Analize ale Curții Constituționale referitoare la introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente

În materie procesual penală, Codul de procedură penală stabilește procedura și regulile în care se poate dispune introducerea părții responsabile civilmente în procesul penal. Dispozițiile art. 21 din Codul de procedură penală prevăd următoarele: (1) Introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente poate avea loc, la cererea părţii îndreptăţite potrivit legii civile, în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1). (2) Atunci când exercită acţiunea civilă, procurorul este obligat să ceară introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente, în condiţiile alin. (1). (3) Partea responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal până la terminarea cercetării judecătoreşti la prima …

Continuă lectura

Procedura specială a uzucapiunii de la art. 1.050-1.053 CPC este aplicabilă numai uzucapiunilor guvernate de Codul civil 2009. Prezentare comparativă a uzucapiunii

Prin Decizia 19 din 05 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție referitoare la examinarea recursului în interesul legii exercitat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă raportat la prevederile art. 56, 76 şi 82 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu referire la aplicabilitatea procedurii speciale de înscriere a drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii, în cazul prescripţiilor achizitive începute şi eventual împlinite …

Continuă lectura

Reprezentarea convenţională a persoanei juridice în fața instanței nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă

Prin Decizia nr. 19 din 19 martie 2018 (Mun. Of. nr. 510 din data de 21 iunie 2018) privind pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor cărţii I, titlul II, secţiunea a 4-a, art. 80-89 din Codul de procedură civilă şi dispoziţiilor Deciziei nr. 9/2016 la faza de executare silită, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu – Secţia I civilă în Dosarul nr. 8.860/306/2015 şi, în consecinţă, a stabilit că: ”În interpretarea şi aplicarea art. 664 alin. (2) din Codul de procedură civilă, reprezentarea convenţională a persoanei juridice nu se poate …

Continuă lectura

Emiterea unei decizii de încetare a contractului de muncă prin acordul părților (art. 55 lit. b CM) nu poate avea la bază un acord verbal al salariatului

Potrivit dispozițiilor art. 55 din Codul muncii, încetarea contractului individual de muncă poate interveni: – de drept; – ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea; – ca urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți, în cazurile și condițiile limitativ prevăzute de lege. În ceea ce privește încetarea contractului individual de muncă prin acordul părților, doctrina de specialitate statuează că este necesară întrunirea unor condiții cumulative: a) să existe un contract individual de muncă încheiat în formă scrisă; b) să existe voința ambelor părți, sens în care consimțământul acestora trebuie să fie liber exprimat și cu intenția …

Continuă lectura

Reintegrarea scriptică a salariatului după anularea deciziei de concediere, urmată de concedierea din nou a acestuia, nu constituie o reintegrare efectivă pe post în sensul Codului muncii

În situația anulării unei decizii de concediere, în funcție de solicitarea salariatului reclamant, instanța de judecată poate, în temeiul art. 80 alin. (2) din Codul muncii, să dispună și repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere, respectiv reintegrarea salariatul pe postul și funcția ocupată anterior concedierii nelegale. Această reintegrare trebuie să fie efectivă și reală, ci nu scriptic, prin emiterea unei decizii pur formale, sens în care redăm mai jos în extras și hotărârea instanței de judecată: ”(…) din succesiunea derulării evenimentelor în ceea ce-l priveşte pe intimatul-reclamant, rezultă că a fost anulată decizia de concediere nr. 150/26.06.2013 …

Continuă lectura

În acțiunile privind plata orelor suplimentare, inclusiv în repaus săptămânal, salariatul reclamant trebuie să dovedească prestarea acestora

Extras din Sentința civilă nr. 1280/15.02.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale: ” (…) În privinţa capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata diferenţei de drepturi salariale pentru orelor suplimentare prestate şi pentru zilele lucrătoare, respectiv de repaus săptămânal lucrate, sâmbete şi duminici tribunalul reţine următoarele: Potrivit contractului individual de muncă încheiat între părţi reclamanta a fost încadrată cu un program de 8 ore pe zi. Potrivit art. 120 alin. 1 din Codul Muncii munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, …

Continuă lectura

Nulitatea absolută a deciziei de concediere. Obligativitatea indicării motivelor care au determinat concedierea

”Decizia în cauză nu respectă dispoziţiile art. 76 litera a din Codul Muncii, în sensul că nu precizează motivele care determină concedierea apelantei-reclamante, element obligatoriu, prevăzut sub sancţiunea nulităţii potrivit art. 78 din Codul Muncii. Simpla menţiune din decizie,,reorganizarea activităţii societăţii” şi a temeiului de drept nu reprezintă o motivare în sensul dispoziţiilor legale menţionate. Norma de drept impune ca în decizia de concediere să se arate „motivele care au determinat concedierea” respectiv alte circumstanţe concrete care au fundamentat decizia de reorganizare a activităţii, cu consecinţa desfiinţării postului ocupat de apelanta-reclamată. Noţiunea de reorganizare a activităţii societăţii este una generală, …

Continuă lectura

Reconstituirea vechimii în muncă

Vechimea în muncă reprezintă principala condiție ce trebuie îndeplinită de către o persoană pentru a putea beneficia de pensie, fie din sistemul public, fie în alte sisteme speciale. Potrivit dispozițiilor art. 279 din Codul muncii, vechimea în muncă dobândită până la data de 31 decembrie 2010 se probează cu carnetul de muncă. Persoanele care nu mai dețin carnete de muncă (le-a fost distrus ori l-au pierdut), sunt nevoite să reconstituie vechimea în muncă realizată de-a lungul timpului. După abrogarea Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, vechimea în muncă acumulată până la data de 31 decembrie 2010 se reconstituie la …

Continuă lectura

Dreptul la pensie în sistemul public – Reglementare, tipuri de pensie, plata pensiei, contestare decizie de pensionare, revizuire, recalculare, valorificare stagii de cotizare și venituri

1. Dreptul la pensie – reglementare Dreptul la pensie are, în primul rând, o consacrare constituțională, prevederile art. 47 alin. (2) din Constituție statuând că ”cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.” Cadrul general al reglementării dreptului la pensie se regăsește în cuprinsul Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Potrivit acestui act normativ, pensia se acordă la cererea …

Continuă lectura

Tichetele de masă – reglementare, tipuri, valoare, impozitare, restituire, recuperare, regimul juridic al tichetelor recuperate în instanță

Cadrul legal general Cadrul legal general al reglementării tichetelor de masă, sau a bonurilor de masă cum sunt denumite în limbajul uzual, se regăsește în Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările ulterioare. Acest act normativ prevede că salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă. Notă! Este important de reținut că începând cu data de 01.01.2018 prevederile …

Continuă lectura