Intrarea angajatorului sub incidența O.G. nr. 26/2013 nu îl scutește de plata drepturilor salariale cuvenite în baza Contractului colectiv de muncă – prime, stimulente și alte drepturi

Într-o cauză aflată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanții, prin sindicat, au solicitat instanței de judecată obligarea obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale restante aferente anului 2017, în cuantum total de 1029 lei, defalcate astfel: prima de vacanţă în cuantum de 325 lei ( art.III 31(3) din CCM), prima de Crăciun în cuantum de 704 lei ( art VI.13 (b) din CCM) şi la cheltuieli de judecată. Soluționând apelul declarat împotriva Sentinței civile pronunțate de Tribunal prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată, Curtea de Apel a reținut, în mod definitiv următoarele: ”În mod corect, a …

Continuă lectura

Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, actualizată 2019

Actualizată 21.01.2019 Parlamentul României adoptă prezenta lege. CAPITOLUL I: Dispoziţii generale Art. 1 Prezenta lege instituie măsuri de prevenire şi combatere a infracţiunilor de evaziune fiscală şi a unor infracţiuni aflate în legătură cu acestea. Art. 2 În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: a) buget general consolidat – ansamblul tuturor bugetelor publice, componente ale sistemului bugetar, agregate şi consolidate pentru a forma un întreg; b) contribuabil – orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat; c) …

Continuă lectura

Regimul bunurilor dobândite de soți în timpul căsătoriei. Efecte

Întrebare: ”Intrebarea mea este, despre reglementarile legale ale notiuni de copropietar? Cazul in speta, 2 soti in cadrul lungii convietuiri, au hotarat sa cumpere un imobil. Indiferent de motive (fara sa se mentioneze ceva), CVC a fost intocmit numai pe numele unuia din soti, cu mentiunea casatorit. Intampin greutati, fiinca unii considera ca copropietari sunt numai cei trecuti in CVC. cu nume si pronume si semnatura. Mentionez cumpararea a fost facuta cu acordul ambilor si din banii comuni. Fiind peste 75 de ani, handicapat grad grav, intrucat nu sunt trecut pe CVC (cu nume si pronume) nu mi se acorda …

Continuă lectura

Ce facem de la 1 ianuarie 2019 cu zilierii care nu se mai încadrează în domeniile de activitate?

Întrebare:  Buna ziua, Asociatia noastra (O.N.G cu statut de utilitate publica) are in subordine un muzeu acreditat de Ministerul Culturii. Pana la 1 ianuarie a.c puteam sa ne platim o femeie de serviciu,ca zilier ,pentru munca prestata in baza CAEN 9004. Am aflat ca in baza Ordonantei de urgenta nr. 114/2018, cu incepere de la 1 ianuarie 2019 ,nu mai se poate face plata ca zilier, laCAEN 9004. Va rog respectos, in conditiile legii,cum putem pe mai departe efectua  plata, ca Zilier a unei persoane fizice, intrucat posibilitatile noastre financiare sunt limitate si nu putem incheia un contract individual de …

Continuă lectura

Liberarea condiționată. Condiții, termen de reînnoire, compensare, procedură, obligaţii, revocare, anulare, efecte

Liberarea condiționată reprezintă vocația condamnatului (nu este un drept) care execută o pedeapsă privativă de libertate de a fi eliberat înainte de executarea în întregime a pedepsei. Însă, pentru a putea beneficia de clemența liberării condiționate, condamnatul trebuie să îndeplinească o serie de condiții. Condiţiile liberării condiţionate:                În cazul pedepsei cu închisoarea               În cazul detenţiunii pe viaţă Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă: a) cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, …

Continuă lectura

Jurisprudență. Obligarea Parchetelor de a comunica protocoalele încheiate cu diferite instituții și autorități publice 2019

ROMÂNIA TRIBUNALUL SATU MARE SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL Dosar nr. ……………….. SENTINŢA CIVILĂ nr. 849/CA Şedinţa publică din data de 21 decembrie 2018 Completul constituit din: PREŞEDINTE …………………. Grefier ………………. Pe rol se află judecarea cauzei în materia contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta F………….. F……………. E…………. W ……………, CIF …., cu sediul în Satu Mare, str. ………….., nr…., jud. Satu Mare, solicitând citarea la domiciliul procesual ales, adresa de poştă electronică …………….., în contradictoriu cu pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ………….., cu sediul în Craiova, str. ……, nr., …, jud. …

Continuă lectura

Dezlegare chestiune de drept ref. la refuzul nejustificat al liberului acces la informații de interes public care conțin date cu caracter personal

Prin Decizia nr. 37/2015 referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2001 şi art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 13 iulie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 8.392/118/2014, şi, în consecinţă, a stabilit că: ”În interpretarea şi aplicarea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2001 şi art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea …

Continuă lectura

Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, actualizată cu O.U.G. 26/2019

Actualizată cu prevederile O.U.G. nr. 26/2019 CAPITOLUL I: Dispoziţii generale Art. 1 (1) În înţelesul prezentei legi, următorii termeni se definesc după cum urmează: a) zilier – persoana fizică, cetăţean român sau străin, ce are capacitate de muncă şi care desfăşoară activităţi necalificate cu caracter ocazional, pentru un beneficiar, contra unei remuneraţii; b) beneficiar de lucrări, denumit în continuare beneficiar – persoana juridică, persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală, întreprinderea familială, pentru care zilierul desfăşoară activităţi necalificate cu caracter ocazional; c) registrul de evidenţă a zilierilor, denumit în continuare Registru – registru cu regim special, întocmit de către beneficiar pentru aţine …

Continuă lectura

Munca prestată de zilieri în 2019. Domenii, condiții, reglementări speciale

În temeiul Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, modificată și completată prin O.U.G. nr. 114/2018, începând cu data de 01.01.2019 zilierii pot presta muncă doar în anumite condiții. 1. Înțelesul unor termeni Zilierul este persoana fizică, cetăţean român sau străin, ce are capacitate de muncă şi care desfăşoară activităţi necalificate cu caracter ocazional, pentru un beneficiar, contra unei remuneraţii. Pot desfăşura activităţi necalificate cu caracter ocazional şi cetăţenii altor state sau apatrizii care au domiciliul sau, după caz, reşedinţa în România, în condiţiile legislaţiei române. Beneficiarul de lucrări, denumit în continuare beneficiar, este …

Continuă lectura

Aspecte de interes pentru operatorii de date personale cu privire la investigațiile ANSPDCP

Elemente esențiale ale procedurii de investigații desfășurate de către ANSPDCP Prin Decizia nr. 161 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 892 din 23 octombrie 2018, a fost aprobată Procedura de efectuare a investigațiilor GDPR prin care au fost consfințite următoarele elemente esențiale: 1. Cum se declanșează investigațiile? Conform prevederilor art. 2 din Deczia nr. 161, investigaţiile se pot efectua atât din oficiu cât și în urma primirii unei plângeri. Când autoritatea de supraveghere a fost sesizată prin plângere efectuarea investigaţiilor pentru soluţionarea acestora se aprobă prin rezoluţia scrisă a preşedintelui ANSPDCP care dispune de posibilitatea …

Continuă lectura