Tribunalul Constanța
SECŢIA I CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ NR.483
Şedinţa publică din 0 9 martie 2020
PREŞEDINTE – A_____ N____
ASISTENŢI JUDICIARI
R_____ T________
G_______ C
GREFIER – M______ M______
Pe rol, pronunţarea asupra acţiunii civile având ca obiect contestaţie decizie de concediere, acţiune formulată de reclamantul C______ C_________ domiciliat in C________, _____________________.32-34 judeţul C________, in cont radictoriu cu pârâta M____ SF SRL cu sediul in T, __________________________.21 __________ ______________________ .
Dezbaterile au avut loc in şedinţa din data de 17 februarie 2020 si au fost consemnate in încheierea de şedinţă din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea la data de 02 martie 2020 si 09 martie 2020 pentru când a pronunţat următoarea hotărâre:
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei civile de faţă:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului C________, secţia I civilă, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamantul C______ C_________ a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. M____ CF S.R.L. ca instanţa să pronunţe o hotărâre prin care să se dispună anularea deciziei de suspendare a contractului individual de muncă nr. 75/16.10.2018, ca nelegală, constatarea încetării contractului individual de muncă nr. 75/16.10.2018 prin efectul demisiei reclamantului, începând cu data de 24.07.2019, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale ce se cuvin reclamantului pentru perioada mai – iulie 2019 (câte 5119 lei net în fiecare lună întreagă, proporţional cu activitatea desfăşurată în luna iulie 2019), obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente concediului de odihnă neefectuat, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul susţine că a deţinut calitatea de angajat în cadrul societăţii pârâte în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă nr. 75/16.10.2018, iar prin actul adiţional nr. 1/01.02.2019 s-a dispus majorarea salariului de la suma de 4000 lei la suma de 6500 lei.
Reclamantul arată că la data de 15.07.2019 a formulat o cerere pentru încetarea contractului individual de muncă prin demisie, începând cu data de 19.07.2019, fără termen de preaviz, de vreme ce nu-i fuseseră achitate drepturile salariale din luna mai 2019.
Pârâta i-a adus la cunoştinţă că neprezentarea sa la locul de muncă începând cu data de 24.07.2019 a condus la suspendarea contractului individual de muncă pentru absenţe nemotivate, conform art. 51 al. 2 din Codul muncii.
Reclamanta subliniază că societatea pârâtă nu i-a comunicat nici până în prezent vreo decizie de suspendare a contractului individual de muncă, deşi îi revenea o asemenea obligaţie.
S-a argumentat că în mod eronat pârâta a procedat la suspendarea contractului său individual de muncă, în conformitate cu prevederile art. 51 al. 2 C. muncii, de vreme ce nu se poate imputa reclamantului o presupusă neîndeplinire a obligaţiilor de serviciu.
Potrivit art. 81 al. 1 din Codul muncii, prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă al salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz. Alineatul 8 al art. 81 prevede însă că salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă.
Ca regulă generală, termenul de preaviz este de 20 de zile lucrătoare în cazul salariaţilor cu funcţie de execuţie şi 45 de zile în situaţia salariaţilor cu funcţie de conducere, însă aceste termene de preaviz nu sunt aplicabile în situaţia în care angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă.
Astfel, în situaţia în care angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţia de plată a salariului, manifestarea de voinţă a salariatului în sensul încetării contractului individual de muncă prin efectul demisiei nu atrage obligaţia de a executa termenul de preaviz.
Reclamantul susţine că societatea pârâtă nu a înţeles să-i achite drepturile salariale începând cu luna mai 2019, împrejurare constatată inclusiv prin adresa nr. 172/08.08.2019 emisă de I.T.M. C________, astfel că demisia din funcţia deţinută conform contractului individual de muncă nr. 75/16.10.2018 nu este de natură să atragă obligaţia reclamantului de a respecta un termen de preaviz.
O dată exercitată prerogativa reclamantului de a-şi prezenta demisia din funcţia deţinută în cadrul societăţii pârâte, acesteia din urmă îi revenea obligaţia de a proceda la emiterea deciziei de încetare a contractului individual de muncă, prin efectul demisiei, de îndată, întrucât angajatorul era în culpă pentru neexecutarea obligaţiei de plată a salariului, iar nu de a proceda la suspendarea contractului individual de muncă perfectat între părţi.
În cauză, contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 75/16.10.2018 a încetat să-şi producă efectele la data de 24.07.2019, prima zi de lucru ulterior finalizării concediului de odihnă de care a beneficiat.
Cu privire la plata drepturilor salariale restante, reclamantul a solicitat să se facă aplicarea art. 159 al. 1 – al. 2 C. muncii, art. 161, art. 166, art. 171 C. muncii, în trucât nu i-au fost achitate drepturile salariale începând cu luna mai 2019.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata concediului de odihnă neefectuat, Codul muncii stabileşte efectuarea în natură a concediului de odihnă în fiecare an calendaristic.
De la această regulă, Codul muncii stabileşte o situaţie specială în care este permisă compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, în cazul încetării contractului individual de muncă.
În drept, s-a invocat Codul m uncii.
În probaţiune, s-a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri şi expertiză contabilă.
Au fost anexate împuternicire avocaţială în original, iar în copie certificată actul adiţional nr. 1/01.02.2019, notificare, adresă emisă de I.T.M. sub nr. 172/08.08.2019, notificare de suspendare a contractului individual de muncă.
Pentru primul termen de judecată s-a stabilit în sarcina pârâtei obligaţia de a depune în copie certificată decizia de suspendare a contractului individual de muncă nr. 75/2018, documentaţia care a stat la baza emiterii acesteia, precum şi state de plată pentru perioada mai-iulie 2019.
Pârâta a fost citată la adresa rezultată din evidenţele Oficiului N_______ al Registrului Comerţului, însă actele de procedură au fost returnate, întrucât termenul legal pentru comunicarea actelor s-a împlinit, iar reprezentantul societăţii nu s-a prezentat pentru înmânarea actelor.
Instanţa a dispus emiterea unei adrese către I.T.M. pentru a se comunica un extras din programul Revisal cu privire la istoricul raporturilor de muncă cu reclamantul.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Acţiune scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine:
Reclamantul C______ C a fost salariatul societăţii pârâte S.C. M____ CF S.R.L. conform contractului individual de muncă nr. 75/16.10.2018 , cu normă întreagă, pe durată nedeterminată, în funcţia de inginer construcţii civile, industriale şi agricole.
Conform actului adiţional nr. 1/01.02.2019 la contractul individual de muncă încheiat şi înregistrat nr. 75/16.10.2018 în registrul general de evidenţă a salariaţilor, s-a modificat elementul „salariu” din contract, în sensul că salariul de bază brut s-a modificat de la suma de 4. 000 lei la suma de 6500 lei.
Din informaţiile puse la dispoziţia instanţei, extrase din baza de date centrală organizată la nivelul Inspecţiei Muncii, reiese că raporturile de muncă între părţi au încetat la data de 03.12.2019, în baza art. 61 lit. a C. muncii.
Pe de altă parte, din cuprinsul notificării emise de S.C. M____ CF S.R.L. sub nr. 32/12.08.2019 reiese fără putinţă de tăgadă că angajatorul a primit cererea de demisie din data de 15.07.2019, ce urma să devină operantă începând cu data de 19.07.2019.
Din cuprinsul aceluiaşi înscris reiese că pentru neprezentare la muncă începând cu data de 24.07.2019, contractul individual de muncă al reclamantului a fost suspendat pentru absenţe nemotivate, în temeiul art. 51 al. 2 din Codul muncii, ceea ce înseamnă că nu s-a dat curs cererii de demisie, considerându-se că pe durata termenului de preaviz contractul individual de muncă al reclamantului continua să-şi producă efectele.
Pârâta nu a negat justeţea pretenţiilor reclamantului şi nu a precizat cuantumul drepturilor salariale restante, deşi sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare, conform art. 272 din Codul muncii.
Adresa emisă de I.T.M. Dâmboviţa sub nr. 172/08.08.2019 relevă că pentru luna mai 2019 angajatorul a recunoscut neplata salariului, invocând anumite abateri care însă nu au fost probate, iar pe luna iunie 2019 nu s-au acordat drepturile salariale angajaţilor, sub motivul existenţei unor dificultăţi financiare.
Conform art. 81 Codul muncii, prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz (termenul de preaviz este cel convenit de părţi în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile şi nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare pentru salar iaţii cu funcţii de execuţie, respectiv mai mare de 45 de zile lucrătoare pentru salariaţii care ocupă funcţii de conducere).
Dreptul salariatului de a pune capăt unilateral contractului său individual de muncă dă expresie principiului libertăţii muncii. În conformitate cu acest principiu, care consacră libertatea alegerii locului de muncă, a profesiei, meseriei sau activităţii, nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă ori într-o anumită profesie. Orice persoană fizică este liberă, pe de o parte, să încheie sau să nu încheie un contract de muncă în calitate de salariat, iar pe de altă parte, să continue desfăşurarea activităţii sau să pună capăt contractului de muncă în baza căruia îşi desfăşoară activitatea.
Art. 81 al. 8 din Codul muncii reglementează şi o situaţie de excepţie de la regula respectării termenului de preaviz, în sensul că salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă.
Or, o asemenea situaţie de excepţie este incidentă în cauza de faţă, câtă vreme pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale restante pentru perioada anterioară demisiei, iar controlul desfăşurat de I.T.M. Dâmboviţa confirmă neexecutarea obligaţiei de plată a salariului.
Prin urmare, angajatorul avea obligaţia să dispună încetarea contractului individual de muncă al salariatului prin efectul demisiei acestuia, începând cu data de 24.07.2019 şi nu să emită decizia de suspendare a contractului individual de muncă, pentru că lipsea la momentul respectiv premisa necesară şi obligatorie a unei asemenea măsuri, anume existenţa raporturilor de muncă între părţile litigante.
Pe de altă parte, exista unei decizii de suspendare a contractului individual de muncă poate fi dedusă din cuprinsul notificării menţionate anterior, deoarece în informaţiile furnizate de I.T.M. Dâmboviţa la solicitarea instanţei lipsesc referirile la o asemenea decizie.
Referitor la plata drepturilor salariale restante, instanţa analizează cauza în raport de art. 39 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, care stabileşte dreptul salariatului la salarizare pentru munca depusă, corelativ cu obligaţia angajatorului prevăzută de art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii, aceea de a acorda salariaţilor drepturile ce decurg din lege, contracte individuale şi colective de muncă, dar şi în raport de prevederile art. 272 din Codul muncii, care stabilesc sarcina probei în cadrul unui conflict de muncă.
Din actele dosarului, instanţa reţine că societatea pârâtă nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiei de plată a salariului aferent perioadei indicate în acţiune, ci dimpotrivă, pârâta în calitate de angajator, căreia îi incumbă sarcina probei potrivit dispoziţiilor legale mai sus menţionate, nu a prezentat, la solicitarea instanţei, documentele prevăzute de art. 168 din Codul muncii, motiv pentru care instanţa nu poate decât să prezume neplata salariului pentru perioada arătată de reclamant.
Se reţine că pretenţiile ce formează obiectul prezentului litigiu se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă potrivit art. 159 din Codul muncii ”contraprestaţia muncii depuse de către salariat” , aceasta cuprinzând, în raport de prevederile art. 160 din Codul muncii „salariul de bază , indemnizaţiile , sporurile , precum şi alte adaosuri” , acestea din urmă reprezentând o parte variabilă a salariului, acordându-se în raport de calificarea, importanţa, complexitatea atribuţiilor de serviciu, de performanţele individuale ale fiecărui salariat.
De asemenea, prin art. 1 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 95/1949 privind protecţia salariatului s-a stabilit că „salariul” reprezintă, oricare i-ar fi denumirea sau modul de calcul, remunerarea sau câştigurile susceptibile de a fi evaluate în bani şi stabilite prin acordul părţilor sau de către legislaţia naţională, pe care cel care angajează le datorează unui lucrător în baza unui contract de muncă, scris sau verbal, fie pentru munca efectuată sau care urmează a fi efectuată, fie pentru serviciile prestate sau care urmează a fi prestate.
Potrivit art. 166 din Codul muncii, ”salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită prin contractul individual de muncă (…) ”.
Plata salariului, ca orice plată, fiind un act juridic, nu poate fi dovedită decât cu înscrisuri. Prin sintagma documente justificative , legiuitorul a avut în vedere documente din care să rezulte fără tăgadă că salariatul a semnat de primire pentru salariu.
Este raţiunea pentru care în art. 168 alin. 2 legiuitorul instituie pentru angajator obligaţia ca ştatele de plată, precum şi celelalte documente justificative să se păstreze şi să se arhiveze de către angajator în aceleaşi condiţii şi termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.
Pârâta nu a făcut dovada că şi-a îndeplinit obligaţia de plată a drepturilor salariale cuvenite pentru munca prestată de reclamant pentru perioada mai-iulie 2019, proporţional cu activitatea prestată, sens în care pretenţiile reclamantului sunt întemeiate.
Art. 8 din Codul muncii dispune că „relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei credinţe” , ceea ce implică exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor în consens cu valorile morale, cu respectarea ordinii de drept, fără acţiuni sau omisiuni potrivnice caracterului raţional al conduitelor subiectelor de drept.
Libertatea contractuală se prelungeşte şi dincolo de momentul încheierii contractului, în domeniul executării contractului, creditorului recunoscându-i-se dreptul de a pretinde de la debitorul său executarea în natură sau prin echivalent a prestaţiei neexecutate, din culpă sau executată în mod defectuos.
Din acest punct de vedere este angajată răspunderea civilă contractuală, ca formă a răspunderii civile, potrivit căreia fapta ilicită păgubitoare care o generează, constă în nerespectarea obligaţiei asumate contractual de către debitor şi are ca finalitate repararea în natură sau prin echivalent a prejudiciului cauzat astfel creditorului.
Aceleaşi considerente sunt valabile şi în privinţa solicitării de plată a contravalorii concediului de odihnă neefectuat.
Se reţine suplimentar că prevederea art. 146 alin 1 Codul muncii statuează astfel:
„Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an.
In cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parţial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual.
Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă” .
Pentru toate aceste considerente, instanţa admite acţiunea reclamantului şi constată încetarea contractului individual de muncă nr. 75/16.10.2018 prin demisa reclamantului, începând cu data de 24.07.2019 , anulează decizia de suspendare a contractului individual de muncă nr. 75/16.10.2018, adusă la cunoştinţa reclamantului prin notificarea nr. 32/12.08.2019 emisă de către pârâtă şi obligă pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada mai-iulie 2019, proporţional cu activitatea efectiv prestată, precum şi la plata contravalorii concediului de odihnă neefectuat.
Instanţa reţine că pârâta este în culpă procesuală, motiv pentru care în temeiul art. 453 al. 1 C. pr. civilă instanţa obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat conform facturii şi chitanţei ce au fost anexate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite acţiunea formulată de reclamantul C______ C_________ domiciliat in C________, _____________________.32-34 judeţul C________, in contradictoriu cu pârâta M____ SF SRL cu sediul in Târgovişte, __________________________.21 __________ ______________________.
Constată încetarea contractului individual de muncă nr. 75/16.10.2018 prin demisa reclamantului, începând cu data de 24.07.2019.
Anulează decizia de suspendare a contractului individual de muncă nr. 75/16.10.2018, adusă la cunoştinţa reclamantului prin notificarea nr. 32/12.08.2019 emisă de către pârâtă.
Obligă pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada mai-iulie 2019, proporţional cu activitatea efectiv prestată, precum şi la plata contravalorii concediului de odihnă neefectuat.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Tribunalul C________.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, azi data de 09.03.2020”
Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe
Titular Cabinet de Avocat ”Gherasim Andrei-Gheorghe” specializat litigii de muncă