Prin Decizia ÎCCJ nr. 19/2019 s-a confirmat faptul că stipularea clauzei penale în contractul individual de muncă sau într-un act adiţional este interzisă, fiind sancţionată cu nulitatea.
Conform prevederilor art. 1538 din Codul civil, ”clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale”. Instanțele de judecată au posibilitatea de a reduce cuantumul clauzei penale în situațiile expres prevăzute de art. 1541 Cod civil.
Inserarea unei clauze penale în contractul de muncă are ca scop evaluarea unilaterală și anticipată a prejudiciului suferit de creditor, în speță de angajator. Practic, se urmărește scutirea angajatorului de a face dovada prejudiciului creat în condițiile în care în dreptul muncii, conform art. 272 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului.
În primul rând, trebuie să reținem că prevederile din Codul muncii reglementează în mod expres diferitele tipuri de răspundere ale salariatului.
În al doilea rând, conform art. 38 din Codul muncii: ”Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.” Cu alte cuvinte, chiar dacă salariatul negociază cu angajatorul și agreează o clauză penală, legea nu permite ca o astfel de clauză să producă efecte juridice, deoarece salariatul nu poate renunța la drepturile sale imperativ prevăzute de lege.
În condițiile în care prin art. 254 alin. (3)-(4) din Codul muncii este reglementată imperativ atât procedura, cât și cuantumul maxim al prejudiciului care poate fi recuperat de către angajator prin acordul părților, respectiv:
(3) În situația în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina și în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare și evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părților, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării.
(4) Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul părților, conform alin. (3), nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie”
Rezultă că în toate cazurile în care părțile, respectiv angajatorul și salariatul, nu ajung la un acord în limitele dispozițiilor de mai sus, angajatorul are obligația de a dovedi prejudiciul efectiv suferit, iar despăgubirea o poate obține în urma pronunțării unei hotărâri de către instanțele judecătorești.
Astfel, deși chestiunea a fost anterior tranșată de practică și doctrină, prin Decizia nr. 19/2019, ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă, în dosarul nr. 16121/110/2016, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că:
„În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 10, art. 38, art. 57, art. 134 alin. (1) și art. 254 alin. (3) și (4) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stipularea clauzei penale în contractul individual de muncă sau într-un act adițional al acestuia, prin care este evaluată paguba produsă angajatorului de salariat din vina și în legătură cu munca sa, este interzisă și este sancționată cu nulitatea clauzei astfel negociate”.
Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe
Titular Cabinet de Avocat ”Gherasim Andrei-Gheorghe” specializat litigii de muncă