1. Cadru legal Prin O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România sunt reglementate intrarea, şederea şi ieşirea străinilor pe teritoriul României sau de pe teritoriul României, drepturile şi obligaţiile acestora, precum şi măsuri specifice de control al imigraţiei, în conformitate cu obligaţiile asumate de România prin documentele internaţionale la care este parte. 2. Circulația și șederea străinilor pe teritoriul României Potrivit ordonanței de urgență, străinii aflaţi legal în România se pot deplasa liber şi îşi pot stabili reşedinţa sau, după caz, domiciliul oriunde pe teritoriul României. Străinii care locuiesc legal în România şi părăsesc temporar teritoriul statului român au …