice această dispoziţie şi a fost întocmit un proces verbal, în conţinutul căruia s-a reţinut că angajatul a refuzat primirea unei dispoziţii legate de serviciu, împrejurare care nu este reală.
Fără a i se fi comunicat acest act, petentul a fost sancţionat pentru că ar fi refuzat să participe la comisia de control, fără însă a se verifica dacă acesta putea să participe efectiv la acest control, în lipsa unei legitimaţii de control valabile, ş i a îndeplinirii celorlalte formalităţi.
Angajatorul a refuzat să depună la instanţa dovada ca legitimaţia de control a contestatorului a fost vizată ş i că a existat un motiv temeinic al desemnării acestuia în comisia de control, având în vedere că era trecut pe lista de supleanţi, ş i niciunul dintre membrii funcţionali ai comisiei nu lipsea sau nu ar fi putut să participe la control.
Chiar dacă instanţa ar constata ca aceste formalităţi au fost complinite ş i că în mod nejustificat angajatul a refuzat să execute obligaţiile născute din raportul de m____ cu angajatorul său, sancţiunea pentru aceasta fapta trebuia să fie mult mai blândă, deoarece cele două dispoziţii anterioare au fost emise succesiv ş i nejustificat.
În tot acest context, instan ţ a a constatat ca aceste sancţiuni, aplicate consecutiv ş i în cadrul unei relaţii angajat – angajator în cadrul căruia a fost probată intenţia ultimului de a îndepărta contestatorul din funcţie, din cauza sesizărilor acestuia, au condus la justificarea unei ultime sancţiuni, cu mult mai aspra, chiar ş i după recalificarea ei prin hotărârea pronunţată.
Instanţa însă, dacă ar fi cercetat complet faptele, chiar și cele anterioare celei pentru care a fost desfăcut contractul de m____, ar fi constatat că acestea nu justificau sancţionarea, fie pentru că nu reprezentau o abatere efectivă, fie că nu erau săvârşite cu intenţie (părăsirea locului de m____ înainte de terminarea programului, dar cu încuviinţarea superiorului), astfel că ş i dacă ultima faptă există, totuşi nu putea fi sancţionată atât de aspru.
S-a solicitat admiterea apelului şi, rejudecând fondul cauzei în mod complet, cu administrarea de probe suplimentare, să se dispună anularea în parte sentinţei apelate, în sensul admiterii în integralitate a celor trei contestaţii formulate; în subsidiar, admiterea apelului, desfiin ţ area celor două dispoziţii de sancţionare iniţiale (Dispoziţia 36/20.02.2019, Dispoziţia 41/25.02.2019), reindividualizând sancţiunea pentru ultima dispoziţie contestată, în mod corespunzător.
În drept, apelul a fost întemeiat pe disp. 480 alin. 2 si 3 NCPC, art. 241 şi u rm. din Codul Muncii.
În dezvoltarea motivelor sale de apel, ____________________ ţinut că prin Dispoziţia nr. 36/20.02.2019 s-a dispus reducerea cu 5% a salariului de bază al reclamantului pe o perioadă de două luni, întrucât a întocmit şi semnat în data de 24.10.2018, două certificate de atestare fiscală pe care le-a înaintat conducătorului instituţiei în vederea semnării, fără a exista cereri formulate în scris de către titulari.
În raport de probele administrate, instanţa de fond a constatat că intimatul-reclamant a săvârşit această faptă, reţinând în sarcina acestuia încălcarea prevederilor art. 159 alin. (1), (2) şi art. 160 din Codul de procedură fiscală, procedura operaţională privind eliberarea certificatelor de atestare fiscală pentru persoane fizice, aprobată de primar, prevederile art. 39 alin. (2), lit. a), b), c) din Legea nr. 53/ 2003 – Codul Muncii şi ale art. 6, lit. a), b), f) şi h) din Regulament intern al aparatului de specialitate al Primarului C______ B_____, aprobat prin Dispoziţia Primarului nr. 30.03.2010, precum şi ale art. 7 alin. (2), lit. c) şi d) din Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin Dispoziţia nr. 41/25.02.2019, reclamantul a fost sanc ţ ionat cu avertisment scris, pentru ca a întârziat la program în data de 15 ianuarie 2019, prezentându-se la ora 8:16 direct în sala în care se desfăşura o şedinţă cu toţi angajaţii, de ş i ora de începere a programului era 8:00. Mai mult, în ziua de 22 ianuarie 2019 a părăsit l____ de m____, fără aprobare, la ora 17,30, de ş i programul de lucru se încheia la ora 18,00.
Instanţa de fond a constatat că intimatul reclamant a săvârşit ş i această faptă reţinând că acesta nu a contestat-o emiţând apărări de fap t lipsite de relevan ţ ă. Cu alte cuvinte, fapta a fost săvârşita de intimatul-reclamant ş i constituie abaterea disciplinară pentru care a fost sancţionat.
Prin Dispoziţia nr. 46/27.02.2019, reclamantul a fost sanc ţ ionat cu desfacerea disciplinară a contractului de m____, întrucât a refuzat nejustificat ducerea la îndeplinire a sarcinilor de serviciu stabilite prin Dispoziţia nr. 15/23.01.2019 privind efectuarea unui control inopinat. Prin faptele săvârşite, salariatul a încălcat prevederile art. 6 din Regulamentul Intern al aparatului de specialitate al primarului c______ B_____, aprobat prin Dispoziţia Primarului nr. 30/30.03.2010 şi ale art. 39 alin. (2) din Legea nr. 53/ 2003, republicată, Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv refuzul de a primi Dispoziţia nr. 15/23.01.2019, pe cale de consecinţă, refuzul de a duce la îndeplinire sarcinile de serviciu, aşa cum sunt prevăzute în fişa postului, fapt ce co nstituie abatere disciplinară. Ş i cu privire la aceasta faptă, instanţa de fond a constatat că a fost săvârşită de intimatul-reclamant ş i constituie abatere disciplinară ş i că se impunea a fi sancţionat, fiind întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare reţinute atât pe latură materială, cât ş i în cea subiectiv intenţională.
În ciuda eviden ţ ei ş i gravităţii de necontestat a faptelor săvârşite repetitiv ş i intenţionat de salariat, instanţa a constatat că sancţiunea ultimă a desfacerii contractului de m____ este totuşi prea severă.
Argumentele instanţei pentru o atare soluţie sunt vădit contradictorii. Astfel, pe de o parte judecătorul fondului a apreciat că faptele imputate reclamantului G______ S______ sunt reale şi au fost săvârşite intenţionat de acesta, iar pe de alta parte, vădit contradictoriu, susţine în considerente că este vorba de o „sancţionare concertată care trădează mai degrabă un conflict alimentat artificial decât o necorespundere profesională”.
Pe de altă parte, motivarea instanţei de fond denotă subiectivism ş i părtinire în aprecierea probelor. Astfel, argumentează soluţia prin faptul că intimatul reclamant a fost promovat la un moment dat (prin dispoziţia nr.153/2016) ş i că nu a mai fost sancţionat până la începutul anului 2018. Cu alte cuvinte, prin optica instanţei de fond, salariatului tr ebuie să i se permită orice abatere disciplinară, fără posibilitatea desfacerii disciplinare a contractului de m____, dacă a săvârşit toate aceste abateri grupate pe parcursul unui an.
Prin soluţia dată, instanţa de fond a creat un precedent periculos, încurajând practic to ţ i salariaţii cu tentative de insubordonare să refuze sarcinile de serviciu ş i să comită abateri disciplinare chiar ş i repetate, considerând că nu li se va desface contractul de m____, ci în cel mai rău caz, riscă o retrogradare pe 60 de zile.
Modalitatea instanţei de fond prin care a găsit scuze intimatului reclamant pentru refuzul acestuia de a îndeplini sarcinile de serviciu, este una pur subiectivă şi părtinitoare. Astfel, s-a apreciat că refuzul reclamantului de a-şi îndeplini sarcinile de serviciu este de fapt „o formă de autoapărare care are o justificare rezonabilă”. Aceasta înseamnă că dacă prin absurd, se va menţine o atare „soluţie” ş i reclamantul va fi reintegrat, acesta poate refuza în continuare sarcinile de serviciu ş i primirea de documente, indiferent de motive, aceasta fiind o formă de autoapărare ş i nu insubordonare crasă.
În realitate, indiferent de circumstanţele invocate, refuzul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu stabilite prin fi ş a postului, reprezintă o abatere disciplinară gravă care nu poate duce decât la desfacerea disciplinară a contractului de m____.
Instanţa de fond a pretins că împrejurările concrete ale săvârşirii faptei sunt de partea contestatorului, fără să arate care sunt acele împrejurări concrete. Dacă ar fi respectat fi ş a postului ş i sarcinile de serviciu, nu s-ar fi ajuns la sancţionarea disciplinară a acestuia ş i în final, la desfacerea contractului de m____, indiferent câte petiţii ar fi făcut.
Ş i pe acest aspect, instanţa de fond a făcut aprecieri subiective, legând artificial concedierea reclamantului de faptul că acesta „şi-a exercitat dreptul de petiţionare”, ştergând practic cu buretele toate abaterile disciplinare săvârşite de acesta. O atare soluţie reprezintă în fapt o încălcare flagrantă a prerogativei disciplinare a angajatorului stipulata de prevederile art.247 din Codul muncii.
Practic, în accepţiunea instanţei de fond, prerogativa dreptului de petiţionare prevalează obligaţiei salariatului de a- ş i îndeplini îndatoririle de serviciu, astfel că un salariat mai vocal, indiferent dacă petiţiile acestuia sunt sau nu legitime, trebuie tratat cu maximă îngăduinţă, indiferent câte abateri disciplinare săvârşeşte.
În speţă, instanţa de fond a re ţ inut despre sesizările înaintate de petent Curţii de Conturi, fără însă să constate că acestea au fost sortite eşecului, cum s-a demonstrat în dosar prin actele depuse.
La individualizarea sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului de m____ al reclamantului, instanţa de fond s-a rezumat să aprecieze gravitatea acesteia raportându-se exclusiv la cele trei abateri disciplinare ce au fost contestate în prezentul litigiu.
La individualizarea sancţiunii ce a făcut obiectul Dispoziţiei nr. 46/27.02.2019, instanţa de fond nu a pomenit nimic de alte două sancţiuni anterioare aplicate petentului, de ş i acestea au fost tratate pe larg în întâmpinarea depusă de P_______ B_____ la dosar, fiind depuse înscrisuri doveditoare.
Prima sancţiune – „avertisment scris” – a fost dispusă prin Dispoziţia nr. 83/17.05.2018 pentru refuzul de primi fi ş a postului actualizată, sancţiune menţinută prin Sentinţa civila nr. 2730/19.09.2018 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1120/11.04.2019 a Curţii de Apel Ploieşti (dosar nr. XXXXXXXXXXXXX).
A doua sancţiune – reducerea cu 10% a salariului de bază pe o perioadă de trei luni – a fost dispusă prin Dispoziţia nr. 247/22.11.2018 pentru refuzul ducerii la îndeplinire a sarcinilor de serviciu prevăzute în fi ş a postului, în speţă recuperarea creanţelor datorate bugetului local, fapta fiind săvârşita cu intenţie, iar consecinţa a fost nerecuperarea debitelor în valoare de 3860104 lei. De ş i a fost legal citat, contestatorul a refuzat, fără un motiv obiectiv, prezen ţ a în fa ţ a Comisiei de Disciplină ş i nici nu a trimis vreun înscris, refuzând, practic, să formuleze apărări fa ţ ă de faptele prezentate în actul de sesizare. Sancţiunea a fost contestată, făcând obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX, soluţionată pe fond, fiind respinsă contestaţia prin Sentinţa nr. 893/11.04.2019 a Tribunalului Prahova.
Deci, în total sunt 5 abateri disciplinare săvârşite de petent la intervale diferite de timp, constatate prin sentinţe judecătoreşti, ş i nu 3 abateri cât a dorit să reţină instanţa de fond, situaţie care schimbă cu totul optica individualizării sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului de m____ al reclamantului. Din această perspectivă, sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de m____ aplicată petentului este justă, corespunde gradului de pericol social al faptei săvârşite.
Dispoziţia de concediere este fondată, fiind emisă cu respectarea art.61 alin.1 lit. (a) şi art.250 din Codul muncii.
Potrivit art. 61 din Codul Muncii „angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care în de persoana salariatului în următoarele situaţii; a) în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de m____, contractul colectiv de m____ aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară”.
În cauză sunt întrunite condiţiile legale prevăzute de art.250Codul muncii, sancţiunea concedierii intimatului reclamant fiind fondată în raport cu gravitatea abaterilor disciplinare săvârşite de acesta.
Analizând ultima abatere disciplinară săvârşită de intimat (refuzul de a face parte din comisia care a constatat că autoritatea locală are de recuperat un debit în valoare de 105.625,8 lei la o societate), în contextul întregului istoric al sancţiunilor disciplinare suferite anterior de acesta, se poate constata legalitatea ş i proporţionalitatea sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului de m____ al contestatorului, prin raportare la prevederile art.250Codul muncii.
Astfel, împrejurările în care abaterile disciplinare au fost săvârşite, gradul de vinovăţie a contestatorului, consecinţele grave ale abaterilor disciplinare repetate, comportarea generală în serviciu neadecvata a salariatului, cât şi sancţiunile disciplinare suferite anterior de către acesta, justifică aplicarea sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului de m____.
În ceea ce prive ş te solu ţ ia de retrogradare a intimatului reclamant, aceasta este prin ea însă ş i aberantă ş i imposibil de pus în executare, având în vedere că în organigrama instituţiei nu se regăseşte un post inferior care să corespundă pregătirii profesionale a acestuia.
Retrogradarea prevăzută la art. 248 lit. c) din Codul muncii, reprezintă trecerea salariatului, cu titlu temporar, într-o funcţie inferioară, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile. Este o sancţiune specifică funcţiilor de conducere, neputând fi aplicată salariaţilor care, potrivit organigramei, nu ocupă o astfel de funcţie.
Dacă persoana ce a săvârşit abaterea disciplinară nu are funcţie de conducere, faţă de aceasta nu se va putea lua măsura sancţionatorie privind retrogradarea, ci i se vor aplica alte sancţiuni disciplinare dintre cele stabilite de Codul muncii, republicat.
Cum intimatul-contestator nu deţine funcţie de conducere, acestuia nu i se poate aplica aceasta sancţiune a retrogradării.
Retrogradarea se dispune în funcţia inferioară sau într-o altă funcţie compatibilă cu pregătirea profesională a salariatului, iar trecerea într-o altă muncă/cu titlu de sancţiune, trebuie să fie efectivă, adică salariatul sancţionat să aibă de efectuat sarcinile de serviciu corespunzătoare funcţiei în care a fost trecut, nu să continue efectuarea aceloraşi sarcini ca ş i până acum, dar cu un salariu mai mic.
Mai mult, potrivit art. III din OUG nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege, autorităţile administraţiei publice locale trebuie să se încadreze într-un număr maxim de posturi determinat potrivit anexei la OUG nr. 63/2010 ş i comunicat de prefect.
Aşadar, nu poate fi pusă în discuţie nici înfiinţarea unui nou post, întrucât s-ar depăşi numărul maxim de posturi determinat conform legii.
Este evident că instanţa a hotărât în mod eronat retrogradarea din funcţie a salariatului, fără o minimă verificare a existentei unui post vacant, inferior sau compatibil cu pregătirea profesională a intimatului-contestator.
În concluzie, întrucât nu există posibilitatea reală a trecerii efective a salariatului într-o funcţie inferioară, nu este admisibilă aplicarea sancţiunii retrogradării, nefiind admisă retrogradarea numai în ceea ce priveşte nivelul salariului. Or, în prezenta speţă, retrogradarea fără existen ţ a postului vacant în care să se dispună retrogradarea nu este efectivă.
S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei criticate ş i pe fond, respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispoziţiile art.466 C.p.c.
Apelanta-pârâtă P_______ C______ B_____ a depus întâmpinare la apelul formulat de reclamant, conform dispoziţiilor art. 471 alin.5 din noul Cod de procedură civilă prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, ca fiind temeinică şi legală.
Instanţa de fond a constatat temeinic ş i legal că faptele reţinute în sarcina apelantului reclamant prin cele trei dispoziţii de sancţionare disciplinară, care fac obiectul litigiului, au fost săvârşite de acesta ş i constituie abateri disciplinare şi că se impunea a fi sancţionat, fiind întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare reţinute atât pe latura materială, cât ş i în cea subiectiv intenţională.
Contrar alegaţiilor apelantului-reclamant, instanţa de fond a cercetat temeinic şi complet situaţia de fapt dedusă judecăţii pentru toate cele trei dispoziţii contestate.
Apelantul-reclamant încearcă să inducă în eroare instanţa, făcând menţiunea că nu a eliberat, ci doar a întocmit certificatele de atestare fiscală.
Conform art. 159, alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală „certificatul de atestare fiscala se emite de organul fiscal local, la solicitarea contribuabilului/plătitorului”.
Este evident că prin fapta sa de a emite acte fără a exista o solicitare din partea contribuabilului, contestatarul a intervenit pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal prevăzut Codul de procedură fiscală.
Fa ţ ă de sus ţ inerile apelantului-reclamant că a fost îndemnat chiar de către ş efa sa să părăsească l____ de m____ mai devreme, apelanta-pârâtă a precizat că afirmaţiile sunt fără suport, întrucât nu a existat un bilet de învoire în acest sens. Ori de câte ori apelantul-reclamant a solicitat o învoire, i s-a aprobat. Astfel, doar în anul 2018 a avut aprobate 15 învoiri, precum ş i şase zile din concediul de odihnă fracţionat faţă de programare.
Susţinerile apelantului-reclamant că nu i s-a comunicat conţinutul Dispoziţiei nr. 46/2019 sunt infirmate de procesul-verbal nr. 1491/23.01.2019, referatul întocmit de secretarul c______, înregistrat sub nr. 1492/23.01.2019, precum şi declaraţiile date în faţa comisiei de disciplină de următoarele angajate: G_______ E____ (nr. 45/20.02.2019), A_____ D______ (nr. 46/20.02.2019), N____ E____ (nr. 47/20.02.2019) ş i C_________ M______ (48/20.02.2019) Toate aceste documente, aflate la dosar, arată, fără echivoc, că i s-a adus la cunoştinţă de mai multe ori faptul că dispoziţia conţine sarcini de serviciu, însă contestatarul a refuzat să o primească.
Cealaltă susţinere a contestatorului – că nu avea legitimaţia vizată la zi ş i că nu avea ordin de serviciu – este ş i aceasta eronată, întrucât dacă nu refuza primirea dispoziţiei de numire în comisie ş i implicit ducerea la îndeplinire a sarcinilor stabilite de serviciu, ar fi primit toate documentele necesare pentru a efectua controlul inopinat.
Mai mult, apelantul-reclamant încearcă inducerea în eroare a instanţei, afirmând în mod eronat că era trecut pe lista de supleanţi în comisia pentru efectuarea unui control inopinat, constituită prin Dispoziţia nr. 16/2019, întrucât avea calitatea de preşedinte în cadrul comisiei.
Prin refuzul de a primi dispoziţia primarului, apelantul-reclamant a perturbat activitatea instituţiei, căreia i s-a limitat posibilitatea de a efectua verificări la un contribuabil – persoană juridică – la care exista suspiciunea de a fi declarat date care nu sunt în concordanţă cu realitatea, limitându-se posibilitatea recuperării creanţelor datorate de către acesta bugetului local. De altfel, în urma controlului efectuat de comisia cu componenta modificată în urma refuzului contestatarului de a participa, s-a constatat că instituţia pârâtă avea de recuperat un debit în valoare de 105.625,8 lei, sumă care a ş i fost recuperată în cursul lunii aprilie 2019.
Sancţiunile au fost aplicate gradual, acordându-se un avertisment scris, apoi reducerea salariului cu 10% pe o perioada de trei luni. Următoarele sancţiuni au fost mai mici decât cea precedentă, reducerea cu 5% a salariului pe o perioadă de două luni, respectiv avertisment scris, ultima fiind cea a desfacerii contractului de m____.
Este evident faptul că nu a existat intenţia desfacerii contractului de m____, de ş i ar fi existat premisele acestei sancţiuni încă de la primele abateri (a doua sancţiune s-a aplicat pentru refuzul de a demara recuperarea unor debite în valoare de 3860104 lei, iar a treia sancţiune pentru încercarea de emitere a unor certificate fiscale fără a exista o solicitare în acest sens). Este evident că ş i aceste abateri au fost extreme de grave, cu refuz de a recupera debite la bugetul local sau încălcarea cadrului legal de eliberare a unor documente, însă prin sancţiunile mai blânde aplicate s-a încercat îndreptarea comportamentului şi responsabilizarea salariatului.
Împrejurările în care abaterile disciplinare au fost săvârşite, gradul de vinovăţie al apelantului-reclamant, consecinţele grave ale abaterilor disciplinare repetate, comportarea generală neadecvată la serviciu a salariatului, cât ş i sancţiunile disciplinare suferite anterior de către acesta, menţinute prin hotărâri judecătoreşti, justificau cu prisosinţa menţinerea sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului de m____.
În apel, s-a încuviinţat pentru apelantul reclamant proba cu un martor – G_______ E____ care a fost audiată la termenul din 18.02.2020.
Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, dar şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că apelurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Critica apelantului reclamant în sensul că fapta pentru care a fost sancţionat prin dispoziţia nr. 36/20.02.2019 nu s-a consumat pentru cele două certificate întocmite de apelantul contestator nu au fost eliberate, nefiind produs nici un prejudiciu angajatorului nu poate fi primită câtă vreme prin Dispoziţia nr. 36/20.02.2019, apelantul contestator a fost sancţionat cu reducerea cu 5% a salariului de bază pe o perioadă de două luni, întrucât acesta a întocmit şi semnat în data de 24.10.2018, două certificate de atestare fiscală pe numele B____ V_______, rol nr. xxxxxxx şi B____ E____-A___, rol nr. xxxxxxx, pe care le-a înaintat conducătorului instituţiei în vederea semnării, fără a exista cereri formulate în scris de către titulari, contrar art. 159, alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală conform căruia „certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal local, la solicitarea contribuabilului/plătitorului” , iar faptul că certificatele nu au fost şi înmânate numiţilor B____ V_______ şi B____ E____ A___ nu este de natură a conduce la ideea că fapta nu constituie abatere disciplinară ori nu a fost săvârşită de către apelantul contestator, consecinţele abaterii disciplinare reduse fiind avute în vedere la individualizarea sancţiunii disciplinare .
În ce priveşte motivele de apel referitoare la cea de-a doua dispoziţie, Curtea constată că apărările invocate de apelantul contestator nu sunt întemeiate.
Astfel, prin Dispoziţia nr. 41/25.02.2019, apelantul contestator a fost sancţionat cu avertisment scris deoarece a întârziat la program în data de 15 ianuarie 2019, prezentându-se la ora 08:16 direct în sala în care se desfăşura o şedinţa cu toţi angajaţii, deşi ora de începere a programului era 8,00. Mai mult, în ziua de 22 ianuarie 2019 a părăsit l____ de m____, fără aprobare, la ora 17:30, deşi programul de lucru se încheia la ora 18:00, aşa cum reiese din Regulamentul Intern.
Apelantul reclamant a săvârşit şi această faptă, nu a contestat-o, arătând că şi alţi colegi, chiar şeful de departament, au părăsit instituţia la aceeaşi oră. Cu toate acestea, depoziţia martorei G_______ E____ infirmă apărările apelantului contestator, martora declarând că apelantul a întârziat la o şedinţă de la începutul anului 2019; că acesta întârzia la începerea programului cu aproximativ 15-20 minute, uneori pleca cu 5-10 minute mai devreme; că ceilalţi colegi de birou veneau la program , fără întârzieri; că apelantul contestator nu avea un program de lucru defazat şi nici nu recupera întârzierile; că i s-a atras atenţia verbal să nu mai întârzie de către primar, secretar şi contabilul şef; că există camere video în curtea instituţiei şi pe holuri dar nu ştie dacă funcţionează; că într-o zi de marţi pe 20 şi ceva ianuarie 2019, când programul de lucru era până la 18.00, contestatorul a plecat mai devreme, pe la 17,30, în timp ce ceilalţi colegi au plecat la 18.00.
Cu privire la motivele de apel vizând cea de-a treia dispoziţie de sancţionare a apelantului reclamant, Curtea constată că acestea nu sunt fondate.
Astfel, prin Dispoziţia nr. 46/27.02.2019 s-a dispus desfacerea discip linară a contractului de m____ reţinându-se că apelantul reclamant G______ S______-A____ a refuzat nejustificat ducerea la îndeplinire a sarcinilor de serviciu stabilite prin Dispoziţia nr. 15/23.01.2019 privind e fectuarea unui control inopinat, iar prin faptele săvârşite, salariatul a încălcat prevederile art. 6 din Regulamentul Intern al aparatului de specialitate al primarului c______ B_____, aprobat prin Dispoziţia Primarului nr. 30/30.03.2010 şi ale art. 39 alin. (2) din Legea nr. 53/ 2003, republicată, Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv refuzul de a prim i Dispoziţia nr. 15/23.01.2019 şi că refuzul de a duce la îndeplinire sarcinile de serviciu, aşa cum s unt prevăzute în fişa postului constituie abatere disciplinară.
Apelantul contestator s-a apărat invocând faptul că nu i s-a adus la cunoştinţă dispoziţia de control; că a refuzat primirea dispoziţiei sub semnătură din eroare şi că, oricum, nu ar fi putut participa la control în lipsa unei legitimaţii de control valabile şi câtă vreme a fost desemnat abuziv în comisia de control, fiind trecut pe lista de supleanţi.
Faţă de depoziţia martorei G_______ E____ şi faţă de faptul că apelantul contestator nu putea refuza să efectueze un control doar pentru că nu avea legitimaţia vizată la zi sau pentru că nu a fost de acord cu modul de constituire a comisiei de control, Curtea constată că apărările invocate nu pot fi primite având în vedere că martora audiată în apel a declarat că atunci când apelantul a refuzat să primească dispoziţia privind controlul fiscal inopinat, domnul secretar i-a spus că este vorba de o sarcină de serviciu şi nu de un răspuns la o sesizare, iar martora a fost de faţă când apelantul contestator a refuzat să primească dispoziţia privind controlul inopinat; că din cauza acestui refuz, reclamantul a fost înlocuit din comisia de control şi nu a mai efectuat acel control.
Referitor la apelul formulat de pârâta ______________________________ că acesta nu este fondat întrucât prima instanţă a înlocuit sancţiunea disciplinară aplicată contestatorului prin dispoziţia nr. 46/27.02.2019 constând în desfacerea contractului individual de m____ cu o altă sancţiune disciplinară prevăzută de art. 248 alin. 1 lit. b din Codul muncii – constând în retrogradarea din funcţie pe o durată de 60 de zile cu acordarea salariului corespunzător funcţiei din care s-a dispus retrogradarea.
În legătură cu această sancţiune, ambii apelanţi susţin că nu este adecvată şi că se impune fie o sancţiune disciplinară mai blândă, fie revenirea la sancţiunea aplicată prin dispoziţia contestată, însă Curtea apreciază că, în raport de gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care fapta a fost săvârşită şi consecinţele acesteia, comportamentul general anterior al contestatorului, sancţiunea disciplinară a desfacerii contractului de m____ apare ca fiind una excesivă în condiţiile în care controlul fiscal a fost efectuat, reclamantul apelant intimat fiind înlocuit din comisia de control, iar refuzul de a efectua o sarcină de serviciu nu a fost unul sistematic ci a intervenit în contextul în care contestatorul a fost sancţionat în mod repetat pentru abateri disciplinare de o gravitate redusă. Mai mult, faptul că reclamantul a fost apreciat anterior la l____ de m____ şi împrejurarea că acesta nu a mai fost sancţionat până în luna mai 2018, când relaţiile dintre angajat şi conducerea primăriei au început să se agraveze pe fondul unei atitudini necooperante a reclamantului dar şi a faptului că acesta a formulat mai multe sesizări în legătură cu nereguli pe care le-a constatat în cadrul primăriei, întăreşte convingerea Curţii că se poate dispune o altă sancţiune disciplinară mai uşoară decât desfacerea disciplinară a contractului de m____ respectiv sancţiunea prevăzută de art. 248 alin. 1 lit. b din Codul muncii.
Susţinerea apelantei pârâte în sensul că sancţiunea disciplinară a retrogradării din funcţie este nelegală, neputând fi dispusă decât în cazul funcţiilor de conducere, nu poate fi primită câtă vreme din dispoziţia nr. 153/27.10.2016 (aflată la fila 23 din dosar) rezultă că reclamantul apelant intimat a fost promovat în funcţia de inspector de specialitate I, clasa 38, gradaţie 3, ceea ce înseamnă că este posibilă retrogradarea acestuia din funcţia de inspector de specialitate I în funcţia de inspector de specialitate II, deţinută anterior promovării sale, postul de inspector de specialitate fiind deja existent în organigrama instituţiei, neputând fi pusă în discuţie necesitatea creării unui nou post. De altfel, apelanta pârâtă nu a depus nici un fel de dovezi în legătură cu susţinerile sale privind organigrama instituţiei, posturile ocupate, eventualele posturi libere, cerinţele profesionale ale postului de inspector de specialitate deţinut anterior de reclamant, astfel că nu pot fi privite ca întemeiate apărările invocate de această apelantă pârâtă.
Critica apelantei pârâte în sensul că motivarea instanţei este contradictorie şi nepărtinitoare, bazându-se pe aprecieri subiective ce sunt în contradicţie cu probele dosarului nu este fondată întrucât prima instanţă a indicat, în cuprinsul hotărârii atacate, motivele pentru care a apreciat că se impune reindividualizarea sancţiunii disciplinare aplicate contestatorului şi care sunt argumentele sale ce au determinat admiterea în parte a contestaţiei .
Este de reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către prima instanţă a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări sau a unei motivări contradictorii, prima instanţă argumentând soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 din Codul de procedură civilă, hotărârea atacată conţinând elementele c e fac posibil contro lul hotărârii în calea de atac .
Pentru considerentele mai sus expuse, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge ca nefondate apelurile formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelantul-reclamant G______ S______ A____, domiciliat în comuna B_____, __________________, jud. P, şi apelanta-pârâtă P_______ C______ B_____, cu sediul în _______________________, jud. P, împotriva sentinţei civile nr. 2172/20.09.2019, pronun ţată de Tribunalul P.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 3 martie 2020.”
Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe
Titular Cabinet de Avocat ”Gherasim Andrei-Gheorghe” specializat litigii de muncă