Anulare decizie de concediere disciplinară. Recuperare drepturi salariale. Jurisprudență

CURTEA DE APEL IAŞI SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE DECIZIE Nr. 114/2020 Şedinţa publică de la 17 Ma rtie 2020 Completul compus din: PREŞEDINTE E____ C_________ P_______ Judecător C_______ R___ Grefier C_______ B_____ Pe rol pronunţarea asupra cauzei civile privind apelul declarat de reclamanta P_______ I____ împotriva încheierii de şedinţă din 25.03.2019 şi a sentinţei civile nr.1094/10.07.2019 pronunţate de Tribunalul I, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, având ca obiect anulare act, în contradictoriu cu intimata ________________ . La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către …

Continuă lectura

Curgerea termenului de prescripție pentru sancționarea salariatului care a săvârșit abateri disciplinare

În materia cercetării și sancționării disciplinare, Codul muncii stabilește că angajatorul poate dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Ambele sunt termene de prescripție și urmează regulile prevăzute de art. 2523 și urm. din Codul civil. Termenul de 30 de zile calendaristice începe să curgă de la momentul înregistrării raportului final de cercetare disciplinară la registratura unității angajatorului, așa cum a statuat și Înalta Curte de Casație și …

Continuă lectura