ÎCCJ. Introducerea în țară și deținerea în scop de consum propriu, fără drept, a drogurilor de risc/mare risc constituie infracțiuni distincte potrivit Legii nr. 143/2000, reținute în concurs formal

În cele ce urmează expunem două dintre deciziile pronunțate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care tranșează interpretările ce trebuie avute în vedere la soluționarea unor cauze care au ca obiect cercetarea săvârșirii faptelor de introducere (în modalitatea transportului) în țară și deținerea în scop de consum propriu, fără drept, a drogurilor de risc/mare risc prevăzute de Legea nr. 143/2000. 1. Decizia nr. 15 din 25 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, …

Continuă lectura

Analizarea și constatarea din oficiu a caracterului abuziv al clauzelor din contractele încheiate cu consumatorii

Într-un litigiu având ca obiect recuperarea contravalorii unor servicii de telefonie mobilă și plata de despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului cu operatorul de telefonie mobilă, instanța de judecată a luat spre analiză din oficiu conținutul clauzei penale privitoare la stabilirea în sarcina consumatorului de despăgubiri în cazul încetării premature a contractului, reținând caracterul abuziv al acesteia și înlăturând-o de la aplicare. În cele ce urmează vă prezentăm fragment din analiza Tribunalului Bacău, Secția a II-a Civilă și de Contencios Administrativ, cuprinsă în Decizia civilă nr. 5 din 15 ianuarie 2019: ”În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea …

Continuă lectura

Jurisprudență. Recuperarea echivalentului sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare cuvenit personalului didactic pentru perioada ian. 2016-dec. 2017

”Se recunoaşte dreptul personalului didactic de a beneficia de acest spor în perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011 şi până la aprobarea regulamentului, însă un asemenea regulament nu a fost emis nici în baza Legii nr. 330/2009 şi nici în aplicarea actelor normative ulterioare de salarizare, omisiune care nu poate însă constitui un impediment pentru plata activităţii prestate în condiţii periculoase sau vătămătoare. (…) În contextul în care condiţiile de desfăşurare a activităţii nu s-au schimbat, aşa cum rezultă din adeverinţele emise de angajatorul unitate de învăţământ, pretenţiile reclamantului apar ca întemeiate sub acest aspect. (…) În …

Continuă lectura

Intrarea angajatorului sub incidența O.G. nr. 26/2013 nu îl scutește de plata drepturilor salariale cuvenite în baza Contractului colectiv de muncă – prime, stimulente și alte drepturi

Într-o cauză aflată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanții, prin sindicat, au solicitat instanței de judecată obligarea obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale restante aferente anului 2017, în cuantum total de 1029 lei, defalcate astfel: prima de vacanţă în cuantum de 325 lei ( art.III 31(3) din CCM), prima de Crăciun în cuantum de 704 lei ( art VI.13 (b) din CCM) şi la cheltuieli de judecată. Soluționând apelul declarat împotriva Sentinței civile pronunțate de Tribunal prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată, Curtea de Apel a reținut, în mod definitiv următoarele: ”În mod corect, a …

Continuă lectura

CCR a declarat neconstituțional articolul unic de modificare a art. 109 din O.U.G. 195/2002, care viza procedura de presemnalizare a aparatelor radar folosite de polițiștii rutieri

Prin Decizia CCR nr. 684/2018, publicată în Mon. Of. nr. 50/18.01.2019, referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic [cu referire la art. 109 alin. (3), (4), (6)-(11), (13) şi (14) din O.U.G. nr. 195/2002] din Legea pentru modificarea art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, Curtea Constituțională a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi a constatat că dispoziţiile articolului unic [cu referire la art. 109 alin. (6)-(11), (13) şi (14) din O.U.G. nr. 195/2002] din Legea pentru modificarea art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt neconstituţionale. …

Continuă lectura

Poziția Curții Constituționale referitoare la discriminarea între persoanele care au desfășurat activitate în grupe de muncă și cele încadrate în condiții speciale

Prin Decizia nr. 665/2018, publicată în Mon. Of. nr. 52/21.01.2019, pronunțată în soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale şi ale anexelor la această lege, ale art. 2-6, art. 9, art. 13 şi art. 16 din H.G. nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, ale …

Continuă lectura

Jurisprudență. Obligarea Parchetelor de a comunica protocoalele încheiate cu diferite instituții și autorități publice 2019

ROMÂNIA TRIBUNALUL SATU MARE SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL Dosar nr. ……………….. SENTINŢA CIVILĂ nr. 849/CA Şedinţa publică din data de 21 decembrie 2018 Completul constituit din: PREŞEDINTE …………………. Grefier ………………. Pe rol se află judecarea cauzei în materia contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta F………….. F……………. E…………. W ……………, CIF …., cu sediul în Satu Mare, str. ………….., nr…., jud. Satu Mare, solicitând citarea la domiciliul procesual ales, adresa de poştă electronică …………….., în contradictoriu cu pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ………….., cu sediul în Craiova, str. ……, nr., …, jud. …

Continuă lectura

ÎCCJ. Dezlegare chestiune de drept ref. la calculul sporurilor și a indemnizațiilor pentru personalul din învățământ

Prin Decizia nr. 41/2018 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Iași – Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.489/89/2017, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea Curții de Apel Iași și a stabilit că: ”În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 33 și art. 34 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1 alin. (1), (2) și (5) din …

Continuă lectura

Întinderea rolului activ al judecătorului în administrarea probelor în litigiile de muncă

Fiind învestită să soluționeze o cerere de apel prin care s-a criticat, între altele, că instanța de fond nu a exercitat rol activ în administrarea probatoriului și că nu a pus în sarcina intimatului-angajator să administreze probatoriul necesar susținerii cererii de chemare în judecată având ca obiect și scutirea reclamantului de la plata impozitului pe veniturile realizate din activitatea de cercetare științifică, prin Decizia civilă nr. 3177/04 septembrie 2018 Curtea de Apel București, Secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a statuat următoarele: ”(…) În ceea ce privește apelul formulat de către apelantul-reclamant, o primă critică …

Continuă lectura

Daune morale de 18.000 de lei pentru hărțuirea salariatului la locul de muncă

Hărțuirea la locul de muncă, deși este un fenomen care se întâmplă de foarte multă vreme sub diferite forme, a ajuns în ultima perioadă să facă obiectul tot mai multor dosare pe rolul instanțelor de judecată. Salariații vizați de astfel de comportamente abuzive, șicanatoare, hărțuitoare se pot adresa instanței de judecată cu o cerere prin care să solicite obligarea angajatorului la plata de daune morale pentru repararea prejudiciului moral și a suferințelor psihice și fizice produse acestuia. Hotărârea Curții de Apel București redată în extras în cele ce urmează analizează și sancționează un exemplu clar de hărțuire la locul de …

Continuă lectura