RIL. Legile-cadru ale salarizării nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanţelor din cadrul jurisdicţiei muncii cu acţiuni având ca obiect obligarea angajatorilor la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale

Prin Decizia nr. 9 din 29 mai 2017 referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 şi a art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, a stabilit că: ”În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 …

Continuă lectura

Modificări importante aduse O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, în vigoare de la 24.08.2018

Prin Legea nr. 203 din 20 iulie 2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 647 din data de 25 iulie 2018, s-au introdus o serie de modificări la O.G. nr. 2/2001, la Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și la O.U.G. nr. 195/2002, dintre care unele au intrat în vigoare la data de 24.08.2018. Dintre cele mai importante amintim: 1) art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 stabilește elementele obligatorii ale procesului-verbal de contravențe, printre care și „posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau …

Continuă lectura

CCR a declarat neconstituțional art. 434 alin. (2) lit. g) CPP ref. la nerecurarea hotărârilor pronunţate ca urmare a admiterii acordului de recunoaştere a vinovăţiei

În ziua de 20 septembrie 2018, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. g) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „Nu pot fi atacate cu recurs în casaţie: […] g) hotărârile pronunţate ca urmare a admiterii acordului de recunoaştere a vinovăţiei”. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate și a constatat că dispozițiile art. 434 alin. (2) lit. g) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale. În argumentarea soluției de admitere pronunțate, Curtea a constatat că dispozițiile art. 434 alin. (2) …

Continuă lectura

RIL admis. Termenul prev. de art. 344 alin. (2) CPP are natura juridica a unui termen de recomandare

Prin Decizia nr. 14 în dosarul nr. 775/1/2018, Inalta Curte de Casatie si justitie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, a soluționat un recurs în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind pronunțată următoarea soluţie: ”În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor prevăzute de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, stabilește următoarele: Termenul în care inculpatul, persoana vătămată și celelalte părți pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele …

Continuă lectura

RIL admis. Descrierea insuficientă a faptei atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de contravenție

Prin Decizia civilă nr. 13/2018 din data de 14.05.2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 541 din 29.06.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul in interesul Legii – a admis sesizarea formulata de Avocatul Poporului cu privire la „interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 16 şi 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă descrierea insuficientă a faptei echivalează cu lipsa menţiunilor privind fapta săvârşită, atrăgând astfel nulitatea absolută a …

Continuă lectura

Ajutorul public judiciar – beneficiari, forme, condiții de acordare

În România ajutorul public judiciar este reglementat, în principal, prin O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările și completările ulterioare, precum și prin acte normative conexe, cum ar fi: Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru ș.a. Ajutorul public judiciar reprezintă acea formă de asistenţă acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la …

Continuă lectura

Noi modificari la Legea pensiilor. Cine se poate pensiona mai devreme?

Legea nr. 221/2018 pentru modificarea si completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost publicata in Monitorul Oficial luni, 30 iulie 2018, si a intrat in vigoare la 2 august 2018. Aceasta lege contine derogari pentru anumite categorii de lucratori de la varsta de pensionare standard, care este in prezent, cu mici exceptii, de 65 de ani pentru barbati si de 63 pentru femei. Modificarile aduse la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice introduc o reducere susbtantiala a varstei de pensionare pentru persoanele care au lucrat pentru o perioada de minim 25 de …

Continuă lectura

Condițiile acordării indemnizației de merit pentru recompensarea activităţilor de notorietate în domeniul culturii, ştiinţei şi sportului

Legea nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit, împreună cu Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 859/2003 stabilesc condițiile și documentația necesară pentru depunerea dosarului în vederea obținerii unei indemnizații de merit pentru recompensarea activităţilor de notorietate în domeniul culturii, ştiinţei şi sportului. Cui se acordă indemnizația de merit? Indemnizaţia de merit se acordă personalităţilor române de prestigiu care au împlinit vârsta de 60 de ani sau care beneficiază de pensie de invaliditate, pentru realizări deosebite şi pentru recompensarea unei activităţi de notorietate în domeniul culturii, ştiinţei şi sportului. Indemnizaţia de merit se acordă persoanelor nominalizate de Comisia naţională pentru …

Continuă lectura

Reglementarea internship-ului în România în 2018. Condiții, reguli, avantaje

Prin Decretul nr. 543/2018 a fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 176/2018 privind internshipul, lege prin care li se acordă tinerilor în vârstă minimă de 16 ani posibilitatea de a presta o activitate specifică desfășurată pe o perioadă de timp limitată în cadrul unei organizații (denumită organizație-gazdă). Legea internshipului reglementează o gamă variată de elemente care lipseau până în prezent din cadrul înțelegerilor mutuale nereglementate dintre entități și tineri, înțelegeri la care ne refeream în mod clasic prin programe/stagii de practică. De asemenea, sunt stipulate în mod expres o serie de condiții care trebuie îndeplinite atât de către …

Continuă lectura