Prin Decizia civilă nr. 114/17.03.2020, definitivă, pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, s-a statuat că ”efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat şi angajator se concretizează în drepturi şi obligaţii de ambele părţi: din perspectiva salariatului – obligaţia de prestare a muncii şi corelativ dreptul la salarizare pentru munca depusă (art.39 alin.2 lit.a şi alin.1 li.a din Codul muncii) iar din perspectiva angajatorului, una dintre obligaţiile esenţiale este plata salariului angajatului pentru munca prestată (art. 40 alin.1 lit. c din Codul muncii).
Salariul, ca o componentă a dreptului la muncă, este definit de art. 159 din Codul muncii ca reprezentând contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă iar evidenţa perioadelor lucrate şi cuantumul drepturilor salariale rezultă din evidenţele pe care angajatorii sunt obligaţi să le ţină. Cum dreptul la salariu este echivalentul activităţii prestate, (…) nu se poate reţine că urmare a emiterii deciziei de concediere angajatorul, pentru a nu aplica o dublă sancţiune angajatului, ar fi obligat să achite drepturi salariale pentru perioade în care salariatul nu a prestat activitate.”
Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe
Titular Cabinet de Avocat ”Gherasim Andrei-Gheorghe” specializat litigii de muncă