Prin Decizia civilă nr. 449/17.03.2020, definitivă, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, analizând concedierea dispusă în temeiul art. 65 din Codul muncii, cu precădere dacă desființarea postului a fost efectivă și a avut la bază o cauză reală și serioasă, Curtea a statuat că:
” (…) în ceea ce priveşte concedierea pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, conform art.65 C.muncii, ideea de bază constă în faptul că desfiinţarea postului, care atrage şi concedierea salariatului, trebuie să nu ascundă alt motiv decât cel al necesităţii reale a angajatorului. Decizia de concediere emisă de angajator ca urmare a reorganizării este supusă cenzurii judecătorului care va urmări un singur aspect: necesitatea reală a suprimării postului.
Aşadar, termenii de desfiinţare efectivă şi de cauză reală şi serioasă trebuie analizaţi prin perspectiva obiectivităţii necesităţii şi a realităţii desfiinţării postului şi, pe cale de consecinţă, a concedierii titularului postului.
Desfiinţarea locului de muncă şi, în consecinţă, concedierea salariatului nu pot fi determinate decât de o cauză reală şi serioasă. Scopul (cauza) desfiinţării locului de muncă nu îl poate constitui înlăturarea salariatului nedorit. Pe de altă parte, cauza invocată trebuie să existe în realitate, angajatorul neputând să invoce un motiv fictiv pentru a justifica desfiinţarea postului şi concedierea salariatului.
Cerinţa de a se identifica o cauză reală şi serioasă nu permite, întotdeauna, o delimitare categorică între legal şi oportun. Obligaţia instanţei de a-şi forma convingerea că o astfel de cauză a existat, împinge obiectiv spre zona limitrofă dintre legalitate şi oportunitate.
Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât analiza existenţei cauzei efective, reale şi serioase, nu trebuie să se facă la modul general ci, dimpotrivă, in personam , respectiv cu referire directă la cel concediat. Aşadar, sub aspectul cauzei serioase, instanţa nu trebuie să analizeze numai dacă odată apărută o cauză obiectivă (economică, tehnologică, structurală) era necesară desfiinţarea unor posturi, ci dacă acea cauză a impus desfiinţarea concretă a acelui post care era ocupat de salariatul concediat în temeiul art. 65. Şi, mai mult: efectul – concedierea salariatului – să se fi impus deoarece, altminteri, s-ar fi produs daune angajatorului (daune în sens economic, ca pierderi financiare, ca reducere a profitului)
În ceea ce priveşte cerinţa cauzei serioase a desfiinţării postului, s-a arătat în doctrină că ea implică o analiză în dublă perspectivă: prima, cu privire la angajator, ea constă în a se analiza dacă motivele fără legătură cu persoana salariatului sunt de natură să antreneze interesul legitim al angajatorului de a pune capăt contractului; a doua, cu privire la salariat, ea constă în a se analiza dacă, în contextul şomajului, concedierea este, într-adevăr, ultima soluţie posibilă, ţinând seama şi de situaţia personală a salariatului respectiv (comportarea anterioară, vârstă, dificultăţi în reconversia profesională, situaţie familială etc.).
În ceea ce priveşte cauza reală a desfiinţării postului, se impune a se verifica dacă este vorba de o cauză care având o reală gravitate, face imposibilă, fără a se produce daune angajatorului, continuarea raportului de muncă, justificându-se, astfel, actul concedierii salariatului. Aşadar, se cere să existe un raport proporţional între cauză şi efect.
Şi Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa că sintagma „cauză reală şi serioasă” evocă fapte, ipoteze determinabile care să excludă abordările subiective. Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, fiind impusă de nevoia surmontării unor dificultăţi tehnice, economice, de imperativul economic al creşterii productivităţii muncii, al adaptării la evoluţiile noilor tehnologii. Cauza este serioasă atunci când situaţia unităţii angajatorului este una gravă, ameninţând evoluţia sau chiar viabilitatea ei. Toate aceste garanţii ar rămâne lipsite de efect dacă nu ar putea fi supuse controlului instanţelor de judecată, care pot cere administrarea de probe în vederea evidenţierii existenţei cauzei reale şi serioase ce a determinat desfiinţarea locului de muncă. ( Decizia nr. 420/2013 , invocată şi de apelantă).
De asemenea, Curtea a subliniat că art. 65 C.muncii nu se poate aplica în mod disimulat, întrucât conţinutul său normativ presupune ca desfiinţarea locului de muncă, pe lângă efectivitatea sa, să fie reală şi serioasă, respectiv să aibă caracter obiectiv, adică să nu ţină de persoana salariatului, să fie precisă, şi anume să fie veritabilul motiv al concedierii, şi să fie serioasă, în sensul ca motivele invocate de angajator să fie de o anumită gravitate. ( Decizia nr. 175/2011 ).
Aceste considerente de ordin teoretic sunt necesare pentru a se verifica în ce măsură, soluţionând contestaţia, prima instanţă a depăşit limitele investirii şi cadrul legal prevăzut de art. 65 C.muncii. Or, contrar opiniei apelantei, instanţa nu face doar o verificare formală a cerinţelor impuse de legiuitor pentru încetarea unilaterală a contractului, din iniţiativa angajatorului, ci apreciază în concret caracterul real şi serios al motivelor invocate de angajator la concedierea salariatului, formându-şi convingerea pe baza probatoriilor susţinute de părţi.
Deşi angajatorul are libertatea de apreciere asupra măsurii desfiinţării unui post, măsura concedierii trebuie să fie dispusă cu respectarea prevederilor legale, trebuie să aibă la bază o cauză reală şi serioasă şi să respecte procedura reglementată de Codul muncii.”
Avocat Gherasim Andrei-Gheorghe
Titular Cabinet de Avocat ”Gherasim Andrei-Gheorghe” specializat litigii de muncă