Prin Sentinţa civilă nr. 5369 din data de 08.10.2019, definitivă prin Decizia civilă nr. 798/16.03.2020, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, analizând legalitatea cercetării disciplinare a salariatului, culminată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, a statuat următoarele:
”Potrivit art. 251 din Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art.248 alin.1 lit. a nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cereri disciplinare prealabile.
Cercetarea prealabilă este o condiţie imperativă a legii, reprezentând o garanţie a dreptului la apărare pe toată durata desfăşurării acţiunii disciplinare şi trebuie să respecte metodologia prevăzută de art. 251 din Codul muncii. Pentru a realiza acest rol, în primul rând salariatului trebuie să i se aducă la cunoştinţă învinuirea pentru care este cercetat, pentru a-i acorda dreptul să-şi formuleze eventualele apărări şi să ofere probe şi motive în combaterea învinuirii.
În cauza de faţă, prin convocarea nr. 602/02.04.2019, pârâta a convocat în scris salariatul la data de 08.04.2019 la ora 11.00.
Urmare a cererii reclamantului din data de 04.04.2019, data cercetării disciplinare a fost reprogramată pentru data de 15.04.2019, ora 15.00, când reclamantului i s-a solicitat să răspundă în scris la un număr de 43 de întrebări formulate în prealabil şi consemnate în nota explicativă a angajatului B_____ A_____ Ş_____ şi când reclamantul s-a prezentat însoţit de avocat.
Însă, caracterul de interogatoriu şi fără prezentarea unor dovezi incriminatoare al modului în care reclamanta a înţeles să respecte dreptul salariatului de a formula şi susţine toate apărările în favoarea sa şi de a oferi persoanei împuternicite să realizeze cercetarea tuturor probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare (art. 251 alin.4 din Codul muncii), coroborat cu faptul că în convocare nu se face referire la fapte concrete săvârşite la o anumită dată, ci se formulează acuzaţii în termeni generali, conduc la concluzia că cercetarea disciplinară a fost efectuată în scopul de a intimida salariatul şi de a-l împiedica să se apere, chiar şi în condiţiile în care a fost asistat de un avocat.
Prin urmare, dreptul reclamantului la apărare în perioada cercetării disciplinare a fost doar iluzoriu, fără niciun caracter de efectivitate.”
Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe
Titular Cabinet de Avocat ”Gherasim Andrei-Gheorghe” specializat litigii de muncă