Clauza de fidelitate în contractul de muncă

În afara clauzelor esenţiale prevăzute de lege, între părţi pot fi negociate şi cuprinse în contractul individual de muncă sau prin acte adiționale la acesta şi alte clauze specifice, cum este cazul clauzei de fidelitate în executarea atribuțiilor de serviciu. Prin intermediul unei astfel de clauze salariatul își poate asuma, după caz, obligația de a-și manifesta, cu bună-credință, corectitudinea și discreția profesională în prestarea muncii sale, de a se abține de la săvârșirea oricărui act sau fapt ce ar putea dăuna intereselor angajatorului, fie prin concurență directă sau indirectă, fie prin lipsă de discreție cu privire la informațiile confidențiale care …

Continuă lectura

Clauza de mobilitate în contractul individual de muncă

În afara clauzelor esenţiale prevăzute de lege, între părţi pot fi negociate şi cuprinse în contractul individual de muncă sau prin acte adiționale la acesta şi alte clauze specifice, cum este cazul clauzei de mobilitate. Prin clauza de mobilitate părţile în contractul individual de muncă stabilesc că, în considerarea specificului muncii, executarea obligaţiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil de muncă. În acest caz salariatul beneficiază de prestaţii suplimentare în bani sau în natură. Cuantumul prestaţiilor suplimentare în bani sau modalităţile prestaţiilor suplimentare în natură sunt specificate în contractul individual de muncă sau în actul …

Continuă lectura

Clauza de confidențialitate în contractul de muncă

În afara clauzelor esenţiale prevăzute de lege, între părţi pot fi negociate şi cuprinse în contractul individual de muncă sau prin acte adiționale la acesta şi alte clauze specifice, cum este cazul clauzei de confidențialitate. Prin clauza de confidenţialitate părţile convin ca, pe toată durata contractului individual de muncă şi după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informaţii de care au luat cunoştinţă în timpul executării contractului, în condiţiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă. Nerespectarea acestei clauze de către oricare dintre părţi atrage obligarea celui în culpă la plata …

Continuă lectura

Clauza de neconcurență în contractul de muncă

La încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părţile pot negocia şi cuprinde în contract sau în act adițional o clauză de neconcurenţă prin care salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes propriu sau al unui terţ, o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizaţii de neconcurenţă lunare pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurenţă. Încheierea clauzei de neconcurenţă reprezintă o măsură de protecţie luată de către angajator pentru a preveni o eventuală concurenţă neloială pe …

Continuă lectura

Clauza de formare profesională în contractul de muncă

În afara clauzelor esenţiale prevăzute de lege, între părţi pot fi negociate şi cuprinse în contractul individual de muncă sau prin acte adiționale la acesta şi alte clauze specifice, cum este cazul clauzei de formare profesională. Formarea profesională la locul de muncă constituie uneori o obligație a angajatorului. Însă, de cele mai multe ori, aceasta are caracter facultativ și, în cazul în care părțile stabilesc efectuarea unui curs/stagiu de formare profesională, acestea pot reglementa și condițiile și termenii derulării contractului individual de muncă pe parcursul sau ulterior formării profesionale. În cazul în care participarea la cursurile sau stagiile de formare …

Continuă lectura

Contractul de ucenicie la locul de muncă

Ucenicia la locul de muncă se organizează în baza contractului de ucenicie. Contractul de ucenicie la locul de muncă este contractul individual de muncă de tip particular, în temeiul căruia: a) angajatorul persoană juridică sau persoană fizică se obligă ca, în afara plăţii unui salariu, să asigure formarea profesională a ucenicului într-o meserie potrivit domeniului său de activitate; b) ucenicul se obligă să se formeze profesional şi să muncească în subordinea angajatorului respectiv. Contractul de ucenicie la locul de muncă se încheie pe durată determinată. Persoana încadrată în muncă în baza unui contract de ucenicie are statut de ucenic. Ucenicul …

Continuă lectura

Contractul individual de muncă în regim de telemuncă

Prin Legea nr. 81/2018 a fost reglementată în România activitatea de telemuncă, fiind stabilite și domeniile de activitate în care este posibilă desfăşurarea activităţii în regim de telemuncă. Potrivit legii, telemunca reprezintă forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat şi voluntar, îşi îndeplineşte atribuţiile specifice funcţiei, ocupaţiei sau meseriei pe care o deţine, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puţin o zi pe lună, folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. Activitatea de telemuncă se bazează pe acordul de voinţă al părţilor şi se prevede în mod expres în contractul individual de muncă …

Continuă lectura

Contractul individual de muncă la domiciliu

Spre deosebire de contractul individual de muncă obișnuit, când salariatul prestează munca pentru şi sub autoritatea unui angajator la locul de muncă organizat de către acesta din urmă, în cazul contractului individual de muncă la domiciliu particularitatea constă în aceea că salariatul urmează să îndeplinească atribuţiile specifice funcţiei pe care o deţine la domiciliul sau reședința acestuia. Printre avantajele acestui tip de contract se enumeră: – salariatul își poate stabili singur programul de lucru; – salariatul economisește timp esențial prin scutirea acestuia de a se deplasa zilnic la locul de muncă; – salariatul se bucură de toate drepturile recunoscute prin …

Continuă lectura

Contractul individual de muncă cu timp parțial

Angajatorul poate încadra salariaţi cu fracţiune de normă prin contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată, denumite contracte individuale de muncă cu timp parţial. Salariatul cu fracţiune de normă este salariatul al cărui număr de ore normale de lucru, calculate săptămânal sau ca medie lunară, este inferior numărului de ore normale de lucru al unui salariat cu normă întreagă comparabil. Contractul individual de muncă cu timp parţial se încheie numai în formă scrisă și cuprinde, pe lângă elementele prevăzute obligatoriu pentru contractul individual de muncă cu normă întreagă, următoarele: a) durata muncii şi repartizarea programului de …

Continuă lectura

Contractul individual de muncă pe durată determinată

Regula este aceea că încheierea contractului individual de muncă se realizează pe durată nedeterminată. Cu titlu de excepție, contractul individual de muncă se poate încheia şi pe durată determinată, în condiţiile expres prevăzute de lege, în următoarele cazuri: a) înlocuirea unui salariat în cazul suspendării contractului său de muncă, cu excepţia situaţiei în care acel salariat participă la grevă; b) creşterea şi/sau modificarea temporară a structurii activităţii angajatorului; c) desfăşurarea unor activităţi cu caracter sezonier; d) în situaţia în care este încheiat în temeiul unor dispoziţii legale emise cu scopul de a favoriza temporar anumite categorii de persoane fără loc …

Continuă lectura