CURTEA DE APEL IAŞI
SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 114/2020
Şedinţa publică de la 17 Ma rtie 2020
Completul compus din:
PREŞEDINTE E____ C_________ P_______
Judecător C_______ R___
Grefier C_______ B_____
Pe rol pronunţarea asupra cauzei civile privind apelul declarat de reclamanta P_______ I____ împotriva încheierii de şedinţă din 25.03.2019 şi a sentinţei civile nr.1094/10.07.2019 pronunţate de Tribunalul I, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, având ca obiect anulare act, în contradictoriu cu intimata ________________ .
La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 03.03.2020, susţinerile şi concluziile părţilor prezente fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi.
Din lipsă de timp pentru deliberare, pronunţarea a fost amânată pentru azi, 17.03.2020 , când:
INSTANŢA
Asupra apelului de faţă constată următoarele,
Prin sentinţa civilă nr. 1094/10.07.2019 Tribunalul I…. a admis, în parte, acţiune formulată de reclamanta P_______ I____ în contradictoriu cu pârâta __________________.
A obligat pârâta la plata drepturilor salariale restante aferente perioadei aprilie xxxxxxxxxxxxx18, în raport de perioada efectiv lucrată consemnată în condica de prezenţă şi pontaje.
A respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei de încetare a contractului individual de muncă nr. 683/28.06.2018 emisă de pârâtă, precum şi celelalte capete de cerere.
A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă reţine următoarele :
„Reclamanta P_______ I____ in contradictoriu cu parata ________________ a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a deciziei nr. 683/ 28. 06. 2018 privind încetarea contractului individual de munca potrivit art. 252 Codul Muncii, reintegrarea in funcţia avuta anterior emiterii deciziei de încetare a contractului de munca, obligarea paratei la plata drepturilor salariale restante , începând cu luna aprilie 2018 si pana la reintegrarea efectiva in munca , obligarea paratei la achitarea contribuţiilor la asigurările de sănătate pentru lunile martie si aprilie 2018 conform contractului de munca , cu cheltuieli de judecata.
Tribunalul reţine ca prin decizia nr 683/28.06.2018 emisa de parata ________________ s-a dispus încetarea contractului individual de munca nr 69/15. 02. 2018 al reclamantei P_______ I____ , începând cu 28.06.2018 in temeiul art 58 coroborat cu art 61 lit a Codul Muncii. Motivele concedierii constau in faptul ca reclamanta a absentat nemotivat in perioada 15. 02. xxxxxxxxxxxxxxxx18 , cumulând mai mult de 10 absente nemotivate si întârzieri la programul de munca , fapte ce încalcă prevederile cap.VI art 4 din Regulamentul intern al societăţii parate.
Instanţa reţine ca reclamanta a fost angajată la societatea parata începând cu data de 15. 02. 2018 pe perioada nedeterminata, in meseria de desenator tehnic cod xxxxxx pentru o norma întreaga de 8 ore pe zi cu un salariu lunar de baza brut de 4444 lei si o perioada de proba de 90 de zile calendaristice.
Se reţine ca managerul executiv al societăţii parate, doamna O___ A_________ a adus la cunoştinţa administratorului societăţii ca in perioada 15. 02. xxxxxxxxxxxxxxxx18 reclamanta a avut întârzieri repetate la programul de lucru, părăsind locul de munca înainte de terminarea programului, fără aprobarea scrisa a administratorului , a acumulat un nr de peste 10 absente nemotivate, a înaintat o cerere de concediu fără plata nr 654/31. 05. 2018 si ulterior nu s- a prezentat la serviciu , fără a primi aprobarea din partea conducătorului unităţii .
Instanţa reţine ca prin adresa nr 684/28. 06. 2018 parata a convocat reclamanta pentru data de 10. 07. 2018 in vederea acordării drepturilor salariale restante.
Se mai reţine ca reclamanta a depus o cerere de concediu de odihna la societatea parata pentru efectuarea acestuia in perioada 04.-15 iunie 2018 .
Din condica de prezenta depusa la filele 70-79, pentru perioada 16,03. xxxxxxxxxxxxxxxx18 Instanţa reţine ca reclamanta avut câteva zile in care a întârziat la serviciu sau a plecat mai devreme , respectiv 23. 03, 2018 , 19. 04. 2018 , , 21. 04. 2018 , , 27. 04. 201 8, , 05. 05. 2018, , 10. 05. 2018 ,24. 05. 2018 , 01. 06. 2018 si a lipsit in perioada 04 iunie – 15 iunie 2018 , având o cerere de concediu de odihna pentru aceasta perioadă dar neaprobată de parata, fila 81.
Se mai reţine ca in perioada 20. 21 06 2018 reclamanta a avut concediu medical.
Instanţa mai reţine din aceasta condica de prezenta ca reclamanta a lucrat depăşind programul de 8 ore in mai multe zile decât cele in care a lucrat mai puţin .
Instanţa reţine ca prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr 796/23. 09. 2018 a societăţii parate s-a aprobat ca începând cu data de 23. 09. 2018 sa se desfiinţeze 3 posturi de desenator tehnic din Departamentul S____ tura din Divizia de Proiectare , 3 posturi de desenator tehnic din departamentul CFDP din Divizia de Proiectare , 3 posturi de desenator tehnic din Departamentul Instalaţii din Divizia Proiectare , 3 posturi de desenator tehnic din Departamentul de Arhitectura din Divizia Proiectare si 3 posturi de desenator tehnic di n Departamentul Reţele tehnico-edilitare din Divizia Proiectare.
Din registru salariaţi al societăţii parate emis la 24 03 2019 (filele 83- 88) rezulta ca in schema societăţii toţi angajaţii cu profesia de desenator tehnic figurează cu contractul de munca încetat.
Instanţ a reţine ca reclamanta a depăşit in multe zile programul de lucru de 8 ore/zi dar raportat la cele 8 zile din perioada 23. 03. xxxxxxxxxxxxxxxx18 in care a întârziat la program si zilele cuprinse _________________ 2018, total 10 zile lucrătoare in care nu s-a prezentat la birou, cererea de concediu nefiind aprobata, s- au încălcat dispoziţiile art VI .2- Reguli obligatorii la angajare din Regulamentul intern al societăţii parate.
Instanţa ar fi putut analiza caracterul măsurii disciplinare luate in raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşita de salariat fata de dispoziţiile art . 250 C Muncii daca societatea parata ar fi avut încă in organigrama postul de desenator tehnic, apreciind daca măsura concedierii poate fi înlocuita cu alta sancţiune disciplinara având in vedere si Decizia nr 11/2013 a ICCJ, dar constatând situaţia desfiinţării postului de desenator tehnic in cadrul societăţii parate, o astfel de analiza nu ar schimba statutul reclamantei de concediat, neputându-se dispune reintegrarea pe postul deţinut anterior potrivit art. 80 alin 2 din Codul Muncii.
F___ de cererea reclamantei de obligare a paratei la plata drepturilor salariale restante, începând cu luna aprilie 2018 si pana la reintegrarea efectiva in munca , Instanţa reţine ca reclamanta a prestat activitate societăţii parate in aceasta perioada iar aceasta nu si-a achitat obligaţia de plata a drepturilor salariale , convocarea nr 648/28. 06. 2018 nefăcând dovada plaţii .
Astfel Instanţa va admite in parte acţiunea formulata de reclamanta P_______ I____ si va obliga parata la plata drepturilor salariale restante aferente perioadei aprilie xxxxxxxxxxxxx18, în raport de perioada efectiv lucrată consemnată în condica de prezenţă şi pontaje.
Va respinge contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei de încetare a contractului individual de muncă nr. 683/28 .06.2018 emisă de pârâtă întrucât au fost încălcate de reclamanta dispoziţiile art VI .2 din Regulamentul intern al societăţii parate.
F___ de cererea de obligarea paratei la achitarea contribuţiilor la asigurările de sănătate pentru lunile martie si aprilie 2018 conform contractului de munca , Instanţa o va respinge întrucât la fila 22 este depusa adeverinţa nr. 9568/12. 07. 2018 cu stam pila Casei Judeţene de Pensii Iaşi cu baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale /venit realizat al reclamantei.
Având in vedere dispoziţiile art 543 CV pr Civila Instanţa va obliga pârâta să achite reclamantei suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat, in măsura pretenţiilor admise .
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta P_______ I____ , considerând-o nelegală şi netemeinică.
Motivează apelanta că, prin încheierea de şedinţă din 25.03.2 019 în mod greşit a fost respinsă excepţia nulităţii absolute a deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. 683 din 28.06.2018, care a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 252 lit. a, b , c, d, e şi f din Codul muncii, întrucât, decizii contestată nu cuprinde menţiunile din dispoziţiile legale invocate.
Intimata, prin actul contestat a menţionat la modul general faptele săvârşite, descrierea lor fiind insuficientă, astfel cum este reglementată în art. 77 din Codul Muncii .
Prin decizia contestată nu se menţionează prevederile legale sau contractuale sau cele din regulamentul intern încălcate, pentru a se verifica dacă faptele reţinute în sarcina contestatoarei constituie sau nu abateri disciplinare, dacă sunt prevăzute ca şi abateri disciplinare şi dacă pentru acestea este prevăzută ca sancţiune desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. Nu orice fapta a salariatului constituie abatere disciplinară şi nu orice abatere disciplinară se sancţionează direct cu desfacerea contractului de munca.
Pentru a se lua aceasta măsură, trebuie ca fapta săvârşită să fie prevăzută în mod expres ca abatere disciplinară şi să se prevadă ca sancţiune desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
De asemenea, decizia nu menţionează motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei, cu atât mai mult cu cât aceasta în timpul cercetării disciplinare nu a recunoscut abaterile reţinute în sarcina sa.
In plus, decizia încalcă prevederile art. 268 alin. 1 din codul muncii deoarece a fost emisa după expirarea termenului de 30 de zile de la data la care angajatorul a luat cunoştinţă de săvârşirea faptei. Astfel, prin decizia contestată se reţine că angajata în perioada 15.02.xxxxxxxxxxxxx18 a săvârşit mai multe abateri disciplinare, ori cercetarea disciplinară putea fi făcută doar pentru absenţele din ultimele 30 de zile. Invocă în susţinerea acestor critici, deciziile nr. 383/2005, nr. 58/2007, nr. 319/2007 si nr. 654/2007 ale Curţii Constituţionale.
Decizia este lovită de nulitate absolută şi pentru motivul că în cuprinsul acesteia nu este indicată în mod concret instanţa competentă la care poate fi atacată decizia de încetare a contractului de muncă. Instanţele de judecată au stabilit prin nenumărate hotărâri că sub sancţiunea nulităţii trebuie indicată în mod concret şi nu generic instanţa Ia care decizia poate fi contestată, lipsa acestei menţiuni ducând la desfiinţarea în tot a hotărârii.
Consideră că sentinţa civilă este atât nelegală, cât şi nefondată, întrucât desfacerea contractului de muncă s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale, iar instanţa de fond nu a coroborat toate probele administrate în cauză.
Prin contractul de muncă nr. 69 din 15.02.2018, la litera J punctul 1 este prevăzut un salariu lunar brut în sumă de 4444 lei, iar potrivit punctului 3 orele suplimentare prestate în afara programului normal de lucru sau în zilele în care nu se lucrează ori în zilele de sărbători legale se compensează cu zile libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acestora, sau se plătesc prin adăugarea unui spor de 100% la salariu corespunzător duratei acesteia.
De asemenea, potrivit literei H din contract, durata timpului de lucru este de 8 ore/zi şi 40 ore/săptămână. Conform fişei de pontaj depusă la dosar chiar de către intimată rezultă că angajata efectua ore suplimentare pentru angajator, iar aceasta, mai puţin în zilele subliniate pe fişa de pontaj, stătea la serviciu peste 8 ore, iar săptămânal, inclusiv în săptămânile în care a întârziat la serviciu, aceasta depăşea 40 de ore pe săptămână.
În realitate, în funcţie de proiectele pe care le aveau, aşa cum se observă chiar din fişa de pontaj şi pentru ceilalţi angajaţi, aceştia nu aveau o oră fixă de sosire la serviciu, dar trebuiau să stea 8 ore sau, în cazul în care plecau mai devreme, urmau să recupereze.
Astfel, doar făcând un calcul simplu al primei foi de pontaj depusă la dosar, rezultă că la 16.03.2018, P_______ I____ a stat la serviciu 9 ore şi 30 minute ( în loc de 8 ore), în săptămâna 19.03 – 23.03.2018 (în care se pretinde că a întârziat) aceasta a stat la serviciu mai mult de 9 ore pe zi, adică 44 ore şi 20 minute pe săptămână (în loc de 40 de ore), iar în săptămâna 26.03 -30.03, a lucrat 42 de ore şi 50 minute pe săptămână. Situaţia se repetă pentru întreaga perioadă în care a fost angajată la societate, astfel că aceasta a depăşit numărul de 40 de ore de lucru pe săptămână sau 8 ore pe zi.
Solicită instanţei de judecată să observe că din procesul verbal nr. 685 din 28.06.2018 la pct. e, rezultă că apelanta nu a avut anterior sancţiuni disciplinare prevăzute de art. 264 al. 1 din Codul muncii, ceea ce contrazice chiar decizia de desfacere a contractului de muncă prin care se reţine că angajata, în perioada 15.02.2018 (data la care a fost angajată) -19.07.2018 (dată la care aceasta nu mai era angajată) a absentat de la serviciu.
În mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale doar pentru perioada aprilie xxxxxxxxxxxxxx18, menţionând că plata se va face în raport de perioada efectiv lucrată consemnată în condica de prezenţă şi pontaje.
Considerăm că instanţa de fond, în lipsa unei solicitări din partea unităţii angajatoare a depăşit limitele cu care a fost investită şi a dat o dublă sancţiune contestatoarei, în condiţiile în care pentru absenţele de la serviciu acesteia i s-a desfăcut contractul de muncă, ori unitatea, la acest moment nu mai poate emite o altă decizie pentru o persoană care nu mai este angajata societăţii.
La aprecierea acestei solicitări, solicită a se observa că la 28.06.2018 a fost desfăcut contractul de muncă, dar angajata nu a mai primit salarii începând cu luna aprilie 2018, în condiţiile în care aceasta a mers la serviciu până la desfacerea contractului de muncă şi a lucrat mai multe ore decât cele trecute în contract.
Instanţa trebuie să aibă în vedere că deşi a trecut mai bine de un an de la desfacerea contractului de muncă, societatea nu a făcut un minim de efort pentru a achita salariile restante, precum şi contribuţiile la asigurările sociale, ignorând prevederile înserate în contractul de muncă. în condiţiile în care instanţa a dispus ca plata salariilor să se facă în funcţie de pontaj şi condică de prezenţă, oare n-ar fi trebuit să aibă în vedere şi plata orelor suplimentare ce rezultă din condica de prezenţă?
De asemenea, consideră că în mod greşit instanţa de fond a obligat intimata la plata parţială a onorariului de avocat, solicitând obligarea la plata onorariului de avocat conform chitanţei de la dosar.
Intimata formulează întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat.
Susţine intimata că, prin apelul formulat, apelanta invocă aceleaşi motive de nulitate absoluta a deciziei de concediere nr.683/28.06.2018 , motive pe care le-a invocat si la fondul cauzei si pe care instanţa de fond le-a analizat in detaliu in mod corect si legal.
Solicită a se constata nulitatea apelului formulat întrucât apelanta nu a indicat temeiul de drept, ce norme de drept au fost încălcate.
Arată intimata că, a prezentat instanţei de fond condica de prezenţă de la angajarea apelantei până la încetarea contractului de munca, din care rezulta clar prezenta acesteia la serviciu, orele lucrate in condiţiile in care prin Contractul de munca se stabileşte un program de lucru de 8 ore pe zi, plus o ora de masa.
De la angajare până la încetarea contractului de munca apelanta a cumulat mai mult de 10 absente nemotivate, astfel încât, reţinerea instanţei de fond cu privire la întârzierile repetate de la program, nerespectarea acestuia si înregistrarea absentelor nemotivate sunt corecte si legale.
Au fost depuse la instanţa de fond documentele din care rezultă apărările apelantei cu privire la abaterile disciplinare, la care intimata nu putea da alt răspuns, din ce pricina au fost înlăturate, întrucât apărările sale nu au fost nişte apărări ci doar negaţii nejustificate cuprinse in Nota justificativa înregistrata cu nr.670/27.06.2018.
Ataşat dosarului de fond există Notificarea cu nr. 672/25.06.2018 prin care i s-a cerut un Raport detaliat al activităţii cu date re feritoare la proiectele lucrate, termenele in care au fost predate si alte date legate de activitate, răspuns pe care societatea nu l-a primit niciodată.
Nu se poate prevala apelanta de faptul ca i s-au respins apărările, întrucât acestea nici nu au fost făcute.
În ceea ce priveşte motivarea ca descrierea faptelor este insuficientă în decizia de concediere, apreciază că şi doar faptul că a înregistrat absente nemotivate în perioada 04.05.-18.05. 2018 si apoi 23-27 .06.2018 este un motiv suficient pentru încetarea raporturilor de munca a apelantei întrucât aceasta prevedere expresa este prevăzuta in art. 248 lit (e) din Codul Muncii,
Ori apelanta era in cunoştinţa de cauza că nu i-a fost aprobata cererea de concediu fără plata, angajatorul având de predat o lucrare la care era angajata si apelanta, lucrare care ieşea din termenul de predare. După data depunerii cererii aceasta a mai lucrat si cunoştea ca nu-i fusese aprobat acest concediu si cu toate acestea nu s-a prezentat la serviciu până pe 18.06.2018 .
Si la instanţa de fond a fost ridicata problema semnăturii de pe declaraţia de luare la cunoştinţa a prevederilor Regulamentului intern al societăţii, fiind prezentat originalul acestei declaraţii si a fost confruntat cu copia depusa la dosar.
În ceea ce priveşte plata onorariului de avocat, instanţa de fond a obligat intimata sa plătească acest onorariu proporţional cu ceea ce a câştigat apelanta contestatoare la prima instanţa, apreciind că nu ar fi corect achitarea onorariului integral.
Intimata a recunoscut in fata instanţei de fond ca apelanta are de primit diferenţa de salariu din luna aprilie până in luna iunie pe perioada efectiv lucrata si nu a fost corect sa fie obligată la plata cheltuielilor de judecata .
Solicită respingerea apelului, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
În apel nu au fost administrate probe noi.
La termenul de judecată din data de 03.03.2020, cu ocazia dezbaterilor, instanţa, având în vedere disp. art. 470 alin. 3 Cod procedură civilă a respins excepţia de nulitate a apelului invocată de intimată prin întâmpinare.
Verificând în limitele cererii de apel formulate stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea dispoziţiilor legale de către prima instanţă Curtea de Apel reţine următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 25 martie 2018 instanţa de fond a respins excepţia nulităţi absolute a deciziei de concediere reţinând în esenţă faptul că aceasta îndeplineşte condiţiile formale prevăzute de art. 252 codul muncii.
Apelanta a criticat încheierea arătând faptul că decizia nu contine menţiunile obligatorii prevăzute de art.252 alin.2 lit a, b,c,d,e şi f din codul muncii. Dezvoltând criticile formulate susţine apelanta lipsa descrierii faptei pentru care s-a dispus concedierea, lipsa motivelor pentru care s-au înlăturat apărările salariatului , încălcarea dispoziţiilor art 268 alin 1 codul munciii precum şi lipsa indicării instanţei competente la care poate fi atacată decizia.
Verificând criticile formulate în raport de cuprinsul deciziei privind încetarea contractului individual de muncă nr. 683/28.06.2018 reţine Curtea de Apel următoarele:
Prevederile art. 252 alin.2 C.muncii instituie un caracter formal obligatoriu al deciziei de sancţionare, sancţiunea nulităţii absolute intervenind în condiţiile în care decizia angajatorului nu cuprinde elementele expres precizate de dispoziţiile art.252 lit.a –f.
În ceea ce priveşte menţiunea de la art. 252 alin. 2 lit. a Codul muncii, instanţa reţine faptul că în cuprinsul deciziei trebuie descrisă în concret fapta săvârşită de salariat, de o manieră care să permită analizarea tuturor elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv elementul material constând în acţiunea/inacţiunea săvârşită, data comiterii, rezultatul/consecinţele produse, circumstanţele săvârşirii.
În cuprinsul deciziei s-au reţinut următoarele:
„A având în vedere că salariatul I____ P_____ a luat la cunoştinţă în data de 15.02.2018 conform declaraţiei cu privire la regulamentul intern al societăţii ________________ conform Regulamentului intern al societăţii E________ SRL de obligaţiile ce îi revin în acest sens,
Luând în considerare că în perioada 15.02.xxxxxxxxxxxxxxx18 dna I____ P____ a săvârşit abaterea disciplinară constând în absenţe nemotivate cumulate mai mult de 10 şi întârzieri la programul de muncă”
Dispoziţiile art. 252 al. (2) din Codul Muncii au ca scop asigurarea stabilităţii raporturilor de muncă, a desfăşurării acestora în condiţii de legalitate şi a respectării drepturilor şi îndatoririlor ambelor părţi ale raportului juridic de muncă. În acelaşi timp, sunt menite să asigure apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale salariatului, având în vedere poziţia obiectiv dominantă a angajatorului în desfăşurarea raportului de muncă.
Angajatorul este cel care deţine toate datele, probele şi informaţiile pe care se întemeiază măsura dispusă, motiv pentru care trebuie să facă dovada temeiniciei şi legalităţii măsurii luate, salariatul putând doar să le combată prin alte dovezi pertinente.
Potrivit art. 252 alin. (2) lit. a) Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, decizia trebuie să cuprindă descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară. Aşa cum s-a stabilit în doctrină şi jurisprudenţă, dispoziţia legală menţionată nu se referă la o descriere generică a faptei, angajatorul având obligaţia de a indica în mod concret abaterile disciplinare pentru care a emis decizia de sancţionare disciplinară, pentru a permite angajatului să-şi formuleze apărările şi pentru a permite instanţei să exercite controlul prevăzut de art. 268 alin. (5) din Codul muncii.
Analizând conţinutul deciziei de sancţionare emise rezultă faptul că angajatorul a reţinut în sarcina salariatul două fapte distincte ce au condus la aplicarea sancţiunii, respectiv „absenţe nemotivate mai mult de zece” şi „întârzieri la programul de muncă” fapte ce s-au petrecut în intervalul 15.02.xxxxxxxxxxxxx18.
Reţine Curtea de Apel că o astfel de indicare a faptelor ce constituie abatere disciplinară nu corespunde exigenţelor unei descrieri suficiente a comportamentului care a determinat aplicarea sancţiunii disciplinare.
Simpla menţionare a faptului că angajatul a avut „absenţe nemotivate mai mult de zece” şi „întârzieri la programul de muncă” fără indicarea numărului absenţelor şi a datelor la care absenţele au avut loc, respectiv fără indicarea programului de lucru, a datelor la care a avut loc întârzierea la program, a numărului de zile şi a intervalului de timp în care angajatul a întârziat face imposibilă verificarea de către instanţă întrunirii elementelor abaterilor imputate contestatoarei.
Lipsa indicării concrete a intervalului în care reclamanta ar fi absentat de la serviciu, respectiv în care aceasta a întârziat la program are semnificaţia lipsei indicării datei săvârşirii faptei, aspect care atrage atât imposibilitatea formulării de apărări concrete de către angajat dar şi a verificării săvârşirii faptei de către instanţă.
În egală măsură în lipsa indicării datei la care s-a produs abaterea disciplinară nu pot fi verificate nici aspectele care vizează respectarea termenelor în care trebuie constatată şi sancţionată fapta.
Inexistenţa acestor menţiuni face ca descrierea faptei să fie insuficientă, ceea ce atrage nulitatea absolută a deciziei contestate. Potrivit disp. art. 77 C. muncii, „în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere” iar indicarea în concret a faptei şi a datei săvârşirii se subsumează cerinţei referitoare la „motivele de fapt” ce trebuie să fie prevăzută în decizie.
Prin urmare, lipsa menţiunii datei/zilelor în care s-au comis abaterile de la regulamentul intern al societăţii din decizia de concediere nu mai poate fi înlăturată în vreun fel de către intimată iar nulitatea absolută nu poate fi acoperită printr-un act întocmit separat de actul nul şi exterior acestuia.
Reţinând că decizia emisă de intimată nu indică elemente esenţiale pentru individualizarea faptelor imputate contestatoarei, instanţa de apel apreciază întemeiate criticile aduse încheierii din 25.03.2018 a instanţei de fond, sub acest aspect.
În ceea priveşte aspectele vizând încălcarea dispoziţiilor art. 252 alin.2 lit. c) C.Muncii reţine instanţa de apel faptul că menţiunea din cuprinsul deciziei privind încetarea contractului de muncă nr 683/28.06.2018 „nota explicativă nr 681/27.06.2018 formulată de d-na I____ P_______ conţinând doar negaţii neargumentate şi nu s-a prezentat raportul de activitate solicitat prin notificarea nr 672/25.06.2018” nu poate fi considerată ca o îndeplinire a exigenţelor dispoziţiilor legale care impun prezentarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat.
Astfel motivele înlăturării apărările salariatului trebuie să fie indicate în mod expres şi sub sancţiunea nulităţii absolute în chiar cuprinsul deciziei de sancţionare. Exprimarea generică „doar negaţii neargumentate” nu relevă conţinutul apărărilor salariatului nici raţionamentul care a condus la înlăturarea acestora de către angajator, în urma desfăşurării cercetării disciplinare prealabile.
În cuprinsul notei explicative depuse de către reclamantă în cadrul procedurii disciplinare aceasta indică faptul că nu a avut absenţe nemotivate, că nu a întârziat frecvent la serviciu, că a avut aprobare verbală pentru efectuarea concediului nici unul dintre aceste argumente nu apare a fi înlăturat motivat de către angajator în cuprinsul deciziei de sancţionare, motiv pentru care reţine instanţa de apel că şi din această perspectivă decizia de sancţionare este lovită de nulitate absolută.
De asemenea sunt întemeiate şi criticile apelantei ce privesc lipsa indicării instanţei la care poate fi contestată decizia sunt întemeiate.
Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art 268 alin 1 codul muncii reţine instanţa de apel faptul dispoziţiile art 268 Codul Muncii reglementează termenele pentru formularea cererilor la instanţă. Motivarea în fapt a criticilor apelantei vizează însă prescripţia dreptului aplicării sancţiunii, reglementată de disp. art 252 alin. 1 codul muncii. Încălcarea de către angajator a termenul de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterea disciplinare, dar nu mai mult de 6 luni de la data săvârşirii faptei nu poate fi apreciată în lipsa stabilirii în concret a datei săvârşirii faptei, aspect care a fost însă valorificat de către prezenta instanţă în legătură cu insuficienta descrierii faptei şi implicit nulitatea absolută a deciziei de sancţionare.
Reţinând neîndeplinirea condiţiilor formale ale deciziei contestate nu se mai impune analiza chestiunilor vizând temeinicia acesteia.
Pentru considerentele arătate Curtea de Apel reţine caracterul întemeiat al apelului formulat de apelanta P_______ I____ împotriva încheierii din 28.03.2018 a Tribunalului I__, încheiere pe care o va schimba în tot impunându-se admiterea excepţiei nulităţii deciziei de concediere .
Urmare a admiterii capătului de cerere având ca obiect anulare decizie de încetarea a contractului individual de muncă reţine Curtea de Apel că devin incidente disp. Art. 80 codul muncii potrivit cu care „în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul” „ la solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii ca repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere”
Cum reclamanta a solicitat repunerea în situaţia anterioară, se impune a fi admisă şi cererea având ca obiect reintegrarea pe postul deţinut anterior emiterii deciziei de încetare a contractului de muncă şi cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data de 28.06.2018 şi până la reintegrarea efectivă.
Dispoziţiile art 80 alin 2 codul muncii reglementează efectul nulităţii actului de concediere, respectiv repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului nelegal. Instanţa care anulează actul juridic (concedierea) emis cu încălcarea dispoziţiilor legale, la solicitarea salariatului, aplicând principiile efectelor nulităţii, va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului juridic respectiv. În concret reintegrarea înseamnă repunerea părţilor în situaţia anterioară, existenţa postului din care salariatul a fost concediat (implicit, reînfiinţarea lui), reactivarea contractului individual de muncă şi a tuturor drepturilor şi obligaţiilor părţilor prevăzute în contractul respectiv. Faptul că societatea intimată s-a reorganizat ulterior emiterii deciziei de încetare a contractului individual de muncă nu înlătură de la aplicare dispoziţiile art 80 alin. 2 codul muncii care sunt imperative: ”instanţa care a dispus anularea va repune părţile în situaţia anterioară”.
În ceea ce priveşte criticile aduse de către apelantă modalităţii de soluţionare a cererii având ca obiect plata drepturilor salariale, reţine instanţa de apel faptul că prin sentinţa apelată instanţa de fond admiţând în parte cererea reclamantei a obligat societatea intimată la plata drepturilor slariale restante în perioada aprilie 2018 – 27.06.2018 în raport de perioada efectiv lucrată consemnată în condica de prezenţă şi în pontaje.
În condiţiile în care reclamanta a solicitat plata drepturilor salariale restante, până la momentul emiterii deciziei de încetare a contractului de muncă, instanţa de fond a admis cererea indicând obligaţia angajatorului de a efectua plata drepturilor salariale pentru perioada în care, potrivit evidenţelor angajatorului reclamanta a prestat activitate.
Efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat şi angajator se concretizează în drepturi şi obligaţii de ambele părţi: din perspectiva salariatului – obligaţia de prestare a muncii şi corelativ dreptul la salarizare pentru munca depusă (art.39 alin.2 lit.a şi alin.1 li.a din Codul muncii) iar din perspectiva angajatorului, una dintre obligaţiile esenţiale este plata salariului angajatului pentru munca prestată (art.40 alin.1 lit.c din Codul muncii).
Salariul, ca o componentă a dreptului la muncă, este definit de art.159 din Codul muncii ca reprezentând contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă iar evidenţa perioadelor lucrate şi cuantumul drepturilor salariale rezultă din evidenţele pe care angajatorii sunt obligaţi să le ţină. Cum dreptul la salariu este echivalentul activităţii prestate, soluţia instanţei de fond este legală. Nu se poate reţine că urmare a emiterii deciziei de concediere angajatorul, pentru a nu aplica o dublă sancţiune angajatului, ar fi obligat să achite drepturi salariale pentru perioade în care salariatul nu a prestat activitate.
Pentru motivele arătate Curtea de Apel va admite apelul formulat de reclamanta P_______ I____ împotriva încheierii de şedinţă din 25.03.2019 pe care o va schimba în tot şi împotriva sentinţei civile nr.1094/10.07.2019 pronunţată de Tribunalul Iaşi pe care o va schimba în parte. Va admite contestaţia formulat de reclamanta P_______ I____ în contradictoriu cu ________________ şi va anula Decizia de sancţionare disciplinară nr. 683/28.06.2018 emisă de către societatea intimată, va dispune reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior şi va obliga intimata la plata drepturilor salariale şi celorlalte drepturi de care a fost lipsită reclamanta pe perioada 28.06.2018 şi până la reintegrarea efectivă pe post.
Urmare a admiterii apelului şi a schimbării soluţiei instanţei de fond în temeiul dis part 453 cod proc civilă instanţa va admite şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată şi va obliga pârâta la plata în favoarea contestatoarei a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata în prima instanţa. Restul dispoziţiilor sentinţei civile apelate ce nu contravin prezentei decizii urmează a fi păstrate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de reclamanta P_______ I____ împotriva încheierii de şedinţă din 25.03.2019 pe care o schimbă în tot şi împotriva sentinţei civile nr.1094/10.07.2019 pronunţată de Tribunalul Iaşi pe care o schimbă în parte.
Admite contestaţia formulat de reclamanta P_______ I____ în contradictoriu cu ________________.
Anulează Decizia de sancţionare disciplinară nr. 683/28.06.2018 emisă de către societatea intimată.
Dispune reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior şi obligă la plata drepturilor salariale şi celorlalte drepturi de care a fost lipsită pe perioada 28.06.2018 şi până la reintegrarea efectivă pe post.
Obligă pârâta la plata în favoarea contestatoarei a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata în prima instanţa.
Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei civile apelate ce nu contravin prezentei decizii.
Definitivă.
Pronunţată astăzi 17.03.2020 cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei”
Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe
Titular Cabinet de Avocat ”Gherasim Andrei-Gheorghe” specializat litigii de muncă